Voi elabora mai tarziu pe tema aceasta.. deocamdata trebuie sa ma intorc la biroul meu.. ce ironic.

Related posts:

1. Despre scris şi ce îţi este scris..

Ideea este ca eu nu am nicio intentie sa deprim pe careva, dimpotriva. Daca apar vaicareli sau descrieri a unor situatii deprimante pe aici, cu siguranta veti gasi la urma cugetarilor si niste sfaturi pentru indreptarea sau solutionarea unor probleme de genul. De ce? Fiindca aceasta a fost ideea blogului meu de la bun inceput.

Originea criticii asupra scrierilor mele negativiste/pesimiste este faimoasa lege a atractiei, care spune ca:

->Gandurile noastea influenteaza hazardul

->Gandurile/Ideeile emit o frecventa care rezoneaza prin univers, atragand (magnetic) asupra noastra diversele chestii ce ni le-am imaginat (tot din univers, desigur).

In primul rand:

Bine ca asta este luata drept lege dar invataturile logice si dovedite in masura de 99% ale lui Darwin sunt considerate doar o teorie.

In al doilea rand:

Se pare ca despre aceasta “lege” se discuta deja incepand cu anul 1879. Marea lovitura in mase s-a produs insa la aparitia filmului The Secret, opera demna de nota 5 in industria cinematografica. Indivizii au spus ca nu ar strica sa faca un film din ideea lor si sa vanda apoi niste carti la supra-pret unor oameni spiritual vulnerabili. O sa comentez acum niste citate din film:

1. We all work with one infinite power. –> suntem toti Super Man, toti.
2. The Secret is the Law of Attraction (LOA). –> Man.. tu nu stii, man.. stai sa-ti expliiic.
3. It’s not “wishful” thinking. –> Ba da, este.
4. You can’t have a universe without the mind entering into it. –> Nu e ploaie fara nori.
5. “You create your own universe as you go along” Winston Churchill –> Care-i legatura? Winston se referea la altceva.
6. It’s important to feel good –> E bine sa ai pamant.
7. When you get the hang of this, before you know it you will KNOW you are the creator. –> Daca doi se gandesc sa creeze chestii opuse? Castiga ala care se screme mai tare?
8. Start by using this sentence for all of your wants: “I’m so happy and grateful now that…. ” –> sau poti sa iti incepi propozitiile cu “un antreprenor buuun…”
9. You will attract everything you require – money, people, connections.. PAY ATTENTION to what’s being set in front of you. –> Dumnezeu iti da, dar nu iti pune in straita.
10. Size is nothing to the universe (unlimited abundance if that’s what you wish) We make the rules on size and time. –> “Orice vis devine realitate daca esti tampit, poti fi pus la locul tau cu medicamentul potrivit.”
11. VISUALIZE!!! Rehearse your future. –> Dar tine-ti ochii pe sosea si mainile pe volan!!!
12. An affirmative thought is 100 times more powerful than a negative one. –> Sunt curios cine (si in ce) a masurat asta.

In fine, nu o sa le enumar acuma pe toate 100 de genul. O sa va spun doar ce cred eu despre toata chestia asta. Cred ca este un mare placebo. Lucrul acesta, insa, nu este neaparat rau. Daca pe tine asta te face fericit(ă), este extraordinar. Altii procedeaza altfel.

Este normal ca gandurile pozitive sa te influenteze in mod pozitiv:

Gandurile pozitive, optimismul si o conduita altruista (adica egoism dinala pentru care esti rasplatit) produc pana la urma o anumita fericire (asta in caz ca nu esti complet scrantit) care se concretizeaza printr-un mod cat se poate de real, adica prin faptul ca nivelul de dopamina din creier creste. Prin acest procedeu, omul este mai pregatit psihic si fizic pentru a-si coordona cat mai eficient resursele intelectuale si materiale spre indeplinirea unor obiective propuse.

Este normal ca gandurile negative sa te influenteze in mod negativ:

Gandurile negativiste, concretizate prin posomorare, idei de genul “nimica nu mai are rost” si “totul e un mare cacat” produc la un moment dat depresie. Efectele depresiei clinice nu prea permit oamenilor sa isi atinga maximul potential, drept urmare, sunt mai predispusi esecului decat succesului in tot ceea ce intreprind.

=> No Voodoo. Este doar important sa fii cat mai fericit in viata asta! O solutie completa nu am. Dar poate va ajuta anumite informatii de pe site-ul meu si nu va mai trebui sa dati si voi cu capul de fiecare data.

Nu stiu altii cum sunt, dar mie imi place sa cred in teorii si legi dovedite prin ceva logica. Legea atractiei este dovedita doar prin anecdote.

Related posts:

1. Din seria Sfert De Secol primeste autori noi
2. Sfert de Secol va ureaza Craciun Fericit!

Azi am inceput serviciul la ora 10:20.. dar nu am lucrat efectiv decat pe la vreo 12 asa.. E ok. Tot timpul incep serviciul pe la vreo 10 jumate. De ce? Fiindca ma trezesc pe la vreo 10. Ideea este ca dupaia lucrez pana la 6 non-stop. Si nu este ca in bancul ala unde se intreaba cati lucreaza in firma respectiva iar angajatorul spune “vreo 50%”. Azi am cam frecat menta vreo 4 ore in timpul programului. In sfarsit am reusit sa fac insa niste chestii ce mi le-am propus de multa vreme: am spalat toate vasele ce s-au adunat in chiuveta de o saptamana incoace (si in timpul programului, exact cum mi-am propus).

Dar stati linistiti.. sunt tot ostenit. De ce? Fiindca o asemenea zi nu am mai pupat de fix o luna. Ce am facut timp de o luna de zile? Am lucrat ca un apucat fiindca nu am avut nicicare de ales. Se intampla tot mai des in ultimele luni. Nu e chiar vara ce am sperat-o si asteptat-o..

Si ce se intampla cand vremurile devin tot mai de cacat si volumul de munca creste vertiginos? Oamenii din jurul tau incep sa plece sau sa clacheze..

Este un cerc vicios. Cei care pleaca lasa in urma lor mai multa munca, iar cei existenti, coplesiti de volumuri inumane, incep sa migreze si ei. Ultimii care raman sunt cei mai blestemati, si de regula erau constransi din start sa ramana (credite, copii), deci nu isi prea pot lua talpasita nici cand devine un infern.. si uite asa se ajunge la disperare.

Este incredibil. Timp de 2 ani de zile stateam si ma uitam la colegii care lucrau zilnic vreo 4 ore peste program (nu erau ei incredibil de multi). Ma tot minunam, iar pentru niste fractiuni de secunda chiar imi doream sa fiu si eu ca ei (nu ca sa lucrez enorm ci ca sa ma dezvolt profesional mai puternic).. Dar imi reveneam repede si imi aminteam ca trebuie sa muncesti ca sa traiesti si nu invers. Mircea (defapt ceva filosof grec) spune si ca trebe sa mananci ca sa traiesti, si nu invers. Aici avem pareri impartite. Eu consider ca Shaorma este trimisa lui Dumnezeu pe pamant.

Tristul adevar este ca toti clacheaza mai devreme sau mai tarziu, daca nu au grija… findca este natural.. este felul corpului uman de a trage semnalul de alarma. Nu poti sa fugi de natura prea mult. La un moment dat tot te prinde din urma si te f***ute (sorry.. chiar nu ma pot abtine). Te mai lasa 5 minute.. iar’ te prinde, iar’ te.. mulge.

In Decembrie tin minte cum un coleg mi-a dat un forward la un articol despre o femeie care a murit din cauza muncii (intelectuale). Un moldovean mi-a aratat o data o zicala “traznita”: “Munca cinstita inca nu a omorat pe nimeni.. dar de ce sa riscam?!?!”. Eh, uite ca nu e chiar asa de adevarata treaba asta. Am uitat sa precizez ca acel coleg mi-a inaintat mailul cu mentiunea “de la fosta mea firma” Si celalalt tip chiar este originar din Moldova, nu am folosit o metafora (chiar nu ma pot abtine..).

Acelasi coleg de serviciu imi spuse intr-o zi in pauza de masa: “Auzi bah.. crezi ca e normal sa nu te poti mobiliza dimineata sa iesi afara din casa fara sa inghiti 2 algocalmine?”. Imi venea sa-i spun “Zi merci ca rezisti cu fucking acadele dinalea..”

Nu v-am spus ce am facut azi dimineata defapt. Nu m-am trezit ca de obicei la ora 10… ci la 07:45. Ce s-a intamplat? Mi-am inceput programul de 3 zile pe saptamana in care merg la sala inainte de serviciu. De ce? Fiindca experimentez noi metode de revigorare. Seful nostru ne-a spus anul asta ca se culca la 20:00 si se trezeste la 04:00 in fiecare dimineata, deci trebe sa fie buna la ceva tactica asta. Acuma la varsta lui nu prea se mai aplica regula “Early to rise and early to bed, may make a man healthy but socially dead.” dar la noi da. Ajuns la sala ii spun la tejghista ca e prima oara cand vin la ora asta. Zambeste (cam tare) si imi da o cheie de vestiar. Dupa ce imi termin antrenamentul ajung iarasi la ea unde de regula se da cheia de vestiar inapoi pentru a-ti primi cartela de apartenenta la grup. Eu i-am intins cheia de la masina. A fost destul de comic, dar i-am amintit ca “E prima zi cand vin de dimineata”

Lunea asta, dupa vreo 5 ore de munca intensiva si o stupefiere din cauza faptului ca unii trebuie sa fie mai catolici decat papa in corporatie, am iesit afara pe “balconul” meu la o tigara. In timp ce Dumnezeiam (si verbele se scriu cu mare? am spus ca nu ma pot abtine..) trece un tinerel de varsta mea cu niste ochelari dinaia de aviator, conducand un cabrio alb cu un zambet mare si relaxat pe fata, iar din masina bubuia Rihanna, sau ceva de genul. Nu conta nimica. Afara era soare si frumos, el era in floarea varstei si toate stelele se aliniau pentru buna lui dispozitie. Cred ca acuma ii inteleg pe parintii aia ce le ofera copiilor totul pe tava. Mi si imaginez pe parintii aia cum stau cu fiul de bani gata si au dialoguri educative de genul:

- Ce ai facut astazi fiule? Cum ti-a fost ziua? Eu am topait din sedinta-n sedinta.

- Uite m-am dat azi cu masina noua.

- Aia alba sau aia galbena, fiule?

- Aia alba.

- Si.. te-ai simtit bine?

- A fost superb. Da’ era sa intru intr-un Opel ca imi facea una o muie sub volan de am zis ca-mi pierd echilibru’.

- Vai! bine ca nu ai patit nimic. Trebe sa ai grija cu muistele astea.

Drept urmare mi-am actualizat CV-ul pe Ejobs azi. Mi l-am facut destul de smecher. Mi-am pus si poza mea ce zice “Am prestanta, sunt al dracului de apt dar in acelasi timp puteti vedea pe expresia fetei ca la mine nu se apare cu cioara vopsita, asa ca ia CV-ul asta si da-mi un telefon mai pe marti asa.. dar nu prea devreme fiindca poate dorm sau fac chestii neortodoxe”:

Mi-am actualizat CV-ul si am inceput sa ma enervez cu motorul lor cacacios de cautare. Pana la urma am gasit ce cautam. Adica nimic. Orasul asta este o cam trist din punct de vedere IT. Sunt 2 firme care angajeaza oameni in bransa si mai vor si programatori pe care sa ii plateasca cu 500 de euro pe luna.

Am scris la obiectiv: “Sunt deschis la noi posibilitati”. Asta e echivalentul a “Sunt deschis la pantaloni. care mi-a vopsit calul verde?”. Jobul ideal ar fi la momentul actual ceva cu mai putin efort dar cu aceeasi remuneratie. Normal ca asta isi doresc multi (nu toti, majoritatea viseaza doar la salariu mai mare pe aceeasi munca). Eh, eu am auzit ca se poate. Ii tot vad cum pleaca in vest si castiga triplu pe o treima din munca.. Pai imi bag pula, bah!!! Noi suntem mai cu ciunga-n par sau asa ni soiu’? In Romania vei gasi eventual un job cu jumatate salariu dar cu 50% mai multa munca.

Am mai citit anul trecut un articol ce zicea ca daca nu mai suporti chestiile astea.. suck it in.. nu prea ai de ales in timpurile astea. Asta nu e nici macar un fel de “If you can’t stand the heat, think outside the box”, care macar iti ofera un gram de speranta cum ca ai mai putea schimba ceva

In fine.. sunt vremuri de cacat si toate nenorocirile sunt amplificate de catre moliile care ne conduc. Nici macar vremea nu tine cu noi.. Nici nu vreau sa ma gandesc la saracii fermieri (care au mai ramas, desigur). Si ma tot uit cum sunt descoperiti tot felul de oameni publici la stiri, cum sunt demascate ororile pe care le comit. Si ce cacat patesc aia? Numa ne enerveaza. De aia nu ma uit eu la televizor!! Mai nou ne impoziteaza si veniturile alea infime din dobanzile ce rezulta din depozitele bancare. Hai ca sunt de acord cu faptul sa ii impozitam pe cei care castiga bani la bursa din speculatii sau pe cei ce au sute de mii de euro bagati prin banci in timp ce se lafaie in Range Rovere de 80.000 de euro dar lasa-l dracu’ pe saracu om ce s-a chinuit 4 ani sa stranga de o Dacie obosita… Mai un pic si incepe selectia naturala in randul pensionarilor. Dar in fine.. asta nu e blog politic. E blog care sa imi aminteasca mie pe viitor ce am simtit in anumite perioade ale vietii (si sa va amuze si pe voi in the meantime).

Postul asta este despre maratonul ce este “cariera”. 42 de ani de munca ce trebuie inceputi lin, asemeni unui maraton (in caz ca iti doresti sa il si termini vreodata). Daca ai inceput prea puternic, vei ajunge sa tragi frana de urgenta, adica sa te opresti pentru a-ti trage sufletul, si problema este ca de multe ori te prinde asa o chestie cand nu prea iti permiti sa faci pauze…

Ideea este ca atata timp cat esti tanar nu merita sa te dedici trup si suflet unei firme. In general nu prea merita sa te dedici trup si suflet unei firme decat daca este afacerea ta proprie. Nu te lasa vrajit de slogane tampite sau chestii care te fac sa te afunzi tot mai tare in sistemul lor. Totul este pervers, totul este facut sa iasa bani. Angajatii nu sunt niciunde pe primul loc si nu vor fi niciodata. Stock holderii sunt. Asta ne-a dovedit-o criza financiara cu varf si indesat. Deci de ce sa te chinui? Fii egoist (ca si angajatorul este) si lucreaza cat sa nu fi dat afara. Invata tot ce poti si mergi mai departe si nu accepta pozitii mult mai grele doar fiindca sunt mai bine platite. Daca un job te termina nervos, poti sa te speli pe cap cu banii suplimentari.

Pentru cei ce trec prin perioade aiurea la serviciu, va dau niste linkuri utile: (unul din cele 2 articole este scris chiar de catre un Medicinæ Doctor..)

1. Five Tips to Bust Job Burnout
2. 12 Tips for Better Sleep
3. How Much Sleep Do You Need?

Cu drag,

Spaima intervievatorilor

Related posts:

1. England… the land of… NOT (by Eve)
2. Alpha Male/Female, by Eve

Atunci probabil ca o sa va placa si varianta mujerzuelei asteia:

Si bonus.. precum am promis si in titlu.. craci!

Weekend placut!

No related posts.

Intre 1 si 5 iulie am facut o excursie in Maroc, mai exact in capitala lor turistica, Marrakech. Dat fiind faptul ca acum vreo 4 ani am ratat un concediu cu ai mei in Tunisia pentru a trage niste chefuri puternice in care sa isi taie unii gingiile in doze de Skol (deci a meritat), am decis sa luam un low-cost (Vueling, magnific) din Barcelona si sa facem o mini-vacanta in Maroc.

Acele 4 zile pline par acum precum un vis, o aventura ce nu o voi uita toata viata. As putea scrie un roman despre acest concediu (numai ca aia ar dura prea mult, concluzie ce am tras-o in trecut din celelalte romane pe care le-am mai scris). Sper sa fac din asta un articol cat mai folositor si pentru cei care intentioneaza sa traiasca o lume araba autentica pe pielea lor.

Sa incepem:

Dupa ce au g0nit toate maimutele de pe pista cu un bat, am putut ateriza pe aeroportul international Menara (ei nu cred in autobuze dinalea pentru sensibili):

Iar dupa ce am completat formularul de intrare in tara, ne-a luat taxi-ul Riad-ului (varianta lor de pensiune) si a inceput sa ne duca in oras. Pe drum am remarcat o gramada de Dacii Logan si Sandero (masina extraordinara pentru marocanul de rand), magari, scutere, calesti, roabe, dughene darapanate, carnuri atarnate in strada si tot felul de alte lucruri care, pentru o fractiune de secunda, te fac sa vrei sa-i spui soferului sa intoarca masina fiindca ti-a ajuns si vrei acasa.

Apoi am intalnit si semnul asta de trafic, care eu credeam initial ca inseamna “Atentie Cobre cu unul sau doua capete”, dar cand i-am spus si ghidului cat sunt de perspicace, s-a uitat ciudat la mine. That’s what I call “bridging the cultural gap”.

Cel mai comic a fost cand, dupa vreo 20 de minute de soc si guri cascate, Nemona a spus ca spera ca acesta sa nu fie considerata o zona OK la ei…

(…si ca hotelul este intr-un cartier mai de Doamne-Ajuta)

Dupa cateva momente, soferul opreste masina si trage frana de mana iar cu un zambet pe buze se intoarce catre noi si spune seren: “We’re here!”

Cu o privire inmarmorata si cu stomacul pana-n gat, ne dam jos si ne primim bagajele. Soferul ne conduce pe o straduta foarte ingusta la Riad Aubrac, unde zici ca intri intr-o alta dimensiune: curte interioara cu o fantana umpluta cu trandafiri roz si plina de verdeata (cred ca maslini), cu canapele si mese in jur. Acuma trebe sa va dau un sfat foarte important. Orasul arata in mare parte precum in poza de mai sus. Daca voi credeti ca este destul sa va refugiati seara intr-o pensiune de 2 stele fara aer conditionat sau usa la baie, treaba voastra. Noi am zis ca sunt 2 facilitati importante pentru care merita sa mergi la sigur cu 4 stele. A fost intradevar putin mai scump (90 euro/noapte camera dubla) dar daca o luati din timp prindeti reduceri pe Booking dot com (unde gasiti si review-uri sincere de la fosti turisti).

Riad Aubrac:

View Full Album

Dupa o primire foarte frumoasa in engleza, cu ceai fierbinte de menta salbatica si prajituri locale, ne-am cazat si am luat-o cu harta spre piata Djemaa el Fna, mancand pe drum la un restaurant ce servea meniuri complete cu 6 euro. Era o caldura sufocanta dar chelnerul a pornit clima (care era in aer liber) si ne-a poftit la 2 metri jumate in calea ei de bataie pentru a lua pranzul. Acuma na, nu e o chestie rea daca iti place foarte mult mancarea lichida.

Ajunsi in piata, ne-am crezut smecheri dupa ce am reusit sa scapam de primul vanzator ambulant de serpi de lemn. Faini serpi, nu zic, dar regula de aur este sa nu cumperi absolut nimic in prima zi.

Pont: de regula vanzatorii de chitibusuri in piata aia au si alte chestii… daca intelegti incotro trag clopotele (eu).

Mergem noi mai departe cu gurile cascate si ne acosteaza 2 femei berbere cu baticurile pana la ochi. Ne-au vazut ele mai cu ciunga-n par si au zis ca e rost de bani de pe turisti, oferindu-ne tatuaje hena. Noi am spus ca nu vrem si ca e prima noastra zi, dar au inceput sa ne intrebe de unde suntem (pe acolo majoritatea vorbesc vreo 3-4 limbi, btw) si sa ne spuna ca si ele au umblat prin Europa si ca stiu ca Romania este o tara saraca dar ca vor totusi sa ii faca prietenei mele un cadou frumos pe mana.

Am zis ok si a inceput sa o picteze in palma cu seringa. Aialalta ma pofteste pe un scaunel la 2 metri distanta si incepe sa ma tina de vorba. Dupa vreo 3 minute o aud pe Nemona spunand ingrozita ceva de genul “But you said it was a present..”. Ma intorc si o vad pe berbera cu niste ochi dinaia veninosi ca dracu’ cum se rasteste la prietena mea ca vrea 300 de dirham (~30 de euro) pe serviciul prestat. Incepe Nemona sa negocieze cu baba veninoasa si ajunge la 100, ceea ce mi se parea la fel de strigator la cer. In final, dupa o cearta puternica cu ele, o smucesc din mainile lu’ aia, aruncand in scarba o bancnota de 20 de dirham pentru cauza ei nobila. Eu zic ca a meritat 2 euro prestatia asta (cica merita doar 1):

Mai mergem noi vreo 30 de metri prin piata si ne ia noul nostru prieten (localnicii sunt prieteni cu toti turistii acolo) in primire. Imi strange mana puternic si imi trece maimuta. Cum adica “imi trece maimuta”? Uite asa:

(Lu’ asta i-am dat doar 50 de centi fiindca m-a zgariat maimuta pe brat)

Frumoasa intampinare!!!

Am stat apoi vreo 10 minute la marginea pietei (in soc fiind) ca sa ne tragem sufletul. Chiar va provoc sa mergeti dupa ce ati vazut poza de mai sus si la baietii astialalti din piata:

Dupa ce ne-am acomodat in prima zi cu tot peisajul, ne-am programat o vizitare a orasului cu un ghid berber pentru a doua zi dimineata. A durat 5 ore si a costat in total 50 de euro, dar a meritat fiindca am vazut mai toate atractiile principale, si am putut poza tot felul de chestii pentru care am fi dat destul de multi bani daca ne-am fi dus singuri. De exemplu, pentru orice loc in care merge, cineva pe strada se ofera sa te duca si sa iti arate. Mai greu este la sfarsit cand iti cere vreo 20 de euro ca sa te duca inapoi intr-un loc cunoscut. Unul dintre acele locuri este cartierul unde se proceseaza pielea de capra, vaca sau camila… celebrele Tanneries care se gasesc in Marrakech si in Fes.

View Full Album

(Nu vreti sa stiti cum miroase intr-un loc unde se omoara si jupoaie capre, camile si vaci iar la sfarsit se proceseaza pielea lor intr-un proces ce dureaza 14 zile. Ni s-a dat menta pentru supravietuire fara varsaturi spontane)

Si ne-am facut si tuaregi pentru cateva minute:

View Full Album

(ala din stanga mea era ghidul nostru smecher ce vorbea vreo 5 limbi.. cat de cat)

A treia zi am facut probabil cea mai buna investitie din tot concediul: o excursie la poalele muntiilor Atlas in valea Ourika cu un 4×4 (Land Cruiser). Zic investitie fiindca ne-a costat cam 100 de euro de persoana toata ziua respectiva dar a meritat fiecare cent.

Asta sunt eu la urcare intr-o pauza:

(Stiu ca sunt un barbat bine. Shaormele ma imbunatatesc atata de mult… Din nou puteti da click dreapta>set as wallpaper)

Nu, glumeam, acestea sunt pozele de wallpaper (aia cu mine e mai degraba de tinut in portofel):

View Full Album

Aici am gasit un restaurant ce ni l-a recomandat soferul ca fiind cel mai bun din toata valea. A fost intradevar extraordinar, dar cand am vazut cat costa un meniu imperial (30 de euro de persoana), am inceput sa negociem cu chelnerul. Lucru foarte important: In Maroc TOTUL se negociaza, pana si mancarea la restaurant. Ne-a luat cu gugulugu’, cu tactici de negociere ce le inveti doar la avansati si cu dinalea prietenesti ca daca lasa pretul mai jos deja are probleme cu managerul (la asta trebe raspuns cu aceeasi moneda –> cu pretul asta o sa ai si tu probleme cu nevasta-ta). In final am negociat meniul cu tot cu bautura la 32 de euro in total (adica la jumate). Am stat apoi sa ascultam ce zic francezii noi sositi la masa de langa dupa ce chelnerul si-a insirat din nou toata poezia despre cat de fantastica este mancarea lor (si este). Francezii au spus doar la sfarsit “Parfait”. Era sa pufnim in ras..

Mancarea a fost ceva de vis. Cate un pic din fiecare specialitate marocana.

Acesta a fost doar Entré-ul:

Iar astea sunt celebrele Berber Tagines:

View Full Album

Dupa o aceasta masa imperiala, a urmat cel mai spectaculos hiking trip pana la cascadele din valea Ourika. Pentru asta ne-a trebuit un ghid cu 10 euro si urcarea a durat cam o ora. O sa vedeti o poza cu mine si cu ghidul de sus. Un om deosebit.. castiga peste o mie de euro pe luna din “ghidarie” sau “ghidism” si nici nu ai crede ca are 50 de perechi de schiuri pentru inchiriat sus pe muntele Atlas pe timp de iarna:

View Full Album

Si ca sa nu mai creada lumea ca suntem ca fratii..

(iuuuuuuuuuuuuu)

Si normal ca ne-am dat si cu camilele in ziua aia:

View Full Album

A patra zi ne-am rezervat-o pentru shopping. La sfarsitul zilei imi era deja greata de la atata targuiala. Poti, desigur, sa accepti pretul cerut initial pe un bun, dar daca nu vrei sa ii strici ziua unui negustor arab si vrei sa platesti si preturi normale pe chestiile dorite, trebuie sa negociezi fiecare bun. Desigur, este mai usor cand vrei 2 sau 3 lucruri din acelasi magazin (teoretic), dar cel mai bun approach este sa exclami oripilat ceva de genul “Doamne Fereste!” sau “Dincolo dau camilele de lemn cu 10 dirham bucata, nu cu 160” sau “La asta de langa am luat 4 esarfe de banii astia”. Daca te ia cu prezentari de nume si locuri de origine, e clar ca o sa iti ceara de 4 ori mai mult pe bunul dorit. Asa ne-a luat unul cu textul “of course I have camels.. but they are hand-made and very expensive”. Apoi ne-a dus la taraba amicului sau si din mormanul de 70 de camile ne-a intins 3 cat pumnul fiecare si ne-a cerut 45 de euro pe ele . Nu zic, daca erau din argint, meritau. Arabii din vest sunt mai saraci, apropo, deci prefera argintul, in est dai de arabii cu petrol, unde aurul este foarte cautat. De regula, aurul si argintul pe acolo este de foarte proasta calitate deci rezumati-va la pietricele colorate din muntii Atlas.

Secretul este sa nu iti doresti prea mult ceva. Astfel poti sa te iei sa pleci la un moment dat iar cand negustorul vede ca poate pierde deal-ul, scade pretul si pana la o cincime. Alta varianta este sa ii lasi pe altii sa negocieze in fata ta si a negustorului si sa astepti sa vezi pana la cat este dispus sa scada preturile. Apoi il mananci de viu.

Iar acum, poze din marea lor piata Djemaa el Fna si moscheea Koutoubia:

View Full Album

(Fresh de portocale cu 1 leu paharul acolo, apropo. Cu 2 euro iti umple sticla de 2 l)

Aburii aia sunt de la tarabe cu mancare ce servesc tot ce-ti pofteste inima. Mie inima de obicei imi pofteste berbec, “nu stiu altii cum sunt”:

(Sanepid ain’t got shit on these)

Moscheea Koutoubia: cea mai veche si mare din Marrakech

View Full Album

Marocul este un regat incredibil pentru cei care nu au cunoscut inca lumea araba. Cu toate ca este o tara saraca (precum Romania), saracia lor este de alt fel, si sincer, nu se plang atata ca noi. Sunt fericiti ca au un rege inteligent si bun cu ei si nu si-ar dori presedinte nici in ruptul capului.. pe motivul “s-ar fura ca in codru”.. suna familiar?

Salariile normale sunt cam ca si ale noastre, tara traind insa mult mai mult din turism, ceea ce se si simte cand esti acolo. Localnicii vor sa ia banul de pe tine doar in mod cinstit, pe principiul “nu e prost cine cere”. In toata tigania aia de pe strazile laturalnice nu am simtit pentru o singura clipa ca as putea fi talharit sau agresat verbal. “We don’t play with tourists”, zise soferul la un moment dat. Din nou spre deosebire de ai nostrii care vor sa traiasca din tunuri.

Copiii sunt invatati de mici sa fie negustori si sa faca bani din turism, dovada fiind aceasta clipa unica (dupa expresia ei, iti dai seama ca este un mare understatement) ce ne-a induiosat atata de tare incat i-am dat bani doar ca sa o facem putin mai fericita:

(sorry, dar pe asta chiar nu o pot lasa furata)

Cu mare drag,

Sfert De Secol

Related posts:

1. Impresii Seattle (+taxe)
2. Impresii Praga
3. Impresii Barcelona

It’s funny because it’s true

Related posts:

1. Ceva funny pentru weekend
2. Who’s manning the Internet?!?!?

Nu e prima oara cand vizitez Spania. Am mai fost si in 2008 cu serviciul intr-o delegatie destul de extravaganta.. pe vremea cand inca se mai arunca cu bani dupa angajati pentru a-i motiva spre fapte mai marete.

Spania este locul unde orice roman se poate simti chiar mai bine decat acasa din toate punctele de vedere. Este un fel de Romania, fara 80% din defectele neamului nostru si a politicienilor nostrii cu minti bolnave ce au adus tara asta in genunchi prin tactici de oameni cu 2 clase mai mult ca trenul. Spiritul latin se simte in Spania cu adevarat. E foarte interesant, intradevar, cum se poate mandri un popor ca al nostru cu o trasatura care doar i-ar placea sa o aibe.

Este o cultura calda si primitoare, pasionala si foarte animata. Nu este la fel de curat si ordonat ca si Germania dar noi romanii nici nu prea tanjim dupa asa ceva.. dimpotriva. Barcelona este si plina de turisti, dat fiind faptul ca este mai mult sau mai putin o statiune la Mareea Mediteraneana. Celalalt oras pe care l-am vizitat a fost chiar Madrid-ul, care este situat in inima peninsulei Iberice, loc unde turistii si strainii nu sunt atata de numerosi precum in Barcelona.

Orasul duhneste a cultura cam pe la toate colturile. Spre rusinea mea culturala, nu pot sa spun ca sunt un mare informat in directia asta, dar de nume precum Dali, Gaudi si Picasso tot am auzit. Ok, recunosc ca inainte sa ajung in Barcelona nu mai auzisem de Gaudi in viata mea.. dar recunosc ca munca lui a fost remarcabila. Am fost profund impresionat. La muzeul lui Dali nu am fost dar am vizionat vreo 100 de picturi de Picasso in schimb. La Picasso nu am mai facut hyperlink.. chiar sper ca nu e cazul.

Ca de obicei, poze: (sper sa va placa)

Sagrada Familia:

(opera a lui Gaudi ce va fi finalizata doar peste ~22 de ani.. does not make for good pictures)

View Full Album

 

Parcul Güell

(astea sunt defapt vestitele Gradini ale lui Gaudi)

View Full Album

Barcelona by Day

View Full Album

Barcelona by Night

(iarasi doua cladiri celebre ale lui Gaudi)

View Full Album

Mercat St. Josep

(am inteles ca ar fi cea mai frumoasa piata din Europa)

View Full Album

(aici am mancat ciocolata cu 65 de euro/kg.. a fost cea mai buna ciocolata din viata mea)

Panoramic

View Full Album

(Dildo-ul ala e Directia Apelor Barcelona.. dar na.. si a noastra din 700 arata bine)

Si am fost si la Acvariu

View Full Album

Si la Zoo

View Full Album

(Da.. ala e un Komodo)

Si la Muntele Tibidabo (unde urci cu funicularul!)

View Full Album

Si ca de obicei, la urma, chestii interesante sau cu hazzzz

View Full Album

Related posts:

1. Impresii München şi Linz
2. Impresii Londra
3. Impresii Praga

Am plecat pe 30 Aprilie la aeroportul din Timisoara pentru a lua avionul spre Barcelona. Peste detaliile de genul orare de zbor schimbate prin mail si faptul ca nu raspunde nimeni la call centerele lor unguresti ever, voi trece momentan. Se face ora 20 iar avionul era programat sa decoleze la 20:30. Nimeni nu schiteaza niciun gest. La ora 20:25 inca nu se intampla nimica iar noi stam in continuare si ne holbam ca boii la poarta de imbarcare unde nu se petrece nimica. La 20:30 se anunta o intarziere de 30 de minute. Bine.. zic.. fie. La 21:00 se anunta inca o intarziere de 30 de minute. Asteptam ca prostii mai departe. Se face 22:00, panoul nu se mai actualizeaza deloc, tolomacul de la aeroport dispare ca sa nu isi ia injuraturi si flegme (ca de.. pe cursele astea cam stiti cine circula de regula). In final se face 11:30 si incepe imbarcarea in avionul sosit de la Bergamo, si nu in cel care ne fusese promis cu 2 ore mai devreme din Budapesta.

Pai bine bai infectiilor, dati macar un cacat de actualizare la fiecare 30 de minute, nu ne lasati sa stam ca vitele 3 ore fara sa stim daca si cand mai plecam! Inteleg ca sunteti niste fripti in cur si incercati sa peteciti pe la toate incheieturile, dar unele chestii tin doar de nivelul de civilizatie si nu de posibilitatile materiale.

La bord ajunsi, decolam si incep caprele alea sa ne explice cat de “pregatiti” suntem in cazul unei catastrofe. Mai bine ne-ar spune direct sa stam doar pe scaunele noastre si sa ne prindem bine centurile.. ca na.. e mai usoara identificarea dupaia. Defapt stai ca la idiotii astia nici locuri nu se mai imprima pe boarding pass-uri din lipsa de tus. Ah stai.. acuma mi-am amintit ca mai nou trebuie sa iti printezi si boarding pass-ul de acasa ca altfel te taxeaza cu 10 euro pentru el la aeroport (true story de la 1 aprilie 2010).

La intors, acelasi tratament.. identic, doar ca acuma am asteptat 4 ore instead of the usual 3. Si mai au si tupeul sa iti mai serveasca cola cu 3.5 euro la bord, jigodiile dracu. M-am si luat in gura cu zdrentele alea ca s-au ratoit la mine cand m-au vazut ca mai dau un ultim mesaj inainte de decolare (cand inca stationam):

- Va rugam frumos sa inchideti telefonul acuma! Astea sunt regulile!!!

- Ce spun regulile voastre de intarzierile de 7 ore si despre lipsa de comunicare cu clientii? Faina politica de struti aveti.

- Pai ce sa facem daca a erupt vulcanul si nu s-a putut circula din cauza norului?!?!?

- Vulcanul a erupt saptamana trecuta, dar chiar e irelevant.

- Atunci haideti sa ne rugam la Doamne Doamne sa nu mai lase vulcanii sa erupa..

(aici mi-a sarit mustarul)

- Auzi Domnisoara, mai putin Doamne Doamne si mai mult Bacardi Breezer din partea casei pentru neplacerile create!!!

Am mai si prins ultimul Airbus A 320 din lume cu scaune fixe. Firma de cacat… cu oameni de cacat.. si pilotul a fost penal de data asta.. inainte de aterizare zici ca dansa lambada fiindca nu si-a calculat bine vectorii.. dar se putea si mult mai rau, desigur.

Si ne-a mai si povestit de localitatiile peste care o sa mai zboare el frumos pana la destinatie, de parca ne-ar incanta cu ceva. Vorba lu’ Seinfeld: “This guy is so excited about being a pilot […] ends up where it says on the ticket anyway, asshole!!!”

P.S. Sa nu imi veniti careva iara cu argumentul de low-cost. 5 milioane nu e low-cost.

No related posts.

(Si da.. recomand toata discografia lui)

No related posts.

Au trecut 7 luni de cand m-am intors acasa si pot sa spun ca am reusit sa ma readaptez, cei 4 ani ramanand doar o amintire usor infricosatoare si marcanta de care probabil nu voi mai putea scapa toata viata. Tin minte cum la inceput reintoarcerii, totul mi se parea straniu, usor ireal sau chiar infricosator. That’s all gone now.

Este foarte usor, cand ai o oarecare formare pentru chestii de genul (vocabular, imaginatie, inteligenta) desigur, sa scrii frumos si fluent, sa compui ceva, sa creezi opere de arta si sa scoti la suprafata sentimente cutremuratoare pana si din cel mai pasiv cititor. Pardon, doresc sa spun defapt ca este foarte usor daca viata iti este predominata de tristete si greutate. Cele mai frumoase creatii sunt concepute in stari de angoasa, depresie si melancolie (cred ca Proust a spus asta.. sau sa fi fost Hagi? whatever.. nu ascultati de unul care a citit ~10 carti la viata lui ). Doamne ajuta (adica mai multe doamne ma ajuta sau m-au ajutat) ca am trecut de acea perioada sumbra a vietii mele.

=> Drept urmare.. nu mai pot “creea” ca pe vremuri. Pur si simplu nu mai imi vine, de la atata bine. Ca si vorba aia faina din batrani/Ardeal: “In viata conteaza doar ce bagi pe gura si ce tragi pe… penis”

Si nu pot sa spun ca sunt chiar indiferent fata de acesta stare de spirit. Ieri am fost intrebat daca mai cant sau daca am mai intreprins ceva in directia asta. A trebuit sa raspund ca stau cu numarul de telefon al unui pianist dornic de a da lectii de 4 luni in agenda (ma rog.. nu tin agenda, dar e intr-un notepad la mine pe desktop) si nu reusesc sa ma mobilizez sa il sun si sa imi fac timp pentru ore. Pur si simplu nu stiu cum sa mai integrez cantatul in saptamanile mele pline. Deocamdata am ales sala de fitness pentru ca imi este mai importanta sanatatea fizica si mentala deocamdata decat orice veleitati artistico-muzicale. Dar e chiar pacat.. fiindca sunt constient ca am un talent ce se iroseste pe an ce trece. Va trebui sa va multumiti cu imitatii reusite ale unor personaje comice interesante.

Am devenit tot mai realist si tehnic in ultimii ani. Probabil ca este si din cauza serviciului, unde datele concrete, si nu speculatiile sau alte traznai, fac legea. Dar ce sa faci, incepi sa te maturizezi si iti dai seama ca unele vise din copilarie este bine sa ramana in copilarie.

Apropo de ideea de growing up. Ieri am fost in Scârţ (loc lejer), unde m-am simtit tare bine intr-o companie foarte placuta dar unde mi-am dat seama ca la blugi, pantofi si polo shirt eram over-dressed. Cred ca eram ca nuca-n perete acolo si sunt sigur ca s-a intamplat multora pana acum. Pur si simplu am trecut de varsta aia. Acuma fiecare bar cu target-ul lui, ce sa-i faci. Ce  mi-a placut insa foarte mult a fost (exceptand originalitatile decorative care mie unul nu mi mai par neaparat ceva foarte nou.. global vorbind) a fost pancarta deasupra barului ce zicea: “Clientul nostru, stapanul inelelor”.

Ca sfarsit de articol, as vrea sa va arat o chestie placuta dar dureroasa in acelasi timp (ca si faza aia cand el o pune pe ea sa ii spuna ceva de genul iar ea ii zice ca dintre toti prietenii lui, el o are pe cea mai mare), cu toate ca incep deja sa fiu impacat cu majoritatea ideilor enumerate:

No related posts.

30.American Psycho

Reprezentantul satirei, un gen care se gaseste in filme mai rar decat jocurile adventure in industria consolelor, American Psycho ironizeaza deprinderile si snobismul clasei tinerilor bogati. De fapt nu doar asta; clasa de elita a bogatilor reprezinta doar varful piramidei acestor deprinderi. In mai orice patura a societatii gasesti franturi din aceaste obiceiuri, anume nevoia vesnica de comparare, de a excela printr-un bun material mai performant, cu tot felul de functii inutile in plus, care ofera o forma a fericirii materiale ce mascheaza frustrari de alte natura.

Aceast tip de fericire rezulta nu doar din a avea acel bun pentru ca chiar iti foloseste, ci si din faptul in a nu te simti  cu nimica mai prejos fata de semenii tai.

De fiecare data cand vad ceva asemanator in viata de zi cu zi, imi amintesc de o scena din A.Psycho cand Bateman pur si simplu innebuneste, transpira, turbeaza de-a dreptul cand vede cartea de vizita a ununi coleg, imprimata intr-un tipar mai deosebit, lustruita mai atent si laminata intr-o folie mai straluctitoare.Acest Bateman este de altfel- cum ii vine bine personajului principal a unei satire – o colectie de clisee . Obsedat de felul in care arata, extrem de superficial, cu o ipocrizie si inteligenta care-l ajuta sa se faca remarcat in discutii pretentioase, el se integreaza perfect in niste cercuri unde toate relatiile interumane rezulta din conjunctura si sunt mentinute de dragul intereselor comune si a unor aparente ce trebuie sa fie pastrate.

Nefiind capabil de niciun sentiment autentic uman, Bateman aduce mai degraba a o papusa de ceara, care in cazul lui imita si comportamentul nu doar infatisarea umana.

Filmul urmareste nebunia personajului principal, asta insemnand un sir lung de excese marcate de o violenta si o vulgaritate care te fac sa razi necontrolat. Eu cel putin am ras mai mult decat la majoritatea filmelor catalogate drept comedie.

Este un film reusit.Tot ce-i pot reprosa este finalul, care e poate prea ambiguu pentru tot ce a insemnat in rest.

29.Yi Yi

Yi Yi, acest „La dolce vita” asiatic se incapataneaza sa trateze in  cele 3 ore ale sale aproape toate aspectele importante legate de viata. Farmecul copilariei, resemnarea batranetii, probleme din casnicie , de familie sau chiar de afaceri, toate acestea sunt abordate intr-o mica sau mai mare masura.

Pornind de la o nunta, filmul trece prin mai toate problemele ale membrilor unei familii taiwaneze. Constructia ciudata a firului narativ si amatorismul unor scene pot face ca filmul sa devina confuz, dar cu rabdare se poate descoperi o creatie daca nu orginiala macar frumoasa si complexa.

Yi Yi reprezinta si o forma inedita in a descoperi modul de viata, cultura si traditiile taiwaneze. Desi avem de-a face cu o alta mentalitate, de fapt cu o alta civilizatie construita pe alte valori decat cele crestine din Europa si America, problemele oamenilor sunt -generalizand putin- cam tot aceleasi.

Sunt multe scene frumoase, de la escapadele micutului Yan Yan in lumea fotografiei, la intalnirea din Tokyo a doi fosti indragostiti, pana la discutiile de afaceri in limba engleza dintre un taiwanez si un japonez.

Filmul are o constructie complexa fiind asamblat din mici povesti, toate contribuind in a creea o expeditie prin dificultatile si frumusetile oferite de viata in toate etapele ei.

28.Elephant

Nu stiu de ce, dar tot timpul aveam impresia ca Gus Van Saant este un regizor european. Sa fi fost de vina numele lui olandez sau faptul ca tot ii auzeam numele intr-un an la Cannes? Ma rog, pe la inceputuri tot il confudanm cu Lars von Trier, abia mai tarziu am ajuns sa-i diferentiez complet; am aflat ca el a fost in spatele lui Good Will Hunting , iar inainte de „Milk” il vedeam deja ca pe un maestru. Asta se intampla datorita a doua filme foarte similare intre ele: Elephant si Paranoid Park.

Gus van Saant a prins o curiozitate pentru problemelor adolescentilor, si desi  nu-i primul, el a reusit sa se difrentieze atat print natura subiectului abordat cat mai ales prin regie de orice productie similiara . Nefiind dependent de un scenariu prestabilit , el isi permite luxul de a face filme personale modeland scenariul si regia in asa fel incat sa traspuna pe film o versiune cat mai aproape de cea construita in minte.

Precum Polanski sau Herzog, Gus van Saant si-a defenit o identitate proprie in cinematografie. Ii poti recunoaste stilul foarte usor. In amandoua filme mentionate este vorba de subiecte care pot fi rezumate intr-o propozitie, cu o actiune desfasurata intr-o scurta perioada de timp dar aprofundate in asa detaliu ,ca pana si cele mai banele lucruri capata o frumusete ciudata.

De la primul cadru stii ca e ceva deosebit, un unghi ciudat din care este filmat cerul deasupra unui stalp de tensiune. Apoi camera urmareste pe rand rutina unor liceeni intr-o aparent banala zi de scoala. Tot ce se intampla este sub  un calm si o normalitate care parca anticipeaza furtuna ce va urma. Filmul e dominat de o stare melancolica si atmosfera initial linistita devine tot mai tensionanta cu cat simti ca inevitabilul se va produce.

Intr-o scena de pe la inceput, parcurgem impreuna cu unul din personaje drumul lui de la terenul de fotbal pana in incinta scolii. Nimica special, ati spune. Corect, dar asta pentru ca n-am mentionat ca se intampla in timp ce suntem delectati cu „Moonlight Sonata” a lui Beethoven. O scena a carei frumusete e greu de explicat in cuvinte dar pe care o savurez de fiecare data cand imi amintesc de ea.

Initial dorind sa faca un film bazat pe intamplari factuale, Gus Van Saant a renuntat in cele din urma la asta. A  optat sa nu fie constrans in nici un fel posibil, astfel a iesit un film de arta si nu un documentar despre evenimentele cumplite de la Columbine.

27.Memento

„Ai grija cand te uiti la el, sa fii foarte atent, e greu de inteles” asa suna indemnul inainte sa ma risc sa vizionez un film care m-a facut sa ma simt ca inaintea unui examen de inteligenta. Trebuia sa fiu atent, pregatit, sa nu existe nicio distragere , doar cei cu adevarati alesi sunt capabili sa inteleaga asa un film. De cum a inceput, activitatea cerebrala a fost setata pe maxim; eram atent la orice detaliu, orice vorba. Concentrare totala.

Faptul ca filmul se derula pornind cu sfarsitul nu ma ajuta deloc, la fel cum nu ma ajutau nici scenele intermediare a caror relevanta nu le-o putem deslusi initial.

Eram si pe la vreo 14 sau sa fi fost 15 ani , asa ca nu prea stiam eu de toate multitudinea de conditii pshiologice care pot  afecta un om, deci filmul mi s-a parut cu o tenta sf, dar nu atat de mult incat sa nu cred ca poata exista asa ceva.

Mai ca nu transpiram, calculam posibilitatile de ce se intampla in film ca un sahist posibilele mutari ale adeversarului, numai nu cumva sa ma dezamagesc in a nu intelege asa un film pretentios.

Izbavirea data de final nu m-a potolit insa deloc, i-am dat drumul din nou, de data asta putand sa–l savurez drept un thriller de super clasa si nu un test Iq. Am ajuns sa il inteleg mai bine dar  sa-i si gasesc tot felul de greseli de logica. Plus, e genul de film pe care simti nevoia sa-l dezbati dupa. Au urmat zeci de comentarii si analize cu prietenii despre fiecare detaliu in parte. A fost o placere sa-l vizionez si una si mai mare sa-l descopar pas cu pas.

Memento a  intarit regula ca un scenariu bun face mai mult decat sute de milioane de dolari aruncati pe efecte speciale; si a mai facut un lucru, unul  mult mai important, a  marcat CV-ul fratilor Nolan care  dupa au prins superproductii, precum Batman  sau The Prestige.

26.Million Dollar Baby

Faptul ca este singurul film, pe care l-am inclus in cele 50, care a luat Oscarul pentru cel mai bun film spune destule despre ce cred eu despre cele mai prestigioase premii din cinematografie. Ca o paranteza adaug ca Oscarurile traiesc in perceptia publicului din cauza traditiei si a unui trecut cand chiar premiau elita industriei( Amadeus ca sa dau doar un singur exemplu). In acest moment un ghid mai bun in a gasi filme sunt siteurile de pe net iar in materie de distinctii date de critici, Cannesul sau European Movie Awards premiaza creatii care vor trece mult mai bine testul timpului decat Crash, Chicago sau Hurt Locker.

Prin Million Dollar Baby, Clint a intrat pentru mine in categoria de maestrii ai filmului, iar in special ai dramei. Inainte sa scriu aceste randuri am scrolluit putin prin film si am lasat cateva scene memorabile sa curga si nu stiu, m-a cuprins un sentiment destul de strain. Ceva puternic, apasator- si asta dupa cateva minute de vizionare- fiind rar de tot cand un film lasa asa o tristete sa ma cuprinda.

Aceasta tristete de care am tot pomenit nu este urmarea unei intamplari tragice, ci culmea a unui moment care in oricare alte circumstante ar fi fost unul fericit. Este o tristete a singuratatii, a singuratatii intr-un moment de glorie, izvorita din dezamagirea data de oameni care reprezinta totul pentru tine.

Drama e pe mai multe niveluri si prezenta  in forme diferite. Drama unor decizii corecte care in timp se dovedesc a duce catre un dezastru. Drama nedreptatii, a nesansei, a singuratatii.

Maggie, interpretata fara greseala de Hilary Swank, aduce mai degraba a un personaj de tragedie greaca. Oricat s-ar  zbate   in a-si schimba viata, totul e in zadar,  destinul ei fiind  undeva de mult stabilit. Pe parcurs ea e facuta k.o. nu doar fizic dar si afectiv. Este intr-adevar un film cu o poveste amara,  dar nu si unul  greu de vazut sau obositor.

Million Dollar Baby e atat de bun pe toate cele 3 planuri (regie,actori,scenariu) de ma mir ca Academia Aamericana chiar l-a premiat pentru cel mai bun film al anului 2004. O adevarata exceptie.

25.300

Am cateva momente de care imi amintesc care m-au marcat cu adevarat. M-au marcat, aici, cu sensul ca mi-au revolutionat perceptia despre ce credeam eu ca lumea putea oferi. Majoritatea acestori trairi au fost bine-inteles cand eram mic; si acuma tin minte oprirea intr-o piata din Ungaria care era colorata de-o multitudine de fructe si legume, in toate formele si marimile posibile de ma faceau sa ma intreb daca chiar e posibil asa ceva. Pana atunci vedeam asa ceva doar in desenele animate; probabil daca in momentul respectiv ar fi inceput ceva animale sa vorbeasca, mi s-ar fi parut ca se incadreaza perfect. Acel moment, pe langa putine altele, mi-au ramas in minte, si nu ma vor parasi, pentru ca in astfel de momente traisem fascinatia pura. Cu timpul, cu cat cresti, momentele de fascinatie nu  doar ca dispar, dar si daca mai apar, intensitatea lor scade destul de drastic incat rar se intampla sa te hipnotizeze ceva cu adevarat.

La o scara mult mai redusa, ultima traire de splendoare vizuala pe care o tin minte a fost trailerul de la 300. Acuma cand ma uit, nu inteleg exact de ce, pentru ca tot se intampla acolo a devenit oarecum la ordinea zilei. Dar ceva m-a socat atat de adanc, incat m-a facut sa uit de sute ori incantat de tot ce se intampla. Poate pentru ca era primul trailer care-l vedeam in High Definition? Cu sigurata a contribuit si asta, dar era ceva mai mult de atat. O singura culoare aleasa sa domine fiecare cadru din peisajele generate pe calculator imi dadea senzatia a ceva ce provine dintr-o alta lume, o lume uitata, mistica unde e posibil sa existe creaturi asa ciudate si unde 300 de oameni pot opri o armata. Fiecare particica era introdusa perfect, nici nu ma interesa asa mult filmul, acele 2 minute erau cele mai spectaculoase vazute vreodata.

Ma amuzau mult la vremea respectiva comentariile indignate de pe tot felul de forumuri care injurau filmul pentru nerespectarea istoriei. Asa puteam lua si Pasa Hassan a lui Cosbuc la puricat. Si ce au in comun cele doua ? Tocmai hiperbolizare. Exagerarea intentionanta, crearea a unei lumi indepartate, jumatate asemanatoarea cu a noastra jumatate apartinand unui fel basm horror. E un film despre niste intamplari de acuma 2500 de ani , iar pe atunci oamenii aveau informatii vagi asupra restului lumii. Tot ce auzeau grecii  despre persani era mistificat, le erau prezentati drept niste monstrii dornici sa-i inrobeasca si sa  aduca teroare  si chin  asupra tarii lor.

300 nu e un film din perspectiva privitorului ultra informat de azi, 300 e un film din perspectiva a cuiva din acel timp care auzind intamplarile si legendele despre batalia de la Termopile isi inchipuia ce si cum ar fi aratat. Astfel persanii capata dimensiuni infricosatoare, parca veniti dintr-un portal al iadului , cu un rau incorporat in propria lor infatisare.

Mastile nemuritorilor persani (care imi aminteau de mult indragitul Morrowind), capcaunul slinos, de fapt doar cele 2 secunde cu tipa invaluita in panze parca plutind in aer m-au facut sa numar zilele pana cand voi putea urmari 300. Imi pastram ratiunea sa inteleg ca va fi un film cu o poveste penibila, cu aceleasi clisee tipice; dar nu ma interesa prea mult, eu vroiam sa vad integral acele scene care m-au socat vizual.

N-am avut nicio secunda iluzia ca va fi vreo minunatie. Deci filmul nu m-a dezamagit, ba chiar m-a surprins, primele 20 de minute fiind excelente, narate intr-un limbaj ce se potrivea la perfectie cu ce vedeam in fata ochilor. Pe parcurs a urmat si la ce ma asteptam: bataliile epice , atat scenele superbe vizual cat si cele penibile cu vesnicile clisee.

Cand mai il reved, trec complet peste unele momente iar la final nici macar nu ajung. Da, atat de mult imi displace.

Efectul opus il are insa scena cu oracolul in transa la fel  si cea cu solii persaini coborand  calare spre Sparta.Sa le fi vazut de 100 de ori, sau  poate mai mult de atat? Ma rog, concluzia e ca daca  un film reuseste sa creeze asa momente de frumusete, atunci toate celalalte greseli ii sunt iertate.

24.Cache

Majoritatea regizorilor isi ating maturitatea profesionala ori la inceput ori undeva la mijlocul perioadei lor de creatie, apoi cu timpul parca din dorinta de a se reinventa isi strica amprenta care i-a facut sa fie deosebiti in primul rand. Pana si marele Kubrick sau Hitchcock au respectat aceasta  regula ; totusi mai sunt si cateva exceptii. Unul dintre putinii maestri ai filmului care a scos filme mai bune cu cat a inaintat in varsta este Haneke, care a imbatranit frumos din punct de vedere regizoral evoluand de la film la film.

Pornind de la Bennys Video trecand prin mai cunoscutul Funny Games, Haneke a adus violenta in fata spectatorului, lovindu-l direct si brutal, oferind o experienta autenica a acesteia.

In Cache avem la inceput o alta forma a violentei, anume teroarea si paranoia rezultata din a fi urmarit de o entitate necunoscuta. Aceasta teroare psihologica e mult mai grava decat una data de o violenta grafica. Este vorba de invazia prin ajutorul tehnologiei a spatiului intim, si o avertizare a unde se poate ajunge.

Sub aspectul acesei terori, pana si banalele intalniri cu prietenii sunt cumva marcate de  prezenta acesteia. Personajele afectate incearca sa mimeze normalitatea ascunzand undeva adanc in ei aceas spaima data de un pericol necunoscut.

In film, teroarea nu se opreste  doar aci, ea scoate la iveala probleme ascunse, vinovatii din trecutul ingropat, ba chiar si problemele de comunicare din casnicie .

Haneke n-are nevoie de super conspiratii care implica guverne si masoni, el creeaza misterul la nivel mic. Cu interpretarile se poate ajugne  departe, putem discuta  problema magarbienilor din Paris, sau in general problema minoritatilor din Europa Vestica. Eu, insa,  ma opresc aici.

Poate lungile cadre statice tind sa plictiseasca, dar pe mine doar  ma  ispaimantau. Cache avut un efect ciudat aspura mea, facandu-ma  sa realizez ca tocmai am vazut un nou mod de a face film, ajuntand aceasta arta sa evolueze catre ceva nou.

23.Lost in Translation

N-am trait prea mult departe de casa, dar am simtit de cateva ori, vizitand o tara straina, ca nu ma incadrez in mediul respectiv. Erau toate conditiile sa ma simt excelent, dar parca ceva rotite nu se miscau in mine si ramaneam rece in fata unor lucruri care  m-ar fi fascinat in Romania.

Asta e si baza de la care a pornit filmul, doi americani instrainati intr-o Japonie supertehnolgizata. Apartinand unor generatii diferite dar aflati intr-o balanta emotionala aproximativ identica, cei doi ajung sa se cunoasca in barul unui hotel. Din acel moment singuratatea lor ia sfarsit si cei doi pornesc sa descopere impreuna un Tokyo pe care il vedeau prea plictisitor pana atunci.

Sentimentul redat de film e neadaptarea , singuratea si izolarea data de un loc strain. Hotelurile scumpe,cluburile excelente, toate nu inseamna nimica daca n-ai cu cine sa le  imparti  si  savurezi.

Desi e catalogat ca un film romantic, mie nu mi s-a parut un film despre iubire ci despre o conexiune puternica intre 2 oameni. Iar amintirea timpului petrecut va ramane intacta, pentru ca natura relatiilor lor stabile de dinainte sa se cunoasca inseamna ca nu vor urma si alte escapade similare  care ar putea strica perfectiunea celor catorva zile.

22. Oldboy

Ceva parca nu pica bine de la inceput. E totul filmat altfel. Pelicula folosita, montajul, unghiurile de filmare, toate sunt atipice , si pe deasupra mai e si intr-o limba care nici macar nu te lasa sa anticipezi intelesul unui cuvant de legatura. Se vede ca e o alta scoala de cinematografie. Ceva nu se potriveste, nu esti obisnuit cu incadrarea iar montajul excesiv poate deveni chiar obositor pentru ochi.

Culmea e ca toate chestiiunile astea se potrivesc si orice alta abordare ar fi stricat din experienta vizionarii lui.

E vorba de un alt mod de face film. N-am mai vazut un alt film coreean dar mi-a placut toata combinatia de actiune, mister si poveste de razbunare. Da, e o poveste de razbunare .Dar nu e un Contelele de Monte Cristo modern, razbunarea e de  alta natura si motivele din spatele ei sunt diferite decat cele pe care le banuim la inceput .

Cautand solutii in a intelege ce se intampla, Oldboy te face sa ghicesti, sa presupui , sa investighezi, sa crezi ca orice detaliu e semnificativ. Toatea asta in timp ce esti socat de o violenta si o decadenta care ar fi trecut cu greu de cenzura marilor studiouri americane.

Explicatia finala e una mult mai elaborata, bolnava si imprevizibila decat oricare dintre noi si-ar fi putut imagina. Eu, incercand sa caut motivul pentru cei 10 ani de incarcerare a personajului principal , am ajuns sa fac aceeasi greseala ca acesta: nu am pus intrebare corecta.

21.City of God

Reciteam ce am scris pana acuma, si mai la fiecare titlu am mentionat ceva despre violenta si formele ei. E o tema comuna pentru multe filme, si e normal sa fie asa. Violenta face parte din natura umana si reprezentarea ei cat mai reala devine de multe ori cheia ce separa un film bun de altul mediocru.

Dupa cum ati ghicit, si in caz ca n-ati vazut filmul, City of God e marcat de violenta. Doar ca aici avem una provocata de copii si tineri. Ei impusca si  omoara, tot  ei trag sforile si fac legea ghetourilor.

Cand accesul la arme sau la droguri era mai accesibil decat cel la educatie, nu trebuie sa fii un geniu sa anticipezi ce urmari poate sa aibe. Cam asa este prezentat Rio de Janiero al anilor 70 unde probabil se aplica regula „cand eram mic, puteam sa ma fac ori fotbalist, ori mafiot”.

Suburbiile saracacioase prind viata printr-o capodopera regizorala de exceptie (si nu, nu exagerez cu laudele). Camera e foarte dinamica, se misca permanent, cu multe scene filmate la mana. Imaginea nu sta locului, se invarte, parcurge distante lungi, zoomuieste din senin apoi ingheta cadrul ca mai apoi sa continue din nou alert. Totul e viu,  si remarca “te face sa simti ca tot ce vezi  chiar se intampla” rar se potriveste mai bine vreunui film.

Vazuta din perspectiva unui tanar cu aspiratii de fotograf oarecum prins la mijloc in toata nebunia de atunci, povestea respecta curba normala a maririi si decaderii unui traficant de droguri. Rezultatul final  al unui  astfel stil  de viata putand fii  doar unul.

De regula filmele sud-americane sau cele hispanice ma enerveaza cu simbolismul lor, dar in City of God  gasesti asa ceva doar cautand cu lupa. Slumdog Millionaire avea sa-l copieze cativa ani mai tarziu introducand mult si sirop si miere, transformand realitatea crunta intr-un basm modern. City of God n-a facut greseala asta si din cauza asta va ramane o productie de referinta a acestui deceniu.

Related posts:

1. Cele mai bune filme ale deceniului 2000-2009 – Partea I. by Mircea
2. Cele mai bune filme ale deceniului (2000-2009) Partea a doua, by Mircea

Related posts:

1. Ceva pentru weekend..
2. Ceva comic gasit la serviciu

Aceasta este asadar urarea: (sper sa va placa)

Dar si mai important ar fi fost urmatorul anunt!

Am primit sambata o catea mica de la un pusti din vecini, care mi-a spus ca nu o poate tine si ca e pacat sa ii dea drumul pe strada. Din pacate nici la mine nu e tocmai momentul, din mai multe considerente.

De aceea, lansez acest anunt. Cine doreste sa o adopte (o dam cadou), sa ma anunte!

Are o luna si este o corcitura intre Rottweiler si ceva (insa culorile sunt simetrice, deci este un exemplar foarte reusit). Este sanatoasa si foarte vioaie-jucausa. Veterinarul la care am dus-o a spus ca nu se va face foarte mare ci va fi de talie medie. Va rog sa dati anuntul mai departe daca puteti. Cine doreste sa o vada, este invitat la mine in curte.

Related posts:

1. Post de sfarsit de an (cu mult text)

Au trecut 3 zile si amintirile au inceput sa se sedimenteze. In ultimele clipe ale vizitei imi doream deja foarte mult sa ajung acasa, dar nu fiindca nu imi placea ce vedeam pe acolo, ci fiindca a fost extrem de intens si obositor tot trip-ul.

Nu am fost in concediu. Am fost in interes de serviciu si fiind prima vizita in the land of the free (“home of the brave”), m-am straduit foarte tare sa combin utilul cu placutul, adica sa imi indeplinesc toate obligatiile de angajat si sa ma mai si bucur de shopping si sight-seeing.

Marea diferenta: acuma nu o sa o dau din cliseu in cliseu enumerand toate lucrurile care sunt cu 50 de ani mai avansate decat in tara noastra, dar as vrea totusi sa subliniez diferenta care m-a marcat cel mai tare. In Statele Unite, clientul/omul este tratat cu multa demnitate si primit cu multa caldura. La prima vedere, toate populatia pare a fi sub influenta medicatiei anti-depresive. Toti zambesc, sunt saritori, prietenosi si cand intri in stabilimentul lor, oricat ai fi de ignorant sau de ciudat, esti tratat ca un rege. Intalnesti straini care te saluta prietenos din senin. Intalnesti vanzatori care incearca sa te ajute cu orice si care, la primul indiciu ca nu esti autohton, te intreaba de unde vii si cum e acolo (si chiar asculta ce ai de spus).

Marele soc cultural l-am trait pe Otopeni. Este incredibil cum iti reaminteste tara asta instantaneu de unde ai plecat si unde esti nevoit sa traiesti. Chiar vorbeam cu Sirbu despre asta adineauri. El, dupa 5 saptamani de strainatate si dor de tara, a mers spre Unirii si a descoperit un mare cacat (de om) pe o straduta ce da in piata noastra de capatai. Eu, aterizand pe Otopeni si fiind nevoit sa astept 4 ore pentru transferul spre Timisoara, am fost lovit de lehamita, aroganta si scarba unor cacati cu ochii mari (angajati Tarom) care la intrebari prietenoase si politicoase de genul: “Nu va suparati.. vin din Seattle si bagajul meu a fost predat acolo, am conexiune spre Timisoara, am nimerit bine aici pentru check-in?” raspund cu fraze de genul “Mda.. nu e bine aici.. mergeti pana la capatul coridorului respectiv si mai intrebati” sau la abordari de genul “Buna Ziua.. as avea si eu o intrebare” raspund scurt cu “V-ascult” sau “daca-mi dati si un nume poate reusim sa si facem ceva aici”.

Sincer, iti vine sa ii lovesti cu un lăteț peste bot. Alta aventura am trait-o de cand m-am intors si cand am vrut sa achizitionez un hard extern de pe un magazin virtual care nu avea datele corecte pentru produsul respectiv. Am dat de replici de genul “nu stim.. dati un mail la aliasul X” (la care mi s-a raspuns in scarba si gresit dupa 5 ore) sau “dar de ce nu luati de la Emag daca ei ofera transport gratuit?”. Ai crede ca pe timp de criza toti angajatii ar fi motivati sa se comporte total diferit dar in tara asta nimic nu ma mai mira (da.. e cliseu.. dar e adevarul).

Shopul online cel mai decent si cu oameni de specialitate si interesati a fost in final acesta. Si da.. ii fac reclama.. pentru ca este singurul care merita. Acestea sunt magazinele care au fost de cacat la faza asta.

Sunt perfect constient ca acesti vanzatori de echipament IT (care majoritatea ar putea vinde la fel de bine cartofi in piata) sunt platiti prost. Dar din coincidenta am avut “placerea” de a sta o data cu unii de genul o zi intreaga, fiind informat dinainte ca primesc totusi bonusuri pentru vanzarile de succes, si sincer.. nu e problema de motivatie.. sunt doar niste putori. Cred ca daca ar putea, jumate din populatia tarii noastre ar prefera sa stea beti intr-o ghereta de portar decat sa munceasca ceva concret.

Mi-am amintit si ca mi-am facut zilnic cate un scurt itinerariu pentru a tine minte tot ce am facut si trait. Il voi prezenta pe “scurt”:

Ziua 1:

Am plecat la 7 dimineata din Otopeni spre Seattle, cu escala la Paris. Am ajuns, dupa ~15 ore de zbor si escala, la ~13:00 ziua in Seattle. Eram rupti de oboseala iara afara era soare si frumos. Am luat un Taxi pana la Crowne Plaza. A costat 40 de dolari un dus de ~20 de minute (2.5 dolari mila). In aceeasi zi, in ciuda faptului ca eram terminati de oboseala, am mai mers cu Monorail-ul pana la Space Needle. Acolo am gasit multe souvenir-uri frumoase si o priveliste interesanta dar nu prea frumoasa de la ~200 de metri inaltime.

Ziua 2:

A doua zi am fost sa vedem Convention Center-ul unde urma sa se tina conferinta, apoi am mancat cate un hamburger la Cheese Cake Factory si in final am coborat si pana la Pike Farmers Market, home of the legendary Pike Fish Market (World Famous). Trebuie mentionat ca la fish market am trait si acest lucru:

Apoi am plecat catre un magazin imens de electronice unde am vazut castile HQ Lady Gaga la 100 de dolari (+ taxe normal). Trebuie mentionat si ca in Statele Unite fiecare stat are propriul TVA, taxa ce nu se afiseaza nicaieri dar care se adauga la orice bun sau serviciu. Unele restaurante mai percep si Service Tax pe langa TVA-ul firesc iar bacsisul nu este inclus nicaieri…

Am fost foarte american in timpul sejurului meu. Am luat in ziua 2 niste jocuri pentru Playstation 3 la preturi ridicol de mici dar cretinii mi-au spus ulterior (dupa ce le achitasem deja cu cardul) ca sunt encodate pentru Statele Unite.. ceea ce era foarte fals. Inainte sa mi le iau apoi la preturi mai reazonabile de la alt magazin (care stia ce vinde), le-am returnat fara justificare, banii intrandu-mi inapoi in cont dupa 3 zile. Da, asa simplu este in State daca nu esti multumit cu un bun cumparat. In caz ca l-ai platit cu cash, primesti banii inapoi instantaneu, din cate am inteles.

Magazinul de unde am cumparat chestiile pentru consola se numeste GameStop si se afla intr-un Mall la 5 km distanta de magazinul Fry’s la care fusesem. Colegii mei romani au reusit sa o imbarlige pe o americanca sa ne duca pana acolo cu hybridul ei. Ce fata inconstienta (Allison).. a dus 3 romani complet straini 5 km pe motor way.. dar hybridul era nice… (o Toyota).

Ziua 3:

Luni am fost trezit la 5 dimineata de catre ING, care imi spunea ca sunt victima de phishing si ca cineva incearca de 3 zile sa imi ia 1500 de dolari din cont.. Problema era ca incerca zilnic cu cate 32 de dolari mai putin… deci clar un sistem informatic, nu un om.

Dupa mult stres si n telefoane, am fugit jos la receptie si am intrebat daca ei sunt responsabilii cumva. Mi-au raspuns senin ca “da” si mi-au explicat ca incercau sa imi blocheze suma pentru tot sejurul si pentru toata camera + taxe + garantie.. Le-am spus sa isi revizuiasca atitudinea, sa il factureze 50% pe colegul meu de camera si data viitoare sa anunte clientii de planurile lor grandioase.. Bine ca nu aveam chiar atata in cont.. altfel ramaneam fara bani de shopping si mancare timp de 9 zile..

Apoi a inceput conferinta si seara am mers cu colegii la Pike Market Pub, unde am mancat un hamburger dezgustator si am baut bere autohtona si mai oribila. Totul a costat 27 de dolari si cand am plecat imi venea sa vomit. La intrebarea politicoasa a chelneritei: “And.. how was everything?” am raspuns cu “Just horrible”. Mi-a spus “Sorry to have done that to you…”.

Ziua 4:

Dupa conferinta ne-am decis sa mergem cu colegii nostrii americani si nemti la un proper American steak. Am mers intr-un local vestit numit Brooklin si ne-a picat fata cand am vazut preturile din meniu… Am dat pana la urma 60 de dolari (cu tot cu service tax, tax si bacsis neadecvat) pe un New York Prime Strip Steak, pe un Beer Sampler de 7 beri locale si un Pilsner intreg. A durut la buzunar dar a fost extraordinar. Uitati-va la poze.. le veti recunoaste.

Ziua 5:

Miercuri dimineata ni l-au adus pe CEO-ul de la Stone Aerospace pentru a ne tine o prezentare extrem de interesanta si emotionanta despre progres si inovatie. Seara am avut parte de un chef tot la centrul de conferinte, unde am facut cunostiinta cu colegii mei din Belgrad, cu care am baut vreo 4 beri.

Ziua 6:

Seara, dupa sesiuni (si dupa ce am tras un somn de amiaz de 4 ore ca simteam ca clachez), ne-a dus firma pe campus la nava mama pentru a ne hrani, pili si amuza pe toti. A fost extrem de interesant.

Ziua 7:

Dimineata a fost iarasi adunarea mare de 5000 de colegi iar CTO-ul si CEO-ul ne-au grait (spalat pe creier) timp de 2 ore. M-au facut sa ma simt mai bine despre faptul ca lucrez la aceasta companie. In aceeasi seara am apucat sa dau si tura aia cu vestitul Mustang inchiriat. A fost biblic.

Ziua 8:

Febletea mea… nu Nemona.. cealalata feblete.. Museum of Flight.. muzeu de avioane cu magazin țapăn de souvenir-uri. Mi-am gasit in sfarsit machete adevarate si mi-am mai luat si o curea in forma de centura de avion. Acum va pot face instructajul ca un adevarat flight attendant.

Seara am mai mancat un steak si un desert autohton foarte bun. Am mai dat 40 de dolari si pe masa aia (precum spuneam.. in Statele Unite costa sa nu arati ca unul ce mananca doar la McDonalds si arata de parca ar suferi de mongoloidism) dar am zis ca daca tot este ultima noapte.. macar sa ma simt bine. Berea comandata a fost de import de data asta… Stella Artois direct din Belgia.. si aia a fost biblica.. asta a noastra este PischWasser..

Ziua 9:

Check-Out si plecare la aeroport la ora 11:00. Ajuns a doua zi la 18 seara in Timisoara.. Kaputt.. Acuma stiu ce inseamna JetLag.

Asadar, impresii Seattle/Statele Unite:

Seattle by Day

View Full Album

Seattle by Night

View Full Album

Mancare si bere

(Mancarea in state este ciudata. Veti intalni deseori carne dulce. Berea locala este dezgustatoare. Am ajuns la concluzia ca mai bine beau bere din import. Hamburgerii costa vreo 10 dolari si sunt bombe calorice. Daca vrei sa mananci sanatos si gustos, trebuie sa dai banu’, nu gluma. Statele Unite este tara in care este foarte scump sa fi slab. McDonald’s este de obicei cea mai ieftina varianta..)

View Full Album

Space Needle

View Full Album

Panoramic Views:

View Full Album

Museum of Flight (vis a vis de fabrica Boeing)

View Full Album

Un coleg de al meu a inchiriat cu 111 dolari un Mustang pentru 24 de ore. Nu a ratat ocazia de a face poze de cocalar in el.

View Full Album

                                     (normal ca o pun si pe Hi5. Doar acolo ii este locul)

Iar acum as vrea sa va prezint niste ciudatenii. Uitati-va atenti la panoul din lift, la Sauerkraut sandwhich si la faptul ca la Crowne Plaza nu exista slapi de unica folosinta dar exista biblie (merci bah!).

View Full Album

Also, be sure to check out my most recent deviations:

View Full Album

Fun Fact:

Legea americana spune ca este permis sa fumezi pe strada, insa mai este si mentionat ca nu ai voie sa fumezi la mai putin de 10 metri de orice intrare intr-o cladire.

=> Asa frica nu mi-a mai fost cu tigara pe trotuar din clasa a 7-a.

Related posts:

1. Impresii Praga
2. Impresii Londra
3. Din seria “I’m gonna teach you how to live”.. cred.

Sambata seara a fost poker night cu onomastica si pot sa spun ca ne-am distrat copios (cu mici exceptii bizare dar care acuma parca sunt comice si ele). Cred ca de data asta pana si vecinii si-au dat seama ca ne simtim foarte bine.. dar am noroc ca cei in care dau cu geamurile din poker room au termopane si sunt putin mai dezghetati decat ceilalti reprezentanti ai generatiei lor.

M-am trezit Duminica Griffon si de abia reuseam sa stau in picioare sau sa privesc intr-un punct fix pentru mai mult de 3 secunde, dar ce sa faci.. trebuia

Trebuie sa recunosc ca nu am fost deloc socat de dezordinea si mizeria gasita in birou azi dimineata. O intalnesc in fiecare weekend de 6 luni de zile si m-am obisnuit. M-am obisnuit si sa car de fiecare data scaune aditionale de dincolo inainte sa inceapa seara, sa aduc boxele si sa le instalez sub birou la laptop, sa-mi mut ficusul de pe masa si sa astern carpa verde de poker (plus sa pregatesc chip-urile si scrumierele), sa ma asigur ca exista suficiente pahare curate pentru toti, sa strang la sfarsit toate dozele de bere, sa le compresez si sa le cladesc strategic in cosul de gunoi, sa arunc resturile din cutiile de pizza si sa pun cartoanele intr-un colt, sa golesc scrumierele alea imputite (pe care prea putini participanti se simt sa le goleasca regulat dealungul serii de joc), sa mai adun si toate gunoaiele lasate pe unde s-a apucat in loc sa se duca la cos direct cand era cazul (free scavenger hunt for me.. hurray!), sa spal paharele murdare si apoi sa le pun inapoi in dulap, sa duc gunoiul si sa consum jumatate de tub de spray de camera pentru a mai inlatura macar o parte din mirosul a 5 pachete de tigari, sa aspir sau sa spal pe jos cand se varsa cate ceva, si last but not least, sa spal WC-ul dupa ce 10 oameni l-au vizitat in medie 3 ori fiecare.

-> Toate aceste lucruri le fac cu placere pentru prietenii recunoscatori dar am simtit nevoia sa le enumar intr-un mod mai necioplit fiindca vad cum unii nu sunt deloc recunoscatori, actiunile lor dovedind clar ca au impresia ca toate aceste lucruri li se cuvin, luandu-ma pe mine de fazan (ceea ce nu mai tolerez din clasa a 9-a).

<AICI INCEPE CENZURA

Duminica inca mai existau 2 paragrafe pline de venin aici.

Ideiile principale ar fi fost:

1. Cei care au observat ca li se poate lua filmul de la bautura trebuie sa nu mai exagereze cu alcoolul pe viitor.
2. De acum incolo, se vor introduce reguli stricte pentru curatenia de dupa (avand in vedere ca nu a functionat prea bine faza cu apelatul doar la bunul simt) –> dupa ce ma intorc din State o sa aduc 2 table grele cu cele 10 reguli noi (cum a facut si Moise.. “V-am adus porunci din America.. ca sunt mai bune acolo”)
3. Ca lumea trebuie sa inceapa sa se maturizeze si sa se abtina de la ghiolbanisme in general..

AICI SE TERMINA CEVA CE AR FI FOST HILAR PENTRU MULTI, STANJENITOR PENTRU UNII/> (ce sa faci.. la tăți ni greu.)

Persoanele in cauza au fost luate in colimatoriu personal, frontal (in limita posibilitatilor) si direct. S-au bucurat insa de faptul ca dealungul anilor am invatat sa fiu mai putin impulsiv si sa gandesc bine inainte de a actiona. Timpul vindeca intr-adevar multe…

Avem o varsta deja si cred ca e timpul sa nu ne mai purtam cu lipsa de respect unul fata de celalalt. Trebuie renuntat la penibilitati si ghiolbanisme si trebuie sa constientizam mai repede cand gresim, pentru a ne putea revansa intr-un interval care sa nu lase urme pe vecie. Ceea ce ma mira inca foarte tare este faptul ca unii inca mai sunt prea mandri sa isi recunoasca propriile greseli..

Am sa incadrez totusi post-ul asta si in categoria Quarter Life Crisis deoarece este un subiect foarte important pentru procesul de maturizare (cu toate ca paragrafele alea doua erau baza ). Prietenii la un moment dat oricum se vor mai tria dar multi ajung in ipostazele tampite de a fi nevoiti sa inghita tot felul de rahaturi fiindca nu au atras atentia asupra unor lucruri deranjante dealungul relatiilor si au ramas doar cu cele defecte. In orice relatie, inceputul este cel mai important. Cum obisnuiesti oamenii, asa ii ai pe viitor, si nu vreau sa ma trezesc peste 5 ani numai cu oameni obisnuiti prost in jurul meu.

Scris de nevoie dar mi-a trecut supararea,

Sfert De Secol

P.S. Trebuie cumparata o noua fata de masa fiindca asta este deja foarte arsa si arata ca dracu’. Ideea este ca masa asta mai are si alte intrebuintari.

P.S.2. Am actualizat post-ul despre Poker Night fiindca Sirbu si-a exprimat nemultumirea vis a vis de poza sa (care chiar nu il reprezinta). Sunt intru-totul deacord si imi cer scuze. Sa-mi spui daca acum se vede destul de bine valoarea :>

P.S.3 este cea mai tare consola ever.. (PHWAHAHA).. glumeam.. vroiam doar sa mentionez ca urmatorul Poker Night va fi pe 2 Aprilie.

No related posts.