Intre 1 si 5 iulie am facut o excursie in Maroc, mai exact in capitala lor turistica, Marrakech. Dat fiind faptul ca acum vreo 4 ani am ratat un concediu cu ai mei in Tunisia pentru a trage niste chefuri puternice in care sa isi taie unii gingiile in doze de Skol (deci a meritat), am decis sa luam un low-cost (Vueling, magnific) din Barcelona si sa facem o mini-vacanta in Maroc.

Acele 4 zile pline par acum precum un vis, o aventura ce nu o voi uita toata viata. As putea scrie un roman despre acest concediu (numai ca aia ar dura prea mult, concluzie ce am tras-o in trecut din celelalte romane pe care le-am mai scris). Sper sa fac din asta un articol cat mai folositor si pentru cei care intentioneaza sa traiasca o lume araba autentica pe pielea lor.

Sa incepem:

Dupa ce au g0nit toate maimutele de pe pista cu un bat, am putut ateriza pe aeroportul international Menara (ei nu cred in autobuze dinalea pentru sensibili):

Iar dupa ce am completat formularul de intrare in tara, ne-a luat taxi-ul Riad-ului (varianta lor de pensiune) si a inceput sa ne duca in oras. Pe drum am remarcat o gramada de Dacii Logan si Sandero (masina extraordinara pentru marocanul de rand), magari, scutere, calesti, roabe, dughene darapanate, carnuri atarnate in strada si tot felul de alte lucruri care, pentru o fractiune de secunda, te fac sa vrei sa-i spui soferului sa intoarca masina fiindca ti-a ajuns si vrei acasa.

Apoi am intalnit si semnul asta de trafic, care eu credeam initial ca inseamna “Atentie Cobre cu unul sau doua capete”, dar cand i-am spus si ghidului cat sunt de perspicace, s-a uitat ciudat la mine. That’s what I call “bridging the cultural gap”.

Cel mai comic a fost cand, dupa vreo 20 de minute de soc si guri cascate, Nemona a spus ca spera ca acesta sa nu fie considerata o zona OK la ei…

(…si ca hotelul este intr-un cartier mai de Doamne-Ajuta)

Dupa cateva momente, soferul opreste masina si trage frana de mana iar cu un zambet pe buze se intoarce catre noi si spune seren: “We’re here!”

Cu o privire inmarmorata si cu stomacul pana-n gat, ne dam jos si ne primim bagajele. Soferul ne conduce pe o straduta foarte ingusta la Riad Aubrac, unde zici ca intri intr-o alta dimensiune: curte interioara cu o fantana umpluta cu trandafiri roz si plina de verdeata (cred ca maslini), cu canapele si mese in jur. Acuma trebe sa va dau un sfat foarte important. Orasul arata in mare parte precum in poza de mai sus. Daca voi credeti ca este destul sa va refugiati seara intr-o pensiune de 2 stele fara aer conditionat sau usa la baie, treaba voastra. Noi am zis ca sunt 2 facilitati importante pentru care merita sa mergi la sigur cu 4 stele. A fost intradevar putin mai scump (90 euro/noapte camera dubla) dar daca o luati din timp prindeti reduceri pe Booking dot com (unde gasiti si review-uri sincere de la fosti turisti).

Riad Aubrac:

View Full Album

Dupa o primire foarte frumoasa in engleza, cu ceai fierbinte de menta salbatica si prajituri locale, ne-am cazat si am luat-o cu harta spre piata Djemaa el Fna, mancand pe drum la un restaurant ce servea meniuri complete cu 6 euro. Era o caldura sufocanta dar chelnerul a pornit clima (care era in aer liber) si ne-a poftit la 2 metri jumate in calea ei de bataie pentru a lua pranzul. Acuma na, nu e o chestie rea daca iti place foarte mult mancarea lichida.

Ajunsi in piata, ne-am crezut smecheri dupa ce am reusit sa scapam de primul vanzator ambulant de serpi de lemn. Faini serpi, nu zic, dar regula de aur este sa nu cumperi absolut nimic in prima zi.

Pont: de regula vanzatorii de chitibusuri in piata aia au si alte chestii… daca intelegti incotro trag clopotele (eu).

Mergem noi mai departe cu gurile cascate si ne acosteaza 2 femei berbere cu baticurile pana la ochi. Ne-au vazut ele mai cu ciunga-n par si au zis ca e rost de bani de pe turisti, oferindu-ne tatuaje hena. Noi am spus ca nu vrem si ca e prima noastra zi, dar au inceput sa ne intrebe de unde suntem (pe acolo majoritatea vorbesc vreo 3-4 limbi, btw) si sa ne spuna ca si ele au umblat prin Europa si ca stiu ca Romania este o tara saraca dar ca vor totusi sa ii faca prietenei mele un cadou frumos pe mana.

Am zis ok si a inceput sa o picteze in palma cu seringa. Aialalta ma pofteste pe un scaunel la 2 metri distanta si incepe sa ma tina de vorba. Dupa vreo 3 minute o aud pe Nemona spunand ingrozita ceva de genul “But you said it was a present..”. Ma intorc si o vad pe berbera cu niste ochi dinaia veninosi ca dracu’ cum se rasteste la prietena mea ca vrea 300 de dirham (~30 de euro) pe serviciul prestat. Incepe Nemona sa negocieze cu baba veninoasa si ajunge la 100, ceea ce mi se parea la fel de strigator la cer. In final, dupa o cearta puternica cu ele, o smucesc din mainile lu’ aia, aruncand in scarba o bancnota de 20 de dirham pentru cauza ei nobila. Eu zic ca a meritat 2 euro prestatia asta (cica merita doar 1):

Mai mergem noi vreo 30 de metri prin piata si ne ia noul nostru prieten (localnicii sunt prieteni cu toti turistii acolo) in primire. Imi strange mana puternic si imi trece maimuta. Cum adica “imi trece maimuta”? Uite asa:

(Lu’ asta i-am dat doar 50 de centi fiindca m-a zgariat maimuta pe brat)

Frumoasa intampinare!!!

Am stat apoi vreo 10 minute la marginea pietei (in soc fiind) ca sa ne tragem sufletul. Chiar va provoc sa mergeti dupa ce ati vazut poza de mai sus si la baietii astialalti din piata:

Dupa ce ne-am acomodat in prima zi cu tot peisajul, ne-am programat o vizitare a orasului cu un ghid berber pentru a doua zi dimineata. A durat 5 ore si a costat in total 50 de euro, dar a meritat fiindca am vazut mai toate atractiile principale, si am putut poza tot felul de chestii pentru care am fi dat destul de multi bani daca ne-am fi dus singuri. De exemplu, pentru orice loc in care merge, cineva pe strada se ofera sa te duca si sa iti arate. Mai greu este la sfarsit cand iti cere vreo 20 de euro ca sa te duca inapoi intr-un loc cunoscut. Unul dintre acele locuri este cartierul unde se proceseaza pielea de capra, vaca sau camila… celebrele Tanneries care se gasesc in Marrakech si in Fes.

View Full Album

(Nu vreti sa stiti cum miroase intr-un loc unde se omoara si jupoaie capre, camile si vaci iar la sfarsit se proceseaza pielea lor intr-un proces ce dureaza 14 zile. Ni s-a dat menta pentru supravietuire fara varsaturi spontane)

Si ne-am facut si tuaregi pentru cateva minute:

View Full Album

(ala din stanga mea era ghidul nostru smecher ce vorbea vreo 5 limbi.. cat de cat)

A treia zi am facut probabil cea mai buna investitie din tot concediul: o excursie la poalele muntiilor Atlas in valea Ourika cu un 4×4 (Land Cruiser). Zic investitie fiindca ne-a costat cam 100 de euro de persoana toata ziua respectiva dar a meritat fiecare cent.

Asta sunt eu la urcare intr-o pauza:

(Stiu ca sunt un barbat bine. Shaormele ma imbunatatesc atata de mult… Din nou puteti da click dreapta>set as wallpaper)

Nu, glumeam, acestea sunt pozele de wallpaper (aia cu mine e mai degraba de tinut in portofel):

View Full Album

Aici am gasit un restaurant ce ni l-a recomandat soferul ca fiind cel mai bun din toata valea. A fost intradevar extraordinar, dar cand am vazut cat costa un meniu imperial (30 de euro de persoana), am inceput sa negociem cu chelnerul. Lucru foarte important: In Maroc TOTUL se negociaza, pana si mancarea la restaurant. Ne-a luat cu gugulugu’, cu tactici de negociere ce le inveti doar la avansati si cu dinalea prietenesti ca daca lasa pretul mai jos deja are probleme cu managerul (la asta trebe raspuns cu aceeasi moneda –> cu pretul asta o sa ai si tu probleme cu nevasta-ta). In final am negociat meniul cu tot cu bautura la 32 de euro in total (adica la jumate). Am stat apoi sa ascultam ce zic francezii noi sositi la masa de langa dupa ce chelnerul si-a insirat din nou toata poezia despre cat de fantastica este mancarea lor (si este). Francezii au spus doar la sfarsit “Parfait”. Era sa pufnim in ras..

Mancarea a fost ceva de vis. Cate un pic din fiecare specialitate marocana.

Acesta a fost doar Entré-ul:

Iar astea sunt celebrele Berber Tagines:

View Full Album

Dupa o aceasta masa imperiala, a urmat cel mai spectaculos hiking trip pana la cascadele din valea Ourika. Pentru asta ne-a trebuit un ghid cu 10 euro si urcarea a durat cam o ora. O sa vedeti o poza cu mine si cu ghidul de sus. Un om deosebit.. castiga peste o mie de euro pe luna din “ghidarie” sau “ghidism” si nici nu ai crede ca are 50 de perechi de schiuri pentru inchiriat sus pe muntele Atlas pe timp de iarna:

View Full Album

Si ca sa nu mai creada lumea ca suntem ca fratii..

(iuuuuuuuuuuuuu)

Si normal ca ne-am dat si cu camilele in ziua aia:

View Full Album

A patra zi ne-am rezervat-o pentru shopping. La sfarsitul zilei imi era deja greata de la atata targuiala. Poti, desigur, sa accepti pretul cerut initial pe un bun, dar daca nu vrei sa ii strici ziua unui negustor arab si vrei sa platesti si preturi normale pe chestiile dorite, trebuie sa negociezi fiecare bun. Desigur, este mai usor cand vrei 2 sau 3 lucruri din acelasi magazin (teoretic), dar cel mai bun approach este sa exclami oripilat ceva de genul “Doamne Fereste!” sau “Dincolo dau camilele de lemn cu 10 dirham bucata, nu cu 160” sau “La asta de langa am luat 4 esarfe de banii astia”. Daca te ia cu prezentari de nume si locuri de origine, e clar ca o sa iti ceara de 4 ori mai mult pe bunul dorit. Asa ne-a luat unul cu textul “of course I have camels.. but they are hand-made and very expensive”. Apoi ne-a dus la taraba amicului sau si din mormanul de 70 de camile ne-a intins 3 cat pumnul fiecare si ne-a cerut 45 de euro pe ele . Nu zic, daca erau din argint, meritau. Arabii din vest sunt mai saraci, apropo, deci prefera argintul, in est dai de arabii cu petrol, unde aurul este foarte cautat. De regula, aurul si argintul pe acolo este de foarte proasta calitate, deci rezumati-va la pietricele colorate din muntii Atlas.

Secretul este sa nu iti doresti prea mult ceva. Astfel poti sa te iei sa pleci la un moment dat iar cand negustorul vede ca poate pierde deal-ul, scade pretul si pana la o cincime. Alta varianta este sa ii lasi pe altii sa negocieze in fata ta si a negustorului si sa astepti sa vezi pana la cat este dispus sa scada preturile. Apoi il mananci de viu.

Iar acum, poze din marea lor piata Djemaa el Fna si moscheea Koutoubia:

View Full Album

(Fresh de portocale cu 1 leu paharul acolo, apropo. Cu 2 euro iti umple sticla de 2 l)

Aburii aia sunt de la tarabe cu mancare ce servesc tot ce-ti pofteste inima. Mie inima de obicei imi pofteste berbec, “nu stiu altii cum sunt”:

(Sanepid ain’t got shit on these)

Moscheea Koutoubia: cea mai veche si mare din Marrakech

View Full Album

Marocul este un regat incredibil pentru cei care nu au cunoscut inca lumea araba. Cu toate ca este o tara saraca (precum Romania), saracia lor este de alt fel, si sincer, nu se plang atata ca noi. Sunt fericiti ca au un rege inteligent si bun cu ei si nu si-ar dori presedinte nici in ruptul capului.. pe motivul “s-ar fura ca in codru”.. suna familiar?

Salariile normale sunt cam ca si ale noastre, tara traind insa mult mai mult din turism, ceea ce se si simte cand esti acolo. Localnicii vor sa ia banul de pe tine doar in mod cinstit, pe principiul “nu e prost cine cere”. In toata tigania aia de pe strazile laturalnice nu am simtit pentru o singura clipa ca as putea fi talharit sau agresat verbal. “We don’t play with tourists”, zise soferul la un moment dat. Din nou spre deosebire de ai nostrii care vor sa traiasca din tunuri.

Copiii sunt invatati de mici sa fie negustori si sa faca bani din turism, dovada fiind aceasta clipa unica (dupa expresia ei, iti dai seama ca este un mare understatement) ce ne-a induiosat atata de tare incat i-am dat bani doar ca sa o facem putin mai fericita:

(sorry, dar pe asta chiar nu o pot lasa furata)

Concediu placut,

Sfert De Secol

Related posts:

1. Impresii Seattle (+taxe)
2. Impresii Praga
3. Impresii Barcelona

Nu e prima oara cand vizitez Spania. Am mai fost si in 2008 cu serviciul intr-o delegatie destul de extravaganta.. pe vremea cand inca se mai arunca cu bani dupa angajati pentru a-i motiva spre fapte mai marete.

Spania este locul unde orice roman se poate simti chiar mai bine decat acasa din toate punctele de vedere. Este un fel de Romania, fara 80% din defectele neamului nostru si a politicienilor nostrii cu minti bolnave ce au adus tara asta in genunchi prin tactici de oameni cu 2 clase mai mult ca trenul. Spiritul latin se simte in Spania cu adevarat. E foarte interesant, intradevar, cum se poate mandri un popor ca al nostru cu o trasatura care doar i-ar placea sa o aibe.

Este o cultura calda si primitoare, pasionala si foarte animata. Nu este la fel de curat si ordonat ca si Germania dar noi romanii nici nu prea tanjim dupa asa ceva.. dimpotriva. Barcelona este si plina de turisti, dat fiind faptul ca este mai mult sau mai putin o statiune la Mareea Mediteraneana. Celalalt oras pe care l-am vizitat a fost chiar Madrid-ul, care este situat in inima peninsulei Iberice, loc unde turistii si strainii nu sunt atata de numerosi precum in Barcelona.

Orasul duhneste a cultura cam pe la toate colturile. Spre rusinea mea culturala, nu pot sa spun ca sunt un mare informat in directia asta, dar de nume precum Dali, Gaudi si Picasso tot am auzit. Ok, recunosc ca inainte sa ajung in Barcelona nu mai auzisem de Gaudi in viata mea.. dar recunosc ca munca lui a fost remarcabila. Am fost profund impresionat. La muzeul lui Dali nu am fost dar am vizionat vreo 100 de picturi de Picasso in schimb. La Picasso nu am mai facut hyperlink.. chiar sper ca nu e cazul.

Ca de obicei, poze: (sper sa va placa)

Sagrada Familia:

(opera a lui Gaudi ce va fi finalizata doar peste ~22 de ani.. does not make for good pictures)

View Full Album

 

Parcul Güell

(astea sunt defapt vestitele Gradini ale lui Gaudi)

View Full Album

Barcelona by Day

View Full Album

Barcelona by Night

(iarasi doua cladiri celebre ale lui Gaudi)

View Full Album

Mercat St. Josep

(am inteles ca ar fi cea mai frumoasa piata din Europa)

View Full Album

(aici am mancat ciocolata cu 65 de euro/kg.. a fost cea mai buna ciocolata din viata mea)

Panoramic

View Full Album

(Dildo-ul ala e Directia Apelor Barcelona.. dar na.. si a noastra din 700 arata bine)

Si am fost si la Acvariu

View Full Album

Si la Zoo

View Full Album

(Da.. ala e un Komodo)

Si la Muntele Tibidabo (unde urci cu funicularul!)

View Full Album

Si ca de obicei, la urma, chestii interesante sau cu hazzzz

View Full Album

Concediu Placut!

Sfert De Secol

Related posts:

1. Impresii München şi Linz
2. Impresii Londra
3. Impresii Praga

Au trecut 3 zile si amintirile au inceput sa se sedimenteze. In ultimele clipe ale vizitei imi doream deja foarte mult sa ajung acasa, dar nu fiindca nu imi placea ce vedeam pe acolo, ci fiindca a fost extrem de intens si obositor tot trip-ul.

Nu am fost in concediu. Am fost in interes de serviciu si fiind prima vizita in the land of the free (“home of the brave”), m-am straduit foarte tare sa combin utilul cu placutul, adica sa imi indeplinesc toate obligatiile de angajat si sa ma mai si bucur de shopping si sight-seeing.

Marea diferenta: acuma nu o sa o dau din cliseu in cliseu enumerand toate lucrurile care sunt cu 50 de ani mai avansate decat in tara noastra, dar as vrea totusi sa subliniez diferenta care m-a marcat cel mai tare. In Statele Unite, clientul/omul este tratat cu multa demnitate si primit cu multa caldura. La prima vedere, toate populatia pare a fi sub influenta medicatiei anti-depresive. Toti zambesc, sunt saritori, prietenosi si cand intri in stabilimentul lor, oricat ai fi de ignorant sau de ciudat, esti tratat ca un rege. Intalnesti straini care te saluta prietenos din senin. Intalnesti vanzatori care incearca sa te ajute cu orice si care, la primul indiciu ca nu esti autohton, te intreaba de unde vii si cum e acolo (si chiar asculta ce ai de spus).

Marele soc cultural l-am trait pe Otopeni. Este incredibil cum iti reaminteste tara asta instantaneu de unde ai plecat si unde esti nevoit sa traiesti. Chiar vorbeam cu Sirbu despre asta adineauri. El, dupa 5 saptamani de strainatate si dor de tara, a mers spre Unirii si a descoperit un mare cacat (de om) pe o straduta ce da in piata noastra de capatai. Eu, aterizand pe Otopeni si fiind nevoit sa astept 4 ore pentru transferul spre Timisoara, am fost lovit de lehamita, aroganta si scarba unor cacati cu ochii mari (angajati Tarom) care la intrebari prietenoase si politicoase de genul: “Nu va suparati.. vin din Seattle si bagajul meu a fost predat acolo, am conexiune spre Timisoara, am nimerit bine aici pentru check-in?” raspund cu fraze de genul “Mda.. nu e bine aici.. mergeti pana la capatul coridorului respectiv si mai intrebati” sau la abordari de genul “Buna Ziua.. as avea si eu o intrebare” raspund scurt cu “V-ascult” sau “daca-mi dati si un nume poate reusim sa si facem ceva aici”.

Sincer, iti vine sa ii lovesti cu un lăteț peste bot. Alta aventura am trait-o de cand m-am intors si cand am vrut sa achizitionez un hard extern de pe un magazin virtual care nu avea datele corecte pentru produsul respectiv. Am dat de replici de genul “nu stim.. dati un mail la aliasul X” (la care mi s-a raspuns in scarba si gresit dupa 5 ore) sau “dar de ce nu luati de la Emag daca ei ofera transport gratuit?”. Ai crede ca pe timp de criza toti angajatii ar fi motivati sa se comporte total diferit dar in tara asta nimic nu ma mai mira (da.. e cliseu.. dar e adevarul).

Shopul online cel mai decent si cu oameni de specialitate si interesati a fost in final acesta. Si da.. ii fac reclama.. pentru ca este singurul care merita. Acestea sunt magazinele care au fost de cacat la faza asta.

Sunt perfect constient ca acesti vanzatori de echipament IT (care majoritatea ar putea vinde la fel de bine cartofi in piata) sunt platiti prost. Dar din coincidenta am avut “placerea” de a sta o data cu unii de genul o zi intreaga, fiind informat dinainte ca primesc totusi bonusuri pentru vanzarile de succes, si sincer.. nu e problema de motivatie.. sunt doar niste putori. Cred ca daca ar putea, jumate din populatia tarii noastre ar prefera sa stea beti intr-o ghereta de portar decat sa munceasca ceva concret.

Mi-am amintit si ca mi-am facut zilnic cate un scurt itinerariu pentru a tine minte tot ce am facut si trait. Il voi prezenta pe “scurt”:

Ziua 1:

Am plecat la 7 dimineata din Otopeni spre Seattle, cu escala la Paris. Am ajuns, dupa ~15 ore de zbor si escala, la ~13:00 ziua in Seattle. Eram rupti de oboseala iara afara era soare si frumos. Am luat un Taxi pana la Crowne Plaza. A costat 40 de dolari un dus de ~20 de minute (2.5 dolari mila). In aceeasi zi, in ciuda faptului ca eram terminati de oboseala, am mai mers cu Monorail-ul pana la Space Needle. Acolo am gasit multe souvenir-uri frumoase si o priveliste interesanta dar nu prea frumoasa de la ~200 de metri inaltime.

Ziua 2:

A doua zi am fost sa vedem Convention Center-ul unde urma sa se tina conferinta, apoi am mancat cate un hamburger la Cheese Cake Factory si in final am coborat si pana la Pike Farmers Market, home of the legendary Pike Fish Market (World Famous). Trebuie mentionat ca la fish market am trait si acest lucru:

Apoi am plecat catre un magazin imens de electronice unde am vazut castile HQ Lady Gaga la 100 de dolari (+ taxe normal). Trebuie mentionat si ca in Statele Unite fiecare stat are propriul TVA, taxa ce nu se afiseaza nicaieri dar care se adauga la orice bun sau serviciu. Unele restaurante mai percep si Service Tax pe langa TVA-ul firesc iar bacsisul nu este inclus nicaieri…

Am fost foarte american in timpul sejurului meu. Am luat in ziua 2 niste jocuri pentru Playstation 3 la preturi ridicol de mici dar cretinii mi-au spus ulterior (dupa ce le achitasem deja cu cardul) ca sunt encodate pentru Statele Unite.. ceea ce era foarte fals. Inainte sa mi le iau apoi la preturi mai reazonabile de la alt magazin (care stia ce vinde), le-am returnat fara justificare, banii intrandu-mi inapoi in cont dupa 3 zile. Da, asa simplu este in State daca nu esti multumit cu un bun cumparat. In caz ca l-ai platit cu cash, primesti banii inapoi instantaneu, din cate am inteles.

Magazinul de unde am cumparat chestiile pentru consola se numeste GameStop si se afla intr-un Mall la 5 km distanta de magazinul Fry’s la care fusesem. Colegii mei romani au reusit sa o imbarlige pe o americanca sa ne duca pana acolo cu hybridul ei. Ce fata inconstienta (Allison).. a dus 3 romani complet straini 5 km pe motor way.. dar hybridul era nice… (o Toyota).

Ziua 3:

Luni am fost trezit la 5 dimineata de catre ING, care imi spunea ca sunt victima de phishing si ca cineva incearca de 3 zile sa imi ia 1500 de dolari din cont.. Problema era ca incerca zilnic cu cate 32 de dolari mai putin… deci clar un sistem informatic, nu un om.

Dupa mult stres si n telefoane, am fugit jos la receptie si am intrebat daca ei sunt responsabilii cumva. Mi-au raspuns senin ca “da” si mi-au explicat ca incercau sa imi blocheze suma pentru tot sejurul si pentru toata camera + taxe + garantie.. Le-am spus sa isi revizuiasca atitudinea, sa il factureze 50% pe colegul meu de camera si data viitoare sa anunte clientii de planurile lor grandioase.. Bine ca nu aveam chiar atata in cont.. altfel ramaneam fara bani de shopping si mancare timp de 9 zile..

Apoi a inceput conferinta si seara am mers cu colegii la Pike Market Pub, unde am mancat un hamburger dezgustator si am baut bere autohtona si mai oribila. Totul a costat 27 de dolari si cand am plecat imi venea sa vomit. La intrebarea politicoasa a chelneritei: “And.. how was everything?” am raspuns cu “Just horrible”. Mi-a spus “Sorry to have done that to you…”.

Ziua 4:

Dupa conferinta ne-am decis sa mergem cu colegii nostrii americani si nemti la un proper American steak. Am mers intr-un local vestit numit Brooklin si ne-a picat fata cand am vazut preturile din meniu… Am dat pana la urma 60 de dolari (cu tot cu service tax, tax si bacsis neadecvat) pe un New York Prime Strip Steak, pe un Beer Sampler de 7 beri locale si un Pilsner intreg. A durut la buzunar dar a fost extraordinar. Uitati-va la poze.. le veti recunoaste.

Ziua 5:

Miercuri dimineata ni l-au adus pe CEO-ul de la Stone Aerospace pentru a ne tine o prezentare extrem de interesanta si emotionanta despre progres si inovatie. Seara am avut parte de un chef tot la centrul de conferinte, unde am facut cunostiinta cu colegii mei din Belgrad, cu care am baut vreo 4 beri.

Ziua 6:

Seara, dupa sesiuni (si dupa ce am tras un somn de amiaz de 4 ore ca simteam ca clachez), ne-a dus firma pe campus la nava mama pentru a ne hrani, pili si amuza pe toti. A fost extrem de interesant.

Ziua 7:

Dimineata a fost iarasi adunarea mare de 5000 de colegi iar CTO-ul si CEO-ul ne-au grait (spalat pe creier) timp de 2 ore. M-au facut sa ma simt mai bine despre faptul ca lucrez la aceasta companie. In aceeasi seara am apucat sa dau si tura aia cu vestitul Mustang inchiriat. A fost biblic.

Ziua 8:

Febletea mea… nu Nemona.. cealalata feblete.. Museum of Flight.. muzeu de avioane cu magazin țapăn de souvenir-uri. Mi-am gasit in sfarsit machete adevarate si mi-am mai luat si o curea in forma de centura de avion. Acum va pot face instructajul ca un adevarat flight attendant.

Seara am mai mancat un steak si un desert autohton foarte bun. Am mai dat 40 de dolari si pe masa aia (precum spuneam.. in Statele Unite costa sa nu arati ca unul ce mananca doar la McDonalds si arata de parca ar suferi de mongoloidism) dar am zis ca daca tot este ultima noapte.. macar sa ma simt bine. Berea comandata a fost de import de data asta… Stella Artois direct din Belgia.. si aia a fost biblica.. asta a noastra este PischWasser..

Ziua 9:

Check-Out si plecare la aeroport la ora 11:00. Ajuns a doua zi la 18 seara in Timisoara.. Kaputt.. Acuma stiu ce inseamna JetLag.

Asadar, impresii Seattle/Statele Unite:

Seattle by Day

View Full Album

Seattle by Night

View Full Album

Mancare si bere

(Mancarea in state este ciudata. Veti intalni deseori carne dulce. Berea locala este dezgustatoare. Am ajuns la concluzia ca mai bine beau bere din import. Hamburgerii costa vreo 10 dolari si sunt bombe calorice. Daca vrei sa mananci sanatos si gustos, trebuie sa dai banu’, nu gluma. Statele Unite este tara in care este foarte scump sa fi slab. McDonald’s este de obicei cea mai ieftina varianta..)

View Full Album

Space Needle

View Full Album

Panoramic Views:

View Full Album

Museum of Flight (vis a vis de fabrica Boeing)

View Full Album

Un coleg de al meu a inchiriat cu 111 dolari un Mustang pentru 24 de ore. Nu a ratat ocazia de a face poze de cocalar in el.

View Full Album

                                     (normal ca o pun si pe Hi5. Doar acolo ii este locul)

Iar acum as vrea sa va prezint niste ciudatenii. Uitati-va atenti la panoul din lift, la Sauerkraut sandwhich si la faptul ca la Crowne Plaza nu exista slapi de unica folosinta dar exista biblie (merci bah!).

View Full Album

Also, be sure to check out my most recent deviations:

View Full Album

Fun Fact:

Legea americana spune ca este permis sa fumezi pe strada, insa mai este si mentionat ca nu ai voie sa fumezi la mai putin de 10 metri de orice intrare intr-o cladire.

=> Asa frica nu mi-a mai fost cu tigara pe trotuar din clasa a 7-a.

Related posts:

1. Impresii Praga
2. Sfert De Secol trăieşte tare

“Yes, London. You know: fish, chips, cup o’ tea, bad food, worse weather, Mary-fucking-Poppins. London.” (Snatch reference. Looooove it!)

Na ca am atins in sfarsit si partea acesta a Europei si trebuie sa recunosc ca este cel mai grandios si mai impunator oras in care am avut vreodata placerea sa pasesc. Dupa 13 ani de studiat engleza britanica, am avut norocul de a ma plimba pe strazile Londrei si de a fi inconjurat de accentul lor majestic si melodios.

In mare a fost o experienta nemaipomenita, dar stand doar 4 zile, a fost prea scurta si mult prea obositoare. Am dormit in primele 3 nopti in medie  7 ore pe noapte dar in ultima noapte am apucat sa inchid ochii doar pentru vreo 20 de minute. Cred ca cel mai bine ar fi sa descriu fiecare zi in parte precum intr-un raport de expeditie. Am facut in total 339 de poze si voi impodobi post-ul acesta cu ele.

In primul rand trebuie sa povestesc cu ce am fost pana acolo. Voi face si un rezumat al preturilor ca sa stiti cam cat costa o asemenea vizita de 4 zile cu tot cu transport, cazare, masa si atractii turistice. Cu o seara inaintea plecarii ne-am cumparat de pe net niste cartele numite London Pass, cu care aveam acces la majoritatea atractiilor turistice din Londra si cu care am putut circula folosind toate mijloacele de transport in comun prin cele 6 zone timp de 3 zile. Cartela a costat 80 de lire si ne-a economisit timp si vreo 100 de lire (ce le-am mai fi dat in plus pe langa cei 80 pe transport si intrari).

Am avut zbor “direct” din Timisoara catre Luton Airport, aeroport la o ora de autobuz inafara nordului Londrei. Luton este unul dintre cele 3 aeroporturi dinafara orasului. Aici aveti o harta cu toate 5. Biletul a fost foarte ieftin (200 RON dus-intors) dar si orele de plecare din Timisoara si de acolo au fost sinistre (orele locale 6:20 respectiv 8:05). Transportul intre Luton si London Victoria Station costa 15 lire daca se achizitioneaza dus-intors din aeroport (bus-urile circula si noaptea).

Day 1:

Ajunsi dimineata la 7 si ceva (ora locala) in Luton am asteptat primul autobuz si am luat-o spre oras. Pe drum era o vreme tipica insulei dar la un moment dat a iesit si soarele dintre nori. Ajunsi la Victoria Station ne-am dat jos si am stat sa fumam o tigara si sa ne holbam la cladiri. Era fantastic. Ne-am decis apoi sa mergem la Buckingham Palace (ca doar era aproape) inainte sa facem Check-In-ul la hostel. Am prins vreme extraordinara iar acestea sunt primele poze:

View Full Album

Am fost foarte norocosi sa prindem schimbarea garzii si cele 2 minute de liniste totala in cinstea Remembrance Day-ului.

Apoi am luat-o din loc si am trecut pe la Trafalgar Square ca sa vedem si noi columna lui Horatio Nelson. Vremea nu a mai tinut cu noi.

View Full Album

La Trafalgar Square ne-am bagat in statia de metro (Underground) si ne-am facut un pass de transport pentru o zi (5,60 lire) fiindca London Pass-ul ni-l facusem pentru Joi-Sambata. Un dus cu metroul in Londra costa 4 lire. Double-Decker-ul costa “doar” 2 (un dus). De acolo am mers sa cautam hostelul (The Generator). Hostelul era calumea. Avea tot ce-ti trebuia inafara de ceva noptiera sau masa pe care sa iti pui lucrurile. Am platit pe 3 nopti de cazare 55 de lire si am stat cu inca 5 in camera.

Dupa ce ne-am instalat la hostel am luat-o la pas si am cautat un loc in care sa mancam fish and chips (ca doar de aia am venit ). Am gasit un loc dragut, nu prea estetic dar ieftin. 4 lire a costat felul 2 si am zis merci. In Londra un felu’ 2 la un restaurant mai de Doamne Ajuta costa ~10 lire.

Seara din pacate nu am mai avut baterie iar Viki a insistat sa vedem aproape toate atractiile turistice importante inca din prima zi. Cred ca am mers pe jos vreo 10 km in ziua aia. Am murit de ciuda ca nu mai aveam baterie la camera iar vremea era perfecta (pentru Londra). In seara respectiva am vazut de dinafara: House of Parliament, Big Ben, Westminster Abbey, The Monument, London Bridge, Tower of London, Tower Bridge, The HMS Belfast. Vor urma imediat poze cu toate.

Day 2:

A doua zi ne-am trezit pe la 9 si am mers la RAF Museum. Cred ca asta si Tower of London sunt preferatele mele. Asadar, pozele de la Royal Airforce Museum:

View Full Album

Dupa muzeu nu am mai avut timp sa intram niciunde, asa ca in timp  ce Viki s-a dus la concertul Muse (eu am vrut sa ma duc la The Phantom of the Opera dar din pacate nu aveam cu cine si mai si costa 51 de lire intrarea.. i-as fi dat insa.. fiindca merita) m-am plimbat pe ruta serii 1. cu bateria plina si am surprins, cu toate ca ploua aproape torential, aceste minunate atractii turistice:

View Full Album

Apoi am fost in Soho si am mancat la un restaurant chinezesc respectabil pe saturate. Cu tot cu berea Tiger (import Singapore), m-a costat masa 20 de lire (dar macar a fost delicios si m-am saturat)

Day 3:

In ziua a 3-a mi-am vizitat de dimineata colegii de serviciu din Londra in timp ce copiii de Erasmu inca dormeau dupa o betie de “ce bine-mi pare ca va vad din nou”. Viki era curentat si el asa ca ne-am intalnit direct la Windsor unde am vizitat castelul (pe dinafara.. courtesy of Erasmus) si Eton College cu imprejurimile sale.

Poze de la Windsor Castle:

View Full Album

Poze de la prestigiosul Eton College:

View Full Album

(acolo studiaza numai oamenii cu Pedigree pe taxe anuale de cate ~28.000 de lire sterline.. dar asta nu ii opreste pe baieti sa isi puna postere cu femei pe pereti. fiti numai atenti la poza facuta la geamul de camin)

Day 4 (Hard-Core-Power-Trip Day):

Spun asta fiindca ne-am dat seama in ziua a 4-a (ultima) ca nu consumaseram nimica din banii inclusi in London Pass pentru intrari la toate atractiile astea. Ne-am trezit asadar la ora 8 si la 11 eram deja pe Tamisa pe barca de croaziera. Acuma va urma un baraj de poze de pe Tamisa, Tower of London, Tower Bridge, HMS Belfast, St. Paul’s Cathedral, The Monument of the Great Fire of London (1666). St. Paul’s a fost singurul loc unde nu am mai apucat sa intram fiindca in carticica primita cu London Pass era gresita ora de vizita.

Thamse River Cruise:

View Full Album

(Pozele pe intuneric le-am facut dupa 17:00 pe drumul inapoi cand am baut cu Viki o bere de “mission accomplished” sus pe deck)

Tower of London:

View Full Album

(Poza Nr. 2 de aici este poza mea preferata. Iar acela este un Trebuchet, nu o catapulta)

King Henry VIII War Exhibition (din Tower of London):

View Full Album

Tower Bridge (& Engine Rooms):

View Full Album

HMS Belfast:

View Full Album

(tunurile alea trageau pana la 22 km)

St. Paul’s Cathedral:

View Full Album

The Monument:

View Full Album

Dupa o asemenea zi (4) imaginati-va ca nu am dormit decat vreo 20 de minute. A fost destul de aiurea. In caz ca alegeti sa zburati cu astia, ganditi-va foarte bine cand va planificati ultima zi si ultima noapte.. este important!

Concluzia mea este ca Londra este cel mai grandios si impunator oras vazut de mine vreodata. Pana acuma, Amsterdam a fost pe locul 1. la mine dar daca stau bine sa ma gandesc, nu prea se potriveste o comparatie intre cele doua orase.. sunt din alta liga fiecare. Din cate am vazut din poze, Londra cam “face” Paris-ul, insa.

Londra este extrem de mare si de plina, insa infrastructura permite o fluidizare nemaipomenita a traficului. Metroul are vreo 6-7 magistrale iar double-decker-ele si taxi-urile au banda lor proprie. Aproximativ 50% din populatia orasului nu este de origine engleza sau chiar din Londra. Din punctul meu de vedere, Londra este un loc magnific, insa are 2 mari defecte: este oribil de scump (cele 4 zile cu avion low cost si stat la hostel, mancand in total de maxim 5 ori in oras m-au costat ~400 de euro) si ploua zilnic. Daca nu va deranjeaza aspectele astea, Londra chiar este o optiune. Pe mine ma deprima vremea, sincer.. but that’s just me. Despre femei am auzit tot timpul ca sunt foarte urate. Am patit la fel ca si cu Danemarca, am vazut mai multe frumoase decat mai putin frumoase. Deja ma enerveaza stereotipurile astea… dar pana una alta.. Londra nu este chiar Anglia.

Ca final avem aici multe poze cu haaaaaz

View Full Album

 

Concediu Placut!

Sfert De Secol

Related posts:

1. Impresii München şi Linz

“Dacă îţi doreşti ceva cu adevărat, vei reuşi. Dar în acelaşi timp trebuie şi să ai grijă ce îţi doreşti, că poate ţi se întâmplă.”

Oricat de imputit, supraaglomerat si urat ar fi, as minti daca as spune ca nu imi va fi putin dor de el. De 4 ani locuiesc pe aici si m-am obisnuit cu un anume stil de viata, am cunoscut foarte multi oameni si m-am dezvoltat puternic pe mai toate ramurile posibile. Bucuresti mi-a oferit multe avantaje si satisfactii dar mi-a cauzat si foarte mult stres si lipsa de fericire (fenomenul cred ca se numeste “viaţă”).

Exemplu de stres si nefericire? Ceva de genul:

As Things Unfold

Let truth be told
Let songs be sung
As things unfold
I do fight on..

These 4 long years I’ve lingered here
and my soul kept on crying
For truth be told
As things unfold
I was slowly, slowly dying.

And one should know
that horrors show
themselves as little glimpses,

In time, with rhyme 
and strength divine
they stir one’s buried weakness.

In misery and loneliness
With no caress
and much distress
I leave you now and find my path
to quench my wrath
in freedom..

Dar post-ul acesta nu este unul trist si melancolic! Este unul in care jubilez!

Acum 23 de zile am primit vestea cea mare, afland ca, in sfarsit pot pleca. Au urmat apoi ~2 saptamani de angoasa si uimire. Totul parea ireal, ciudat si intr-un oarecare fel intimidant. Toti ne temem de schimbari radicale ale rutinei dar mi-am dat seama ca fusesem orbit in ultimele 2 luni de mirajul Bucurestiului de vara. In aceasta perioada, in ciuda caldurii sufocante (care in anul acesta a fost mult mai milostiva decat in cei 3 ani precedenti) orasul este cel mai aerisit datorita vacantei elevilor/studentiilor si datorita concediilor. Imaginati-va cat de pustiu pare Bucurestiul intre 1 iulie si 1 septembrie, cand pensionarii ce se tem de caldura stau in casa, elevii si studentii nu merg la scoala/facultate iar majoritatea populatiei active paraseste orasul pentru a se recrea. Pare chiar mirific. Asa ar trebui defapt sa fie Bucurestiul pentru a fi suportabil, deoarece infrastructura nu permite o viata placuta decat pentru jumatate din populatia sa.

Dupa acele ~2 saptamani, gandindu-ma la toata teoria asta, mi-am dat seama ca incepand cu 15 septembrie (cand elevii incep iarasi scoala si studentii alearga de nebuni impreuna cu parintii prin oras pentru a gasi gazde, camin sau chirii) lucrurile incep sa se duca dracului instantaneu iar Bucurestiul revine la onorabilul sau statut de “shithole”. Dar 15 septembrie este doar inceputul. Urmeaza apoi si vestitul 1 octombrie cand incepe si facultatea. Acela este apogeul ororii.

Mi-am dat seama, asadar, ca nu prea are de ce sa imi mai fie dor de el, mai ales ca voi avea privilegiul de a-l vizita cate o saptamana in Decembrie, Martie, Iunie si Septembrie pentru urmatorii ani (acuma nimic nu este sigur in viata dar acestea imi sunt ordinele momentan). Chiar cred ca ma voi bucura de acest avantaj, fiindca in Bucuresti poti intreprinde multe lucruri ce in alte locuri din Romania nu sunt posibile. Asadar, sunt fericit si usurat.

Am pregatit un album cu peste 30 din cele mai frumoase poze facute de mine vreodata in Bucuresti (asta ca sa vedeti ca Bucurestiul poate fi si foarte placut cateodata).

View Full Album

Foarte important de retinut este faptul ca vestul tarii noastre nu este deloc reprezentativ pentru Romania. Pentru a face intradevar cunostiinta cu tara noastra draga si cu numeroasele culturi cu care ne mandrim, este absolut necesara o vizita (preferabil de minim o saptamana) la Bucuresti. De ce? Fiindca de aici pornesc majoritatea lucrurilor. Aici simti adevaratul puls si, de ce nu, aici se invart adevaratii bani din tara asta. Este o extraordinara punte de lansare pentru orice roman, este un rau necesar ce da numeroase roade in timp.

Lucruri ce imi vor lipsi grav de tot incepand cu luna septembrie:

- Glumele si barfele (la care nu o sa mai am atat acces) din pauzele de tigara (si nu numai) cu colegii de la serviciu

- Razvan (colegul de apartament care se tireaza si el in scurt timp)

- Puiul Casei (vezi post-ul cu mancarea in Bucuresti)

- Fru Fru (la fel ca mai sus)

- Shaormele adevarate de oaie si berbec

- Autobuzul 300 nevăr forget..

Cred (dar nu sunt sigur) ca imi vor mai lipsi si zbieraturile frenetice ale tigancilor ce colecteaza fier vechi dimineata:

I-am si filmat pe nenorocitii astia (si tiganca sarea foarte comic pe fier ca sa-l rupa de la capete).. dar nu mai gasesc clipul si mi-ar fi lene sa il convertesc pentru site oricum.

Incepe un nou capitol, un capitol in care sper ca viata sa imi aduca mai mult din tot ceea ce mi-a lipsit toti anii astia.. Ma simt de parca m-as intoarce din razboi. Mission Accomplished!

Fuck yeah!

Am pregatit si niste artificii pentru (mine) a-mi celebra plecarea (functia de pozat artificii de pe Sony-ul meu “ruleaza”… si da, merit artificii)

View Full Album

Si cum va tot spuneam ca nu ati cunoscut adevarata Romanie pana cand nu ati vazut si estul ei, va las pana luna viitoare cu Mambo Siria, un clip muzical cu specific:

Toodeloo!

Related posts:

1. Sfert De Secol trăieşte tare
2. Sfert De Secol trăieşte
3. Sfert De Secol despre Interviuri

Experienta mea in Anglia nu a fost una placuta. Scriu acest post cu intentia de a invata pe altii orbiti, cum am fost si eu, sa se gandeasca de 3 ori inainte de a actiona din impuls.

Din dorinta de a vrea mai mult am plecat in Anglia impreuna cu prietenul meu. A fost o decizie comuna, desi mama lui era deja de jumatate de an acolo. De la momentul deciziei pana la plecare a fost aproape o luna.

Am luat avionul (primul meu zbor si nu mi-a fost frica) si intr-o ora jumatate puneam piciorul pe pamant englezesc.

FACT: Anglia miroase a “Chicken & Chips” si a condimente indiene, iar primul sentiment pe care-l ai la prima respiratie e ca-ti ploua in gura (literally)!

(House of Parliament & Big Ben)

Am locuit la mama lui timp de 2 saptamani pana sa ne mutam la “casa noastra”. Chiria se invarte intre 250-500 lire/camera, depinzand de zona, casa, si cate camere exista. Se plateste de obicei o luna garantie, o luna avans si luna curenta. Noi ne-am mutat in nordul Londrei, mai exact in Kingsbury, intr-o casa cu 5 camere, unde in fiecare camera exista cate un cuplu. Chiria era de 260 lire si am platit doar garantia si luna curenta.

(Kingsbury – la 5 min de unde locuiam)

Fiindca esti roman, in Anglia nu ai viza. Poti in schimb obtine drept de munca daca dovedesti ca ai fost angajat in Marea Britanie pentru o perioada de cel putin 1 an. Dovada o faci prin extrasele de salariu sau prin scrisoare de la angajator. Munca timp de un an cel putin o faci ca “self employed”, un fel de “colaborator”. La Home Office depui 2 acte care sa ateste numele si provenienta si ti se va da un “National Insurance Number”. Acest numar este primul lucru care te intreaba la un interviu. De ce? Pentru ca cu el iti platesti impozitul la stat. Mai poti obtine blue card si yellow card, asta pentru cei care lucreaza in constructii, IT sau telecomunicatii.(dar despre ele nu stiu prea multe)

Salariul care il castigi daca lucrezi cu ora este de 5,35 lire, adica minimul pe economie.

De munca, ca si baiat, iti gasesti cel mai repede in construtii, ca salahor bineinteles. Ca fata: curatenie, babysitting si la camin de batrani/handicapati.

In rest e destul de greu sa te angajezi, mai ales daca spui cu voce tare ca esti roman.(inca nu pot sa cred cat de infatuata eram de gandul ca nici n-o sa se puna problema de gasit loc de munca, dar uite ce piedici iti poate pune “renumele” tarii tale). Englezul iti spune ca nu te angajeaza cu zambetul pe buze si nici la jumatate de ora dupa ce-ai iesit din biroul lui tot nu intelegi de ce s-a intamplat si mai ales de ce n-ai reactionat.

M-am angajat ca self employed, dupa aproape 3 saptamani de cautari, la o firma ce strangea fonduri pentru toate firmele non-profit din Anglia (gen RSPCA, British Red Cross, etc). Mergeam din usa in usa sa cerem semnaturi. Nu strangeam bani, totul se facea prin cont de debit. Bani iti primeai in functie de cati donatori adunai. Plata era de 25 de lire/donator. Am facut treaba asta aproape o luna, timp in care am avut si zile bune si rele. Dupa 1 saptamana de lucru, seful mi-a dat in subordine nou veniti de cateva ori, si chiar o data m-a pus sef de echipa. Simteam ca excelez. Am stat de cele mai multe ori peste program ca sa se vada ca fac mai mult, asta daca nu veneam mai devreme ca sa pun toate actele in ordine. Dar dupa o luna in care i-am vazut pe multi urcand mai sus ca mine, multi care venisera dupa mine si nu se agitau nici macar jumatate din cat faceam eu… am inceput sa pun intrebari. Raspunsul a venit eschivat, cum ca: “vezi Evelina (notice the Evelina) incercam sa-i promovam pe cei pe care i-am putea angaja, nu pe colaboratori”. Aha, deci puteam sa stau si-n cap, ca n-as fi pupat un loc mai sus.

Dupa ce am plecat de la ei m-am interesat mai bine de treaba asta cu angajatul: daca te angajeaza ca roman undeva, firma trebuie sa dovedeasca de ce te-a ales in defavoarea unui englez si sa-ti plateasca niste taxe ca sa obtii viza de munca. In concluzie: why bother?

Apoi o alta luna am lucrat in curatenie. Munca e depravanta, dar macar banii sunt buni: chiar si 8 lire pe ora.

Si inainte sa plec m-am angajat la o firma de telecomunicatii, unde dupa 2 saptamani de munca si training, in care trebuia sa atingi un “daily goal” si un “weekly goal“ mi s-a spus ca nu am atins “goal”-urile si ca nu ma angajeaza si nici nu ma plateste.

Bagajul s-a facut repede, dar macar am vazut jumatate de Europa la intoarcere, caci am venit cu masina.

CONCLUZII:

1. Daca plecati pe dincolo nu plecati cu partenerul, se poate intampla ca numai unul sa-si gaseasca de munca si sa-l intretina si pe celalalt.

2. Daca totusi vreti sa plecati 2, plecati pe rand nu impreuna. Asa sporiti sansele ca macar 1 sa-si gaseasca de munca.

3. Scoala e misto s-o faci in Anglia. Am o prietena care este la University of Greenwich, plateste 2500 euro taxa pe an si 350 lire caminul (trebuie sa ai ceva parinti cu bani intr-adevar). Viata de student e “pretty heavy to take in”, dar profesorii isi dau absolut tot interesul. Am participat la cateva cursuri si va pot spune pe drept ca te indragostesti la prima vedere de sistemul lor. Plus ca se incurajeaza libera gandire si dezvoltarea de sine, indiferent de rasa si nationalitate.

4. Nu va lasati dusi de val cu zambetul angajatorului. Daca ti se zice de la primul interviu: “We’ll call you!”, atunci e clar ca nu te angajeaza. De obicei te cheama la al 2lea interviu inca de la primul. Si da, pe peste tot se dau cate 2 interviuri cel putin.

5. Romanii sunt rai, razbunatori si mai ales le e frica ca le vei lua in orice clipa locul de munca.

6. Anglia e foarte frumoasa de vizitat. Mergeti cu incredere. Lumea e politicoasa, hainele sunt ieftine si “dulciurile” sunt foarte bune.

Poze pentru voi:

View Full Album

(bus/Camden Street/Metroul/Camden Market/Camden Stable/Southside/Kingsbury)

Va salut respectuos!

Related posts:

1. Alpha Male/Female, by Eve

Este foarte greu compromisul fiindca risti sa patesti ca mine vineri, cand dupa o suita de weekenduri de “livin da vida loca” te trezesti culcandu-te la 11 seara, in deplasare fiind, dormind 12 ore, pentru a mai fi cat de cat capabil sa faci fata sambetei asteptate cu sufletul la gura.. (ma rog.. eu asteptam tot weekendul cu sufletul la gura dar cand se adauga mult estrogen ecuatiei devine mult mai palpitant)

Dar sa povestesc cum s-a ajuns la o asemenea atrocitate:

Acuma 2 luni de zile mi-am propus sa nu mai petrec mai mult de un weekend pe luna in acest oras (un oras de 2 milioane de locuitori in care te poti simti ca intr-un desert) si pot sa spun ca aproape am reusit.. dar deja ce-i prea mult strica.. sincer.

Tinand-o in ritmul asta frenetic, m-am trezit sambata trecuta la 7 dimineata in celalalt capat al tarii dupa o alta saptamana de job (unde cica ofer servicii de calitate superioara.. fiindca asta scrie in fisa postului). Eu cum nu am fost in viata mea un adept al dormitului de amiaz (visez urat, transpir mult, cica nu sforai, sunt buimac dupaia), am refuzat sa ma odihnesc putin si am continuat-o cu o noapte de poker la un prieten (Vortexul.. lol.. cum sa iti alegi alias-ul dupa un aparat de aer conditionat).

A doua zi am incoronat-o cu blogul anterior, scris afara pe balansoar (foarte boem), care a starnit oarece controverse (mi-a placut fiindca asa trebuie sa fie) si a fost accesat de vreo 200 de ori (record nou). Apoi au mai urmat vreo 4 zile de iesit zilnic in Unirii dar doar pentru a mai fi incoronate de o noapte plina de poker cu vreo 10 oameni la mine acasa, loc unde am mancat niste ardei iuti din productia proprie de sta mâţa-n coada (nu mâţu’ meu, el sta in capsuni.. ca doar se respecta):

(ce sa faci.. la tăţi ni greu)

Joi eram deja grifon dar faptul ca primisem o veste destul de dezamagitoare cu o zi inainte de marele weekend mi-a cam dat peste cap toate socotelile. Noroc ca ne-a salvat un inger (esti un inger!!!) si am putut apoi sta chill.

Deci apuca-te de dat telefoane, intrebat in stanga si in dreapta fiind in situatia jenanta de a fi nevoit sa faci asta cu o zi inainte de event, alergand la gara (cu masina) pentru bilete, iar astea toate pe o mahmureala ca in filme (adica eram grifon).

Singurul tren spre Artmania pleca vineri dimineata la 5:00, un impediment la care nu ne-am asteptat si pentru care eu, the working class hero, cum spune Mircea, nu m-am pregatit corespunzator (tinand-o numai in chefuri). In final am reusit sa rezolv totul si dimineata la 05:00 m-am trezit pentru a lua Sageata Albastra pana la Sibiu.

Pentru cei care nu cunosc Sageata Albastra:

El este un tramvai (pe sine de tren) foarte elegant, foarte curat si care merge foarte lin. In caz ca ai de parcurs distante pana in 100 km, te vei simti foarte bine. In caz contrar, vei suferi ca un caine fiindca scaunele sunt extrem de incomode, la un unghi de 90 de grade impotriva caruia nu poti face nimic.

Asa am mers noi 6 ore pana la Sibiu. Pe tren am intalnit 2 fete pe care le stiam de pe hi5. Paradoxal, una nu prea inteleg ce cauta pe acel tren, cand ea trebuia de fapt sa vina din directia opusa

Am ajuns in Sibiu si au inceput concertele. Piata Mare era bine ingradita, lumea era destula iar sonorizarea dementiala. Norocul meu a fost ca a inceput cu una dintre formatiile mele de suflet, Tristania. A fost frumos sa ii vad dupa 7 ani si pe astia. Pacat insa ca au schimbat solista (Vibeke), cu toate ca si Maria “aduce”.

Iata un before & after:

Spre deosebire de solista noua de la Nightwish, Maria chiar a reusit sa ma satisfaca muzical, cantand aproape toate melodiile clasice ale formatiei, melodii care mi-au facut viata mult mai frumoasa in trecut. Nu o sa va chinui cu ele de data asta fiindca am vazut ce ati votat (si da.. functioneaza.. ).

Dupa Tristania au cantat My Dying Bride, Opeth iar in a doua zi Subscribe, Pain (sunt ok dar prefer To Die For) si Nightwish, a caror noua solista a reusit sa pateze foarte tare melodiile lor consacrate.. vorba Cristinei: “ca frana-n garaj”. Ce m-a marcat insa la festivalul asta, a fost faptul ca gotheritzele sunt tot mai putine si tot mai urate. Era fantastic cate fete urate erau pe metru patrat. Inainte, cand mai mergeam la concerte de genul, era plin de printese ale intunericului.. acuma.. e plin de grifoance (in sensul rau)..

Precum spuneam inainte, vineri seara am luat cartonas rosu la ora 11 si nu am mai prins Opeth, ceea ce m-a intristat putin fiindca este o formatie destul de grea, dar oricum venisem in principiu doar pentru Tristania. Fiind insa mult mai odihnit a doua zi, am reusit sa rezist pana la Nightwish iar datorita instrumentalului lor (si fiindca eram la a 5-a bere) am uitat de osteneala acumulata si am reusit sa ma simt extraordinar pana la 6 dimineata (in Propaganda) intr-o companie extrem de placuta  si un timpuriu mic dejun extrem de amuzant. (unde Mircea a zis ca daca ar fi un gem, ar fi unul de capsuni si unde i-am spus eu ca daca nu era Hi5, sansele ar fi fost slabe sa manance asa ceva la momentul respectiv.. mega deep.. stiu)

Poza din Propaganda dupa 7 beri si 3 Cuba Libre:

si un Jägermeister, ca doar era ziua Anei.. lolozaur

A doua zi am fost iarasi Grifon. M-am trezit la 10:45 fara alarma (alarmat fiind deja de faptul ca aveam de schimbat o masina si un tren de 6 ore jumate) si am luat-o spre parcarea de la Continental. Dupa ce am prins verde la 5 din cele 6 semafoare din Medias (where it’s fun to find out), am ajuns pe peronul 4 (ultimul) al garii cu 10 minute inainte sa ajunga trenul catre Bucuresti. Cand a ajuns am zis: "Mama ce pocitanie de tren..". "Conteaza frumusetea interioara" spuse un tanar de pe peron care ma auzise. Am ras si am urcat in accelerat, gasindu-mi locul (in viata).

In compartiment am nimerit cu 3 tineri, un baiat si 2 fete, care purtau niste cravate foarte bizare la gat. “Oare din ce secta or mai fi si astia?” mi-am soptit in gand. Stateau fiecare cu laptopurile si aranjau chestii in tabele de Excel, folosind un jargon a la finante-banci. Lumina era aprinsa dar eu vroiam sa dorm. Am scanat peretii ca sa ma asigur ca nu au prize si am mai asteptat pana le-au murit bateriile (atunci am urlat “Grifon!!!”). Apoi a urmat o ora si ceva de somn deloc profund (stiti somnul ala de tren in care ai impresia ca nu ai dormit deloc dar au trecut vreo 2 ore? na.. ala). Ba macar nu erau vagoane dinalea cu banchete din piele maro CFR. Ar putea sa faca si pantofi de dama din piele CFR (pentru CFRiste, desigur).. ar fi chiar comic. (daca imi sare acuma careva cu parinti CFRisti la gat ma prapadesc de ras)

De obicei nu ma bag la discutii sterile in tren (mai ales cu fete din secte bizare) asa ca mi-am vazut de somn si pace. Intre timp mai urcase un barbat in compartiment. Era imbracat foarte modest (“cu adidasii rupti in cur” ar spune unii), era nebarbierit si avea o basca cu ceva echipa de ceva in cap. Din pacate, atunci cand vedem un om pentru prima oara, este valabila expresia “Haina il face pe om”. Acesta este tot timpul un foarte mare dezavantaj pentru oamenii in cauza fiindca rareori mai primesc si ocazia de a deschide gura. Omul asta, insa, a primit-o.

Tipul tanar nu s-a putut abtine de la discutii sterile. Au dat-o-n politica, vremea lu’ Ceausescu, economie, Graffiti-ul de pe peretii de langa Ploiesti Vest, integrare Europeana, padurit s.a.m.d. (cacaturi ce se discuta prin tren si nu duc la nimica). Imi era asa o lene sa ma bag in discutia respectiva, cu toate ca o cam cautau cu lumanarea la capitolul cu integrarea, asa ca am stat cuminte, i-am ignorat si mi-am vazut de muzica mea.

Cand au inceput insa discutia referitoare la cravatele alea am inceput sa fiu atent. Erau cercetasi mah! Si tot zicea ala si zicea, explica ce criterii de admisie sunt pentru clubul lor exclusivist, pana cand m-am suparat si l-am intrebat: “dar cum se numeste institutia asta a voastra?”. A evitat complet raspunsul. L-am intrerupt si l-am intrebat  unde se poate inscrie lumea la asa ceva. Iarasi a inceput sa o dea in diverse, cu sucursale teritoriale & stuff dar nimic concret. Neinteresant. Imi venea doar o singura remarca in cap.. dar nu i-am zis-o din respect pentru domnisoare: “Măh tu te duci acolo sa le-o tragi la cercetăşiţe măh! Incerci sa ma aburesti aici cu sisteme de valori and whatnot.. pff!!!” Era un tip pe la vreo 27 de ani cu ochelari, foarte preppy, cu un HTC (Diamond 2 probabil) ce semana cu un Iphone. Tasta atent cu touch-băţ-ul lui si naviga din cand in cand pe site-uri imperialiste.. Vazand cum se chinuie vroiam sa il intreb de ce este masochist.. fiindca nu si-a luat direct Iphone.. Probabil se credea mai interesant cu băţul ala muieresc.. dar ii venea bine, ce-i drept.

Am ajuns intr-un final aseara “acasa” si m-am impotmolit la KFC-ul din gara, unde vanzatoarele sunt extrem de politicoase, reflectand la aceste ganduri in timp ce muscam infometat din aripioarele sarate (nu picante).

Ce am invatat weekend-ul asta (si azi):

1. La Butoiul de Aur se mananca totusi bine.
2. Trebe sa stai chill ca se rezolva (aici sunt ironic).
3. Trebe facuta o pauza cu calatoritul asta.. deci voi amana trip-ul la Iasi cu o saptamana.. (de data asta sper sa fiu apt de poze… deci promit poze)
4. Daca se implementeaza noua regula cu munca obligatorie si sambata, imi dau demisia, iau banii stransi pentru masina si ma duc la Spania sa fac masterat. (sau in Argentina, depinde cati bani mai apuc sa strang pana vine potopul)

Related posts:

1. Sfert De Secol trăieşte
2. Sfert De Secol despre Evoluţie
3. Sfert De Secol despre nişte muzică

Totul a inceput vineri pe data de 11, cand niste colege de la serviciu au decis ca vor sa fie dansate. Noi, fiind foarte ocupati cu vieti personale, ne-am rupt de la gura si le-am facut si hatarul asta. Trebe sa recunosc.. combinatia berarie, formatie live si banda verde la antebrat.. “chiar iti faci treaba cu ea”. Becker Brau este un establishment destul de respectabil, destul de scump, insa berea nefiltrata la halba face toti banii. Am baut vreo 10. A fost bine. Am dansat. Cuvintele sunt de prisos:

View Full Album

A doua zi m-am trezit. Eram atat de paralizat incat mi-a luat vreo 2 ore sa imi fac bagajul. De ce? Ca aveam tren la 15:30 spre Sibiu, unde ma astepta.. multe chestii. Sambata noapte iara a fost nebunie, am umblat din casa in casa, pe la diversi oameni, care mai de care mai interesanti(in sensul bun). Asta fusese insa dupa ce am mancat la un restaurant mult prea bun din centrul vechi al Sibiului. El se numeste “Sibiul Vechi” si are o ciorba de burta ca-n povesti. Paine sibiana, ardei iute si mult mujdei pe langa. Ca felul doi am mancat un delicios muschiuleţ (si asta este singurul diminutiv care il accept la mancare.. mai multe despre asta intr-un alt post) umplut cu sunca si cascaval, iar imprejur ornat cu sos de ciuperci cu legume. A fost divin. Mi-a parut rau ca am comandat si garnitura. De baut am luat un suc natural de mere proaspat facut si livrat intr-o sticla dinaia gen apa minerala anii 90’. Eu de regula nu beau nimic la masa, dar de data asta am facut o exceptie. (si mi-am amintit de ce nu se bea la masa)

A doua zi am mers la concertul Stratovarius la stadion. Ce sa zic.. formatia nota 10, publicul nota 4+. Cum sa vina o mana de oameni la asa o legenda?!?! Solistul a si incheiat cu remarca “See you somewhere!”. Nu la anul, nu data viitoare, somewhere!

Ca sa va faceti o impresie despre Stratovarius(numele este o combinatie intre chitara Stratocaster si vechea familie Stradivari), iata un clip cu una din melodiile lor mai pe placul tuturor:

Cand au bagat “The Kiss of Judas”, Black Diamonds si Eagle Heart am zis ca ne dau lacrimile.. mai ales inceputul acela de bass din.. ghiciti care.

Eu cu John suntem fani de vreo 6 ani.. si de abia acuma apucaseram sa ii vedem live.. deci a fost rupere..

Timo Kotipelto are si formatia sa proprie.. si melodiile sunt cel putin la fel de bune. Ce sa mai zic.. Dragonslaying Power Metal from the Mighty Wargods of Finland.

Apoi am mai ars-o noi junky-style prin Sibiu pana luni(zi in care mi-am luat concediu), cand m-am urcat din nou pe tren spre Bucuresti. Si apropo, am mancat in Sibiu la vestitul Butoi de Aur. Fiind rupt de oboseala, nu mai aveam eu energie pentru mancarurile cu specific, asa ca am lasat-o mai moale, comandand doar o ciorba de burta si o portie de spaghete carbonara. Lasa lasa cu “asta numesti tu lasat mai moale”.. Aia numesc ei carbonara?!? Pastele erau mult prea fierte, si parmezanul lipsea.. Imi venea sa cer zahar la ele.. fira-ti ai dracu’ cu spaghetele voastre. (Si Riri, asta nu e un repros.. compania ta ar fi comensat si pentru cele mai oribile macaroane cu branza din lume..)

La Bucuresti a urmat o saptamana(4 zile) scarboasa de serviciu. Noroc ca a venit un coleg la mine si m-a intrebat:

- Auzi.. tu vii cu noi la mare weekend-ul asta, nu?

- Pfff.. normal! (yessss. inca un weekend junky-style)

Asa ca am fost in vama tot weekendul asta.. grandios loc. Ce-mi place mie cel mai mult acolo este faptul ca este muzica buna si nu vin cocalari cu printese. Ce nu-mi place acolo este ca nu prea ai cu ce sa-ti clatesti ochii.. in general junkiste alternative, cu corpul plin de celulita si cu muschii nelucrati. Aici chiar prefer printesele, dar cum nu poti avea campioane fara cocalari… asta este..

Poze de vineri seara(defapt 6 dimineata pe plaja, toti beti..)

View Full Album

Locuri de weekendul asta unde recomand mancarea(si ce anume):

Papa la Soni: Extraordinara ciorba de tarhon cu afumatura, gulyas-ul a fost banal.

Lyana: Snitel Lyana, Salaul parizian, Fish & Chips, desert placinta cu mere stropita cu inghetata de vanilie.

M-am intors aseara din Vama si am luat-o de la capat cu serviciul.. dar traitul nu se terminase aici.. ca doar azi a fost concertul. Divina regina al operatic heavy metal-ului ne-a incoronat ziua cu un mirobolant concert la Sala Palatului:

Solista a venit cu trupa ei noua(probabil session musicians) si a sustinut un concert de zile mari, cu toate ca formatia a facut geseli dese care mi-au stricat de multe ori ritmul si intr-un fel a fost destul de blasfemic sa o vad cantand Kinslayer, She is my Sin, Sleeping Sun si Nemo cu altii decat Tuomas & Co. A fost blasfemic dar totodata frumos si captivant. Si-a facut intrarea puternic si a schimbat outfit-ul de 4 sau 5 ori. A fost extrem de placut si seren sa o vad pentru a 3-a oara.

A cantat in principal piese de pe albumul ei nou, plus o melodie intitulata “If you believe”, declarata nemaiauzita. Aceasta melodie a fost speciala deoarece a fost prima oara cand am vazut-o cantand la pian.

Melodia mea preferata de asta seara a fost Sing for Me.. dar nu am gasit-o in calitate buna.. in schimb, puteti sa o vedeti in aproape toata splendoarea ei in filmarea asta(cu sonorizare foarte buna, cel putin la inceput):

Si nici cu cover-ul de la Poison nu imi este rusine :>

Poze de la concert puteti vedea aici:

View Full Album

Related posts:

1. Sfert De Secol despre nişte muzică
2. Sfert De Secol despre Interviuri
3. Sfert De Secol despre Evoluţie

München:

View Full Album

Linz:

View Full Album

No related posts.