Cand am parasit Bucurestiul pentru a munci din Timisoara, nu am plecat fascinat de ideea ca voi lucra singur din locuinta mea, ci de ideea de a scapa de locul la care am refuzat sa ma adaptez si de cultura de care am refuzat (si refuz in continuare) sa ma atasez. Munca de la domiciliu in regim permanent are niste avantaje foarte frumoase dar majoritatea au fost palpabile pentru mine doar datorita faptului ca m-am intors in orasul meu natal.

Tehnologia si posibilitatea exista, deci. Dar hai sa facem si o comparatie obiectiva intre punctele pro si contra ale muncii de la domiciliul tau:

Puncte pro:

• Economia de timp: probabil ca in ultima vreme v-ati dat si voi seama ca timpul nu prea este de partea noastra, adica daca mergi la un serviciu 8 ore pe zi, la o sala de 2-3 ori pe saptamana, te vezi cu partenerul/partenera regulat iar in weekend mai vrei sa mergi o seara si la un pahar de vorba cu prietenii (pe langa curatenia, ordinea si mancarea ce o mai faci ocazional prin casa) vei observa ca, practic, nu iti mai ramane timp de absolut nimica in rest. Nu o sa mai adaug ocazionalele formari profesionale, extra-curiculare, probleme medicale sau copiii fiindca nu vreau sa devin sinistru. Se castiga vreo 2 ore pe zi (conteaza enorm) deoarece esti scutit de drumul catre si de la serviciu. Deasemenea esti scutit si de timpul necesar pentru a te pregati pentru iesitul din casa.
• Economia de bani: nu stiu altii cum sunt dar eu, in perioadele in care lucrez in deplasare, nu am timp sa prepar pacheţele sau caserole cu mancare pentru a doua zi (defapt nici pentru ziua curenta), asa ca mananac zilnic ceva in sau din oras. Aia costa! Din nou nu stiu altii cum sunt dar eu cand eram in deplasare in alt oras plateam chirie. Si aia chiar costa! Ar mai fi si aspectul vestimentatiei. Acuma depinde cum iti place sa te imbraci. Mie imi place sa merg de regula la camasa si la pantofi la serviciu. Pur si simplu te ia lumea mai in serios. Ideea este ca, muncind de acasa, hainele tale bune te vor tine mai mult (se pune si parfumul, iarasi dupa caz). Plus ca unde mai pui faptul ca, daca esti de sex feminin, vei face economie si la fixativ si la machiaj. Asta da ghişäft!
• Randament mai bun la munca prestata: din experienta pot spune ca frica este cel mai bun motivator la majoritatea persoanelor de pe acest glob. In general, frica este un bun motivator pentru orice. Pentru mine, frica de a fi rechemat la Bucuresti, a constituit un mare avantaj deoarece m-am concentrat mult mai tare si mai serios asupra serviciului si am reusit sa imi autoimpun o disciplina de care nu multi pot da dovada cand tentatiile sunt mari si constrangerile putine. Acea disciplina si acel randament a dat pana la urma super(roade). Unde mai pui ca, daca te superi putin, poti rezolva munca pe 8 ore in 6 si sa iti mai vezi si de vasele ce s-au strans in chiuveta sau alte treburi de care nu ai chef in timpul tau “liber” (gen barbierit).

Puncte contra:

• Izolarea de lume: Omul este facut sa comunice si sa interactioneze cu semenii sai. Izoleaza-l iar in timp va resimti efectele. La mine a inceput sa fie destul de neplacut dupa vreo 6 luni de zile, insa iarna a fost cea mai cumplita fiindca ieseam doar de vreo 2 ori pe saptamana afara din casa. Insa nu pot spune ca m-am comportat anormal deoarece chiar nu prea aveam de ce sa ies afara in frig. Nu imi facea placere iar, daca nu trebuia, nu o faceam. Simplu. Te obisnuiesti in siguratate si liniste iar cand esti confruntat cu o situatie sociala banala, gen un chef, descoperi ca te cam deranjeaza zgomotul si agitatia daca nu iti anesteziezi sistemul nervos cu niste alcool (sau mai rau). E bine sa mai schimbi o vorba cu o persoana live. E bine sa nu uiti de lumea ce te inconjoara. E bine sa iti amintesti zilnic ca esti om, si nu o masinarie ce produce ceva sau ofera niste servicii pentru bani.
• Izolarea de colectivul cu care lucrezi: desigur exista tot felul de mijloace informatice prin care se poate comunica si prezenta orice oricand intr-un mod foarte eficient, dar hai sa fim seriosi: barfele de la tigara sunt de 10 ori mai importante decat orice comunicat oficial ce-l vei primi vreodata de la superiorii tai dragi. Cu timpul lumea incepe sa te uite si, inevitabil, sa te neglijeze. Tin minte cum, dupa primele 3 luni si jumatate de “home office”, m-am intors pentru o saptamana la biroul din Bucuresti pentru a-mi revedea colegii si pentru a mai lucra si cot la cot cu ei. Vreo jumatate din oamenii pe care ii vedeam in cladire imi erau deja necunoscuti iar o parte din cei pe care ii cunosteam dinainte plecase. Nici la tigara nu mai eram chemat, fiindca oamenii nici nu mai constientizau ca pot fi si acolo. Te desprinzi incet dar sigur de colectiv si iti ramane doar claca zilnica (dar de la distanta).
• Dezumanizarea treptata, pierderea de repere: este foarte important sa ai un program cat de cat prestabilit, o traiectorie dupa care cat de cat se te ghidezi si sa nu iti pierzi concentrarea (la figurat). O disciplina si un program cat de cat activ iti tine mintea ordonata deoarece nu o lasa sa umble abrambura pe coclauri sau sa o ia in decor. Aduceti-va aminte de perioada scolii. Era asa o debandada in capul vostru si in perioada aia? Asimilarea de informatie era la fel (daca nu chiar mai mare) dar gandirea parca era tot timpul limpede (ma rog, asta este alt subiect). Ideea este ca aveai un scop iar ala te tinea lucid(ă). Lumea nici nu isi da seama cat de important este pentru psihic sa parcurgi dimineata un drum spre serviciu in care sa te trezesti corespunzator si un drum spre casa in care sa te deconectezi calumea de munca inainte sa iti incepi treburile de seara. Daca intri dintr-una intr-alta fara niciun fel de “buffer zone” (traduceti voi asta, bine?) te trezesti coplesit de ceva ce ar trebui sa copleseasca prea putin.

=> Concluzia este ca munca de acasa este buna doar daca este practicata pentru perioade scurte sau doar ocazional. In schimb nici pierderea a 75% din zi din cauza serviciului nu este o solutie. Trebuie sa existe un echilibru.

Despre noul inceput:

Dupa vreo 8 luni de distractie maxima la mine in birou si dupa auzirea vestii ca s-ar putea sa avem posibilitatea de a lucra la unul din sediile unei firme achizitionate de catre nava mama chiar in orasul meu natal, au inceput tratativele iar dupa inca vreo 6 luni de “fun in the sun” la resedinta Sfert De Secol am primit un mail in care ma intreba cineva daca mai sunt interesat de noul birou. Vazand ca iarna se apropie si comod fiind, am spus “da. cu siguranta, insa de la primavara”. Zis si facut. Dupa vreo 2 saptamani ma trezesc in CC la un mail in care se anunta cu trambite corporatiste ca eu voi incepe sa lucrez la noul birou incepand cu 2 Decembrie 2010.. e bine ca parerile oamenilor se iau in considerare si ca intotdeauna esti intrebat inainte de a fi bagat la inaintare.. dar la faza asta era ceva de genul “calul de capatat nu se cauta la..”.

Asa ca am inceput timid pe 6 decembrie munca in noul birou cu ~50 de colegi noi (si uimitor de primitori) iar a doua zi mi-am facut si frumos intrarea printr-o tura de “prajituri pentru toti”, ca doar a fost ziua mea de nastere. Multumesc, a propos, tuturor ce mi-au urat chestii de ziua mea. Chiar am fost profund impresionat. Desigur, o buna parte au fost de la oameni cu care nu mai am nicio tangenta de ani buni. Facebook e util la faza asta, si in acelasi timp imi dau seama cat de lejera e viata unora care au timp sa ureze toate cele bune unor oameni cu care nu au mai schimbat vreo vorba de peste 4 ani si probabil nici nu o vor mai face vreodata. Asta e ca si aia cu seful care urla dupa angajati in timp astia isi strang lucrurile “I’m sorry I had to fire each and every one of you.. but I’m glad we’re still friends on Facebook?” Ah si multumesc si celor care m-au sunat ulterior. Sa stiti ca eu nu ma pot supara demult pe cineva care mi-a uitat ziua de nastere. Am comis-o si eu la un moment dat, chiar mai grav. Insa data viitoare va rog frumos sa nu o mai faceti urmatoarea sambata dimineata la 8. Not cool.

Precum spuneam adineauri, merg din nou la un serviciu cu oameni reali, circul mult pe jos, iau masa departe de monitor (Pleşkaviţa Bănăţeană de la Agil cu 3.5 lei, este extrem de gustoasa) si inca mai imi permit sa lucrez ocazional de acasa cand e vreme prea urata si nu doresc sa inghet de frig. Pacat ca mi-e o lehamita totala de volumul de munca dinainte de sarbatori. Nu am mai avut un concediu din Iulie iar acuma se mai si zvoneste ca s-ar putea sa ne aprobe doar partial concediile de iarna. Si chiar daca mi-l aproba, nici nu cred ca voi mai apuca sa ma bucur cu adevarat de sarbatoriile acestea. Dar mi-am promis un lucru. Anul asta este ultimul an in care voi mai permite unui job sa imi manance intr-un asemenea hal din sarbatori, tinerete si pofta de viata.

Pentru drumurile inapoi spre case mi-am facut curaj si mi-am tras un portofel electronic de la RATT. Mai trist este ca, mergand cu mijloacele de transport in comun prin Timisoara, ti se aminteste fortat ce saracie lucie “domneste” prin draga noastra patrie. Calatorii RATT (si echivalentul lor din alte orase) sunt adevarata populatie reprezentativa a tarii noastre. Si este trista, mai trista decat in Bucuresti, si nu credeam ca se poate. Iar eu stau mancand din plescavita mea in statie si ma uit la controlorii ce se pregatesc sa urce in tramvaie, gandindu-ma: “Ce dracu’ mai vreti sa le luati, mah…” –> dar trebuie sa “mănâncă” si gura lor ceva.

Ma duc ca trebe sa prind un 14 pana la sala,

Sfert De Secol

Related posts:

1. Sfert De Secol despre Burnout in campul muncii
2. Despre post-modernitate şi Downshifting
3. Alpha Male/Female, by Eve

Dupa aceea am vazut o capra care dadea 10 sfaturi magice pentru un blog de succes, fata avand si ea vreo 1000 de vizitatori pe zi. Mesajul general era ceva de genul: Trebuie sa scrii frumos si sa nu iti ignori cititorii. Trebuie sa fim buni la suflet si sa facem schimb de linkuri cu toti obositii. Luati măh pul@! Un blogger care se respecta nu face schimb de link-uri pentru trafic steril. Pur si simplu enumera alte bloguri cu caracter util sau similar celui propriu. Voi face si eu inca o coloana special pentru “blogroll” in viitor.

Mi-am dat seama ca aproape nimeni nu este interesat de ce ai mai simtit tu in adancul sufletului in ultimele 2 zile, chiar daca ai talentul de a pune “pe hartie” in mod atractiv emotiile traite. Eu mai bine scriu o poezie cand se ingroasa gluma. Macar aia ar avea macar o oarecare valoare artistica. Nici nu este de dorit sa dai prea multe informatii personale despre tine. In general, lumea este infecta si va interpreta gresit multe lucruri, deci de ce sa ma obosesc. Eu scriu la blogul asta din pasiune. Asa imi exprim eu creativitatea mai nou.

Cel mai important lucru de tinut minte este ca cititorul nu are timp sa iti caute calitatea si utilitatea prin arhive. Iti va citi post-ul de pe prima pagina iar, dupa ce il va termina, se va uita la titlul urmatorului post si de regula se va opri acolo daca nu este atras prea tare. Asa ca cea mai buna idee este sa iti faci blog-ul util. Design-ul reprezinta iarasi o mare parte din tot. E important sa ai un header impunator si pregnant. Asa iti creezi prima impresie si in final o imagine. Blogul trebuie sa fie usor de citit, nu prea aglomerat dar nici prea banal. Momentul in care hotarasti ca blogul tau are sa devina util este si momentul in care iti vei da mult de lucru deoarece ai “obligatia” de a-ti face ordine in post-urile din arhiva. Am sters pana si post-uri intregi din trecut. La design mai am ceva de lucru dar pana la urma voi plati pe cineva fiindca nu am timp de investit in asa ceva (orice hobby costa). Si nu va asteptati sa va recuperati banii prea repede, in schimb asteptati-va la mult timp investit in intretinerea blog-ului si in apararea impotriva spam-ului. Nici nu poti lasa la liber functia de inregistrare a userilor.. La un moment dat (WordPress 2.71 parca), m-am trezit cu 2 Administratori in Dashboard, doar ca pe unu’ nu il vedeam (ma vedeam doar pe mine). Dupa ce mi-am actualizat WordPress-ul (la 3.01), l-am putut vedea si sterge pe intrus.. Era un user inregistrat ce probabil a reusit sa exploateze ceva vulnerabilitate din cod.. noroc ca nu avea ce sa fure..

Related posts:

1. Sfert De Secol despre Evoluţie
2. Sfert De Secol despre Burnout in campul muncii
3. Sfert De Secol despre Legea Atracţiei

Mica paranteza: Cineva m-a intrebat daca ei m-au gasit pe mine sau daca eu i-am cautat pe ei.. Nu asa functioneaza. Simplificat, oamenii platesc bani la Google pe Adwords iar noi, zeii cu site-uri (domenii pentru cunoscatori) cumparate, alegem sa punem la dispozitie spatiu in pagini pentru acele reclame. Spilul este ca in functie de cautarile Google ale fiecarui om/computer, reclamele de pe site-urile noastre sunt generate personalizat (pe acelasi computer). De exemplu, daca cineva cauta pe Google “Martorii lui Iehova” si intra apoi pe site-ul meu pentru a citi sectia chestii din categoria “The Old In & Out”, va vedea reclame in casuta de Adsense despre oameni care vor sa iti vanda o biblie la suprapret. Si nu.. Google nu este diavolul fiindca detine aceste informatii despre tine. Nu e niciun voodoo. Tu cand navighezi pe internet, transmiti informatii despre calculatorul tau la toti fraierii (vrand-nevrand). De exemplu:

Deci da, Google face toate aceste chestii. Dar acuma haideti sa va explic de ce sunt niste ghioarle in Romania.

Vazand ca dupa 5 zile, afisarile de reclame Google de pe site-ul meu cresteau iar numarul de clickuri era in continua scadere, am inceput sa ma enervez. Acela a fost momentul in care am incetat sa mai asociez linkul cu status-ul meu de messenger. Numarul de vizitatori a scazut dar nici reclamele nu mai produceau mare branza.  3.6 Euro mi se pare jenant pentru ~40 de clickuri.. Asa ca am inceput sa experimentez cu niste VPN-uri si Proxy-uri (animale mitice care dau impresia ca click-uiesti din alte tari). Atunci am constatat ca un click dintr-o tara din lumea civilizata valoreaza cam de 10 ori mai mult decat un click provenit dintr-o republica bananiera. Mai mult, am observat ca anumite reclame sunt mai valoroase decat altele. Adica un click pe un site ce vinde bilute de guma are o valoare infima pe langa un click spre un site ce vinde asigurari de viata sau credite ipotecare (cea mai mare escrocherie.. sa convingi tu omul ca locuinta lui este defapt o mica banca), de exemplu. Adevaratele clickuri valoroase provin de la vizitatorii straini si rari.

In momentul respectiv aveam 2 dezavantaje majore (restul de handicapuri vor urma imediat): vizitatorii mei erau din Romania, iar continutul site-ului meu (ala dupa care se ghideaza mecanismul Google de generat reclame atunci cand este lipsit de inspiratie de gradul I) era extrem de variat. Prin urmare, reclamele mele generau maruntis iar relevanta anunturilor devenea tot mai cretina. Aici intervine lipsa de inspiratie de gradul II, cand Google nu mai stie deloc ce sa inceapa cu continutul site-ului tau (care este indexat de catre serverele lor, non-stop) si incepe sa iti furnizeze anunturi publice de mana a 7-a (cititi post-ul anterior).

Dupa ce ca faci reclama la toti escrocii in prostie, Google (si cam toti furnizorii de servicii de genul) isi rezerva dreptul (fara nicio justificare) de a incheia colaborarea cu site-ul tau, trimitandu-ti doar aceste randuri:

“După analizarea evidenţelor noastre, am constatat că acest cont AdSense deţinut de dvs. prezintă un risc de a genera activitate nevalidă. Întrucât avem responsabilitatea de a proteja agenţii de publicitate AdWords împotriva costurilor crescute artificial ca urmare a activităţii nevalide, am considerat necesară dezactivarea contului dvs. AdSense. Soldul dvs. restant şi procentul din venitul dvs. care revine companiei Google vor fi rambursate în întregime agenţilor de publicitate afectaţi.” <- da, mah.. sunt sigur ca veti face asta..

“Google does reserve the right to disable an account for any reason” –> iar motivele respective nu sunt obligati sa le divulge.. how convenient.

Mai era un site care oferea serviciu acesta de afiliere in Romania. Ei ofereau chiar 5 lei per utilizator abonat directionat de catre tine. Apoi am citit ca daca descopera ei ceva activitati nevalide te pot penaliza cu 300 de Lei.. din nou sub pretextul “for any reason”. Pai bine mah baieti! S-a intalnit hotul cu prostul!??!

Deci care sunt concluziile/problemele cu Google Adsense pentru Romania:

-> Click-urile noastre valoreaza foarte putin.

-> Este foarte multa munca in a sta si a optimiza site-ul (SEO) pentru acele castiguri penibile si chiar mai multa munca in a-ti proteja site-ul de spam (s-or bagat pana si in campul “Other” de la casuta de survey, jigodiile dracului). Poti sa stai sa blochezi IP-uri din rapoartele de Akismet pana te ia dracu’. Sursa este interminabila.

-> Google nu are o reprezentanta in Romania. Daca ai o problema sau daca ti-a fost suspendat contul pe nedrept, ia-o-n mana.

-> Platile se efectueaza destul de greoi si doar cand atingi pragul de 100 de euro (din care iti mai ia un comision sanatos).

-> Relevanta reclamelor este de o calitate indoielnica daca scrii despre mai multe subiecte. Este indicat, de exemplu, sa scrii doar despre turism sau doar despre port-jartiere.

=> Nu va-ti mirat vreodata de ce tot primiti invitatii la flirt pe messenger de la id-uri de nimfomane?

=> Acesta este singura metoda de frauda online pe care Google nu o poate depista, deoarece sunt click-uri unice legitime din diverse surse. Si da, este un full time job.. ce se rasplateste cu pana la 20.000 de dolari pe luna.

=> Zic republici bananiere deoarece majoritatea smecheriilor de genul provin din lumea a 3-a.Apropo, stiati ca Nigeria este tara din care provine cel mai mult spam din lume?

Dar totusi trebuie sa existe si o metoda eficienta de monetizare a traficului in Romania, nu? (nu de alta dar vedeti ca inca mai am reclame prin site-ul meu)

Te poti inscrie la organizatii de afiliere marketing online de genul asta si poti beneficia de campanii de la sute de companii. Astia nu platesc per click, ci pe vanzare, deci degeaba da lumea click pe reclama ta daca nu cumpara nimica. Insa este un sistem bun pentru Romania deoarece:

1. Promovezi economia autohtona.

2. Incurajezi cumparaturile online cu preturi mai mici de la companiile serioase si cu produse utile (atentie, aici ai nevoie de putin creier).

3. Banii pe comisioanele vanzarilor efectuate prin bannere ti se vireaza in Lei direct in contul bancar, fara comisioane imense si perioade enervante de asteptare.

4. Promovezi ce vrei tu, cum vrei tu si cand vrei tu.

=> Lucrul esential este targetarea. Adica unii cu un site de IT si cu reclame din domeniul IT vor genera mai multe vanzari chiar si cu vizitatori putini (dar interesati de acea categorie de produse) decat un alt site despre ratuste de plastic cu vizitatori multi dar cu reclame la vanzatorii de bate de baseball. Alt exemplu: in post-urile mele din concedii nu voi plasa anunturi despre tigara electronica ci despre zborurile low cost si ofertele turistice. La post-urile despre experienta mea din campul muncii voi plasa anunturi despre site-uri de recrutare, s.a.m.d.

Related posts:

1. Sfert de Secol despre escroci pe internet si fitness/nutritie
2. Sfert De Secol despre Legea Atracţiei

Invata Engleza in DOAR 24 de zile:

http://www.limba-engleza.info/

- Cat de prost trebe sa fii, frate? Si imi place cum in fiecare zi oferta este limitata. Sau pozele cu marturiile oamenilor (alesi ca sa te regasesti in ei) care nici nu exista. Dati numai click pe ceva adresa de e-mail sau site al unui asa zis endorser. Cel mai comic e tampitul ala care, cu voce de profesor de religie, iti marturiseste secretele profitului si bunastarii de apoi (dupa profit).

Vrei fonduri Europene?

http://www.fonduri-nerambursabile.eu/

- Nici macar nu s-au obosit sa foloseasca un template diferit de cel al site-ului anterior. Este facut foarte bine. Font-uri mari, multe culori tipatoare, buton mare de “comanda acum!”. Jenant.

IForex

http://www.iforex.ro/

- Sau despre cum este sa iti pierzi toate economiile inainte de a-ti da seama cum functioneaza toata treaba cu brokerii.

Afacerea ta cu ciuperci

http://www.afaceri-ciuperci.ro/

- Iti vinde un ghid despre cum sa cresti ciuperci si sa le dai la vanzare, probabil. Schema nu este noua, doar fraierii sunt. Se practica deja de vreo 10 ani scamatoria asta. E ca si cum cineva ti-ar vinde pagini din Wikipedia (listate, desigur). Din noua acelasi template. Va dati seama ca e acelasi om, nu?

Cum slabesc rapid (sau alte site-uri de genul)

http://www.cumslabesc.info

- Nenorocitii astia probabil ca vor sa iti explice (contra cost) cum poti sa pierzi 3 litri de lichid din corp in 7 zile. Desigur, este posibil. Doar ca nu veti pierde aproape niciun gram de grasime efectiva. In schimba, veti scapa si de niste vitamine, minerale si oligoelemente foarte importante cu aceasta ocazie. Apa vine si pleaca. Sauna este cel mai bun exemplu de marketing pentru prosti. Grasimea este cea ce trebuie data jos. Iar aia se da jos prin sport regulat (nu doar in weekend), o dieta saraca in lipide si glucide dar bogata in proteine si fibre, si multa disciplina si munca! Nu exista metode rapide de slabit sanatos. Eu merg la sala de jumatate de an (in medie de 2-3 ori pe saptamana) si am slabit 3 kg. In schimb sunt de 2 ori mai fit ca inainte si nu mai arat ca un pui obosit (de focă). Pentru informatii suplimentare despre nutritie, consultati site-ul acesta. Pe mine m-a informat. Este important si sa ai pe cineva in sala de fitness care sa iti explice ce este mai indicat pentru rezultate spre care tinzi (eu il am pe Marius). Daca vrei sa slabesti si sa te pui la punct d.p.d.v cardiologic trebuie sa faci un tip anume de exercitii iar daca vrei sa iti cresti masa musculara se indica alte manevre. Defapt sunt niste reguli foarte simple. E important sa te documentezi foarte bine din timp pentru a nu investi timp si energie degeaba. In Statele Unite, de exemplu, s-a dovedit stiintific ca cea mai multa miscare se face in stare de ebrietate:

Deci, daca vrei sa slabesti trebuie sa consumi mai multe calorii decat ingurgitezi (obligand corpul sa se serveasca cu incredere din grasimile stocate in corp –> alea din cauza careia nu prea vrea nimeni sa ti-o puna). Este important sa stresezi cat mai tare (greutati mici, multe repetari) cel mai mare muschi al corpului: cvadriceps-ul. Astfel vei arde foarte multe calorii. Pe langa exercitiile de picioare, mai face si bicicleta eliptica minuni pentru slabit (defapt aia este baza la sfarsitul oricarui antrenament). Pentru a rezista este important sa iti pacalesti stomacul cu mancare saraca in calorii dar, nu uitati ca, atunci cand transpirati excesiv, se elimina si vitaminele necesare pentru o functionare optima a organismului. Luati un supliment usor gen “Supradyn” (capsule) in zilele cu sala. Mie mi s-a recomandat Animal Pak, care este foarte bun in caz ca ai pe careva care ti-ar dona un nou ficat in urmatorul an sau asa.. Nu este sanatos sa slabesti mai mult de ~2 kilograme pe luna. Dereglezi corpul. Curele de slabire fara antrenament sunt cele mai cretine chestii pe care le poti face. Nu numai ca te vei simti ca dracu’ in timp ce le faci (si risti sa te culeaga salvarea de prin oras), dar te mai si chinui degeaba fiindca asa cum s-au dus, se vor si reintoarce kilogramele iar tot efortul va fi fost in Zadar. Mai sunt site-urile alea cu “Dă jos burta ieri!”. Cum dracu’ isi imagineaza unii ca pot da jos doar burta? Cand slabesti, se consuma grasimi uniform, din tot corpul. La fete e cel mai nasol cand le vine cate o idee traznita de genul. De ce? Fiindca slabesc in sani si in fund iar burta ramane (haha.. si atunci e si mai rau! lol). Alcoholul si dulciurile sunt strict interzise pe perioada in care vrei sa dai jos grasimi. Mitul era ca alcoolul ingrasa. Nu prea este adevarat, cu toate ca un gram de alcool are 7 calorii. Mai se formeaza si impresia ca slabesti daca bei doar alcool. Ideea este ca doar te deshidratezi. De la alcool te ingrasi fiindca iti saboteaza ficatul/metabolismul, favorizand astfel depunerile de grasimi de la mancarea consumata pe langa.

Daca vrei sa iti creasca masa musculara (sau pur si simplu vrei sa pui carne pe tine) trebuie sa exersezi grupele (de muschi) individual. Repetari lente, putine si cu greutati cat de mari permite ‘infrastructura’. Efortul va fi insa din nou in Zadar daca aventura nu este acompaniata de o dieta bogata in proteine (si niste carbohidrati). In cazurile extreme se recomanda shake-urile de proteine (acele galeti gen alea de vopsea de la Galeria 1 de la parter –> Langa Mall-ul din Timisoara). Nu poti face din rahat bici fara lipici (asta eu am inventat-o acuma. sunt mandră de mine).

Si apropo de rahat bici (si lipici): Poza de mai jos va spune ceva?

Este vorba de produsul “magic” pe nume Colonix. El pretinde, sub amenintarea ca moartea vin din colon (fereasca unul si bunul Dumnezeu!), ca daca bei antigelul acela cu 372 de lei duşca vei putea scoate din tine toate reziduurile din intestine si colon. Ideea este ca acea solutie miraculoasa cauzeaza acel monstru marin ce iese din tine. Produsul se vinde (la fraieri) impreuna cu un alt gunoi ce promite sa iti refaca flora intestinala (coloniala) dupa ce Colonix a ars ca Napalm-ul tot ce i-a stat prin cale. Daca dati click pe poza veti vedea si marturia Doamnei Alina care este directoarea unui Serviciu de Relaţii cu Clienţii si care probabil nu mai are migrene de cand a inceput sa scoata schlonguri de genu’ la fiecare solstitiu de vara. Vreti sa scoateti tot ‘overdraft’-ul din intestine si sa va mearga bine tot anul? Mancati multe legume si fructe (si maslina e un fruct). Cola si cafeaua in cantitati excesive nu sunt o solutie prea sanatoasa.

Pont: fructele si legumele din ziua de astazi nu mai contin aceleasi cantitati de vitamine si minerale ca pe vremuri. De aia se recomanda suplimentele de vitamine. Mancati cat mai sanatos/bio (de regula mai scump, din pacate) si din locuri cat mai diversificate pentru a evita cat mai mult solurile contaminate.

*Zadar este un mustar pe care as vrea sa il patentez eu in viitor (in caz ca voi castiga la Lotto si ma voi plictisi foarte tare –> va fi cel mai ieftin si cel bun, just for the fun of it).

Related posts:

1. Sfert De Secol despre Legea Atracţiei
2. Sfert De Secol despre Burnout in campul muncii
3. Sfert De Secol despre Evoluţie

Acuma m-am intors la acest articol si as vrea sa ma tin de promisiune. Totul a inceput acuma 2 saptamani cand am primit un mail dinala ambulant (cred ca stiti genul, multi oameni in TO: line si glume sau slide-uri de PowerPoint in partea de jos, adica in ‘body’). Ma rog, defapt totul a inceput in clasa a 12-a cand o profesoara (nu romanca) ne povestea despre modernitate si post-modernitate. Mi-au mai trebuit insa niste ani buni pentru a intelege majoritatea aspectelor din aceasta comparatie, ani in care am analizat o sumedenie oameni, multe locuri si diferite atitudini.

In acest mail era insa o lucrare a psiholoagei Aurora Liiceanu despre fenomenul occidental denumit “Downshifting”. Denumirea se refera la un fenomen caracterizat prin faptul ca tot mai multi oameni din societatiile cu economii dezvoltate aleg sa mai puna cate o frana in ritmul lor profesional mult prea alert, iar printr-un moment de ragaz, reusesc sa isi reevalueze radical obiectivele si vestitele “ROI”-uri (returns on investment) pentru a putea redefini corect lucrurile ce le aduc adevarata fericire in viata. De regula se fac pauze de un an sau doi (de la munca) in care se reiau hobby-uri sau pasiuni demult uitate. Unii isi permit chiar sa lucreze 4 ore pe zi, cat sa isi poata sustine un trai cat de cat decent.

Este vorba despre acei oameni care castiga extraordinar de bine prin cariere impresionante dar care, in acelasi timp raman, din cauza stilului de viata impus de acea ocupatie, cu prea putin timp liber, sanatate sau energie de viata pentru a se mai bucura de acei bani, de acele bunuri acumulate cu o viteza “de invidiat” sau de propria familie (pentru care, culmea, este cica mai tot efortul).

Asta cu “m-am hotarat sa petrec mai mult timp cu familia” este deseori asa o scuza ieftina. Mai vezi tot felul de sefi mari cum se scuza de la “datorie” invocand acest motiv. Cel mai comic este cand stii defapt ca au fost fortati sa isi dea demisia pentru ca nu si-au indeplinit targeturile. Cu ce familie sa isi mai petreaca timpul (de la 50 de ani incolo) daca pana atunci s-au concentrat doar pe cariera? Chestiile astea nu se schimba asa una cu doua. Si da.. aceasta este metoda eleganta de concediere mai nou.

Copiii acestor oameni “de succes” sunt de regula crescuti prin “day-care centers” si “boarding schools” pe la mama dracu’ si deseori ajung consumatori la fel de infocati si prea distantati de parinti deja la o varsta mult prea frageda. Spun consumatori fiindca consumerismul este principalul motiv pentru aparitia fenomenului de “Downshifting”. Sunt perfect de acord cu marketing-ul firesc al unui produs nou ajuns pe piata, dar de aici pana la manipulare ordinara a intregii societati e cale lunga.

“Downshifting”-ul asta nu poate exista inca in Romania. De ce:

Doamna psiholoaga spune ca primul motiv pentru care acest fenomen nu poate aparea la noi (decat in cazuri izolate) este acela ca dupa anii 90’ “am demarat in plin materialism grosolan si exagerat, in care banul si acumularea de bunuri materiale este o dominanta a vietii. Toata lumea priveste cu admiratie si invidie desfasurarea cursei achizitiilor materiale, lucru care in strainatate a inceput sa fie pus sub semnul intrebarii.”

De acord, dar lucrurile nu sunt deloc atata de simple pentru cazul Romaniei. Nu e de parca ar fi vina romanului de rand sau fiindca ii este scris in codul genetic sa fie un grandoman de neam prost. Dupa 90’, dupa chinul provocat de un senil paranoic (dar cu datorii externe tot mai mici…), au navalit produsele peste noi si a fost perfect natural ce s-a intamplat. La fel a fost si cu evreii din lagare cand au fost eliberati de catre americani. Vazandu-i atata de subnutriti, americanii au sarit repede cu alimente in ajutor. Ma rog, la noi au sarit cu alimente multe contra cost. Defapt, daca stau sa ma gandesc bine, tot interesul acela a fost si dincolo pana la urma, dar mascat calumea. Evreii au inceput deja la portile lagarului sa manance mult prea mult iar americanii si-au dat seama ca in ritmul asta le va plesni stomacul (fireste). Atunci ce au facut americanii cu ei: i-au bagat repede inapoi in lagar pentru a le putea da mancare cu ratia pana la depasirea conditiei de subnutritie. Apoi s-au pus frumos si au finantat reconstruirea zonelor afectate de razboi pentru a se inradacina bine in economiile Europene.

La noi cine a venit sa ne bage inapoi in “lagare” (vorbesc la figurat) si sa ne dea “democratie” si “capitalism” cu portia? Au zis: “Sa le dam de toate pana crapa, da-i in p&*(^$şm.. oricum reprezinta doar o alta noua piata de desfacere pentru noi.. filialele corporatiilor ni le facem doar peste 20 de ani, dupa ce se mai calmeaza apele”. Si cu asemenea tratament, cum sa nu devenim halosi si dornici de multe bunuri? Macar de ne dadeau si instructiuni de folosire la “democratia” asta. Nu s-a vrut ca Romania sa se dezvolte calumea, asa cum nu se vrea nici cu multe alte regiuni cu potential din lumea asta. De ce sa faci bine unor oameni cand poti sa ii faci sclavii tai? Majoritatea oamenilor nu se nasc prosti sau naivi, sunt doar prostiti sau indusi in eroare prin dezinformare si manipulare crasa.

Credeti ca in Statele Unite nu exista moda asta cu laudatul si comparatul averilor? Invidia este o emotie umana si naturala. Doar ca la unii nu mai este atata de necesara din moment ce au ce baga pe gura. Din nou Brecht cu “erst das Fressen, dann die Moral.”

Romanii, din pacate, nu fac decat sa supravietuiasca in momentul de fata. Degeaba vrei sa faci tu “Dauşifting d’ăla” daca de abia reusesti sa te hranesti pana la urmatoarea zi de salariu. Eventual o sa vedem cazuri de “downshifting” fara demisii

Este foarte trist pentru populatia mai inaintata in varsta, dar pentru tineri inca mai exista o sansa si in Romania. Revin iarasi la ideea de munca excesiva nociva. Citeam pe un forum parerea unui avocat care suna ceva de genul: “Am 31 de ani, lucrez la o firma de avocatura si castig o gramada de bani, dar cele 10 ore zilnice de munca mi-au cam distrus viata si sanatatea. Am de gand sa mai lucrez pana la 40 de ani iar apoi sa ma angajez undeva pe postul meu de vis (profesor cu un salariu modest) si sa incep sa ma bucur de viata, dispunand deja de o siguranta materiala substantiala.” Ok.. dar ce ai spune daca la 39 de ani ti-ar cadea o caramida in cap si ai muri? Se intampla…

Doamna Liiceanu mai spune foarte bine si cand enumera lipsa de spirit critic a societatii noastre ca alt motiv esential pentru care noi nu progresam si ne lasam coplesiti de tot felul de vrajeli ale modernitatii care incurajeaza disparitia individului pentru profit.

Si Serj Tankian milita luna trecuta in timpul concertului sau extraordinar de la Artmania, Sibiu pentru constientizarea pericolelor ce apar din lipsa de informatie si din cauza faptului ca democratiile noastre mascate sunt defapt conduse de corporatii. Din pacate, un sfert din publicul adresat cunoastea deja mesajul iar celalalte 3 sferturi nu erau capabili sa inteleaga mare lucru din el, oricum.

De ce sunt corporatiile sau keiretsu-urile “asa de rele”? Majoritatea zic asta dar habar nu au de ce. M-a intrebat acuma o luna un necunoscut unde lucrez.. i-am spus ca lucrez la o corporatie. A zis ceva de genul: “ah.. la o corporatie? ce aiurea..”. “De ce?” am intrebat.. Raspunde “Nu stiu.. ca-i aiurea!”. “Ai lucrat vreodata intr-una?” il intreb din nou. “Nu..” raspunde. La care eu:“Ok. super.. cati ani ai? 19?”. BINE, SERJ!

In general, daca ai foarte mare grija sa nu te lasi dus de valul lor manipulator si indoctrinant (e foarte greu, they’ve got people on that!), o sa o duci foarte bine o vreme. Dupaia ti se face o scarba dinaia ancestrala cand ii vezi cum defileaza cu te miri ce campanii jenante de ridicare a moralului. Dar eu ii inteleg perfect.. cum dracu sa stapanesti atata amar de oameni? Sun Tzu zicea ca “Management of many is the same as management of few. It is a matter of organization.” –> De acord.. dar noua parca ne placea mai nou individualismul? what’s up with that? Nu ar trebui sa ne gestionam oamenii ca pe vreme de razboi.

Sa revenim la idea de spirit critic. Si să ajungem la finalul articolului:

De ce post-modernitate:

De ce nu mai este bun un curent inceput din secolul 18 si terminat in ~1970?

Din anii 70’ se vorbeste (nu la noi) de o noua era a umanitatii, era post-modernista. Este destul de greu sa gasesti o definitie mai putin obscura pentru acest fenomen, deci eu o voi prezenta pe a mea:

Daca modernismul/modernitatea (e greu sa le deosebesti, merg mana-n mana) presupune o ruptura de normele clasice deja invechite si triumful ratiunii asupra superstitiei, post-modernitatea pune la indoiala toata ideea aceasta de progres galopant si incurajeaza individul spre gandire critica si bun simt. Modernitatea a fost fantastica fiindca a mers mana-n mana cu era industrializarii capitaliste, a progresului tehnologic si a gandirii stiintifice dar a inceput sa o ia pe aratura odata cu marile necazuri ale omenirii: posibilitatea unui razboi nuclear, ororile Nazismului si ale Stalinismului, neo-colonialismul si foametea din lumea a 3-a.

Mi se pare o chestie fantastica fiindca s-a tras un mare semnal de alarma care a inceput sa incite lumea spre gandire critica si spre o auto-evaluare mai corecta/concreta. Pentru prima oara in istorie, avem posibilitatea de a analiza toate intamplarile din trecut datorita accesului mult mai inlesnit la informatie prin intermediul internetului.

Astfel apar intrebarile de genul:

1. Chiar am progresat?
2. Chiar avem nevoie de toate cacaturile astea? (anti-consumerism, downshifting)
3. Ce-i cu nebunii astia in robe? (nu trebuiau sa dispara acuma 300 de ani?)
4. De ce sa nu cercetez?

Desigur, in “anything goes”-ul asta mai scot si “artistii” cate o chestie de genul.. dar asta vom re-evalua la urmatoarea trecere..

Articole inrudite/suplimentare gasiti pe:

http://downshiftingromania.blogspot.com/

http://l-avantgarde.blogspot.com/

http://la-deruta.blogspot.com/

http://www.infed.org/biblio/b-postmd.htm

http://teoretic.com/2010/02/27/religia/

Si nu uitati sa dati click pe butonul “Susţin”,

Sfert De Secol

Related posts:

1. Sfert De Secol despre Burnout in campul muncii
2. Sfert De Secol despre Interviuri
3. Despre scris şi alte treburi de o moralitate indoielnică

Ideea este ca eu nu am nicio intentie sa deprim pe careva, dimpotriva. Daca apar vaicareli sau descrieri a unor situatii deprimante pe aici, cu siguranta veti gasi la urma cugetarilor si niste sfaturi pentru indreptarea sau solutionarea unor probleme de genul. De ce? Fiindca aceasta a fost ideea blogului meu de la bun inceput.

Originea criticii asupra scrierilor mele negativiste/pesimiste este faimoasa lege a atractiei, care spune ca:

->Gandurile noastea influenteaza hazardul

->Gandurile/Ideeile emit o frecventa care rezoneaza prin univers, atragand (magnetic) asupra noastra diversele chestii ce ni le-am imaginat (tot din univers, desigur).

In primul rand:

Bine ca asta este luata drept lege dar invataturile logice si dovedite in masura de 99% ale lui Darwin sunt considerate doar o teorie.

In al doilea rand:

Se pare ca despre aceasta “lege” se discuta deja incepand cu anul 1879. Marea lovitura in mase s-a produs insa la aparitia filmului The Secret, opera demna de nota 5 in industria cinematografica. Indivizii au spus ca nu ar strica sa faca un film din ideea lor si sa vanda apoi niste carti la supra-pret unor oameni spiritual vulnerabili.

O sa comentez acum niste citate din film:

1. We all work with one infinite power. –> suntem toti Super Man, toti.
2. The Secret is the Law of Attraction (LOA). –> Man.. tu nu stii, man.. stai sa-ti expliiic.
3. It’s not “wishful” thinking. –> Ba da, este.
4. You can’t have a universe without the mind entering into it. –> Nu e ploaie fara nori.
5. “You create your own universe as you go along” Winston Churchill –> Care-i legatura? Winston se referea la altceva.
6. It’s important to feel good –> E bine sa ai pamant.
7. When you get the hang of this, before you know it you will KNOW you are the creator. –> Daca doi se gandesc sa creeze chestii opuse? Castiga ala care se screme mai tare?
8. Start by using this sentence for all of your wants: “I’m so happy and grateful now that…. ” –> sau poti sa iti incepi propozitiile cu “un antreprenor buuun…”
9. You will attract everything you require – money, people, connections.. PAY ATTENTION to what’s being set in front of you. –> Dumnezeu iti da, dar nu iti pune in straita.
10. Size is nothing to the universe (unlimited abundance if that’s what you wish) We make the rules on size and time. –> “Orice vis devine realitate daca esti tampit, poti fi pus la locul tau cu medicamentul potrivit.”
11. VISUALIZE!!! Rehearse your future. –> Dar tine-ti ochii pe sosea si mainile pe volan!!!
12. An affirmative thought is 100 times more powerful than a negative one. –> Sunt curios cine (si in ce) a masurat asta.

In fine, nu o sa le enumar acuma pe toate 100 de genul. O sa va spun doar ce cred eu despre toata chestia asta. Cred ca este un mare placebo. Lucrul acesta, insa, nu este neaparat rau. Daca pe tine asta te face fericit(ă), este extraordinar. Altii procedeaza altfel.

Este normal ca gandurile pozitive sa te influenteze in mod pozitiv:

Gandurile pozitive, optimismul si o conduita altruista (adica egoism dinala pentru care esti rasplatit) produc pana la urma o anumita fericire (asta in caz ca nu esti complet scrantit) care se concretizeaza printr-un mod cat se poate de real, adica prin faptul ca nivelul de dopamina din creier creste. Prin acest procedeu, omul este mai pregatit psihic si fizic pentru a-si coordona cat mai eficient resursele intelectuale si materiale spre indeplinirea unor obiective propuse.

Este normal ca gandurile negative sa te influenteze in mod negativ:

Gandurile negativiste, concretizate prin posomorare, idei de genul “nimica nu mai are rost” si “totul e un mare cacat” produc la un moment dat depresie. Efectele depresiei clinice nu prea permit oamenilor sa isi atinga maximul potential, drept urmare, sunt mai predispusi esecului decat succesului in tot ceea ce intreprind.

=> No Voodoo. Este doar important sa fii cat mai fericit in viata asta! O solutie completa nu am. Dar poate va ajuta anumite informatii de pe site-ul meu si nu va mai trebui sa dati si voi cu capul de fiecare data.

Nu stiu altii cum sunt, dar mie imi place sa cred in teorii si legi dovedite prin ceva logica. Legea atractiei este dovedita doar prin anecdote cu deznodamant pozitiv.

Cu Drag,

Sfert De Secol

Related posts:

1. Sfert De Secol despre Burnout in campul muncii
2. Sfert De Secol despre Evoluţie
3. Sfert De Secol despre Interviuri

Azi am inceput serviciul la ora 10:20.. dar nu am lucrat efectiv decat pe la vreo 12 asa.. E ok. Tot timpul incep serviciul pe la vreo 10 jumate. De ce? Fiindca ma trezesc pe la vreo 10. Ideea este ca dupaia lucrez pana la 6 non-stop. Si nu este ca in bancul ala unde se intreaba cati angajati lucreaza in firma respectiva iar angajatorul spune “vreo 50%”. Nu e chiar vara ce am sperat-o si asteptat-o..

Se intampla tot mai des sa avem prea mult de lucru la serviciu. Volumul de munca creste vertiginos iar oamenii din jurul tau incep sa plece sau sa clacheze. E normal. Astea sunt vremurile iar in tara asta este chiar mai grav.

Este un cerc vicios. Cei care pleaca lasa in urma lor mai multa munca, iar cei existenti, coplesiti de volumuri inumane, incep sa migreze si ei. Ultimii care raman sunt cei mai blestemati, si de regula erau constransi din start sa ramana (credite, copii), deci nu isi prea pot lua talpasita nici cand devine un infern.. si uite asa se ajunge la disperare.

Este incredibil. Timp de 2 ani de zile stateam si ma uitam la colegii care lucrau zilnic vreo 4 ore peste program (nu erau ei incredibil de multi). Ma tot minunam, iar pentru niste fractiuni de secunda chiar imi doream sa fiu si eu ca ei (nu ca sa lucrez enorm ci ca sa ma dezvolt profesional mai puternic in timp ce lucram cat era normal).. Dar imi reveneam repede si imi aminteam ca trebuie sa muncesti ca sa traiesti si nu invers. Mircea (defapt ceva filosof grec) spune si ca trebe sa mananci ca sa traiesti, si nu invers. Aici avem pareri impartite. Eu consider ca Shaorma este trimisa lui Dumnezeu pe pamant, de exemplu.

Tristul adevar este ca toti clacheaza mai devreme sau mai tarziu, daca nu au grija… findca este natural.. este felul corpului uman de a trage semnalul de alarma. In Decembrie tin minte cum un coleg mi-a dat un forward la un articol despre o femeie care a murit din cauza muncii (intelectuale). Un moldovean mi-a aratat o data o zicala “traznita”: “Munca cinstita inca nu a omorat pe nimeni.. dar de ce sa riscam?!?!”. Eh, uite ca nu e chiar asa de adevarata treaba asta. Am uitat sa precizez ca acel coleg mi-a inaintat mailul cu mentiunea “de la fosta mea firma” Si celalalt tip chiar este originar din Moldova, nu am folosit o metafora (chiar nu ma pot abtine..).

Acelasi coleg de serviciu imi spuse intr-o zi in pauza de masa: “Auzi bah.. crezi ca e normal sa nu te poti mobiliza dimineata sa iesi afara din casa fara sa inghiti 2 algocalmine?”. I-am spus.. “nu e chiar asa de grav.. sa vezi la altii!”

Azi dimineata nu m-am trezit ca de obicei la ora 10… ci la 07:45. Ce s-a intamplat? Mi-am inceput programul de 3 zile pe saptamana in care merg la sala inainte de serviciu. De ce? Fiindca experimentez noi metode de revigorare. Seful nostru mare ne-a spus anul asta ca se culca la 20:00 si se trezeste la 04:00 in fiecare dimineata, deci trebe sa fie buna la ceva tactica asta. Acuma la varsta lui nu prea se mai aplica regula “Early to rise and early to bed, may make a man healthy but socially dead.” dar la noi da. Ajuns la sala ii spun la tejghista ca e prima oara cand vin la ora asta. Zambeste (cam tare) si imi da o cheie de vestiar. Dupa ce imi termin antrenamentul ajung iarasi la ea unde de regula se da cheia de vestiar inapoi pentru a-ti primi cartela de apartenenta la grup. Eu i-am intins cheia de la masina. A fost destul de comic, dar i-am amintit ca “E prima zi cand vin de dimineata”

Postul asta este despre maratonul ce este “cariera”. 42 de ani de munca ce trebuie inceputi lin, asemeni unui maraton (in caz ca iti doresti sa il si termini vreodata). Daca ai inceput prea puternic, vei ajunge sa tragi frana de urgenta, adica sa te opresti pentru a-ti trage sufletul, si problema este ca de multe ori te prinde asa o chestie cand nu prea iti permiti sa faci pauze…

Ideea este ca atata timp cat esti tanar nu merita sa te dedici trup si suflet unei firme. In general nu prea merita sa te dedici trup si suflet unei firme decat daca este afacerea ta proprie. Nu te lasa vrajit de slogane tampite sau chestii care te fac sa te afunzi tot mai tare in sistemurile lor. Totul este pervers, totul este facut sa iasa bani. Angajatii nu sunt niciunde pe primul loc si nu vor fi niciodata. Actionarii principali sunt. Asta ne-a dovedit-o criza financiara cu varf si indesat. Daca vanzarile scad, se prabuseste si valoarea actiunilor iar angajatorul da afara cati oameni trebuie pentru a mentine nivelul actiunilor la o valoare acceptabila pentru detinatorii lor. Deci de ce sa te chinui? Fii egoist (ca si angajatorul este) si lucreaza cat sa nu fi dat afara. Daca detii know-how mai deosebit, ai poate si norocul ca angajatorul tau sa nici nu isi permita sa te dea afara; ai insa grija, pana la urma nimeni nu este de neinlocuit. Invata tot ce poti si mergi mai departe si nu accepta pozitii mult mai grele doar fiindca sunt mai bine platite. Daca un job te termina nervos, poti sa te speli pe cap cu banii suplimentari. Ce iti va aduce de regula o promovare in rol dupa performante extraordinare? Si mai multa munca? Trebe sa iei si in considerare faptul ca poate nu este in stare fizic sa faci fata.

In fine.. sunt vremuri de cacat si toate nenorocirile sunt amplificate de catre moliile care ne conduc. Nici macar vremea nu tine cu noi.. Nici nu vreau sa ma gandesc la saracii fermieri (care au mai ramas, desigur). Si ma tot uit cum sunt descoperiti tot felul de oameni publici la stiri, cum sunt demascate ororile pe care le comit. Si ce cacat patesc aia? Numa ne enerveaza. De aia nu ma uit eu la televizor!! Mai nou ne impoziteaza si veniturile alea infime din dobanzile ce rezulta din depozitele bancare. Hai ca sunt de acord cu faptul sa ii impozitam pe cei care castiga bani la bursa din speculatii sau pe cei ce au sute de mii de euro bagati prin banci in timp ce se lafaie in Range Rovere de 80.000 de euro dar lasa-l dracu’ pe saracu om ce s-a chinuit 4 ani sa stranga de o Dacie obosita… Mai un pic si incepe selectia naturala in randul pensionarilor. Dar in fine.. asta nu e blog politic. Este un blog util.

Pentru cei ce trec prin perioade aiurea la serviciu, va dau niste linkuri utile: (unul din cele 2 articole este scris chiar de catre un Medicinæ Doctor..)

1. Five Tips to Bust Job Burnout
2. 12 Tips for Better Sleep
3. How Much Sleep Do You Need?

Cu drag,

Spaima intervievatorilor

Related posts:

1. Sfert De Secol despre Interviuri
2. Sfert De Secol despre Evoluţie
3. Sfert De Secol despre nişte muzică

Intre 1 si 5 iulie am facut o excursie in Maroc, mai exact in capitala lor turistica, Marrakech. Dat fiind faptul ca acum vreo 4 ani am ratat un concediu cu ai mei in Tunisia pentru a trage niste chefuri puternice in care sa isi taie unii gingiile in doze de Skol (deci a meritat), am decis sa luam un low-cost (Vueling, magnific) din Barcelona si sa facem o mini-vacanta in Maroc.

Acele 4 zile pline par acum precum un vis, o aventura ce nu o voi uita toata viata. As putea scrie un roman despre acest concediu (numai ca aia ar dura prea mult, concluzie ce am tras-o in trecut din celelalte romane pe care le-am mai scris). Sper sa fac din asta un articol cat mai folositor si pentru cei care intentioneaza sa traiasca o lume araba autentica pe pielea lor.

Sa incepem:

Dupa ce au g0nit toate maimutele de pe pista cu un bat, am putut ateriza pe aeroportul international Menara (ei nu cred in autobuze dinalea pentru sensibili):

Iar dupa ce am completat formularul de intrare in tara, ne-a luat taxi-ul Riad-ului (varianta lor de pensiune) si a inceput sa ne duca in oras. Pe drum am remarcat o gramada de Dacii Logan si Sandero (masina extraordinara pentru marocanul de rand), magari, scutere, calesti, roabe, dughene darapanate, carnuri atarnate in strada si tot felul de alte lucruri care, pentru o fractiune de secunda, te fac sa vrei sa-i spui soferului sa intoarca masina fiindca ti-a ajuns si vrei acasa.

Apoi am intalnit si semnul asta de trafic, care eu credeam initial ca inseamna “Atentie Cobre cu unul sau doua capete”, dar cand i-am spus si ghidului cat sunt de perspicace, s-a uitat ciudat la mine. That’s what I call “bridging the cultural gap”.

Cel mai comic a fost cand, dupa vreo 20 de minute de soc si guri cascate, Nemona a spus ca spera ca acesta sa nu fie considerata o zona OK la ei…

(…si ca hotelul este intr-un cartier mai de Doamne-Ajuta)

Dupa cateva momente, soferul opreste masina si trage frana de mana iar cu un zambet pe buze se intoarce catre noi si spune seren: “We’re here!”

Cu o privire inmarmorata si cu stomacul pana-n gat, ne dam jos si ne primim bagajele. Soferul ne conduce pe o straduta foarte ingusta la Riad Aubrac, unde zici ca intri intr-o alta dimensiune: curte interioara cu o fantana umpluta cu trandafiri roz si plina de verdeata (cred ca maslini), cu canapele si mese in jur. Acuma trebe sa va dau un sfat foarte important. Orasul arata in mare parte precum in poza de mai sus. Daca voi credeti ca este destul sa va refugiati seara intr-o pensiune de 2 stele fara aer conditionat sau usa la baie, treaba voastra. Noi am zis ca sunt 2 facilitati importante pentru care merita sa mergi la sigur cu 4 stele. A fost intradevar putin mai scump (90 euro/noapte camera dubla) dar daca o luati din timp prindeti reduceri pe Booking dot com (unde gasiti si review-uri sincere de la fosti turisti).

Riad Aubrac:

View Full Album

Dupa o primire foarte frumoasa in engleza, cu ceai fierbinte de menta salbatica si prajituri locale, ne-am cazat si am luat-o cu harta spre piata Djemaa el Fna, mancand pe drum la un restaurant ce servea meniuri complete cu 6 euro. Era o caldura sufocanta dar chelnerul a pornit clima (care era in aer liber) si ne-a poftit la 2 metri jumate in calea ei de bataie pentru a lua pranzul. Acuma na, nu e o chestie rea daca iti place foarte mult mancarea lichida.

Ajunsi in piata, ne-am crezut smecheri dupa ce am reusit sa scapam de primul vanzator ambulant de serpi de lemn. Faini serpi, nu zic, dar regula de aur este sa nu cumperi absolut nimic in prima zi.

Pont: de regula vanzatorii de chitibusuri in piata aia au si alte chestii… daca intelegti incotro trag clopotele (eu).

Mergem noi mai departe cu gurile cascate si ne acosteaza 2 femei berbere cu baticurile pana la ochi. Ne-au vazut ele mai cu ciunga-n par si au zis ca e rost de bani de pe turisti, oferindu-ne tatuaje hena. Noi am spus ca nu vrem si ca e prima noastra zi, dar au inceput sa ne intrebe de unde suntem (pe acolo majoritatea vorbesc vreo 3-4 limbi, btw) si sa ne spuna ca si ele au umblat prin Europa si ca stiu ca Romania este o tara saraca dar ca vor totusi sa ii faca prietenei mele un cadou frumos pe mana.

Am zis ok si a inceput sa o picteze in palma cu seringa. Aialalta ma pofteste pe un scaunel la 2 metri distanta si incepe sa ma tina de vorba. Dupa vreo 3 minute o aud pe Nemona spunand ingrozita ceva de genul “But you said it was a present..”. Ma intorc si o vad pe berbera cu niste ochi dinaia veninosi ca dracu’ cum se rasteste la prietena mea ca vrea 300 de dirham (~30 de euro) pe serviciul prestat. Incepe Nemona sa negocieze cu baba veninoasa si ajunge la 100, ceea ce mi se parea la fel de strigator la cer. In final, dupa o cearta puternica cu ele, o smucesc din mainile lu’ aia, aruncand in scarba o bancnota de 20 de dirham pentru cauza ei nobila. Eu zic ca a meritat 2 euro prestatia asta (cica merita doar 1):

Mai mergem noi vreo 30 de metri prin piata si ne ia noul nostru prieten (localnicii sunt prieteni cu toti turistii acolo) in primire. Imi strange mana puternic si imi trece maimuta. Cum adica “imi trece maimuta”? Uite asa:

(Lu’ asta i-am dat doar 50 de centi fiindca m-a zgariat maimuta pe brat)

Frumoasa intampinare!!!

Am stat apoi vreo 10 minute la marginea pietei (in soc fiind) ca sa ne tragem sufletul. Chiar va provoc sa mergeti dupa ce ati vazut poza de mai sus si la baietii astialalti din piata:

Dupa ce ne-am acomodat in prima zi cu tot peisajul, ne-am programat o vizitare a orasului cu un ghid berber pentru a doua zi dimineata. A durat 5 ore si a costat in total 50 de euro, dar a meritat fiindca am vazut mai toate atractiile principale, si am putut poza tot felul de chestii pentru care am fi dat destul de multi bani daca ne-am fi dus singuri. De exemplu, pentru orice loc in care merge, cineva pe strada se ofera sa te duca si sa iti arate. Mai greu este la sfarsit cand iti cere vreo 20 de euro ca sa te duca inapoi intr-un loc cunoscut. Unul dintre acele locuri este cartierul unde se proceseaza pielea de capra, vaca sau camila… celebrele Tanneries care se gasesc in Marrakech si in Fes.

View Full Album

(Nu vreti sa stiti cum miroase intr-un loc unde se omoara si jupoaie capre, camile si vaci iar la sfarsit se proceseaza pielea lor intr-un proces ce dureaza 14 zile. Ni s-a dat menta pentru supravietuire fara varsaturi spontane)

Si ne-am facut si tuaregi pentru cateva minute:

View Full Album

(ala din stanga mea era ghidul nostru smecher ce vorbea vreo 5 limbi.. cat de cat)

A treia zi am facut probabil cea mai buna investitie din tot concediul: o excursie la poalele muntiilor Atlas in valea Ourika cu un 4×4 (Land Cruiser). Zic investitie fiindca ne-a costat cam 100 de euro de persoana toata ziua respectiva dar a meritat fiecare cent.

Asta sunt eu la urcare intr-o pauza:

(Stiu ca sunt un barbat bine. Shaormele ma imbunatatesc atata de mult… Din nou puteti da click dreapta>set as wallpaper)

Nu, glumeam, acestea sunt pozele de wallpaper (aia cu mine e mai degraba de tinut in portofel):

View Full Album

Aici am gasit un restaurant ce ni l-a recomandat soferul ca fiind cel mai bun din toata valea. A fost intradevar extraordinar, dar cand am vazut cat costa un meniu imperial (30 de euro de persoana), am inceput sa negociem cu chelnerul. Lucru foarte important: In Maroc TOTUL se negociaza, pana si mancarea la restaurant. Ne-a luat cu gugulugu’, cu tactici de negociere ce le inveti doar la avansati si cu dinalea prietenesti ca daca lasa pretul mai jos deja are probleme cu managerul (la asta trebe raspuns cu aceeasi moneda –> cu pretul asta o sa ai si tu probleme cu nevasta-ta). In final am negociat meniul cu tot cu bautura la 32 de euro in total (adica la jumate). Am stat apoi sa ascultam ce zic francezii noi sositi la masa de langa dupa ce chelnerul si-a insirat din nou toata poezia despre cat de fantastica este mancarea lor (si este). Francezii au spus doar la sfarsit “Parfait”. Era sa pufnim in ras..

Mancarea a fost ceva de vis. Cate un pic din fiecare specialitate marocana.

Acesta a fost doar Entré-ul:

Iar astea sunt celebrele Berber Tagines:

View Full Album

Dupa o aceasta masa imperiala, a urmat cel mai spectaculos hiking trip pana la cascadele din valea Ourika. Pentru asta ne-a trebuit un ghid cu 10 euro si urcarea a durat cam o ora. O sa vedeti o poza cu mine si cu ghidul de sus. Un om deosebit.. castiga peste o mie de euro pe luna din “ghidarie” sau “ghidism” si nici nu ai crede ca are 50 de perechi de schiuri pentru inchiriat sus pe muntele Atlas pe timp de iarna:

View Full Album

Si ca sa nu mai creada lumea ca suntem ca fratii..

(iuuuuuuuuuuuuu)

Si normal ca ne-am dat si cu camilele in ziua aia:

View Full Album

A patra zi ne-am rezervat-o pentru shopping. La sfarsitul zilei imi era deja greata de la atata targuiala. Poti, desigur, sa accepti pretul cerut initial pe un bun, dar daca nu vrei sa ii strici ziua unui negustor arab si vrei sa platesti si preturi normale pe chestiile dorite, trebuie sa negociezi fiecare bun. Desigur, este mai usor cand vrei 2 sau 3 lucruri din acelasi magazin (teoretic), dar cel mai bun approach este sa exclami oripilat ceva de genul “Doamne Fereste!” sau “Dincolo dau camilele de lemn cu 10 dirham bucata, nu cu 160” sau “La asta de langa am luat 4 esarfe de banii astia”. Daca te ia cu prezentari de nume si locuri de origine, e clar ca o sa iti ceara de 4 ori mai mult pe bunul dorit. Asa ne-a luat unul cu textul “of course I have camels.. but they are hand-made and very expensive”. Apoi ne-a dus la taraba amicului sau si din mormanul de 70 de camile ne-a intins 3 cat pumnul fiecare si ne-a cerut 45 de euro pe ele . Nu zic, daca erau din argint, meritau. Arabii din vest sunt mai saraci, apropo, deci prefera argintul, in est dai de arabii cu petrol, unde aurul este foarte cautat. De regula, aurul si argintul pe acolo este de foarte proasta calitate, deci rezumati-va la pietricele colorate din muntii Atlas.

Secretul este sa nu iti doresti prea mult ceva. Astfel poti sa te iei sa pleci la un moment dat iar cand negustorul vede ca poate pierde deal-ul, scade pretul si pana la o cincime. Alta varianta este sa ii lasi pe altii sa negocieze in fata ta si a negustorului si sa astepti sa vezi pana la cat este dispus sa scada preturile. Apoi il mananci de viu.

Iar acum, poze din marea lor piata Djemaa el Fna si moscheea Koutoubia:

View Full Album

(Fresh de portocale cu 1 leu paharul acolo, apropo. Cu 2 euro iti umple sticla de 2 l)

Aburii aia sunt de la tarabe cu mancare ce servesc tot ce-ti pofteste inima. Mie inima de obicei imi pofteste berbec, “nu stiu altii cum sunt”:

(Sanepid ain’t got shit on these)

Moscheea Koutoubia: cea mai veche si mare din Marrakech

View Full Album

Marocul este un regat incredibil pentru cei care nu au cunoscut inca lumea araba. Cu toate ca este o tara saraca (precum Romania), saracia lor este de alt fel, si sincer, nu se plang atata ca noi. Sunt fericiti ca au un rege inteligent si bun cu ei si nu si-ar dori presedinte nici in ruptul capului.. pe motivul “s-ar fura ca in codru”.. suna familiar?

Salariile normale sunt cam ca si ale noastre, tara traind insa mult mai mult din turism, ceea ce se si simte cand esti acolo. Localnicii vor sa ia banul de pe tine doar in mod cinstit, pe principiul “nu e prost cine cere”. In toata tigania aia de pe strazile laturalnice nu am simtit pentru o singura clipa ca as putea fi talharit sau agresat verbal. “We don’t play with tourists”, zise soferul la un moment dat. Din nou spre deosebire de ai nostrii care vor sa traiasca din tunuri.

Copiii sunt invatati de mici sa fie negustori si sa faca bani din turism, dovada fiind aceasta clipa unica (dupa expresia ei, iti dai seama ca este un mare understatement) ce ne-a induiosat atata de tare incat i-am dat bani doar ca sa o facem putin mai fericita:

(sorry, dar pe asta chiar nu o pot lasa furata)

Concediu placut,

Sfert De Secol

Related posts:

1. Impresii Seattle (+taxe)
2. Impresii Praga
3. Impresii Barcelona

Au trecut 3 zile si amintirile au inceput sa se sedimenteze. In ultimele clipe ale vizitei imi doream deja foarte mult sa ajung acasa, dar nu fiindca nu imi placea ce vedeam pe acolo, ci fiindca a fost extrem de intens si obositor tot trip-ul.

Nu am fost in concediu. Am fost in interes de serviciu si fiind prima vizita in the land of the free (“home of the brave”), m-am straduit foarte tare sa combin utilul cu placutul, adica sa imi indeplinesc toate obligatiile de angajat si sa ma mai si bucur de shopping si sight-seeing.

Marea diferenta: acuma nu o sa o dau din cliseu in cliseu enumerand toate lucrurile care sunt cu 50 de ani mai avansate decat in tara noastra, dar as vrea totusi sa subliniez diferenta care m-a marcat cel mai tare. In Statele Unite, clientul/omul este tratat cu multa demnitate si primit cu multa caldura. La prima vedere, toate populatia pare a fi sub influenta medicatiei anti-depresive. Toti zambesc, sunt saritori, prietenosi si cand intri in stabilimentul lor, oricat ai fi de ignorant sau de ciudat, esti tratat ca un rege. Intalnesti straini care te saluta prietenos din senin. Intalnesti vanzatori care incearca sa te ajute cu orice si care, la primul indiciu ca nu esti autohton, te intreaba de unde vii si cum e acolo (si chiar asculta ce ai de spus).

Marele soc cultural l-am trait pe Otopeni. Este incredibil cum iti reaminteste tara asta instantaneu de unde ai plecat si unde esti nevoit sa traiesti. Chiar vorbeam cu Sirbu despre asta adineauri. El, dupa 5 saptamani de strainatate si dor de tara, a mers spre Unirii si a descoperit un mare cacat (de om) pe o straduta ce da in piata noastra de capatai. Eu, aterizand pe Otopeni si fiind nevoit sa astept 4 ore pentru transferul spre Timisoara, am fost lovit de lehamita, aroganta si scarba unor cacati cu ochii mari (angajati Tarom) care la intrebari prietenoase si politicoase de genul: “Nu va suparati.. vin din Seattle si bagajul meu a fost predat acolo, am conexiune spre Timisoara, am nimerit bine aici pentru check-in?” raspund cu fraze de genul “Mda.. nu e bine aici.. mergeti pana la capatul coridorului respectiv si mai intrebati” sau la abordari de genul “Buna Ziua.. as avea si eu o intrebare” raspund scurt cu “V-ascult” sau “daca-mi dati si un nume poate reusim sa si facem ceva aici”.

Sincer, iti vine sa ii lovesti cu un lăteț peste bot. Alta aventura am trait-o de cand m-am intors si cand am vrut sa achizitionez un hard extern de pe un magazin virtual care nu avea datele corecte pentru produsul respectiv. Am dat de replici de genul “nu stim.. dati un mail la aliasul X” (la care mi s-a raspuns in scarba si gresit dupa 5 ore) sau “dar de ce nu luati de la Emag daca ei ofera transport gratuit?”. Ai crede ca pe timp de criza toti angajatii ar fi motivati sa se comporte total diferit dar in tara asta nimic nu ma mai mira (da.. e cliseu.. dar e adevarul).

Shopul online cel mai decent si cu oameni de specialitate si interesati a fost in final acesta. Si da.. ii fac reclama.. pentru ca este singurul care merita. Acestea sunt magazinele care au fost de cacat la faza asta.

Sunt perfect constient ca acesti vanzatori de echipament IT (care majoritatea ar putea vinde la fel de bine cartofi in piata) sunt platiti prost. Dar din coincidenta am avut “placerea” de a sta o data cu unii de genul o zi intreaga, fiind informat dinainte ca primesc totusi bonusuri pentru vanzarile de succes, si sincer.. nu e problema de motivatie.. sunt doar niste putori. Cred ca daca ar putea, jumate din populatia tarii noastre ar prefera sa stea beti intr-o ghereta de portar decat sa munceasca ceva concret.

Mi-am amintit si ca mi-am facut zilnic cate un scurt itinerariu pentru a tine minte tot ce am facut si trait. Il voi prezenta pe “scurt”:

Ziua 1:

Am plecat la 7 dimineata din Otopeni spre Seattle, cu escala la Paris. Am ajuns, dupa ~15 ore de zbor si escala, la ~13:00 ziua in Seattle. Eram rupti de oboseala iara afara era soare si frumos. Am luat un Taxi pana la Crowne Plaza. A costat 40 de dolari un dus de ~20 de minute (2.5 dolari mila). In aceeasi zi, in ciuda faptului ca eram terminati de oboseala, am mai mers cu Monorail-ul pana la Space Needle. Acolo am gasit multe souvenir-uri frumoase si o priveliste interesanta dar nu prea frumoasa de la ~200 de metri inaltime.

Ziua 2:

A doua zi am fost sa vedem Convention Center-ul unde urma sa se tina conferinta, apoi am mancat cate un hamburger la Cheese Cake Factory si in final am coborat si pana la Pike Farmers Market, home of the legendary Pike Fish Market (World Famous). Trebuie mentionat ca la fish market am trait si acest lucru:

Apoi am plecat catre un magazin imens de electronice unde am vazut castile HQ Lady Gaga la 100 de dolari (+ taxe normal). Trebuie mentionat si ca in Statele Unite fiecare stat are propriul TVA, taxa ce nu se afiseaza nicaieri dar care se adauga la orice bun sau serviciu. Unele restaurante mai percep si Service Tax pe langa TVA-ul firesc iar bacsisul nu este inclus nicaieri…

Am fost foarte american in timpul sejurului meu. Am luat in ziua 2 niste jocuri pentru Playstation 3 la preturi ridicol de mici dar cretinii mi-au spus ulterior (dupa ce le achitasem deja cu cardul) ca sunt encodate pentru Statele Unite.. ceea ce era foarte fals. Inainte sa mi le iau apoi la preturi mai reazonabile de la alt magazin (care stia ce vinde), le-am returnat fara justificare, banii intrandu-mi inapoi in cont dupa 3 zile. Da, asa simplu este in State daca nu esti multumit cu un bun cumparat. In caz ca l-ai platit cu cash, primesti banii inapoi instantaneu, din cate am inteles.

Magazinul de unde am cumparat chestiile pentru consola se numeste GameStop si se afla intr-un Mall la 5 km distanta de magazinul Fry’s la care fusesem. Colegii mei romani au reusit sa o imbarlige pe o americanca sa ne duca pana acolo cu hybridul ei. Ce fata inconstienta (Allison).. a dus 3 romani complet straini 5 km pe motor way.. dar hybridul era nice… (o Toyota).

Ziua 3:

Luni am fost trezit la 5 dimineata de catre ING, care imi spunea ca sunt victima de phishing si ca cineva incearca de 3 zile sa imi ia 1500 de dolari din cont.. Problema era ca incerca zilnic cu cate 32 de dolari mai putin… deci clar un sistem informatic, nu un om.

Dupa mult stres si n telefoane, am fugit jos la receptie si am intrebat daca ei sunt responsabilii cumva. Mi-au raspuns senin ca “da” si mi-au explicat ca incercau sa imi blocheze suma pentru tot sejurul si pentru toata camera + taxe + garantie.. Le-am spus sa isi revizuiasca atitudinea, sa il factureze 50% pe colegul meu de camera si data viitoare sa anunte clientii de planurile lor grandioase.. Bine ca nu aveam chiar atata in cont.. altfel ramaneam fara bani de shopping si mancare timp de 9 zile..

Apoi a inceput conferinta si seara am mers cu colegii la Pike Market Pub, unde am mancat un hamburger dezgustator si am baut bere autohtona si mai oribila. Totul a costat 27 de dolari si cand am plecat imi venea sa vomit. La intrebarea politicoasa a chelneritei: “And.. how was everything?” am raspuns cu “Just horrible”. Mi-a spus “Sorry to have done that to you…”.

Ziua 4:

Dupa conferinta ne-am decis sa mergem cu colegii nostrii americani si nemti la un proper American steak. Am mers intr-un local vestit numit Brooklin si ne-a picat fata cand am vazut preturile din meniu… Am dat pana la urma 60 de dolari (cu tot cu service tax, tax si bacsis neadecvat) pe un New York Prime Strip Steak, pe un Beer Sampler de 7 beri locale si un Pilsner intreg. A durut la buzunar dar a fost extraordinar. Uitati-va la poze.. le veti recunoaste.

Ziua 5:

Miercuri dimineata ni l-au adus pe CEO-ul de la Stone Aerospace pentru a ne tine o prezentare extrem de interesanta si emotionanta despre progres si inovatie. Seara am avut parte de un chef tot la centrul de conferinte, unde am facut cunostiinta cu colegii mei din Belgrad, cu care am baut vreo 4 beri.

Ziua 6:

Seara, dupa sesiuni (si dupa ce am tras un somn de amiaz de 4 ore ca simteam ca clachez), ne-a dus firma pe campus la nava mama pentru a ne hrani, pili si amuza pe toti. A fost extrem de interesant.

Ziua 7:

Dimineata a fost iarasi adunarea mare de 5000 de colegi iar CTO-ul si CEO-ul ne-au grait (spalat pe creier) timp de 2 ore. M-au facut sa ma simt mai bine despre faptul ca lucrez la aceasta companie. In aceeasi seara am apucat sa dau si tura aia cu vestitul Mustang inchiriat. A fost biblic.

Ziua 8:

Febletea mea… nu Nemona.. cealalata feblete.. Museum of Flight.. muzeu de avioane cu magazin țapăn de souvenir-uri. Mi-am gasit in sfarsit machete adevarate si mi-am mai luat si o curea in forma de centura de avion. Acum va pot face instructajul ca un adevarat flight attendant.

Seara am mai mancat un steak si un desert autohton foarte bun. Am mai dat 40 de dolari si pe masa aia (precum spuneam.. in Statele Unite costa sa nu arati ca unul ce mananca doar la McDonalds si arata de parca ar suferi de mongoloidism) dar am zis ca daca tot este ultima noapte.. macar sa ma simt bine. Berea comandata a fost de import de data asta… Stella Artois direct din Belgia.. si aia a fost biblica.. asta a noastra este PischWasser..

Ziua 9:

Check-Out si plecare la aeroport la ora 11:00. Ajuns a doua zi la 18 seara in Timisoara.. Kaputt.. Acuma stiu ce inseamna JetLag.

Asadar, impresii Seattle/Statele Unite:

Seattle by Day

View Full Album

Seattle by Night

View Full Album

Mancare si bere

(Mancarea in state este ciudata. Veti intalni deseori carne dulce. Berea locala este dezgustatoare. Am ajuns la concluzia ca mai bine beau bere din import. Hamburgerii costa vreo 10 dolari si sunt bombe calorice. Daca vrei sa mananci sanatos si gustos, trebuie sa dai banu’, nu gluma. Statele Unite este tara in care este foarte scump sa fi slab. McDonald’s este de obicei cea mai ieftina varianta..)

View Full Album

Space Needle

View Full Album

Panoramic Views:

View Full Album

Museum of Flight (vis a vis de fabrica Boeing)

View Full Album

Un coleg de al meu a inchiriat cu 111 dolari un Mustang pentru 24 de ore. Nu a ratat ocazia de a face poze de cocalar in el.

View Full Album

                                     (normal ca o pun si pe Hi5. Doar acolo ii este locul)

Iar acum as vrea sa va prezint niste ciudatenii. Uitati-va atenti la panoul din lift, la Sauerkraut sandwhich si la faptul ca la Crowne Plaza nu exista slapi de unica folosinta dar exista biblie (merci bah!).

View Full Album

Also, be sure to check out my most recent deviations:

View Full Album

Fun Fact:

Legea americana spune ca este permis sa fumezi pe strada, insa mai este si mentionat ca nu ai voie sa fumezi la mai putin de 10 metri de orice intrare intr-o cladire.

=> Asa frica nu mi-a mai fost cu tigara pe trotuar din clasa a 7-a.

Related posts:

1. Impresii Praga
2. Sfert De Secol trăieşte tare

Totul imi merge din plin fiindca fac eu sa imi mearga din plin, iar norocul, daca nu stii sa il folosesti la maxim si sa storci pana si ultimul strop benefic din el.. este complet inutil sau cel putin nu te duce prea departe.

Precum spuneam, sunt in aeroport, este plin, conditiile sunt proaste comparativ cu aeroporturile din vest. Dupa check-in si scanarea dupa metale suspecte ai super-optiunea de a sta 2 ore intr-o sala de asteptare cu pasagerii a inca 4 zboruri programate in intervale de timp ingrijoratoare unul fata de celalalt:

1. Bucuresti – Iasi: 21:05
2. Bucuresti – Suceava: 21:05
3. Bucuresti – Bacau: 21:20  (acuma scrie “Delayed”.. ce surpriza)
4. Bucuresti – Cluj: 21:25
5. Bucuresti – Timisoara: 21:40 (YESSS)

Observati deci cu cine am petrecut vreo 2 ore prin sala asta de asteptare. Dialoguri gen asta imi rasuna inca prin amintiri:

- Nu ar triebuii sâ ni baji dija pi avioani?

- Poati nu mai au autuobuzi…

Dar in fine.. nu mai am chef de stat la palavrageala..

Acesta este mesajul ce doresc sa il adresez in primul rand baietiilor:

Cand va aflati intr-un colectiv si exista mai multe fete prin preajma iar una din fete arata mult mai bine decat celelalte femele, va rog abtineti-va din a-i face complimente exclusiv. Dupa ce ca este un gest de neam prost, celelalte fete fiind insultate indirect,  persoana magulita va mai fi si pusa intr-o situatie atat de stanjenitoare incat nici nu se va mai putea bucura de acele complimente.

Acest mesaj este defapt o aluzie foarte fina.. atat de fina incat nu are nicio legatura cu o fata sau cu faptul ca sunt in aeroport acum.. dar sper ca m-am facut inteles.

Related posts:

1. Sfert De Secol trăieşte tare

Bun, deci sa continuam:

40.Snatch

De fiecare data cand auzeam de Snatch ma cuprindea un sentiment de izolare, parca fiind singurul dintre prietenii mei care nu l-a vazut. Era acel titlu de care toti radeau doar cand ii auzeau numele dar care mie cumva mi-a scapat. Ziua cea mare avea sa vina cand adunandu-ne mai multi la un pseudo-movie night s-a hotarat fara prea mare dezbatere ca Snatch „e mult prea fain”, deci trebuie sa ne uitam la el.

Stransi intr-o camera vreo 15 baieti (da, doar baieti) si toti razand in anticipatie la dumele ce stiau ca o sa urmeze (pentru ca v-am mai spus, toti vazusera filmul) tot sonorul era acaparat de rasete isterice. Pana si cel mai bun surround-system, daca era cazul de asa ceva, ar fi fost acoperit de galagia aia. Cum nici subtitrari nu aveam, am abandonat complet lupta si am ajuns sa vad clasicul film de vizionat cu prietenii, a doua zi singur acasa.

Am inteles tot hypeul din spatele sau, nu a fost chiar un Lock Stock dar aproape la fel de bun. Soundtrackul excelent, dumele englezesti, stilul „slick” si original marca Guy Ritchie, totul il fac sa fie intr-adevar definitia filmului potrivit pentru un movie night. Surprinzator si entertaining fara sa fie cretin, lumea mafiei mici englezesti plus accentul si tiganii lui Brad Pitt, toate astea te fac sa razi necontrolat mai mult decat odata. Termenul „cool” trebuie si este in general folosit doar pentru a ironiza.Totusi de cateva ori merita sa fie folosit in adevaratul sens al sau. Este cazul lui Snatch, una din putinele exceptii de la Clint Eastwood incoace caruia i se cuvine aceasta distinctie.

Singura parere de rau ramane ca nu l-am vazut mai devreme, sa fi ras si eu cu 10 secunde in avans inainte de un „Za Germans”.

39. Blood Diamond

Axarea doar pe un anumit domeniu a reusit sa curpinda si cinematografia, rare fiind exemplele cand cineva incearca sa imbine filmul realist cu cel de entertainment sau cu filmul de arta. Este un risc prea ridicat pentru ca studiourile mari sa si-l asume, iar lipsa de fonduri a producatorilor independenti insemna ca nici ei nu-si permit luxul unei astfel de incercari. Blood Diamond se incadreaza perfect in aceasta categorie selecta, fiind unul din putinele filme, care pe langa prezentarea situatiei social-politice a unei tari africane mai te si lasa tintuit si alert pe scaun.

Apropo, o problema de terminlogie: una din marile lacune a limbii romane este inexistenta a unui termen specific care sa inlocuiasca englezescul „entertainment”. Oricare traducere prin orice alaturarea de termeni nu suna bine sau nu reda exact sensul. Amuzament, divertisment? Neah, n-are limba engleza jalea si dorul nostru, dar nici noi entertainmentul lor.

Semanand cu Black Book, in sensul ca un film de actiune nu trebuie sa presupuna povesti imbecile si tipizari inspirate din seria Rambo, Blood Diamond ofera pe langa o experienta cinematografica intensa si motive de discutat dupa.Conversatiile inteligente dintre Connelly si Di Caprio sunt perfect incadrate pentru a nu scadea nicio secunda interesul  pentru film.

Problemele grave dintr-un colt al lumii, aspecte legate de razboiul civil cat si de sclavia moderna pentru snobismul elitei occidentale, toate acestea sunt prezentate intr-o lume credibila unde violenta e una reala si nu una artificial introdusa in film doar de dragul spectacolului vizual.

38. Le Scaphandre et le Papillon

Pentru inceput, ati auzit un titlul mai interesant decat acesta? Pe langa alaturarea bizara de termeni, mai e si in frantuzeste. O regie unica si o poveste care sensibilizeaza pana si pe ce cel mai rece privitor. Cam asa sunau comentariile pe care le-am citit inainte sa downloadez o varianta decenta a filmului.Hmm si da, asa a si fost; redand experienta trista a unui om recent paralizat, nu poti sa nu te minuntezi de lucruri ce se pot intampla corpului uman si sa speri sa faci parte din majoritatea scutita de asemenea nenorociri.

Din seria „nu-l indragesc atat pe cat merita”, ceva nu m-a atras, in sensul ca nu am reusit sa ma atasez de personaj. Motivul? Poate pentru ca in general imi displace sa vad 2 ore din viata mizerabila a unor oameni loviti de soarta, ghinion sau pe cine vreti voi sa dati vina cand singura ta  metoda  de comunicare  e clipitul.

Identica cu un episod din Mash, prima parte este filmata din perspectiva pacientului. O alegere putin ametitoare, totusi inspirata, facandu-te sa intelegi frontal suferinta traita de Jean-Dominique Bauby. Cand esti prizonierul propului tau corp, singurele lucruri care-ti raman sunt  visele si imaginatia. Iar filmul reuseste sa le redea perfect, ajungand sa te delecteze, te fac sa uiti  pentru cateva momente de drama traita de personajul principal. Nu stiu daca acestea imagini care simbloizeaza „fanteziile” lui sunt luate din arhiva si editate dupa sau chiar proaspat filmate. Oricum nu conteaza, sunt potrivite si excelent alese. Ele sunt deliciul acestui film.

Calitatea regizorala este una de necontestat, fiind de studiat si admirat. Este arta cinematografica, si pentru ca tot bat Oscarurile la usa, pot spune ca pentru regie, Julian Schnabel ar fi meritat sa ia oscarul in oricare din ultimii 5 ani.

Cu toate calitatiile filmului, tot n-a reusit sa-mi schimbe parerea initiala, ca aceasta tema e subiect de cel mult 30 de minute de film si nu de 110.  Se poate observa la un moment dat ca din dorinta de a avea material suficient pentru un film artistic, anumite scene sunt trase de par si parca prea alungite. Deh, sunt francezi doar nu fac ei filme de 90 de minute. Povestea  e  intr-adevar profunda si  remarcabila, dar tocmai datorita acestei durate exagerate  este greu de urmarit si poate  deveni chiar plictisitoare.

Ah si inca o chestie, nenea Moore avea dreptate, ce sistem de sanatate au francezii. E drept ca atunci cand  ai asa un venit din turism iti cam permiti.Conditii de 5 stele, cu superbitatea de plaja pustie langa spital, totul suportat de sistemul socialist de sanatate.

37. Into the Wild

Americanii sunt usor de urat. Cum este usor de urat oricine sta prea mult pe locul 1 si are tendinte acaparatoare.Pe langa asta n-au nici istorie si faptul ca incep razboaie cum si cand vor nu ii ajuta sa fie prea simpatici.Educat cu o viziune anti-americana, incepeam chiar sa cred ca tot ce-i frumos in Statele Unite o reprezinta rosul muntilor stancosi si zgarienorii newyorkezi. Am fost naiv, sau poate incapatant in a-mi pune problema daca in imensitatea de tara nu se regasesc si peisaje deosebite.

Into the Wild prezinta exact aceasta frumusete salbatica a Americii total ignorata de mine pana atunci. Si Ce imagini! Din toate partile Americii, care mai ca nu te fac sa pornesti intr-o expeditie haihui sa absorbi putin din natura inca neatinsa de civilizatie. Pacat ca nu s-a stat mai mult pe cateva cadre. Se schimbau dupa 3-4 secunde de abia puteai sa le cuprinzi in intregime. Prima ora usor idealizata a fost superb de urmarit, desi era clar ca nu prea duce niciunde. Mi-a placut nararea surorii lui, cu vocea ei resemnata si calda, cat si alternarea intamplarilor din Alaska cu drumetiile lui pana sa ajunga acolo. E un film bun si povestea unui om care poate e exemplul perfect de om inteligent dar naiv. O naivitate nascuta din nebunie. Nebunie nascuta din problemele de acasa, zice filmul, dar cred ca e ceva mai mult de atat.

Cu acesta ocazie vreau sa comentez un aspect pe care il regasesc in multe alte filme. Anume castingul de actori total nepotriviti ca si aparenta fizica pentru personajul pe care-l reprezinta in film. Utilmul exemplu este Johnny Deep in rolul baietasului de cartier-varianta anilor 20 John Dillinger. Acuma e vorba de Kirsten Stewart pe care am mai admirat-o in ceva filme cvasi-cunoscute inainte sa se urateasca in Twilight. Ea joaca acelasi rol: fata suferinda, aratand foarte bine care nu prea stie ce vrea. Ei bine eu in Into the Wild n-am inteles cum poti sa refuzi asa o tipa precum Kirsten Stewart, pentru a continua aventura, aventura care putea sa astepte. Nu are logica.Sau cel putin filmul nu-i da una. Asta cu „isi cauta pacea interioara” pfft, sunt basme care pur si simplu nu cunosc natura umana.

Oricum, acest aspect nu deranjeaza prea mult mai ales ca finalul este unul reusit, concluzionand cu una din ultimele notite insemante “happiness is only real when shared”, un adevar la care trebuia sa ajunga totusi ceva mai devreme.

36.Munich

Cu exceptia scenelor complet hollywoodiazate care prezinta misiunea esuata de salvare a ostaticilor din celebrul caz terorist de la olimpiada din 72, filmul este executat perfect. Atat ca realizare tehnica, cat si in punerea unor intrebari esentiale despre combaterea violentei prin violenta. Filmul reuseste sa fie ambiguu, neluand partea niciunei tabere, pasand -asa cum si trebuie- aceasta responsabilitate privitorului. Scenele de actiune sunt evident impecabile, fiind o placere sa vezi prin ce metoda noua vor anihila urmatoarea victima. E asemanator in acest aspect lui Final Destination doar cu ceva mai multe emotii si transpiratie.

Reusita a fost si prezentarea asasinilor nu ca ceva brute cu coarne pe crestet, ci a unor oameni normali, parca ajunsi printr-o conjunctura in a indeplini misiuni de ucis. Emotiile si trairile perfect umane ce rezulta din a omori un om sunt prezentate prea putin, problemele de constiinta lipsesc aproape in intregime,esential fiind frica de a nu duce misiunea la bun sfarsit. De fapt nu asta si-a propus Spielberg, el concentrandu-se in a  intelege  motivele conflictului  intre evrei si arabi. Conflict care pana in ziua de azi nu a incetat din cauza unei politici “ochi pentru ochi, dinte pentru dinte” .

Scena de final, petrecandu-se la catva pasi de Onu si cu cladirile WTC in spate, se potriveste la perfectie cu urmarea  de care protagonistii nu erau atunci asa de siguri.

35.Michael Clayton

Nu este deloc filmul de duminca usor de digerat, pe care-l mai vezi in timp ce raspunzi la telefon sau mai scrii trei randuri pe mess. Din start iti face clar asta, parand poate pe greoi sau prea serios sa vrei sa ai chef de el.Eu unul am avut. Ceva ma atrage catre atmosfera intunecata, sterila cu totul tras la linie perfect.Cladirile moderne,  costumele impecabile, sobrietatea personajelor, totul se potriveste cu corporatia gigantica fara scrupule si omul din sistem care porneste un razboi contra lor. Filmul are ceva cu totul special, ceva ce te scoate din zona de siguranta cand ai impresia ca ai mai vazut ceva asemanator. E vorba de o atingere a misticului, atat de ciudata si de atipica incat marcheaza filmul si ii da un efect care pe mine m-a destabilizat si in acelasi timp mi-a stapanit nevoia de mister.

Atingerea respectiva ne este prezentata intr-o scena care m-a urmarit multe zile. Tulburator si superb.

34. Eternal sunshine of the spotless mind

Mai la fiecare film pe care incerc sa-l descriu, imi vine cam acelasi cuvant in minte:  „original”. De fapt chiar acesta calitate este un factor comun pentru majoritatea filmelor pe care le-am inclus in top. M-am saturat pana peste cap de aceleasi retete standard aducatoare de bani care mie imi dau in cel mai bun caz asa o stare de hibernare. Ajung sa ma si mir cand un scenarist putin mai neconventional ajunge sa primeasca un buget cat de cat semnificativ.

Este cazul lui Charile Kaufman care cu timpul si-a facut un renume prin scrieriile lui „altfel”, si a reusit asta adaptandu-se in acelasi timp zeului capitalismumlui: profitul. Remarcabil si totul perfect asa; cat timp nu ajunge sa si regizeze (vezi Synecdoche, New York), sansele sa iasa un film bun sunt chiar mari. Avand scenarii solide, actorii cunoscuti au urmat, in cazul de fata fiind vorba de actrita mea prefera Kate Winslet si de Jim Carrey setat pe modul serios. Pentru mine ca o poveste de dragoste ca sa reuseasca intr-un film nu trebuie neaparat sa fie una reala, dar e obligatoriu ca sentimentele protagonistilor sa fie unele autentice. Imi repugna total o poveste siropoasa inventata, si cum majoritatea filmelor is asa, ma face sa cred ca sunt unul din putinii care are problema asta. De exemplu, ma enervez doar cand ma gandesc la „Jeux d’enfants” si „Love Actually”.

Nu asta mi se intampla cu Enternal, care daca m-ar fi dezgustat in vreun fel, cu siguranta nu as fi ajuns sa scriu aici despre el. Povestea bizara cu elementele sci-fi are o magie stranie data din conexiunea intre persoanje. Tocmai aceasta relationatore intre cei doi iubiti a reusit sa creeze ceva special fara sa fie invaluita de clasicele clisee si tipare scoase cu „Movie Script Maker 2.5”.

33. The Reader

La putine filme mi-a ramas asa de bine intiparita o imagine precum cea din The Reader. Excursia de clasa la bai pe o vreme superba, filmata in stilul anilor 50, dandu-i intregii previlesti un iz atat de aparte, a ceva ce stii ca nu ai cum sa mai traiesti. Amintandu-mi de copilarie, am realizat ca singura metoda sa mai experimentez asa ceva este doar cu puterea gandului. Filmul te ajuta in acest sens, oferindu-ti baza de pornire.

Intr-o epoca cu imagini clare, super clare, ultra high definiton- led tv clare, parca mi-e dor de imaginea aia mai putin pixelata care te fac sa spui cu nostalgie „nu se mai fac filme ca pe vremuri”. Prima ora a filmului m-a fermecat, n-am stiut de unde sa-l iau, sau incotro se indreapta, dar m-a incantat experienta pe care a relatat-o. Toata constructia povestii e atipica, fiind constrastul foarte mare inte prima parte si ceea ce urmeaza. E un film corect, neluand vadit partea cuiva, personajele sunt greu de incadrat in clasicul „aia buni si aia rai” totul fiind in zona gri. Simpatizand sau condamnand un personaj tine (mai mult ca-n alte cazuri) in primul rand de propriul  tau sistem de valori, filmul neincercand sa-ti induca superioritate morala a cuiva.  E greu de definit o tema centrala, pentru ca e prezentata o experienta de viata intinsa pe mai multi ani. Totusi, “The Reader” a vorbit  in primul rand despre regretele cauzate de lucrurile pe care nu le-ai facut la timpul potirvit cat si despre frustrarea  rezultata din  frica/rusinea care te-a indemnat sa  nu actionezi asa cum era drept si corect. Nu pot sa nu scriu celebrul citat a lui Mark Twain „Peste douazeci de ani vei fi mai dezamagit de lucrurile pe care nu le-ai facut decat de cele pe care le-ai facut”

Daca as face vreo 10 filme, unul din ele ar fi exact in genul lui “The Reader”. O experienta personala combinata cu elemente fictive, avand personaje cu regrete,  frustrari, care nu iau cele mai bune decizii, cu multe scene frumoase aparent inutile si cu Kate Winslet si Ralph Fiennes ca si actori.

32. The assassination of Jesse James by the coward Robert Ford

Probabil daca ar fi ceva curs la facultatea de film despre cum sa-ti alegi titlurile, acesta e un exemplu de cum nu trebuie sa o faci, fiind mult prea lung de te plictisesti pana ajungi sa-l citesti complet.Daca este un defect, atunci este si singurul. Este un film care a ramas cu mine, m-a hipnotizat si ma face si acuma sa-mi amintesc de acele cadre lungi si linistitoare.

Intamplarea a facut sa-l vad la putin timp dupa Sweeney Todd a lui Burton, un film care exceleaza doar prin niste imagini-tablou artistice dar cu un frumos parca prea exagerat.

In acest film se regaseste frumosul, dar cel imprumutat din lumea reala, care pe mine ma impresioneaza mai mult.Sunt cateva scene unde camera ingheata si te lasa sa absorbi minute in sir din frumusetea peisajelor. Povestea nu e prea interesanta, si nu este asa pentru ca e un film care a incercat sa se tina cat mai aproape de ce se stie ca s-a intamplat in realitate. Nu se exagereaza sau se inventeaza intamplari, fiind astfel unul dintre cele mai factuale filme pe care le-am vazut.

Filmul nu e doar de forma, e si de continut. Drama omului submediocru, din umbra unui erou pe care-l idolatrizeaza, stima care cu timpul se transforma intr-un sentiment care cuprindea dorinta de a iesi din anonimat, invidia si admiratia. Exact aceasta evolutie graduala este ilustrata cu multa rabdare, aproape de perfectiune, in cele trei ore ale filmului.

Nu m-a atras pe mine toata ideea cu rebelul-haiducul de Brad Pitt dar filmul e realizat impecabil, curgand incet si placut fiind cu  adevarat o piesa solida in cinematografia americana a ultimului deceniu.

31. Requiem for a Dream

Unul din filmele generatiei mele; l-am tot vazut in mai multe liste cu filme preferate, iar cand eram in liceu (chiar si dupa) rar se intampla sa nu fie mentionat intr-o discutie despre cele mai bune filme. Nu stiu cat e din cauza temei anti-drog, care sa fim seriosi a fost tratata in alte n-incercari, cat prin faptul ca filmul reuseste si prin regie parca sa induca decadenta data de droguri. Ocazional e greu de urmarit, parca te ameteste, chiar te tormenteaza si vrei sa treaca repede la un alt cadru. Nu in sensul ca-i realizat amatoricesc, ba din contra, se vede ca aceasta tehnica de filmare e  una clar voita. Nu am cum sa nu apreciez dificultatea realizarii unui astfel de film fara sa o dai in ridicol. E o scena absolut geniala, care m-a facut sa o revad de multe ori; dupa ce Connelly face compromisul suprem pentru a-si stapini dependenta, intr-un stil luat din Lock Stock, camera o urmareste frontal pana la iesirea din cladire. Sunt ilustrate perfect momentele in care simti ca-ti fuge pamantul de sub picioare, ca te scufunzi si simti ca ai ajuns in cel mai josnic moment al existentei tale.

Unghiurile ciudate, editatul ireprosabil si de fapt tot ce tine de regie il fac sa te simti ca intr-un cosmar, iar asta e mai infricosator decat orice film horror. Pe langa ca e un film anti-drog excelent care isi face treaba mai bine decat sute de campanii, mai are si muzica excelenta compusa de Clint Mansell.Tema muzicala a ajuns sa fie folosita in alte zeci de filme, reclame, promouri sportive, de fapt orice mediu unde muzica este folosita.

Nu doar variatiunile pe Lux Aeterna sunt reusite, la fel sunt si celalate melodii compuse special pentru film, toata muzica completand ideal imaginea.

Acuma ca mi-am reamintit de el, chiar ma mir de ce l-am pus abia pe locul 31.

Related posts:

1. Cele mai bune filme ale deceniului 2000-2009 – Partea I. by Mircea

Dat fiind faptul ca era cod galben (meteo) in sud-estul Europei in perioada cand ne faceam planurile si rezervarile, am hotarat ca autocarul ar fi fost cea mai inteleapta decizie. Cel mai important beneficiu s-a dovedit a fi insa faptul ca am castigat aproape 2 zile la trip, petrecand in total 4 zile de sejur romantic in inima Europei.

Au fost probleme grave la dus.. dar nu vreau sa mai intru in prea multe detalii. A trebuit sa luam masina pana la Arad fiindca desteptii astia au uitat sa ne treaca pe lista de Timisoara (fiindca am indraznit sa ne luam biletele de pe site-ul lor), la vama ne-au bagat ungurii intr-un hangar si ne-au dat jos pentru o semi-perchizitie, o boratura de tiganca avea un cartus netimbrat pentru care am pierdut mai mult de o ora pe acolo, soferii conduceau un autocar ce nu era inregistrat pentru cursa respectiva (asta pe langa faptul ca dupa ce au venit din Germania au plecat direct muti de oboseala inapoi spre Praga), in Cehia au luat o amenda de 400 pe euro care au platit-o luand din “banii aia” (asta am auzit eu cand soferul s-a dus sa il trezeasca pe coleg din WC-ul in care se recrea intre ture) dar lovitura de gratie a fost cand unul dintre ei a luat-o la rost pe tiganca din spate care se facuse comoda cu o patura din dotarea autobuzului (“Da hai sefu sa ma incalzesti tu daca nu ma lasi cu patura aia..”).. feeric.

Am ajuns vineri dimineata la 10 in Praga si am inceput sa comunicam prin semne cu doamnele de la informatii din terminalul Florenc. Ele aveau stegulete cu Germania si Marea Britanie pe uniforma dar nu intelegeau daca vii sau pleci, daca vrei sa le dai sau sa le iei sau daca vrei sa cumperi biletele de autobuz sau de metrou. In final am reusit sa ma uimesc pe mine insusi cu abilitatile mele prolifice de orientare (eu care de regula sunt ca frunza verde intr-o locatie noua) si am ajuns la hotelul cozy si bun.. bah dar bun, nu gluma!

Hotelul se numeste Seifert, se mandreste cu 3 stele (adevarate), tarife ridicol de mici pentru ce ofera si receptioneri foarte apti. Micul dejun inclus era gustos si din belsug, conditiile aproape ireprosabile (usile nu sunt prea izolate fonic dar cat timp nu poate trece un matz pe sub ele, le declar ok.. kind of..). Acuma serios, chiar il recomand calduros. Este la 3-4 statii de autobuz de cele mai importante atractii turistice, intr-o zona nu prea deosebita dar linistita si cu un restaurant deosebit la 2 minute de el.

Dar ca de obicei, ce e o excursie intr-o capitala europeana fara poze (vizionare placuta!): (si recomand sa faceti click dreapta>open link in new tab cand va uitati la albume, pentru a nu naviga de la pagina principala)

Prague by Day

View Full Album

Prague by Night

View Full Album

Charles Bridge (Karluv most)

View Full Album

The Cathedral (din pacate prinsa doar noaptea.. sunt cam neclare)

View Full Album

River Cruise

View Full Album

The View

View Full Album

Chocolate Museum (cu magazin de desfacere)

View Full Album

Sex Machine Museum

View Full Album

Torture Museum (a se observa ca oamenii Domnului erau mesterii)

View Full Album

Muzeul de sticla al familiei Moser (cu magazin de desfacere, desigur)

View Full Album

Praga este un oras plin de cultura. Stateam si ne tot minunam cum s-a reusit sa se ajunga la asemenea splendori, dar ne-a explicat o ghida cum pe vremuri existau mai multi nemti si austrieci in Cehoslovacia decat slovaci. Atunci a devenit totul putin mai clar (ceva de genul: “Merci de fundatii.. we’ll take it from here.. voi mergeti la bere”).

Orasul este frumos si foarte romantic dar cel mai indicat este sa il vizitezi intre primavara si toamna (chestia asta este cam universala defapt). Nu este prea scump, o masa la un restaurant bun costa 7 euro, intrarile la muzee sunt acceptabile si berea costa cat apa minerala. Numai in cartierul evreiesc s-au gandit baietii ca e mai bine sa iti vanda bilete la pachet obligatoriu (cimitirul evreiesc este inclus in pretul de 300 de coroane cehesti). Noi vroiam sa vizitam doar cimitirul ca auzisem ca este un loc destul de unic, dar neavand timp si chef de toate sinagoagele lor (ca vazusem deja destule catedrăli), am renuntat la idee.. cam pacat. Dar voi sa mergeti!

Iar de sfarsit: Poze cu haz (si cu motivul pentru care scriu mai rar in ultima vreme)

View Full Album

(Răţoiul ala era comic ca vroia s-o înhâie pe doamna in vazul lumii –> that’s classic!)

Concediu Placut!

Sfert De Secol

Related posts:

1. Impresii München şi Linz
2. Impresii Londra

Ma tot intreaba lumea de ce nu mai scriu (aproape la fel de des precum ma intreaba de ce ascult Lady Gaga).. e simplu.. nu mai am energie pentru nimica inafara de rutina zilnica.. dar asta sper sa fie doar o faza, o faza care se va termina in ianuarie 2010.

Initial m-am enervat iara cand vroiam azi sa ies in oras dupa o saptamana de muncit 10 ore pe zi ca un apucat ca sa le fie mai bine la saracii colegi in absenta mea.. cel putin cu asta ma tot mint ca sa imi fie mai usor task-ul. Defapt si de drept sunt un mare perfectionist. Asta este adevarul.. asa am fost crescut.. asa s-a batut moneda.. nu-mi place sa las lucrurile in expectativa sau nefinalizate.. imi place sa le las in perfecta ordine si armonie.

Spuneam ca m-am enervat azi cand mi-a spus Viki ca toti ar vrea mai bine sa se intalneasca la 9 in loc de 8. Imi sta in gat moda asta cretina. Cred ca e o ramasita din vremurile in care doar aia care ieseau noaptea in oras erau considerati cool.. e ok bah!! am crescut acuma.. nu ne mai rade nimeni din Unirii. Oricum cred ca stati si frecati menta (ca sa nu zic beliti pula) intre 6 si 9. Dar ce sa fac eu.. un singur om impotriva… mai multor oameni

Asa… revenind la subiect:

Din Septembrie de cand m-am mutat am fost supramotivat sa trag tare ca sa conving corporatia ca sunt demn de home office. In final am fost asa de zelos incat saptamana trecuta, ajuns mut de oboseala de pe tren la seviciu, seful m-a luat deoparte si mi-a spus ca e asa de impresionat de mine incat ar vrea sa ma promoveze. I-am spus “Knock yourself out.. whatever..” (eh.. nu chiar.. dar nu ma impresioneaza prea tare chestia asta fiindca la noi o promovare pe timp de criza e fix pix.. raportat la cat si ce muncim). Am ghinionul (sau poate norocul.. unii si-ar dori asta foarte mult) sa lucrez intr-un domeniu unde am ocazia (ca vreau sau nu) sa imi folosesc toate capacitatiile intelectuale si inclinatiile la maxim. E bine cand te gandesti ca nu neglijezi niciun skill.. dar este extenuant.

Ca sa ma uit in restrospectiva la anul curent.. am nevoie sa imi consult blogul pentru a-mi declansa anumite amintiri. Am rulat anul asta mai multa informatie decat rula un om normal din evul mediu intr-o intreaga viata, iar evolutia inca nu tine cu noi la capitolul asta.

Am mai observat un fenomen de cacat.. de fiecare data cand imi vine concediul.. ma gasesc in perioada de pre-concediu tragand ca animalul “ca sa fie totul bine pentru cand plec”. Pai bah fratilor.. care-i faza aici??!? nu asta este scopul concediului. Daca mai ai si ghinion (sau daca iti iei prea putine zile libere) mai gasesti si munca mult mai multa pe cand te intorci (ca doar in 3 zile nu ti s-au dizolvat chestiile lasate in urma.. in 7 zile ai sanse mult mai mari sa “nu mai trebuiasca”).

Asa ca acuma am fost Griffon si mi-am luat concediu fix in saptamana dinaintea Craciunului.. cand arde totul mai tare.. iar ca sa fie treaba treaba, mi-am mai luat si multe zile libere ca sa fiu sigur ca nu mai gasesc nici un gunoi prin inbox pe cand ma intorc. In schimb o sa lucrez intre Craciun si Revelion (astea se scriu cu mare?) ca doar m-am oferit voluntar (pentru perioada in care oricum toti clientii sunt in concediu.. hahaha). Daca nu ne ofeream cativa voluntari, o facea The Man.

Pe 5 Decembrie anul asta mi-am tinut ziua de nastere si vreau sa mai multumesc o data tuturor care m-au bombardat cu SMS-uri si telefoane in ziua cu pricina. Din pacate mi-am petrecut ziua de nastere in Bucuresti, mut de oboseala si racit cobza, singur (seara) si cu amintiri urate de la curatenia de dupa cheful de la Timisoara (unele chestii chiar nu se mai fac la varsta asta.. de aia va trebui sa va cautati alt loc de a tine revelionul..si asta se scrie cu mare?).

Adevaratul cadou mi l-am daruit defapt pe 8 Decembrie in fata la Genin, Bucuresti. Mi-am luat o Shaorma de berbec cu Ayran (astea stiu ca se scriu cu mare fiindca sunt zeitati) si in timp ce mancam/beam.. mi-am soptit.. “La multi Ani bah..”. Cute dar patetic.. stiu.. dar ce sa faci.. you have to make the best of everything. Sau cum spunea celebrul filosof Jagger: “You can’t always get what you want.. but if you try sometimes, you just might find.. you get what you need..”

(eu zic sa-i dati drumul in timp ce cititi mai departe.. cred ca o sa devina “a thing” de acuma incolo.. pusul de muzica inainte de text zic)

Dupa seara aia de Shaorma a urmat o saptamana intensiva. In primele zile la job am facut din nou cunostiinta cu toate intrigile si toate barfele de la tigara.. incredibil cate poti pierde daca iti iei ochii de pe ei o secunda. Per total mi-a placut insa saptamana de Bucuresti.. mi-a fost dor de aglomeratie, masini faine, mancarea cu care m-am obisnuit atata vreme.. si last but not least: colegi.

Vineri am plecat cu toate etajele noastre la Bran, unde nu am participat la jocurile corporatiste de team building. Am mancat, am baut si am dormit tot weekendul. Sambata seara pe la 10 dansam pe scaune langa sefii nostrii. Imi plac culturile americane de corporatie.. sunt mai placute decat cele romanesti unde distanta provocata de putere cauzeaza situatii stanjenitoare sau limitari de cariera dupa astfel de actiuni inedite.. nu ca n-ar fi si cei din cultura americana oameni.. dar este mai bine. Daca va intereseaza mai in detaliu chestiile de genul asta sa imi spuneti.. ca le am si documentate (chiar de catre mine).

De abia Duminica seara la 10, dupa ce ajunsesem prea devreme la gara, am apucat sa respir usurat si sa ma relaxez putin. Am stat la Spring Time si am mancat 2 hot-dogi cu cate 1.5 lei bucata (mai aveam doar 3.4 lei la mine) si am privit Romania..

Vezi.. Viki… tot am facut ceva util cu timpul dintre 7 si 8 jumate.. ceva util pentru mine cel putin.

Vor mai urma vreo doua posturi despre Lady Gaga (ca tot mi-au sarit toate gotheritzele-n cap de cand cu domnisoara) si Il 2 Sturmovik Birds of Prey (cadoul care imi umple acum tot timpul liber.. multumesc).. poate chiar anul asta.. ca doar saptamana viitoare sunt in concediu si stau cu rotile-n sus.. (pentru ca merit).

Sa aveti un weekend fain!

Sfert De Secol

Related posts:

1. Sfert De Secol trăieşte tare

Eu personal consider ca aceasta campanie ar fi buna doar pentru Statele Unite. In Romania as investi exclusiv in copiii mediocri. Vorba lu’ Mircea: investesti in astia destepti din Romania si te trezesti cu un masiv “brain-drain” (adica iti pleaca toti la America sau la Germania) inainte ca statul sa inceapa sa se bucure de macar un leu de “return on investment” (in industrie se spune ROI).

Related posts:

1. Sosirea la facultate.. viată de cămin.. oameni, cantine şi ciocolată Milka Christmas Edition
2. Costuri neasteptat de ridicate de viata

Experienta mea in Anglia nu a fost una placuta. Scriu acest post cu intentia de a invata pe altii orbiti, cum am fost si eu, sa se gandeasca de 3 ori inainte de a actiona din impuls.

Din dorinta de a vrea mai mult am plecat in Anglia impreuna cu prietenul meu. A fost o decizie comuna, desi mama lui era deja de jumatate de an acolo. De la momentul deciziei pana la plecare a fost aproape o luna.

Am luat avionul (primul meu zbor si nu mi-a fost frica) si intr-o ora jumatate puneam piciorul pe pamant englezesc.

FACT: Anglia miroase a “Chicken & Chips” si a condimente indiene, iar primul sentiment pe care-l ai la prima respiratie e ca-ti ploua in gura (literally)!

(House of Parliament & Big Ben)

Am locuit la mama lui timp de 2 saptamani pana sa ne mutam la “casa noastra”. Chiria se invarte intre 250-500 lire/camera, depinzand de zona, casa, si cate camere exista. Se plateste de obicei o luna garantie, o luna avans si luna curenta. Noi ne-am mutat in nordul Londrei, mai exact in Kingsbury, intr-o casa cu 5 camere, unde in fiecare camera exista cate un cuplu. Chiria era de 260 lire si am platit doar garantia si luna curenta.

(Kingsbury – la 5 min de unde locuiam)

Fiindca esti roman, in Anglia nu ai viza. Poti in schimb obtine drept de munca daca dovedesti ca ai fost angajat in Marea Britanie pentru o perioada de cel putin 1 an. Dovada o faci prin extrasele de salariu sau prin scrisoare de la angajator. Munca timp de un an cel putin o faci ca “self employed”, un fel de “colaborator”. La Home Office depui 2 acte care sa ateste numele si provenienta si ti se va da un “National Insurance Number”. Acest numar este primul lucru care te intreaba la un interviu. De ce? Pentru ca cu el iti platesti impozitul la stat. Mai poti obtine blue card si yellow card, asta pentru cei care lucreaza in constructii, IT sau telecomunicatii.(dar despre ele nu stiu prea multe)

Salariul care il castigi daca lucrezi cu ora este de 5,35 lire, adica minimul pe economie.

De munca, ca si baiat, iti gasesti cel mai repede in construtii, ca salahor bineinteles. Ca fata: curatenie, babysitting si la camin de batrani/handicapati.

In rest e destul de greu sa te angajezi, mai ales daca spui cu voce tare ca esti roman.(inca nu pot sa cred cat de infatuata eram de gandul ca nici n-o sa se puna problema de gasit loc de munca, dar uite ce piedici iti poate pune “renumele” tarii tale). Englezul iti spune ca nu te angajeaza cu zambetul pe buze si nici la jumatate de ora dupa ce-ai iesit din biroul lui tot nu intelegi de ce s-a intamplat si mai ales de ce n-ai reactionat.

M-am angajat ca self employed, dupa aproape 3 saptamani de cautari, la o firma ce strangea fonduri pentru toate firmele non-profit din Anglia (gen RSPCA, British Red Cross, etc). Mergeam din usa in usa sa cerem semnaturi. Nu strangeam bani, totul se facea prin cont de debit. Bani iti primeai in functie de cati donatori adunai. Plata era de 25 de lire/donator. Am facut treaba asta aproape o luna, timp in care am avut si zile bune si rele. Dupa 1 saptamana de lucru, seful mi-a dat in subordine nou veniti de cateva ori, si chiar o data m-a pus sef de echipa. Simteam ca excelez. Am stat de cele mai multe ori peste program ca sa se vada ca fac mai mult, asta daca nu veneam mai devreme ca sa pun toate actele in ordine. Dar dupa o luna in care i-am vazut pe multi urcand mai sus ca mine, multi care venisera dupa mine si nu se agitau nici macar jumatate din cat faceam eu… am inceput sa pun intrebari. Raspunsul a venit eschivat, cum ca: “vezi Evelina (notice the Evelina) incercam sa-i promovam pe cei pe care i-am putea angaja, nu pe colaboratori”. Aha, deci puteam sa stau si-n cap, ca n-as fi pupat un loc mai sus.

Dupa ce am plecat de la ei m-am interesat mai bine de treaba asta cu angajatul: daca te angajeaza ca roman undeva, firma trebuie sa dovedeasca de ce te-a ales in defavoarea unui englez si sa-ti plateasca niste taxe ca sa obtii viza de munca. In concluzie: why bother?

Apoi o alta luna am lucrat in curatenie. Munca e depravanta, dar macar banii sunt buni: chiar si 8 lire pe ora.

Si inainte sa plec m-am angajat la o firma de telecomunicatii, unde dupa 2 saptamani de munca si training, in care trebuia sa atingi un “daily goal” si un “weekly goal“ mi s-a spus ca nu am atins “goal”-urile si ca nu ma angajeaza si nici nu ma plateste.

Bagajul s-a facut repede, dar macar am vazut jumatate de Europa la intoarcere, caci am venit cu masina.

CONCLUZII:

1. Daca plecati pe dincolo nu plecati cu partenerul, se poate intampla ca numai unul sa-si gaseasca de munca si sa-l intretina si pe celalalt.

2. Daca totusi vreti sa plecati 2, plecati pe rand nu impreuna. Asa sporiti sansele ca macar 1 sa-si gaseasca de munca.

3. Scoala e misto s-o faci in Anglia. Am o prietena care este la University of Greenwich, plateste 2500 euro taxa pe an si 350 lire caminul (trebuie sa ai ceva parinti cu bani intr-adevar). Viata de student e “pretty heavy to take in”, dar profesorii isi dau absolut tot interesul. Am participat la cateva cursuri si va pot spune pe drept ca te indragostesti la prima vedere de sistemul lor. Plus ca se incurajeaza libera gandire si dezvoltarea de sine, indiferent de rasa si nationalitate.

4. Nu va lasati dusi de val cu zambetul angajatorului. Daca ti se zice de la primul interviu: “We’ll call you!”, atunci e clar ca nu te angajeaza. De obicei te cheama la al 2lea interviu inca de la primul. Si da, pe peste tot se dau cate 2 interviuri cel putin.

5. Romanii sunt rai, razbunatori si mai ales le e frica ca le vei lua in orice clipa locul de munca.

6. Anglia e foarte frumoasa de vizitat. Mergeti cu incredere. Lumea e politicoasa, hainele sunt ieftine si “dulciurile” sunt foarte bune.

Poze pentru voi:

View Full Album

(bus/Camden Street/Metroul/Camden Market/Camden Stable/Southside/Kingsbury)

Va salut respectuos!

Related posts:

1. Alpha Male/Female, by Eve