(au primit terminatii astia o statie de tren de zici ca ai cobora in Geneva.. in urmatoarea poza se poate vedea gara sub forma in care am surprins-o eu..)

Ce este asa special la cartofii lor prajiti? Probabil si uleiul, insa cheia retetei consta in frigerea cartofiilor de doua ori. Cartofii se frig intai pe jumate, apoi se scot la aer sa se calmeze putin. Se reintroduc mai departe la fript si ‘voila!’. Astfel, sunt mult mai crocanti pe exterior si pufosi pe interior. Au si un vailing special cu care ii scapa de ulei inainte de servire. Foarte profi. Ce sa spun.. maaare stiinta.

Am fost norocos ca m-a invitat un nou prieten belgian la el in Leuven inainte sa ne inceapa winter session-urile (el a primit Dublin, eu Liege..). M-a luat de la aeroportul din Charleroi (care este cel mai periculos oras din Belgia, aveti grija!) si m-a dus direct la cartofi prajiti, o traditie belgiana in fiecare vineri seara, de altfel. In aceeasi seara am iesit in oras cu prietenii sai si am facut cunostiinta cu Stella proaspata, Leffe in editia de craciun, Kwak, care se bea dintr-un fel de clepsidra, Orval care este o bere de 9% si Chouffe, un lichior de bere de 20%. A doua zi mi-a aratat Leuven si Bruxelles-ul:

Leuven VIEW SLIDE SHOW DOWNLOAD ALL

Bruxelles VIEW SLIDE SHOW DOWNLOAD ALL

Ieri dupa-masa, profitand de biletele de tren cu 9,90 pana in celalalt capat al Belgiei si inapoi, am vizitat deosebitul oras Bruges. A fost putin dezamagitor deoarece in filmul “In Bruges”, impreuna cu soundtrack-ul majestic si cadrele aproape exclusiv medievale, se creeaza o atmosfera greu de reprodus in contextul in care cobori din tren intr-o gara de secolul 21. A fost deosebit, oricum. Sper sa va placa pozele. Din pacate, am fost nevoit sa le fac cu telefonul (la fel ca si cele de mai sus.. camera mea fiind inca in Franta momentan).

Bruges VIEW SLIDE SHOW DOWNLOAD ALL

Niste informatii despre Belgia:

- Flamanzii din nord se bucura de o bogatie si niste peisaje ca-n Danemarca. Ploua mult, insa salariile sunt foarte mari (salariul mediu anual net este de 27 de mii de euro). Limba este o olandeza mai pocita, iar avand in vedere ca olandeza este o germana mai pocita, va dati seama cum ne sangereaza noua, cunoscatorilor de germana, urechiile cand o auzim. Oamenii traiesc bine si fara grija zilei de maine. Copiii sunt niste rasfatati iar femeile cam plouate.

- Valonii din sud vorbesc o franceza mai inceata iar peisajele lor post-industrialiste aduc a Europa de Est. Preturile sunt tot mari iar salariile putin mai mici. Legea nu se prea respecta iar imigrantii sunt pe la toate colturile. Nu as vrea sa traiesc in tara asta. Prea multe minusuri pentru ce ofera. Ciocolata le-o putem probabil cumpara si din aeroporturi. Cu berea Stella Artois, din pacate, va fi mai complicat. In estul Europei se produce cu apa locala si nu se compara cu orginalul.

Mic sfat:

Nu beti apa de la robinet decat daca va aflati in Germania. In India si alte tari de genul, folositi apa imbuteliata pana si cand va spalati pe dinti.

No related posts.

Referitor la post-urile anterioare. Am primit reclamatii cum ca ar parea ca ma laud in ele. Raspunsul meu:Sfert de Secol nu mai este demult un blog in adevaratul sens al cuvantului. Un blog adevarat are nevoie de oameni care comenteaza mult si regulat (la fel cum un motor are nevoie SI DE ULEI), iar articolele mele nu primesc foarte mult ulei, in mare parte fiindca nu scriu articole scurte si in al doilea rand fiindca imi place sa ma iau in gura cu lumea cand stiu ca am argumente pertinente. Na.. am recunoscut-o. Nu ma mai deranjeaza demult ca nu comentati prea des, e normal, nu aveti prea mult timp. Vad clar cati intra in ziua in care lansez articolul in eter si nici cu a doua zi nu imi este de regula rusine.

Sfert De Secol este mai mult un soi de jurnal, pe care il fac public fiindca nu am timpul necesar pentru a comunica regulat, live sau prin chat, cu toti cei dragi de acasa sau de peste alte hotare. Deasemenea, ma ajuta sa scap de anumite ganduri ce imi incarca psihicul. Fiecare cu metodele lui de refulare. Unii se drogheaza din cand in cand, eu scriu cateodata. Altii scriu si se SI drogheaza. Ala da ghişäft… Deci repet: daca cititorul nu stie sa extraga ce-i mai bun din sinceritatea mea (imi permit luxul asta momentan), imi pare rau despre el. Iar cand enumar cate chestii am facut anul asta, o fac in primul rand pentru mine, pentru a ma simti eu impacat si realizat, insa si pentru numeroasele persoane a caror invitatii in oras a trebuit sa le refuz din lipsa de timp, de exemplu.

De la ideea de sef(a) de promotie mi-am cam luat gandul intre timp. De ce? Am facut cunostiinta cu proiectele de grup de la fiecare materie (pe care primim 40% din nota finala) iar sansele au inceput sa semene cu cele de la Loto. E super comic. Chiar uitasem total de acest aspect. La toate interviurile toti se lauda ca sunt priceputi in ale muncii in echipa (dinamica, normal.. totul e dinamic.. static e depasit). Dar pune-i numa’ intr-o echipa de oameni de culturi si IQ/EQ-uri diferite si sa vezi cum incep sa-si dea cu stangu-n dreptu’. Ca sa fie totul super, unii destepti s-au mai si gandit ca ar fi fain sa facem echipe complet diferite pentru fiecare curs.. ca doar na.. de ce sa cunosti 4 oameni mai bine si sa fluidizezi procesul cand poti cunoaste vreo 15 mai deloc si sa iti vina sa te impusti de fiecare data. M-am saturat sa ma straduiesc sa iau tot timpul doar ce-i bun din toate. In bachelor nici nu mi-am pus problema fiindca, sincer, nu conta daca erai cel mai bun intr-o insitutie academica in care rectorul avea 80 de ani si era senil. Dumnezeu sa-l odihneasca in ceruri…

Despre tara si oameni niste informatii noi:

In 2008 am participat la un training impreuna cu un francez. L-am intrebat daca ii este dor de Franta, el fiind prin delegetii deja de 1 an. Mi-a spus ca ii este extrem de dor de cultura. Si cred ca stiu acuma despre ce vorbea. Oamenii aici sunt putin mai speciali. Sunt o combinatie interesanta intre popor germanic si latin. Practica rigurozitatea germanica in tot ceea ce intreprind, insa poseda si flexibilitatea tipica latinilor. Produsul este unul probabil nu pe gustul tuturor, insa deocamdata imi place cand vad ca: nu e o problema daca intarziu doar cateva minute, toti te saluta si sunt prietenosi cand intri undeva sau cand pleci, studentii francezi sunt interesati de scoala SI limbi straine, oamenii iti fac cadou un bilet de metrou inca valid pentru 50 de minute la gura de metrou (cum se practica si la noi pe vremuri) si lumea este in general sincera. Daca ii superi insa, latra. Mi se pare firesc.

E uimitor si nivelul inalt de civilizatie si industrializare pe care l-au atins. Am un profesor orb, tin sa mentionez. Se pare ca statul asta i-a pus la dispozitie toate resursele pentru a ii permite o viata cat mai normala, iar asta in Romania nu cred ca vom vedea prea curand. Deasemenea, totul este impadurit si ingrijit. Viata este atata de comoda aici. Autobuzele si metrourile sosesc la minut. In magazine gasesti clatite si paste proaspete de la frigider (expira in cateva zile), Duminica totul este inchis, saptamana are 35 de ore de lucru, nimeni nu este fortat sa lucreze de sarbatorile legale, practica pentru studenti se plateste cu un minim de 450 de euro pe luna si multe alte chestii.

Le-am tot analizat si limba. Este o limba extrem de frumoasa, dar se pare ca pentru 99% din populatie produce un soi de handicap lingvistic. Este ca un limitator de viteza la o masina, doar ca pentru centrul responsabil din creier. Mai pe scurt, da-le engleza sau germana si i-ai terminat, nu le pot pronunta corect nici sa-i bati. Cu limbile latine probabil ca nu au asemenea probleme grave. Foarte interesant este insa ca daca eu incerc sa vorbesc germana dupa ce invat 2 ore pentru cursul de franceza exersandu-mi pronuntia, in primele propozitii, pronunt limba germana cu accent frantuzesc pana mi se recalibreaza dictia. Ich-ul nemtesc se trasnforma in Isch iar pronuntia i-ului devine mai ascutita, i.e. se elimina complet influenta E-ului din I si iese un I pervers, nerotunjit. Probabil ca necesita o demonstratie. Oricum… tare interesant.

=> Deocamdata imi place de ei, si probabil ca ati vazut in poze ce tara frumoasa au, insa simt ca vor urma deceptii (inafara de 14 euro pe un litru de bere in orice bar din oras). Sper ca zvonurile ce le-am auzit despre ei sa fie nefondate sau invechite. In caz ca nu ati vazut pe Facebook ce tara frumoasa au:

Chambord, St. Michel, Dinard VIEW SLIDE SHOW DOWNLOAD ALL

La Scoala:

In grupa mea de ~30 de oameni, chinezii si-au dat drumul intre timp. Zic chestii, participa tot mai mult si au devenit in sfarsit o parte importanta a masteratului. E foarte interesant, deasemenea, cum tendintele de interes sunt tot timpul de la Est la Vest si de la Sud la Nord. De exemplu, francezul face cunostiinta la sala de fitness cu un roman si cu un american (true story). Dupa 2 serii la aparate, francezul continua sa vorbeasca cu americanul, fiind extrem de interesat de tot ce are de spus, chiar daca americanul nu este iesit din comun iar romanul este. Cu romanul nu mai prea vorbeste, ba chiar este intimidat cand romanul il saluta a doua zi in vestiar. Este un avantaj/handicap pur geografic. Cand aud astia de americani li se scoala.. ceea ce este putin ciudat.

Cand am dat examenul de franceza la scoala, pentru a intra intr-una din cele 10 grupe (10 fiind avansatii), am trisat putin. Am intrebat 2 cuvinte pe cineva. Aveam desenele, trebuia sa scriu cuvintele si nu mai stiam cum se zice capsuna si a innota. Fraise si nager se zice. Dupaia mi-am dat seama ca defapt nu am stiut niciodata. Am ajuns astfel in grupa 7, ceea ce m-a mirat putin, iar primele 2 cursuri au fost usor brutale pentru mine, insa ultima data mi-am dat seama ca jumate din grupa este mai praf ca mine oricum. Deci e bine. Ultima tema de casa a fost sa comparam sistemele noastre de invatamant cu cel al Frantei. Am vrut sa spun ca “Cette année, 50% des élèves ont échoué le BAC. C’était la premier examen sans corruption depuis 1990..” dar m-am abtinut.

Si eu initial am fost tentat si interesat sa ma imprietenesc cu belgienii, cu canadienii, cu americanii (adica cu the cool children), insa nu mi-a luat decat vreo 2 saptamani sa imi dau seama ca majoritatea sunt niste nulitati. Asa ca am inceput sa ma concentrez mai tare pe ceilalti iar acuma am macar cate un amic cu care ma inteleg bine din: Franta, China, India, Orientul Mijlociu, Belgia, Serbia, Germania si America Latina. E arhisuficient. De Grecia.. ce sa zic… oh, Grecia!.. inteleg perfect de ce sunteti in buda. Iar Ucraina sau Rusia… lolozaur. Profesorul orb s-a prezentat frumos la clasa acum 3 zile iar dupa ce si-a terminat discursul ne-a intrebat daca avem si ceva intrebari pentru el. Ucraieneanul a fost primul: “V-ati batut vreodata cu cineva?”… liniste stanjenitoare in sala… “eram curios.. ca na.. nu am mai vorbit pana acuma niciodata cu un ORB…”, si apoi a tras un zambet cretin. Altii tot ridica mana la curs inainte sa vorbeasca.. e hilar cateodata. Sirbul ne-a declarat insa aseara ca va abondona masteratul acesta si ca se va duce inapoi in Serbia. Motivul: nu crede ca este potrivit pentru el, nu a citit calumea continutul programei de International Finance inainte sa se inscrie si sa plateasca cei 12000 de euro. Dupaia ne-a spus ca “da.. e foarte aiurea fiindca ai mei au muncit 5 ani ca sa-mi plateasca scoala asta. Acuma inteleg foarte bine si de ce e prieten bun cu grecul. Ce sa facem.. incercam sa-l punem sa convinga scoala sa ii schimbe masteratul. Dar problema nu e doar de materie. E si culture shock.. si nu e usor pentru niciun expat de aici, mai ales daca e singurul reprezentant al culturii sale. Am intalnit oameni deosebiti si cu datorii imense la banca din cauza studiilor.. deci se poate..

Alte Update-uri:

Dupa 1 luna de lupte seculare (downgrade-uri, cartele sim decupate, reinstalari de firmware si urlete) am reusit sa fac iphone-ul meu codat sa mearga brici cu noul abonament frantuzesc.. in final m-a costat Iphone-ul asta doar vreo 50 de dolari si chiar il folosesc la maximul sau potential. Sunt foarte fericit cu el. Merci, Radu!

M-am apucat iarasi intensiv de sala. Profit de fiecare fereastra in care nu trebuie sa merg la scoala, lucru la proiectele in grup, mananc sau sa spal haine. M-am inscris si la unul din cursurile sportive saptamanale, asa ca am inceput in sfarsit sa ard grasimi in mod intensiv. Asa fit nu am mai fost demult. In curand ma voi apuca insa de citit carti de specialitate, deci nu stiu cat timp o sa mai fie de restu’.

Legat de culture shock. E nasol cand nu ai si oameni de aceeasi nationalitate in jur. Nu imi este nici mie deloc usor. Cateodata am zile in care ma intreb cine sunt, cine devin, ce limba vorbesc defapt (da’ bag o sticla de Château de Château si imi revin). Nici vremea asta nu ajuta prea tare. Fiecare trebuie sa gaseasca noi metode pentru a combate singuratatea.. iar experienta, din pacate, nu ajuta in cazul asta.. parca dimpotriva.

Azi e prima Duminica solitara in Rennes. Noroc ca am mult de lucru…

Ne vedem de Sfintele Sarbatori la un poker. Pupici cu sclipici!

Ah, da.. era sa uit. O colega mi-a aratat poze de acasa: (ghiciti tara de origine)

Related posts:

1. Sfert De Secol va ureaza Sarbatori Fericite pentru a 2-a oara
2. Post de sfarsit de an (cu mult text)
3. Despre post-modernitate şi Downshifting

Ajunsi la hostelul din Paris, muti de oboseala, ne-am cazat cate doi intr-o camera twin. Vazand in ziua inscrierii la scoala ca baiatul din Azerbaidjan provine totusi dintr-o familie mai instarita si ca tipul avea totusi ceva in cap, am zis ca hai sa ii mai dau o sansa si sa ii ofer sa ma cazez cu el in camera. Greseala.. Tipul a facut un taraboi toata noaptea de numa’ numa’. Dupa ce a ras de mine seara cand m-am intors dupa geaca de piele sus in camera (el fiind imbracat in echipament de sport, ca un persan veritabil), si-a petrecut jumate de noapte suflandu-si mucii cu mare forta in chiuveta noastra din camera. Tot in ziua respectiva am avut o discutie foarte interesanta cu el despre cultura lor. Mi-a explicat ca, la ei in tara, femeile trebuie sa se “pastreze” pana in noaptea nuntii. Am vrut sa zic ca asa era si la noi inainte.. prin secolul 18. Dar nu am spus asta. In schimb i-am zis “Deci esti virgin?”. A inceput sa rada si a spus “Ah. nuuuuuu! dracu… we get it, only the girls need to wait!”. Din nou am vrut sa intreb “Futeti capre sau ce faceti, atunci?”, dar, fiind un bastion al auto-controlului, am intrebat doar “Dar atunci.. inseamna ca ai dezonorat niste femei iar acuma nu se vor mai putea merita.. sau?”. Am primit cel mai tare raspuns! “My ex-girlfriends were all divorced”. M-am cacat pe mine de ras. I-am spus “Nice system you have there!” iar el a inceput sa rada iarasi isteric. Dupaia mi-a spus ca el ar dori ca viitoarea lui nevasta sa poarte burka tot timpul, dar, daca ea nu va dori, el nu o va putea forta sa o faca. Mda.. “foarte nobil din partea ta”.. imi venea sa ii spun. Sunt sigur ca nu ii poti face dupaia viata un calvar pentru asta. Auzi mah la ea! Nu vrea sa fie mascata ca o fantoma neagra cu vizor si plimbata prin soare toata ziua. Femeile astea si emanciparea lor. Ai crede ca o familie din Baku in care mama este doctorita iar tata sef de filiala de banca in Moscova ar produce odrasle mai manierate, mai putin radicale cu privire la confesiunea lor si mai tolerante.. dar nu.. sunt doar niste barbari cu Ipad-uri. Abia astept sa li se termine petrolul si gazul si sa ii vad din nou cu caprele pe coclauri, acolo unde le este locul. Economie bazata pe servicii my ass.

Dar hai sa va povestesc si despre celelalte natii daca tot am inceput:

O rusoaica, dupa ce a auzit ieri ca sunt din Romania, m-a intrebat fascinata daca si eu vorbesc rusa. I-am spus ca in Romania nu mai vorbeste nimeni rusa de vreo 25 de ani. S-a blocat putin dar a meritat-o. Am fost putin cam dur, dar sincer m-am saturat sa ii tot menajez pe toti trogloditii astia etnocentrici. Altuia i-am explicat saptamana trecuta ca nu are de ce sa ma tot numeasca din greseala ucraienean deoarece Romania are o limba mai mult latina decat slavona. Cei din America Latina sunt iarasi foarte de treaba, asta daca le intelegi Engleza. Cei din Mexic parca o vorbesc mai bine. Islandezul era contrariat ca nimeni nu ii putea pronunta (ma rog.. eu puteam. dar eu pot pronunta orice) sau scrie numele. El zicea “Achtle” iar noi trebuia sa ghicim cumva ca se scrie “Atli”. Acuma ii spunem “Thor” si gata. Belgienii au o tara foarte interesanta.. au spus “Hai sa ne facem tara noastra.. partea de sus (flamanda) sa vorbeasca olandeza ca si cei de peste granita din nord iar cei de jos (valonii) sa vorbeasca franceza ca vecinii de sub granita sudica.” De ar face si oltenii sau moldovenii nostrii ceva de genul. Norvegienii se comporta ciudat in preajma mea. Probabil ca li s-a spus de acasa sa nu vorbeasca cu romani. Grecul si finlandezul au barba (au fost in armata baietii: grecul specializat pe anti-aer si finlandezul e infanterist specializat pe mitraliera). Cica duma despre the Finnish flagship (cea mai mare si puternica nava din flota) cand a trebuit sa ajunga la New York pentru nu stiu ce summit. Ajunsi aproape de port, li s-a comunicat prin radio sa nu ocupe locul rezervat pentru “The Finnish Flagship”.. lol. Oricum, foarte de treaba baietii.. imi plac. Palestinienii intalniti sunt foarte interesanti. Si belgienii sunt foarte ok. O fata nu vroia sa imi spuna de unde este prima oara cand am intrebat-o. Apoi, dupa ce am insistat, m-a intrebat daca stiu unde e Etiopia. I-am spus ca oamenii din tarile mai putin dezvoltate de regula stiu mai bine pe ce lume traiesc. A ras si mi-a dat dreptate. Chinezii in schimb sunt uimitor de dezghetati (in limita posibilitatilor). Chiar am si gasit unul care sa urmareasca aceleasi seriale ca si mine.

Excursia la Paris a fost per total oribila. Drumul a fost de cacat (la intoarcere ne-au pus dvd-ul cu Lion King), compania formata din pustime (nu prea ma mai potrivesc nici eu in peisaj prea tare.. unii ma saluta la scoala ca pe domn profesor cand imi port sacoul), masa inclusa promisa a fost defapt un mic dejun la dus pe bordura in prima parcare (paine cu nutella si cu suc de portocale), la Paris am fost obligat sa imi iau pranzul la McDonalds in fiecare zi (nu de asta am venit in Franta), sambata a fost prea cald, duminica a plouat toata ziua (deci pozele din turnul Eiffel au iesit aiurea) iar camera de la hostel avea buda pe hol si vedere spre cimitir:

Dar hai sa va arat si highlight-urile excursiei la Paris. Am facut sambata niste poze de vis. Mai ales la turnul Eiffel si la Catedrala Notre Dame:

Paris Trip Sep. 2011 VIEW SLIDE SHOW DOWNLOAD ALL

Notre Dame, inferioara celei din Strasbourg VIEW SLIDE SHOW DOWNLOAD ALL

Iar la sfarsit, poze cu haz, ca de obicei: (in special pentru fanii Seinfeld)

Niste Haz din Paris VIEW SLIDE SHOW DOWNLOAD ALL

Related posts:

1. Excursie la Castelul Huniazilor

Am fost avertizati ca Italia este foarte scumpa chiar si daca te hranesti la Supermarket. Am fost si avertizati ca Sardinienii sunt rromii Italiei si ca pe plaje se fura ca in codru. Insa preturile la supermarket erau cam ca la noi, restaurantele serveau pizza cu 6 euro si meniuri fantastice cu ~20 de euro. Pe plaja nu se fura ca-n codru, chiar dimpotriva. Noi si negustorii africani de pe plaja eram probabil cele mai periculoase natii de acolo. Se simtea insa ca pentru localnici timpul este foarte elastic.

Problemele intalnite:

• Lipsa carnii in paste (“non facciamo raggout”) si in unele pizze consacrate (gen quattro staggioni)
• Mizeria de pe strazi si neingrijirea amenajamentelor de pe plaja (totul era in paragina) sau pana si cele din fata caselor de la plaja (buruieni iesite pana pe trotuare, nisipul de pe plaja ajuns pana la casele de vacanta ale oamenilor)
• Frumusetea apei de pe plaja Poetto a fost stricata atunci cand s-a decis largirea ei prin aducerea de pamant din alte locuri. Plaje mai salbatice ca in reclame se gasesc doar inafara orasului.
• Autobuzele nu veneau la timp: ele aveau ore fixe pe orarul din statie, insa oprirea la fiecare statie ramanea la atitudinea clientiilor, deci p*** bus venit la timp. Ca sa mai fie si totul ok, eram cazati la 13 km de Cagliari (ne-am trezit tarziu) iar statia de autobuz era in camp cu coiotii, fara loc de refugiu, deci cu soare batator in cap din abundenta (nu exista coioti pe insula, insa, daca ar fi existat, sunt sigur ca ar fi fost (toti) acolo langa noi in statie).
• Bucatariile se inchideau peste tot intre orele 15:00 si 20:00.
• Lipsa de restaurari ale monumentelor istorice sau ale cladirilor vechi. Totul arata ca dupa bombardamente.
• Unele produsele alimentare din magazinele de souvenir-uri le cumparai din Supermarket la o zecime de pret. Prosciutto crudo de porc 40 euro/kg. La Supermarket costa 20 euro/kg, acelasi produs. Adevarul este ca asa magazine de souvenir-uri ca in Italia nu am mai vazut nicaieri.
• Pierderea a ~2-3 ore pe zi cu transportul si asteptatul in statii.

Ce ne-a surprins in mod placut:

• Mancarea din supermarket nu era scumpa. Strugurii de categoria a II-a erau ca ai nostrii de categoria I. Regret ca nu am plecat cu o valiza mai mare pentru a ma intoarce cu mai mult: prosciutto, ricotta, mozarella, ulei de masline din alta regiune decat Spoleto, vin rosu, paste facute de mana (timp de fierbere 18 min.). Serios.. cand mergeti in Italia, alocati 100 de euro si mult loc in bagaj pentru mancare. Merita!
• Localnicii erau extrem de dornici sa ne ajute cu indicatii turistice, chiar daca nu intelegeau nicio limba vorbita de noi.
• Restaurant-ul hotelului avea preturi bune si mancare deosebita. Mancarea la ei are alt gust. Simti fiecare ingredient fiindca nu se face rabat la calitate. In Pizza, de exemplu, se pune mozarella adevarata (50 lei/kg), laptoasa si gustoasa. La noi iti baga dinaia facuta la Resita de catre inapti (12 lei/kg la Metro). Cu carnea de porc iarasi sunt artisti. In Italia se mananca fantastic, ce sa mai.. ca sa nu mai vorbesc de frumusetea vestimentara si a oraselor.
• Plaje ca in filme la doar o ora de mers cu autobuzul.

Drumul de la aeroport pana la hotel a fost terifiant. Am fost pur si simplu socati de mizerie, lipsa de amenajari de pe insula, de pe plaja Poetto (9 km, cea mai mare) si distanta pana la hotel. Ajunsi la hotel, am fost cazati intr-o camera cu vedere spre o turma imensa de oi si probabil de capre. Noroc ca incepand cu a doua noapte am primit o camera cu vedere mai decenta. Hotelul se vroia de 4 stele dar a fost de 3 stele foarte respectabile. Avea minibar (frigider dupa ce ii scoti continutul), aer conditionat, bideu (e important) si balcon. Micul dejun era la etajul 4 si aveam o splendida vedere panoramica:

QT Hotel View VIEW SLIDE SHOW DOWNLOAD ALL

Alte poze: Cagliari + Plaje salbatice si mai retrase.. de vis

Cagliari VIEW SLIDE SHOW DOWNLOAD ALL

Sardinia Beaches VIEW SLIDE SHOW DOWNLOAD ALL

Iar pentru cititorii fideli, niste poze nevazute pe Facebook:

		Sardinia Haz VIEW SLIDE SHOW DOWNLOAD ALL

Va doresc o vara placuta in continuare.

Sfert De Secol

No related posts.

Timp de 25 de zile am stat in orasul Edmonton din provincia Alberta la niste prieteni de familie foarte buni. Acestia locuiesc intr-un cartier gen Wisteria Lane din Desperate Housewifes. Am fost placut surprins sa ma plimb printr-un cartier cu un design rupt din filmele americane. Pentru noi suburbia este ceva exotic, pentru ei e ceva la ordinea zilei.

O sa ma rezum la Fun Facts despre Canada:

• Nu prea exista trenuri. Ar fi pacat de toata benzina la 1 dolar litrul (dupa scumpire), ce-i drept. Si ca sa nu fiu inteles iarasi gresit: nu se vrea sa se renunte la benzina! Uitati-va la Fahrenheit 9/11.
• Orasele sunt intinse pe orizontala in loc de verticala. E multa prerie si mult petrol, deci de ce sa construiasca in sus…
• Fara masina esti paralizat. Nu exista tramvaie iar reteaua de autobuze lasa de dorit. Oricum au toti masina acolo.. asa ca ce mai. Motoarele de 6.1 l sunt cam la fel de frecvente precum la noi cele de 1.6 l.
• Abonamentele de mobil sunt, din cate am inteles, majoritatea pentru orasul in care locuiesti. Cand iesi din oras (daca iesi, fiindca unii nu isi parasesc orasul toata viata), se percep taxe ca de roaming.
• Impozitele sunt imense: 40%. Insa se si investesc cu cap banii. Singura exceptie (cam urata) mi se pare faptul ca cine suna la salvare plateste vreo 500 de dolari in plus doar pentru serviciul de taxi.
• Bastinasii (indienii), care sunt un fel de rromi de ai nostrii, au gratuitate la salvare. Ei primesc bani de la guvern sa stea dracului pe rezervatia lor, insa nu se jeneaza sa sune la salvare pentru un free ride in oras, de unde isi pot cumpara crack din banii contribuabililor.
• Alcool exista doar la magazinele administrate de catre stat, celebrele Liqour Stores. Acolo poti cumpara orice daca ai peste 18 ani.
• Tutunul se vinde cu mare rusine la magazine special amenajate si prin benzinarii. De regula stramba din nas daca intrebi ce tigari au. Trebuie sa deschida vitrina mata din spate pentru a iti arata. Un pachet ce la noi costa 12 lei, la ei costa 12 dolari.
• In Canada nu exista conceptul de “afara”. Iarna (6 luni de –20 de grade pe an) nu ai ce iesi afara. Vara (2 luni pe an) te macelaresc tantarii. Cred ca am vreo 100 de muscaturi nasoale pe corp. Din fericire au inceput sa se vindece intre timp. Restul de 4 luni ploua si e gri. Deci 3 culori: alb, gri si rosu, de la sangele de pe tine.
• In judetul Alberta (care a avut norocul sa se afle pe cele mai mari rezerve de petrol, gaz si alte minerale din toata Canada), salariile din industriile ce se ocupa cu exploatare sunt mari. In schimb si majoritatea preturile sunt umflate artificial pentru ca se poate. Cei necalificati muncesc cativa ani pe 10 dolari/ora (minimul) iar dupa o vreme isi dau seama ca totusi nu pot avea astfel tot ce isi doresc de la viata de acolo si se apuca de scoli pentru a se mai specializa in ceva.
• O familie cu 2 copii are nevoie de minim 5000 de dolari pe luna pentru a trai decent. Chiriile sunt mari (1000 de dolari pe luna, 2 camere), asigurarile la masini te usuca (1400 de dolari pe an pentru o masina ordinara), serviciile sunt scumpe. Mancarea costa cam cat la noi. Gazul costa un sfert cat la noi. Electricitatea costa jumate cat la noi. Benzina tot jumate dar faci 20 de km pana in centru sau la mall (nu ca in centru ai avea ce face, l-am vizitat tot in 2 ore, cu tot cu facut poze). Masinile de pe continentul acela consuma, nu se joaca, a propos.
• Peste tot unde am fost la oameni in casa (si am fost in multe), am gasit aceleasi intrerupatoare, aceleasi wc-uri, aceleasi geamuri cu aceleasi plase de tantari. Foarte interesant sistemul de la wc-uri. Nu exista perii de curatat scoica. Este construit si actionat in asa fel incat pur si simplu sa nu fie nevoie de de curatare suplimentara.
• In Canada, oamenii (vorbesc de localnici) sunt cinstiti, relaxati si prietenosi. Totul este atata de comod pentru ei incat nici nu as intelege daca ar fi altfel. In Canada nu se fura, sau cel putin nu se fura pana cand mi-au spart mie lacatul de la vestiarul de la sala si mi-au furat ultimii 130 de dolari din portofel. Si toti radeau de masurile mele de siguranta pe intreaga durata a sejurului. “Ce esti stresat ma? In Canada nu se fura ca in Romania.. lasa-le in masina, nu trebuie lacat la dulapior, etc”. Cand am vrut sa sun la politie de la acea sala de fitness, mi s-a spus ca nu pot suna pentru pagube mai mici de 1000 de dolari. Am facut o reclamatie scrisa si m***. Asta e tot ce s-a intamplat. A doua zi am auzit ca au mai fost sparte 4 dulapuri din vestiarul de la barbati. Din nou, nu au avut cretinii ce face. “In vestiare nu avem voie sa filmam, ne pare rau”.
• Pentru hotii necalificati sau alte tipuri de gainarii, Canada (o tara plina de oameni naivi si creduli) este un paradis. Mai mult de atat, daca esti putin smecher, le vinzi si zapada la prosti.
• Pe cum arata nu dau oamenii doi bani. Incaltamintea clasica in Canada este slapul chiar si la –5 grade.
• Pe langa faptul ca acel continent este un paradis si pentru oamenii mai limitati (care nu tin neaparat sa faca ceva interesant cu vietiile lor), mai este si foarte primitor pentru persoanele cu disabilitati, un lucru foarte admirabil din punct de vedere social. O fi Eugenetica mai imorala asa, insa sunt curios ce ati spune dupa ce ati vedea cativa copii facuti incestuos.
• Am fost la Sony sa imi cumpar echipament nou (ca incepe scoala la toamna) si i-am rugat sa imi puna deoparte pentru a doua zi un laptop cu o husa si o camera foto cu 3 accesorii. Dupa ce ca urma sa cumpar de o suma extrem de frumusica, zgarcitii au vrut sa imi dea doar 2% reducere (“ca restu’ sunt deja la reducere”). A doua zi m-am hotarat sa renunt la 2 dintre accesorii. Din fericire acasa m-am trezit si cu ele in plasa. Dupa 20 de zile a urmat faza cu furtul. Da.. stiu.. legea atractiei, echilibru-n univers, nu m-am rugat destul.. morti la tava.. meanwhile, in Darfur: http://www.darfurisdying.com/ 
• Daca stii de unde sa iti cumperi haine (nu din Mall, ci de la outlet-urile de la perferie), iti poti cumpara haine de marca la 30% din pretul normal. Exemple: 15 dolari in loc de 50 pe o bluza Tommy si la fel pe pantaloni scurti, 20-30 de dolari in loc de 60-70 pe tricouri de sport (Clima Cool) Adidas.
• In Canada mai totul este mai sump ca in America, in special electronicele. Daca vrei sa comanzi de pe amazon.com marfa in Canada prin internet, se pecepe taxa vamala de aproape 10% si mai faci si 20 de zile pana la tine. Amazon.ca nu vinde decat accesorii de electronice, de exemplu. Cu masinile importate din Statele Unite e putin mai complicat.
• In Statul Alberta (stat, judet, provincie.. ii zic in toate felurile) se cresc cele mai splendide vite din Canada. Din pacate baietii nu au abatoare in care sa le transeze. Din fericire s-au oferit americanii sa transeze vitele lor pentru ei. Deasemenea, nu au nici rafinerii pentru petrolul extras in Alberta. Ei trimit petrolul pe teava TOT pana in Statele Unite, unde se rafineaza si se trimite inapoi. Cica teoria conspiratiei…
• Canada este, deci, cocota Statelor Unite, in fata careia nu caraie. Nici nu ar trebuie sa declare razboi in caz ca ar dori sa anexeze teritoriul. Ar trebui doar sa emigreze 36 de milioane de americani in Canada si ar fi majoritari.
• Canada seamana cu Scandinavia, mai exact are petrolul Norvegiei, lemnul Suediei si lacurile Finlandei (ma rog.. Finlanda defapt nu se numara printre statele scandinave). Au impozite mari, vreme de cacat, sistem social (prea) bine pus la punct. In schimb este un capitalism mai diferit (in sensul rau) decat la scandinavi. Localnicii canadieni au si de 10 ori mai putina scoala si cultura decat localnicii din Scandinavia. De Rusia nu am chef sa vorbesc fiindca nu ma intereseaza subiectul.
• Siropul de artar costa 12 dolari litrul. Pana la Kaufland in Timisoara se tripleaza pretul.
• Cele mai bune dulciuri din Canada: http://en.wikipedia.org/wiki/Reese’s_Peanut_Butter_Cups

Concluzii:

-> Trageti concluzii singuri.

		Canada La Gramada VIEW SLIDE SHOW DOWNLOAD ALL

Cu placere.

Related posts:

1. Informatii Viza Turistica + Bilete de Avion Canada
2. Impresii Seattle (+taxe)

Formalitatile pentru cererea vizei de Canada sunt un stres, ca aproape orice alta actiune de genul (si de data asta nu doar in Romania). Nu mai ai pe cine suna la ambasada din Bucuresti pentru o informatie. Si asta nu pentru ca nu exista numere de telefon la care sa suni, ci pentru ca la celalalt capat se afla doar robotul. Ca sa si fie totul ok, mai exista pe site-ul lor si 2 seturi diferite de documentatie necesara pentru intocmirea cererii: una internationala si una pentru Romania. Initial nu am inteles care lista este cea prioritara, asa ca am inclus tot ce am putut include si am cerut viza prin posta. Acesta este site-ul (international) cu pricina:

http://www.cic.gc.ca/english/information/applications/visa.asp

Eu personal nu am avut nevoie decat de IMM 5257, IMM 5645, 2 poze tip pasaport (doar americanii cer poza patrata de neam prost), pasaportul si IMM 5484, lista de documente necesare. Iata si pagina dedicata Romaniei:

http://www.canadainternational.gc.ca/romania-roumanie/visas/forms_temporary_resident_temporaire_formulaires.aspx?lang=eng

Insa se pare ca invitatia de la un cetatean canadian si analizele medicale nu sunt neparat necesare, asta in caz ca esti tanar sau poti dovedi (prin extrase de cont) ca esti solvabil. In caz contrar, te vor contacta ei, probabil.

Am inclus si o adeverinta de la angajatorul meu, extrase bancare ca sa vada ca sunt solvabil, si taxa de viza “single entry” (55 de euro) platita la orice sucursala Banca Transilvania (aveti un formular pentru taxele de viza de SUA si Canada la intrarea in sucursala, nu uitati sa va aduceti si pasaportul ca altfel va trebui sa mai faceti un drum). Copie dupa biletul de avion nu am inclus fiindca inca nu aveam asa ceva. Dosarul se poate trimite cu un serviciu special DHL pentru vizele de Canada. Acesta asigura si inapoierea tot de catre DHL a pasaportului cu noua viza. Serviciul este insa destul de costisitor (130 de lei) asa ca eu, constient ca banii nu cresc in copaci (si intamplator in delegatie la Bucuresti intr-una din saptamanile ulterioare), am ales sa il trimit cu UPS cu 20 de lei si sa il ridic personal de la ambasada de pe strada Tuberozelor nr. 1-3 (noua locatie!). Am mers la plezneala fiindca nu primisem nicio confirmare cum ca dosarul ar fi fost ok sau ca mi se acordase viza (nu primisem nici macar confirmare ca dosarul a ajuns in cutia postala a ambasadei, dar cine nu risca nu castiga). Ambasada se afla pe strada mai sus mentionata. Eu am luat un taxi pana acolo si l-am lasat pe sofer sa isi bata capul, dar in caz ca aveti mai mult timp liber decat mine (in timpul programului de lucru), puteti sa luati un metrou pana la Aviatorilor, sa mergeti pana la Arcul de Triumf si sa faceti stanga. Dupa vreo 5 minute de mers veti mai putea face stanga o data si veti da de ambasada. In caz ca va rataciti, intrebati un paznic de la o alta ambasada de pe aceeasi strada.

Am ajuns fix la ora 15:00 si dupa o ora de asteptare mi-am ridicat si eu pasaportul. Spre iesire am observat ca viza din pasaport nu continea niciuna din pozele trimise impreuna cu documentele din dosar. Probabil ca si le-au pus in portofele. Am primit viza doar pe 6 luni, a propos. Cei de la Ambasada SUA mi-au dat pe 10 ani.

Dupa expedierea dosarului m-am apucat de partea cu cautatul de bilet ieftin. Din experienta cu zborul catre Seattle de anul trecut, am invatat ca nu trebuie sa te zgarcesti prea tare la zborurile trans-atlantice fiindca lcd-ul din scaunul din fata si alcoolul la discretie face toata diferenta la un zbor de 8 ore. Probabil ca este imposibil sa gasiti un zbor direct Romania-Canada (mai ales daca mergeti in Edmonton, care este fix in partea de vest), asa ca trebuie avut grija si la escale (sa nu fie nici prea lungi dar nici prea scurte incat sa va pierdeti legaturile in cazul unei intarzieri). Voi zbura Timisoara – München – Toronto – Edmonton, iar la intors prin Chicago in loc de Toronto (noroc ca am si viza de SUA).

Am incercat diverse agregatoare de site-uri de ticketing: Expedia.com, Amadeus.net, insa a trebuit sa constat cu mirare ca cel mai “bun” tarif (pentru luna Iulie) l-am gasit prin Vola.ro, o companie din Bucuresti. Am fost placut impresionat de faptul ca daca te inregistrezi pe site ai si optiunea de a rezerva zborul si pretul pentru 72 de ore fara sa trebuiasca sa dai numere de card de debit sau de credit. Ba chiar am primit pana si o reducere de 5% (62 de Euro) pentru ca am platit cu un MasterCard. Acea reducere practic mi-a acoperit asigurarea de sanatate (tot la ei), de bagaj, de pierdere de conexiuni si dreptul de a anula toata calatoria si de a-mi primi toti banii inapoi in caz de anulare a calatoriei. Dupa rezervare esti contactat de catre un agent Vola (recomand sa raspundeti prompt la telefon ca altfel va raspunde dupa ~10 de incercari) pentru formalitatile de plata si alte detalii.

Spre sfarsitul lunii Iulie va puteti astepta la un post intitulat “Impresii Canada” cu poze facute cu viitoarea mea camera foto, un Sony Nex5. Deci stay tuned.

No related posts.

Ajuns in Budapesta, in gara, m-am dat jos si am iesit la strada. Aliniate erau vreo 10 taxi-uri din care 9 fara firma pe ele. Singurul taxi de firma cunoscuta era “rezervat”, ca sa vezi. Hotarat sa nu-mi iau teapa de la vreo jigodie de genul, m-am invartit putin in jurul garii pana am gasit un taxi de la firma Taxi 2000 (foarte buna firma). Tariful era scris mare si colorat pe geam (~170 HUF/km adica vreo 2.7 lei). L-am intrebat pe sofer daca e liber si daca stie de adresa la care trebuie sa ajung. Mi-a raspuns in engleza ca stie (era om serios, se vedea pe el ca nu umbla cu cioara vopsita). Am traversat Dunarea si am ajuns la hotel. Dupa niste munca, pe la ora 18, am plecat in oras (spre centru) ca sa vad si eu care e treaba. Au urmat poze pe frig si pe stomacul gol:

Budapest by Night VIEW SLIDE SHOW DOWNLOAD ALL

Am plecat in cautarea unui KFC fiindca tineam minte de prin clasa a 12-a ca facusem la un moment dat o escala (tot cu trenul) de vreo 4 ore in Budapesta, timp in care m-am putut bucura de niste aripioare extrem de picante (pe vremea respectiva eram inca novice). Am vrut sa retraiesc acea iuteala. Dar nu am gasit niciun KFC in centru.. doar McDonalds, Burger King si Nordsee. Crunt. Probabil ca e mai bine ca unele lucruri sa ramana in trecut.. sa nu fie retraite..

Dupa ce am halit cod la Nordsee. Ah chiar, am uitat sa precizez ca am fost placut surprins de faptul ca multi unguri vorbesc mai nou ceva engleza.. tare chestie. Asa. Dupa ce am halit cod la Nordsee, am luat-o la pas pe Vaci Utca (Str. Vacilor), unde 2 unguroaice din Sopron (cica) m-au intrebat de locatia unui bar pe nume “Onix”. Eu le-am spus ca nu stiu unde e barul fiindca nu sunt localnic (cu geanta de camera foto pe umar, cine ar fi crezut), insa fix in momentul ala le-au lucit ochii precum pestiilor de pe gheata de la Metro si au inceput sa se dea la barfa cu bietul turist, adica eu. Mi-au povestit de unde sunt, m-au intrebat de unde vin, si, tac pac, au insistat sa le acompaniez intr-un bar la un pahar de vorba. Noroc ca am prietena (Ceau Nemona!) si a trebuit sa le refuz, ca altfel dracu’ ma lua. Cand am vazut ca incep sa insiste in mod pervers, mi-am dat seama ca ceva e putred. Am scapat de ele dar nici nu o scuturasem bine pe ultima de pe picior ca deja m-au “apostat” alte doua tinere unguroaice cu aceeasi poezie. Iar dupa ce am scapat si de alea, m-au mai luat la vorba inca doua dupa vreo 100 de metri. Apoi mi-am adus aminte de celebra replica a locotenentului Aldo Raine:

You probably heard we ain’t in the prisoner-takin’ business; we in the killin’ Nazi business. And cousin, business is a-boomin’.

Nu aia, mah! Asta

I’ve done my share of bootlegging. Up ‘ere, if you engage in what the federal government calls ‘illegal activity,’ but what we call ‘just a man tryin’ to make a livin’ for his family sellin’ moonshine liquor,’ it behooves oneself to keep his wits. Long story short, we hear a story too good to be true… it ain’t.

Uitati aici un link in caz ca vreti sa cititi despre chestie de care am scapat. Poate nu vreti sa dati 900 de dolari pe 3 beri si 2 pahare cu vin data viitoare cand vizitati oraselul asta.

Apoi au urmat 2 zile de treaba legata de serviciu, interesanta treaba, ce-i drept. In a 4-a zi, Joi, aveam trenul inapoi spre Timisoara la ora 15:10, asa ca am decis sa mai fac putin pe turistul intre orele 12 si 14. Pozele urmatoare erau sa ma coste trenul inapoi spre casa.. asa ca bucurati-va de ele:

Budapest by Day VIEW SLIDE SHOW DOWNLOAD ALL

(Ala e un Griffon unguresc)

Iar pentru sfarsit, o poza cu una din cele 4 atractii ce conteaza in toata Budapesta (inafara de castelul Obudai, podul cu lei si curve):

Si cel mai tare lucru ever! (era sa uit)

Sus la castel era un tip ce vindea posibilitatea de a face poze cu un uliu adevarat. Majestic animal! “4 Euro, please”.

Am si invatat niste lucruri saptamana trecuta:

• Orasele, in general, arata mai bine primavara si toamna.
• Hotelurile se aleg in functie de facilitatile din zona. E bine sa ai unde sa mananci la un pret rezonabil.
• Barurile din lobby-urile hotelurilor sunt pentru facut rost de prostituate, nu pentru contemplat.
• Daca all-you-can-eat buffet-ul este la un pret rezonabil, bauturile sunt la preturi exorbitante (6 euro berea).
• Lucrurile ce par prea bune pentru a fi adevarate in cele mai multe cazuri sunt periculoase.
• Budapesta este un oras ostil si cu putine de aratat in comparatie cu Praga sau Londra.
• Uliul nu este o jucarie. Are gheare de 2 centimetri (una!).
• Am nevoie de o noua camera foto.
• Acuma stiti si unde e Sopron.

No related posts.

Intai haideti sa va explic ce-i cu locul asta. In 2008 sau inceputul lui 2009 (irelevant), doi indivizi, sa le spunem antreprenori, au ramas cu multa mobila veche si urata (probabil de pe urma altor idei rasarite din trecut) in brate si s-au deci sa cumpere terenul unei foste fabrici de artificii (in reclama vei afla ca ar fi fost cica o mare baza militara secreta) de langa intrarea in Orastie, Romania, Europa. Avand resursele necesare, se pare ca au reusit sa achizitioneze niste transportatoare blindate, tunuri de camp, un tanc, 2 avioane si multe alte fieratanii vechi si stricate de la armata romana. Apoi le-au vopsit si le-au plasat prin acest complex impadurit in care au mai ridicat si niste casute pe care le inchiriaza in regim de hotel de 2 stele. Manopera este de 2 lei: bate vantul prin termopane, curge din cabina de dus iar capacul de la WC se ridica la chiar 58 de grade (asta cand nu trebuia cules de pe jos). La 50 de euro pe noapte te-ai astepta la ceva mai corect.

Asta inseamna marketing:

(Soundtrack-ul din King Arthur, piscina e ca aia de la Praktiker)

Este incredibil, pe bune.. stau si ma uit la clip-ul asta si imi vine sa vomit. Daca clip-ul asta promoveaza o locatie si niste servicii de nota 8 sau 9, realitatea este (cel putin in zilele noastre) de 4 sau 5. Sa vedeti ce fain este cand 25 de oameni sunt aliniati sa traga cu doar 2 arcuri la o singura tinta sau ce faine sunt ATV-urile cu motoare de 0.11 (adica de copii de 12 ani) pentru care ti se cere 20 de euro ora (si carnet de conducere! lol). Singura chestie functionala acolo este momentan un camion pe senile, in a carei bene poti fi plimbat timp de 40 de minute intregi pe niste dealuri.

Nu stiu cum a fost la deschiderea sa, probabil ca semana mai mult cu ce vedeti in grandiosul clip de prezentare. Ideea a fost foarte buna, resursele au existat insa se pare ca lucru romanesc este tot lucru romanesc. Acuma insa este doar o masina de tras tepe la fraieri. Organizarea este 0. Programul de revelion nu s-a respectat. Concursurile cu saniile si cu drezina nu au avut loc, trasul cu arcul a fost o gluma, ATV-urile de doi lei mai erau si contra-cost. Parcul este ca o gradina zoologica, cu masinarii vechi nefunctionale si cu o liniste absoluta. Dar ce poti sa ii ceri unui director in varsta, blazat si depasit de temele si nevoile generatiei tinere din ziua de astazi (aia care chiar ar da bani pe asa ceva!). Dar trebuie sa recunosc ca a fost si o parte extraordinara.. mancarea: multa si extrem de sanatoasa si naturala. Si un tanc T55 de 39 de tone (care iarasi nu facea nimic.. si sunt sigur ca ar fi urlat careva pe mine daca m-ar fi prins pe el).

Uitati-va numa’ cata distractie pe metru patrat este in clip-ul asta! si cat de extrem sunt: (aviz cardiacilor)

(mi-a murit motorul de vreo 10 ori.. gunoaie chinezesti. dar e tare ca in trailer sunt dinalea de adulti.)

Si pentru sfarsit, niste albume cu poze in spiritul post-urilor Sfert De Secol:

Utilajele grele. Ca la muzeu. VIEW SLIDE SHOW DOWNLOAD ALL

(si cu totii stim cat de palpitant este la muzeu)

Arsenal Park Haz VIEW SLIDE SHOW DOWNLOAD ALL

Poate ca vara este mai placut sau mai usor de trecut peste incompetentele romanesti, si sunt sigur ca pentru corporatiile ce dau sute de milioane pe un weekend se organizeaza totul ceva mai bine si se scot utilajele adevarate la inchiriat. Insa pana una alta le-am dat “unlike” pe Facebook… na mah! sa va vad acuma!!

Cu mare drag,

Sfert De Secol

No related posts.

Intre 1 si 5 iulie am facut o excursie in Maroc, mai exact in capitala lor turistica, Marrakech. Dat fiind faptul ca acum vreo 4 ani am ratat un concediu cu ai mei in Tunisia pentru a trage niste chefuri puternice in care sa isi taie unii gingiile in doze de Skol (deci a meritat), am decis sa luam un low-cost (Vueling, magnific) din Barcelona si sa facem o mini-vacanta in Maroc.

Acele 4 zile pline par acum precum un vis, o aventura ce nu o voi uita toata viata. As putea scrie un roman despre acest concediu (numai ca aia ar dura prea mult, concluzie ce am tras-o in trecut din celelalte romane pe care le-am mai scris). Sper sa fac din asta un articol cat mai folositor si pentru cei care intentioneaza sa traiasca o lume araba autentica pe pielea lor.

Sa incepem:

Dupa ce au g0nit toate maimutele de pe pista cu un bat, am putut ateriza pe aeroportul international Menara (ei nu cred in autobuze dinalea pentru sensibili):

Iar dupa ce am completat formularul de intrare in tara, ne-a luat taxi-ul Riad-ului (varianta lor de pensiune) si a inceput sa ne duca in oras. Pe drum am remarcat o gramada de Dacii Logan si Sandero (masina extraordinara pentru marocanul de rand), magari, scutere, calesti, roabe, dughene darapanate, carnuri atarnate in strada si tot felul de alte lucruri care, pentru o fractiune de secunda, te fac sa vrei sa-i spui soferului sa intoarca masina fiindca ti-a ajuns si vrei acasa.

Apoi am intalnit si semnul asta de trafic, care eu credeam initial ca inseamna “Atentie Cobre cu unul sau doua capete”, dar cand i-am spus si ghidului cat sunt de perspicace, s-a uitat ciudat la mine. That’s what I call “bridging the cultural gap”.

Cel mai comic a fost cand, dupa vreo 20 de minute de soc si guri cascate, Nemona a spus ca spera ca acesta sa nu fie considerata o zona OK la ei…

(…si ca hotelul este intr-un cartier mai de Doamne-Ajuta)

Dupa cateva momente, soferul opreste masina si trage frana de mana iar cu un zambet pe buze se intoarce catre noi si spune seren: “We’re here!”

Cu o privire inmarmorata si cu stomacul pana-n gat, ne dam jos si ne primim bagajele. Soferul ne conduce pe o straduta foarte ingusta la Riad Aubrac, unde zici ca intri intr-o alta dimensiune: curte interioara cu o fantana umpluta cu trandafiri roz si plina de verdeata (cred ca maslini), cu canapele si mese in jur. Acuma trebe sa va dau un sfat foarte important. Orasul arata in mare parte precum in poza de mai sus. Daca voi credeti ca este destul sa va refugiati seara intr-o pensiune de 2 stele fara aer conditionat sau usa la baie, treaba voastra. Noi am zis ca sunt 2 facilitati importante pentru care merita sa mergi la sigur cu 4 stele. A fost intradevar putin mai scump (90 euro/noapte camera dubla) dar daca o luati din timp prindeti reduceri pe Booking dot com (unde gasiti si review-uri sincere de la fosti turisti).

Riad Aubrac:

View Full Album

Dupa o primire foarte frumoasa in engleza, cu ceai fierbinte de menta salbatica si prajituri locale, ne-am cazat si am luat-o cu harta spre piata Djemaa el Fna, mancand pe drum la un restaurant ce servea meniuri complete cu 6 euro. Era o caldura sufocanta dar chelnerul a pornit clima (care era in aer liber) si ne-a poftit la 2 metri jumate in calea ei de bataie pentru a lua pranzul. Acuma na, nu e o chestie rea daca iti place foarte mult mancarea lichida.

Ajunsi in piata, ne-am crezut smecheri dupa ce am reusit sa scapam de primul vanzator ambulant de serpi de lemn. Faini serpi, nu zic, dar regula de aur este sa nu cumperi absolut nimic in prima zi.

Pont: de regula vanzatorii de chitibusuri in piata aia au si alte chestii… daca intelegti incotro trag clopotele (eu).

Mergem noi mai departe cu gurile cascate si ne acosteaza 2 femei berbere cu baticurile pana la ochi. Ne-au vazut ele mai cu ciunga-n par si au zis ca e rost de bani de pe turisti, oferindu-ne tatuaje hena. Noi am spus ca nu vrem si ca e prima noastra zi, dar au inceput sa ne intrebe de unde suntem (pe acolo majoritatea vorbesc vreo 3-4 limbi, btw) si sa ne spuna ca si ele au umblat prin Europa si ca stiu ca Romania este o tara saraca dar ca vor totusi sa ii faca prietenei mele un cadou frumos pe mana.

Am zis ok si a inceput sa o picteze in palma cu seringa. Aialalta ma pofteste pe un scaunel la 2 metri distanta si incepe sa ma tina de vorba. Dupa vreo 3 minute o aud pe Nemona spunand ingrozita ceva de genul “But you said it was a present..”. Ma intorc si o vad pe berbera cu niste ochi dinaia veninosi ca dracu’ cum se rasteste la prietena mea ca vrea 300 de dirham (~30 de euro) pe serviciul prestat. Incepe Nemona sa negocieze cu baba veninoasa si ajunge la 100, ceea ce mi se parea la fel de strigator la cer. In final, dupa o cearta puternica cu ele, o smucesc din mainile lu’ aia, aruncand in scarba o bancnota de 20 de dirham pentru cauza ei nobila. Eu zic ca a meritat 2 euro prestatia asta (cica merita doar 1):

Mai mergem noi vreo 30 de metri prin piata si ne ia noul nostru prieten (localnicii sunt prieteni cu toti turistii acolo) in primire. Imi strange mana puternic si imi trece maimuta. Cum adica “imi trece maimuta”? Uite asa:

(Lu’ asta i-am dat doar 50 de centi fiindca m-a zgariat maimuta pe brat)

Frumoasa intampinare!!!

Am stat apoi vreo 10 minute la marginea pietei (in soc fiind) ca sa ne tragem sufletul. Chiar va provoc sa mergeti dupa ce ati vazut poza de mai sus si la baietii astialalti din piata:

Dupa ce ne-am acomodat in prima zi cu tot peisajul, ne-am programat o vizitare a orasului cu un ghid berber pentru a doua zi dimineata. A durat 5 ore si a costat in total 50 de euro, dar a meritat fiindca am vazut mai toate atractiile principale, si am putut poza tot felul de chestii pentru care am fi dat destul de multi bani daca ne-am fi dus singuri. De exemplu, pentru orice loc in care merge, cineva pe strada se ofera sa te duca si sa iti arate. Mai greu este la sfarsit cand iti cere vreo 20 de euro ca sa te duca inapoi intr-un loc cunoscut. Unul dintre acele locuri este cartierul unde se proceseaza pielea de capra, vaca sau camila… celebrele Tanneries care se gasesc in Marrakech si in Fes.

View Full Album

(Nu vreti sa stiti cum miroase intr-un loc unde se omoara si jupoaie capre, camile si vaci iar la sfarsit se proceseaza pielea lor intr-un proces ce dureaza 14 zile. Ni s-a dat menta pentru supravietuire fara varsaturi spontane)

Si ne-am facut si tuaregi pentru cateva minute:

View Full Album

(ala din stanga mea era ghidul nostru smecher ce vorbea vreo 5 limbi.. cat de cat)

A treia zi am facut probabil cea mai buna investitie din tot concediul: o excursie la poalele muntiilor Atlas in valea Ourika cu un 4×4 (Land Cruiser). Zic investitie fiindca ne-a costat cam 100 de euro de persoana toata ziua respectiva dar a meritat fiecare cent.

Asta sunt eu la urcare intr-o pauza:

(Stiu ca sunt un barbat bine. Shaormele ma imbunatatesc atata de mult… Din nou puteti da click dreapta>set as wallpaper)

Nu, glumeam, acestea sunt pozele de wallpaper (aia cu mine e mai degraba de tinut in portofel):

View Full Album

Aici am gasit un restaurant ce ni l-a recomandat soferul ca fiind cel mai bun din toata valea. A fost intradevar extraordinar, dar cand am vazut cat costa un meniu imperial (30 de euro de persoana), am inceput sa negociem cu chelnerul. Lucru foarte important: In Maroc TOTUL se negociaza, pana si mancarea la restaurant. Ne-a luat cu gugulugu’, cu tactici de negociere ce le inveti doar la avansati si cu dinalea prietenesti ca daca lasa pretul mai jos deja are probleme cu managerul (la asta trebe raspuns cu aceeasi moneda –> cu pretul asta o sa ai si tu probleme cu nevasta-ta). In final am negociat meniul cu tot cu bautura la 32 de euro in total (adica la jumate). Am stat apoi sa ascultam ce zic francezii noi sositi la masa de langa dupa ce chelnerul si-a insirat din nou toata poezia despre cat de fantastica este mancarea lor (si este). Francezii au spus doar la sfarsit “Parfait”. Era sa pufnim in ras..

Mancarea a fost ceva de vis. Cate un pic din fiecare specialitate marocana.

Acesta a fost doar Entré-ul:

Iar astea sunt celebrele Berber Tagines:

View Full Album

Dupa o aceasta masa imperiala, a urmat cel mai spectaculos hiking trip pana la cascadele din valea Ourika. Pentru asta ne-a trebuit un ghid cu 10 euro si urcarea a durat cam o ora. O sa vedeti o poza cu mine si cu ghidul de sus. Un om deosebit.. castiga peste o mie de euro pe luna din “ghidarie” sau “ghidism” si nici nu ai crede ca are 50 de perechi de schiuri pentru inchiriat sus pe muntele Atlas pe timp de iarna:

View Full Album

Si ca sa nu mai creada lumea ca suntem ca fratii..

(iuuuuuuuuuuuuu)

Si normal ca ne-am dat si cu camilele in ziua aia:

View Full Album

A patra zi ne-am rezervat-o pentru shopping. La sfarsitul zilei imi era deja greata de la atata targuiala. Poti, desigur, sa accepti pretul cerut initial pe un bun, dar daca nu vrei sa ii strici ziua unui negustor arab si vrei sa platesti si preturi normale pe chestiile dorite, trebuie sa negociezi fiecare bun. Desigur, este mai usor cand vrei 2 sau 3 lucruri din acelasi magazin (teoretic), dar cel mai bun approach este sa exclami oripilat ceva de genul “Doamne Fereste!” sau “Dincolo dau camilele de lemn cu 10 dirham bucata, nu cu 160” sau “La asta de langa am luat 4 esarfe de banii astia”. Daca te ia cu prezentari de nume si locuri de origine, e clar ca o sa iti ceara de 4 ori mai mult pe bunul dorit. Asa ne-a luat unul cu textul “of course I have camels.. but they are hand-made and very expensive”. Apoi ne-a dus la taraba amicului sau si din mormanul de 70 de camile ne-a intins 3 cat pumnul fiecare si ne-a cerut 45 de euro pe ele . Nu zic, daca erau din argint, meritau. Arabii din vest sunt mai saraci, apropo, deci prefera argintul, in est dai de arabii cu petrol, unde aurul este foarte cautat. De regula, aurul si argintul pe acolo este de foarte proasta calitate, deci rezumati-va la pietricele colorate din muntii Atlas.

Secretul este sa nu iti doresti prea mult ceva. Astfel poti sa te iei sa pleci la un moment dat iar cand negustorul vede ca poate pierde deal-ul, scade pretul si pana la o cincime. Alta varianta este sa ii lasi pe altii sa negocieze in fata ta si a negustorului si sa astepti sa vezi pana la cat este dispus sa scada preturile. Apoi il mananci de viu.

Iar acum, poze din marea lor piata Djemaa el Fna si moscheea Koutoubia:

View Full Album

(Fresh de portocale cu 1 leu paharul acolo, apropo. Cu 2 euro iti umple sticla de 2 l)

Aburii aia sunt de la tarabe cu mancare ce servesc tot ce-ti pofteste inima. Mie inima de obicei imi pofteste berbec, “nu stiu altii cum sunt”:

(Sanepid ain’t got shit on these)

Moscheea Koutoubia: cea mai veche si mare din Marrakech

View Full Album

Marocul este un regat incredibil pentru cei care nu au cunoscut inca lumea araba. Cu toate ca este o tara saraca (precum Romania), saracia lor este de alt fel, si sincer, nu se plang atata ca noi. Sunt fericiti ca au un rege inteligent si bun cu ei si nu si-ar dori presedinte nici in ruptul capului.. pe motivul “s-ar fura ca in codru”.. suna familiar?

Salariile normale sunt cam ca si ale noastre, tara traind insa mult mai mult din turism, ceea ce se si simte cand esti acolo. Localnicii vor sa ia banul de pe tine doar in mod cinstit, pe principiul “nu e prost cine cere”. In toata tigania aia de pe strazile laturalnice nu am simtit pentru o singura clipa ca as putea fi talharit sau agresat verbal. “We don’t play with tourists”, zise soferul la un moment dat. Din nou spre deosebire de ai nostrii care vor sa traiasca din tunuri.

Copiii sunt invatati de mici sa fie negustori si sa faca bani din turism, dovada fiind aceasta clipa unica (dupa expresia ei, iti dai seama ca este un mare understatement) ce ne-a induiosat atata de tare incat i-am dat bani doar ca sa o facem putin mai fericita:

(sorry, dar pe asta chiar nu o pot lasa furata)

Concediu placut,

Sfert De Secol

Related posts:

1. Impresii Seattle (+taxe)
2. Impresii Praga
3. Impresii Barcelona

Nu e prima oara cand vizitez Spania. Am mai fost si in 2008 cu serviciul intr-o delegatie destul de extravaganta.. pe vremea cand inca se mai arunca cu bani dupa angajati pentru a-i motiva spre fapte mai marete.

Spania este locul unde orice roman se poate simti chiar mai bine decat acasa din toate punctele de vedere. Este un fel de Romania, fara 80% din defectele neamului nostru si a politicienilor nostrii cu minti bolnave ce au adus tara asta in genunchi prin tactici de oameni cu 2 clase mai mult ca trenul. Spiritul latin se simte in Spania cu adevarat. E foarte interesant, intradevar, cum se poate mandri un popor ca al nostru cu o trasatura care doar i-ar placea sa o aibe.

Este o cultura calda si primitoare, pasionala si foarte animata. Nu este la fel de curat si ordonat ca si Germania dar noi romanii nici nu prea tanjim dupa asa ceva.. dimpotriva. Barcelona este si plina de turisti, dat fiind faptul ca este mai mult sau mai putin o statiune la Mareea Mediteraneana. Celalalt oras pe care l-am vizitat a fost chiar Madrid-ul, care este situat in inima peninsulei Iberice, loc unde turistii si strainii nu sunt atata de numerosi precum in Barcelona.

Orasul duhneste a cultura cam pe la toate colturile. Spre rusinea mea culturala, nu pot sa spun ca sunt un mare informat in directia asta, dar de nume precum Dali, Gaudi si Picasso tot am auzit. Ok, recunosc ca inainte sa ajung in Barcelona nu mai auzisem de Gaudi in viata mea.. dar recunosc ca munca lui a fost remarcabila. Am fost profund impresionat. La muzeul lui Dali nu am fost dar am vizionat vreo 100 de picturi de Picasso in schimb. La Picasso nu am mai facut hyperlink.. chiar sper ca nu e cazul.

Ca de obicei, poze: (sper sa va placa)

Sagrada Familia:

(opera a lui Gaudi ce va fi finalizata doar peste ~22 de ani.. does not make for good pictures)

View Full Album

 

Parcul Güell

(astea sunt defapt vestitele Gradini ale lui Gaudi)

View Full Album

Barcelona by Day

View Full Album

Barcelona by Night

(iarasi doua cladiri celebre ale lui Gaudi)

View Full Album

Mercat St. Josep

(am inteles ca ar fi cea mai frumoasa piata din Europa)

View Full Album

(aici am mancat ciocolata cu 65 de euro/kg.. a fost cea mai buna ciocolata din viata mea)

Panoramic

View Full Album

(Dildo-ul ala e Directia Apelor Barcelona.. dar na.. si a noastra din 700 arata bine)

Si am fost si la Acvariu

View Full Album

Si la Zoo

View Full Album

(Da.. ala e un Komodo)

Si la Muntele Tibidabo (unde urci cu funicularul!)

View Full Album

Si ca de obicei, la urma, chestii interesante sau cu hazzzz

View Full Album

Concediu Placut!

Sfert De Secol

Related posts:

1. Impresii München şi Linz
2. Impresii Londra
3. Impresii Praga

Au trecut 3 zile si amintirile au inceput sa se sedimenteze. In ultimele clipe ale vizitei imi doream deja foarte mult sa ajung acasa, dar nu fiindca nu imi placea ce vedeam pe acolo, ci fiindca a fost extrem de intens si obositor tot trip-ul.

Nu am fost in concediu. Am fost in interes de serviciu si fiind prima vizita in the land of the free (“home of the brave”), m-am straduit foarte tare sa combin utilul cu placutul, adica sa imi indeplinesc toate obligatiile de angajat si sa ma mai si bucur de shopping si sight-seeing.

Marea diferenta: acuma nu o sa o dau din cliseu in cliseu enumerand toate lucrurile care sunt cu 50 de ani mai avansate decat in tara noastra, dar as vrea totusi sa subliniez diferenta care m-a marcat cel mai tare. In Statele Unite, clientul/omul este tratat cu multa demnitate si primit cu multa caldura. La prima vedere, toate populatia pare a fi sub influenta medicatiei anti-depresive. Toti zambesc, sunt saritori, prietenosi si cand intri in stabilimentul lor, oricat ai fi de ignorant sau de ciudat, esti tratat ca un rege. Intalnesti straini care te saluta prietenos din senin. Intalnesti vanzatori care incearca sa te ajute cu orice si care, la primul indiciu ca nu esti autohton, te intreaba de unde vii si cum e acolo (si chiar asculta ce ai de spus).

Marele soc cultural l-am trait pe Otopeni. Este incredibil cum iti reaminteste tara asta instantaneu de unde ai plecat si unde esti nevoit sa traiesti. Chiar vorbeam cu Sirbu despre asta adineauri. El, dupa 5 saptamani de strainatate si dor de tara, a mers spre Unirii si a descoperit un mare cacat (de om) pe o straduta ce da in piata noastra de capatai. Eu, aterizand pe Otopeni si fiind nevoit sa astept 4 ore pentru transferul spre Timisoara, am fost lovit de lehamita, aroganta si scarba unor cacati cu ochii mari (angajati Tarom) care la intrebari prietenoase si politicoase de genul: “Nu va suparati.. vin din Seattle si bagajul meu a fost predat acolo, am conexiune spre Timisoara, am nimerit bine aici pentru check-in?” raspund cu fraze de genul “Mda.. nu e bine aici.. mergeti pana la capatul coridorului respectiv si mai intrebati” sau la abordari de genul “Buna Ziua.. as avea si eu o intrebare” raspund scurt cu “V-ascult” sau “daca-mi dati si un nume poate reusim sa si facem ceva aici”.

Sincer, iti vine sa ii lovesti cu un lăteț peste bot. Alta aventura am trait-o de cand m-am intors si cand am vrut sa achizitionez un hard extern de pe un magazin virtual care nu avea datele corecte pentru produsul respectiv. Am dat de replici de genul “nu stim.. dati un mail la aliasul X” (la care mi s-a raspuns in scarba si gresit dupa 5 ore) sau “dar de ce nu luati de la Emag daca ei ofera transport gratuit?”. Ai crede ca pe timp de criza toti angajatii ar fi motivati sa se comporte total diferit dar in tara asta nimic nu ma mai mira (da.. e cliseu.. dar e adevarul).

Shopul online cel mai decent si cu oameni de specialitate si interesati a fost in final acesta. Si da.. ii fac reclama.. pentru ca este singurul care merita. Acestea sunt magazinele care au fost de cacat la faza asta.

Sunt perfect constient ca acesti vanzatori de echipament IT (care majoritatea ar putea vinde la fel de bine cartofi in piata) sunt platiti prost. Dar din coincidenta am avut “placerea” de a sta o data cu unii de genul o zi intreaga, fiind informat dinainte ca primesc totusi bonusuri pentru vanzarile de succes, si sincer.. nu e problema de motivatie.. sunt doar niste putori. Cred ca daca ar putea, jumate din populatia tarii noastre ar prefera sa stea beti intr-o ghereta de portar decat sa munceasca ceva concret.

Mi-am amintit si ca mi-am facut zilnic cate un scurt itinerariu pentru a tine minte tot ce am facut si trait. Il voi prezenta pe “scurt”:

Ziua 1:

Am plecat la 7 dimineata din Otopeni spre Seattle, cu escala la Paris. Am ajuns, dupa ~15 ore de zbor si escala, la ~13:00 ziua in Seattle. Eram rupti de oboseala iara afara era soare si frumos. Am luat un Taxi pana la Crowne Plaza. A costat 40 de dolari un dus de ~20 de minute (2.5 dolari mila). In aceeasi zi, in ciuda faptului ca eram terminati de oboseala, am mai mers cu Monorail-ul pana la Space Needle. Acolo am gasit multe souvenir-uri frumoase si o priveliste interesanta dar nu prea frumoasa de la ~200 de metri inaltime.

Ziua 2:

A doua zi am fost sa vedem Convention Center-ul unde urma sa se tina conferinta, apoi am mancat cate un hamburger la Cheese Cake Factory si in final am coborat si pana la Pike Farmers Market, home of the legendary Pike Fish Market (World Famous). Trebuie mentionat ca la fish market am trait si acest lucru:

Apoi am plecat catre un magazin imens de electronice unde am vazut castile HQ Lady Gaga la 100 de dolari (+ taxe normal). Trebuie mentionat si ca in Statele Unite fiecare stat are propriul TVA, taxa ce nu se afiseaza nicaieri dar care se adauga la orice bun sau serviciu. Unele restaurante mai percep si Service Tax pe langa TVA-ul firesc iar bacsisul nu este inclus nicaieri…

Am fost foarte american in timpul sejurului meu. Am luat in ziua 2 niste jocuri pentru Playstation 3 la preturi ridicol de mici dar cretinii mi-au spus ulterior (dupa ce le achitasem deja cu cardul) ca sunt encodate pentru Statele Unite.. ceea ce era foarte fals. Inainte sa mi le iau apoi la preturi mai reazonabile de la alt magazin (care stia ce vinde), le-am returnat fara justificare, banii intrandu-mi inapoi in cont dupa 3 zile. Da, asa simplu este in State daca nu esti multumit cu un bun cumparat. In caz ca l-ai platit cu cash, primesti banii inapoi instantaneu, din cate am inteles.

Magazinul de unde am cumparat chestiile pentru consola se numeste GameStop si se afla intr-un Mall la 5 km distanta de magazinul Fry’s la care fusesem. Colegii mei romani au reusit sa o imbarlige pe o americanca sa ne duca pana acolo cu hybridul ei. Ce fata inconstienta (Allison).. a dus 3 romani complet straini 5 km pe motor way.. dar hybridul era nice… (o Toyota).

Ziua 3:

Luni am fost trezit la 5 dimineata de catre ING, care imi spunea ca sunt victima de phishing si ca cineva incearca de 3 zile sa imi ia 1500 de dolari din cont.. Problema era ca incerca zilnic cu cate 32 de dolari mai putin… deci clar un sistem informatic, nu un om.

Dupa mult stres si n telefoane, am fugit jos la receptie si am intrebat daca ei sunt responsabilii cumva. Mi-au raspuns senin ca “da” si mi-au explicat ca incercau sa imi blocheze suma pentru tot sejurul si pentru toata camera + taxe + garantie.. Le-am spus sa isi revizuiasca atitudinea, sa il factureze 50% pe colegul meu de camera si data viitoare sa anunte clientii de planurile lor grandioase.. Bine ca nu aveam chiar atata in cont.. altfel ramaneam fara bani de shopping si mancare timp de 9 zile..

Apoi a inceput conferinta si seara am mers cu colegii la Pike Market Pub, unde am mancat un hamburger dezgustator si am baut bere autohtona si mai oribila. Totul a costat 27 de dolari si cand am plecat imi venea sa vomit. La intrebarea politicoasa a chelneritei: “And.. how was everything?” am raspuns cu “Just horrible”. Mi-a spus “Sorry to have done that to you…”.

Ziua 4:

Dupa conferinta ne-am decis sa mergem cu colegii nostrii americani si nemti la un proper American steak. Am mers intr-un local vestit numit Brooklin si ne-a picat fata cand am vazut preturile din meniu… Am dat pana la urma 60 de dolari (cu tot cu service tax, tax si bacsis neadecvat) pe un New York Prime Strip Steak, pe un Beer Sampler de 7 beri locale si un Pilsner intreg. A durut la buzunar dar a fost extraordinar. Uitati-va la poze.. le veti recunoaste.

Ziua 5:

Miercuri dimineata ni l-au adus pe CEO-ul de la Stone Aerospace pentru a ne tine o prezentare extrem de interesanta si emotionanta despre progres si inovatie. Seara am avut parte de un chef tot la centrul de conferinte, unde am facut cunostiinta cu colegii mei din Belgrad, cu care am baut vreo 4 beri.

Ziua 6:

Seara, dupa sesiuni (si dupa ce am tras un somn de amiaz de 4 ore ca simteam ca clachez), ne-a dus firma pe campus la nava mama pentru a ne hrani, pili si amuza pe toti. A fost extrem de interesant.

Ziua 7:

Dimineata a fost iarasi adunarea mare de 5000 de colegi iar CTO-ul si CEO-ul ne-au grait (spalat pe creier) timp de 2 ore. M-au facut sa ma simt mai bine despre faptul ca lucrez la aceasta companie. In aceeasi seara am apucat sa dau si tura aia cu vestitul Mustang inchiriat. A fost biblic.

Ziua 8:

Febletea mea… nu Nemona.. cealalata feblete.. Museum of Flight.. muzeu de avioane cu magazin țapăn de souvenir-uri. Mi-am gasit in sfarsit machete adevarate si mi-am mai luat si o curea in forma de centura de avion. Acum va pot face instructajul ca un adevarat flight attendant.

Seara am mai mancat un steak si un desert autohton foarte bun. Am mai dat 40 de dolari si pe masa aia (precum spuneam.. in Statele Unite costa sa nu arati ca unul ce mananca doar la McDonalds si arata de parca ar suferi de mongoloidism) dar am zis ca daca tot este ultima noapte.. macar sa ma simt bine. Berea comandata a fost de import de data asta… Stella Artois direct din Belgia.. si aia a fost biblica.. asta a noastra este PischWasser..

Ziua 9:

Check-Out si plecare la aeroport la ora 11:00. Ajuns a doua zi la 18 seara in Timisoara.. Kaputt.. Acuma stiu ce inseamna JetLag.

Asadar, impresii Seattle/Statele Unite:

Seattle by Day

View Full Album

Seattle by Night

View Full Album

Mancare si bere

(Mancarea in state este ciudata. Veti intalni deseori carne dulce. Berea locala este dezgustatoare. Am ajuns la concluzia ca mai bine beau bere din import. Hamburgerii costa vreo 10 dolari si sunt bombe calorice. Daca vrei sa mananci sanatos si gustos, trebuie sa dai banu’, nu gluma. Statele Unite este tara in care este foarte scump sa fi slab. McDonald’s este de obicei cea mai ieftina varianta..)

View Full Album

Space Needle

View Full Album

Panoramic Views:

View Full Album

Museum of Flight (vis a vis de fabrica Boeing)

View Full Album

Un coleg de al meu a inchiriat cu 111 dolari un Mustang pentru 24 de ore. Nu a ratat ocazia de a face poze de cocalar in el.

View Full Album

                                     (normal ca o pun si pe Hi5. Doar acolo ii este locul)

Iar acum as vrea sa va prezint niste ciudatenii. Uitati-va atenti la panoul din lift, la Sauerkraut sandwhich si la faptul ca la Crowne Plaza nu exista slapi de unica folosinta dar exista biblie (merci bah!).

View Full Album

Also, be sure to check out my most recent deviations:

View Full Album

Fun Fact:

Legea americana spune ca este permis sa fumezi pe strada, insa mai este si mentionat ca nu ai voie sa fumezi la mai putin de 10 metri de orice intrare intr-o cladire.

=> Asa frica nu mi-a mai fost cu tigara pe trotuar din clasa a 7-a.

Related posts:

1. Impresii Praga
2. Sfert De Secol trăieşte tare

Dat fiind faptul ca era cod galben (meteo) in sud-estul Europei in perioada cand ne faceam planurile si rezervarile, am hotarat ca autocarul ar fi fost cea mai inteleapta decizie. Cel mai important beneficiu s-a dovedit a fi insa faptul ca am castigat aproape 2 zile la trip, petrecand in total 4 zile de sejur romantic in inima Europei.

Au fost probleme grave la dus.. dar nu vreau sa mai intru in prea multe detalii. A trebuit sa luam masina pana la Arad fiindca desteptii astia au uitat sa ne treaca pe lista de Timisoara (fiindca am indraznit sa ne luam biletele de pe site-ul lor), la vama ne-au bagat ungurii intr-un hangar si ne-au dat jos pentru o semi-perchizitie, o boratura de tiganca avea un cartus netimbrat pentru care am pierdut mai mult de o ora pe acolo, soferii conduceau un autocar ce nu era inregistrat pentru cursa respectiva (asta pe langa faptul ca dupa ce au venit din Germania au plecat direct muti de oboseala inapoi spre Praga), in Cehia au luat o amenda de 400 pe euro care au platit-o luand din “banii aia” (asta am auzit eu cand soferul s-a dus sa il trezeasca pe coleg din WC-ul in care se recrea intre ture) dar lovitura de gratie a fost cand unul dintre ei a luat-o la rost pe tiganca din spate care se facuse comoda cu o patura din dotarea autobuzului (“Da hai sefu sa ma incalzesti tu daca nu ma lasi cu patura aia..”).. feeric.

Am ajuns vineri dimineata la 10 in Praga si am inceput sa comunicam prin semne cu doamnele de la informatii din terminalul Florenc. Ele aveau stegulete cu Germania si Marea Britanie pe uniforma dar nu intelegeau daca vii sau pleci, daca vrei sa le dai sau sa le iei sau daca vrei sa cumperi biletele de autobuz sau de metrou. In final am reusit sa ma uimesc pe mine insusi cu abilitatile mele prolifice de orientare (eu care de regula sunt ca frunza verde intr-o locatie noua) si am ajuns la hotelul cozy si bun.. bah dar bun, nu gluma!

Hotelul se numeste Seifert, se mandreste cu 3 stele (adevarate), tarife ridicol de mici pentru ce ofera si receptioneri foarte apti. Micul dejun inclus era gustos si din belsug, conditiile aproape ireprosabile (usile nu sunt prea izolate fonic dar cat timp nu poate trece un matz pe sub ele, le declar ok.. kind of..). Acuma serios, chiar il recomand calduros. Este la 3-4 statii de autobuz de cele mai importante atractii turistice, intr-o zona nu prea deosebita dar linistita si cu un restaurant deosebit la 2 minute de el.

Dar ca de obicei, ce e o excursie intr-o capitala europeana fara poze (vizionare placuta!): (si recomand sa faceti click dreapta>open link in new tab cand va uitati la albume, pentru a nu naviga de la pagina principala)

Prague by Day

View Full Album

Prague by Night

View Full Album

Charles Bridge (Karluv most)

View Full Album

The Cathedral (din pacate prinsa doar noaptea.. sunt cam neclare)

View Full Album

River Cruise

View Full Album

The View

View Full Album

Chocolate Museum (cu magazin de desfacere)

View Full Album

Sex Machine Museum

View Full Album

Torture Museum (a se observa ca oamenii Domnului erau mesterii)

View Full Album

Muzeul de sticla al familiei Moser (cu magazin de desfacere, desigur)

View Full Album

Praga este un oras plin de cultura. Stateam si ne tot minunam cum s-a reusit sa se ajunga la asemenea splendori, dar ne-a explicat o ghida cum pe vremuri existau mai multi nemti si austrieci in Cehoslovacia decat slovaci. Atunci a devenit totul putin mai clar (ceva de genul: “Merci de fundatii.. we’ll take it from here.. voi mergeti la bere”).

Orasul este frumos si foarte romantic dar cel mai indicat este sa il vizitezi intre primavara si toamna (chestia asta este cam universala defapt). Nu este prea scump, o masa la un restaurant bun costa 7 euro, intrarile la muzee sunt acceptabile si berea costa cat apa minerala. Numai in cartierul evreiesc s-au gandit baietii ca e mai bine sa iti vanda bilete la pachet obligatoriu (cimitirul evreiesc este inclus in pretul de 300 de coroane cehesti). Noi vroiam sa vizitam doar cimitirul ca auzisem ca este un loc destul de unic, dar neavand timp si chef de toate sinagoagele lor (ca vazusem deja destule catedrăli), am renuntat la idee.. cam pacat. Dar voi sa mergeti!

Iar de sfarsit: Poze cu haz (si cu motivul pentru care scriu mai rar in ultima vreme)

View Full Album

(Răţoiul ala era comic ca vroia s-o înhâie pe doamna in vazul lumii –> that’s classic!)

Concediu Placut!

Sfert De Secol

Related posts:

1. Impresii München şi Linz
2. Impresii Londra

“Yes, London. You know: fish, chips, cup o’ tea, bad food, worse weather, Mary-fucking-Poppins. London.” (Snatch reference. Looooove it!)

Na ca am atins in sfarsit si partea acesta a Europei si trebuie sa recunosc ca este cel mai grandios si mai impunator oras in care am avut vreodata placerea sa pasesc. Dupa 13 ani de studiat engleza britanica, am avut norocul de a ma plimba pe strazile Londrei si de a fi inconjurat de accentul lor majestic si melodios.

In mare a fost o experienta nemaipomenita, dar stand doar 4 zile, a fost prea scurta si mult prea obositoare. Am dormit in primele 3 nopti in medie  7 ore pe noapte dar in ultima noapte am apucat sa inchid ochii doar pentru vreo 20 de minute. Cred ca cel mai bine ar fi sa descriu fiecare zi in parte precum intr-un raport de expeditie. Am facut in total 339 de poze si voi impodobi post-ul acesta cu ele.

In primul rand trebuie sa povestesc cu ce am fost pana acolo. Voi face si un rezumat al preturilor ca sa stiti cam cat costa o asemenea vizita de 4 zile cu tot cu transport, cazare, masa si atractii turistice. Cu o seara inaintea plecarii ne-am cumparat de pe net niste cartele numite London Pass, cu care aveam acces la majoritatea atractiilor turistice din Londra si cu care am putut circula folosind toate mijloacele de transport in comun prin cele 6 zone timp de 3 zile. Cartela a costat 80 de lire si ne-a economisit timp si vreo 100 de lire (ce le-am mai fi dat in plus pe langa cei 80 pe transport si intrari).

Am avut zbor “direct” din Timisoara catre Luton Airport, aeroport la o ora de autobuz inafara nordului Londrei. Luton este unul dintre cele 3 aeroporturi dinafara orasului. Aici aveti o harta cu toate 5. Biletul a fost foarte ieftin (200 RON dus-intors) dar si orele de plecare din Timisoara si de acolo au fost sinistre (orele locale 6:20 respectiv 8:05). Transportul intre Luton si London Victoria Station costa 15 lire daca se achizitioneaza dus-intors din aeroport (bus-urile circula si noaptea).

Day 1:

Ajunsi dimineata la 7 si ceva (ora locala) in Luton am asteptat primul autobuz si am luat-o spre oras. Pe drum era o vreme tipica insulei dar la un moment dat a iesit si soarele dintre nori. Ajunsi la Victoria Station ne-am dat jos si am stat sa fumam o tigara si sa ne holbam la cladiri. Era fantastic. Ne-am decis apoi sa mergem la Buckingham Palace (ca doar era aproape) inainte sa facem Check-In-ul la hostel. Am prins vreme extraordinara iar acestea sunt primele poze:

View Full Album

Am fost foarte norocosi sa prindem schimbarea garzii si cele 2 minute de liniste totala in cinstea Remembrance Day-ului.

Apoi am luat-o din loc si am trecut pe la Trafalgar Square ca sa vedem si noi columna lui Horatio Nelson. Vremea nu a mai tinut cu noi.

View Full Album

La Trafalgar Square ne-am bagat in statia de metro (Underground) si ne-am facut un pass de transport pentru o zi (5,60 lire) fiindca London Pass-ul ni-l facusem pentru Joi-Sambata. Un dus cu metroul in Londra costa 4 lire. Double-Decker-ul costa “doar” 2 (un dus). De acolo am mers sa cautam hostelul (The Generator). Hostelul era calumea. Avea tot ce-ti trebuia inafara de ceva noptiera sau masa pe care sa iti pui lucrurile. Am platit pe 3 nopti de cazare 55 de lire si am stat cu inca 5 in camera.

Dupa ce ne-am instalat la hostel am luat-o la pas si am cautat un loc in care sa mancam fish and chips (ca doar de aia am venit ). Am gasit un loc dragut, nu prea estetic dar ieftin. 4 lire a costat felul 2 si am zis merci. In Londra un felu’ 2 la un restaurant mai de Doamne Ajuta costa ~10 lire.

Seara din pacate nu am mai avut baterie iar Viki a insistat sa vedem aproape toate atractiile turistice importante inca din prima zi. Cred ca am mers pe jos vreo 10 km in ziua aia. Am murit de ciuda ca nu mai aveam baterie la camera iar vremea era perfecta (pentru Londra). In seara respectiva am vazut de dinafara: House of Parliament, Big Ben, Westminster Abbey, The Monument, London Bridge, Tower of London, Tower Bridge, The HMS Belfast. Vor urma imediat poze cu toate.

Day 2:

A doua zi ne-am trezit pe la 9 si am mers la RAF Museum. Cred ca asta si Tower of London sunt preferatele mele. Asadar, pozele de la Royal Airforce Museum:

View Full Album

Dupa muzeu nu am mai avut timp sa intram niciunde, asa ca in timp  ce Viki s-a dus la concertul Muse (eu am vrut sa ma duc la The Phantom of the Opera dar din pacate nu aveam cu cine si mai si costa 51 de lire intrarea.. i-as fi dat insa.. fiindca merita) m-am plimbat pe ruta serii 1. cu bateria plina si am surprins, cu toate ca ploua aproape torential, aceste minunate atractii turistice:

View Full Album

Apoi am fost in Soho si am mancat la un restaurant chinezesc respectabil pe saturate. Cu tot cu berea Tiger (import Singapore), m-a costat masa 20 de lire (dar macar a fost delicios si m-am saturat)

Day 3:

In ziua a 3-a mi-am vizitat de dimineata colegii de serviciu din Londra in timp ce copiii de Erasmu inca dormeau dupa o betie de “ce bine-mi pare ca va vad din nou”. Viki era curentat si el asa ca ne-am intalnit direct la Windsor unde am vizitat castelul (pe dinafara.. courtesy of Erasmus) si Eton College cu imprejurimile sale.

Poze de la Windsor Castle:

View Full Album

Poze de la prestigiosul Eton College:

View Full Album

(acolo studiaza numai oamenii cu Pedigree pe taxe anuale de cate ~28.000 de lire sterline.. dar asta nu ii opreste pe baieti sa isi puna postere cu femei pe pereti. fiti numai atenti la poza facuta la geamul de camin)

Day 4 (Hard-Core-Power-Trip Day):

Spun asta fiindca ne-am dat seama in ziua a 4-a (ultima) ca nu consumaseram nimica din banii inclusi in London Pass pentru intrari la toate atractiile astea. Ne-am trezit asadar la ora 8 si la 11 eram deja pe Tamisa pe barca de croaziera. Acuma va urma un baraj de poze de pe Tamisa, Tower of London, Tower Bridge, HMS Belfast, St. Paul’s Cathedral, The Monument of the Great Fire of London (1666). St. Paul’s a fost singurul loc unde nu am mai apucat sa intram fiindca in carticica primita cu London Pass era gresita ora de vizita.

Thamse River Cruise:

View Full Album

(Pozele pe intuneric le-am facut dupa 17:00 pe drumul inapoi cand am baut cu Viki o bere de “mission accomplished” sus pe deck)

Tower of London:

View Full Album

(Poza Nr. 2 de aici este poza mea preferata. Iar acela este un Trebuchet, nu o catapulta)

King Henry VIII War Exhibition (din Tower of London):

View Full Album

Tower Bridge (& Engine Rooms):

View Full Album

HMS Belfast:

View Full Album

(tunurile alea trageau pana la 22 km)

St. Paul’s Cathedral:

View Full Album

The Monument:

View Full Album

Dupa o asemenea zi (4) imaginati-va ca nu am dormit decat vreo 20 de minute. A fost destul de aiurea. In caz ca alegeti sa zburati cu astia, ganditi-va foarte bine cand va planificati ultima zi si ultima noapte.. este important!

Concluzia mea este ca Londra este cel mai grandios si impunator oras vazut de mine vreodata. Pana acuma, Amsterdam a fost pe locul 1. la mine dar daca stau bine sa ma gandesc, nu prea se potriveste o comparatie intre cele doua orase.. sunt din alta liga fiecare. Din cate am vazut din poze, Londra cam “face” Paris-ul, insa.

Londra este extrem de mare si de plina, insa infrastructura permite o fluidizare nemaipomenita a traficului. Metroul are vreo 6-7 magistrale iar double-decker-ele si taxi-urile au banda lor proprie. Aproximativ 50% din populatia orasului nu este de origine engleza sau chiar din Londra. Din punctul meu de vedere, Londra este un loc magnific, insa are 2 mari defecte: este oribil de scump (cele 4 zile cu avion low cost si stat la hostel, mancand in total de maxim 5 ori in oras m-au costat ~400 de euro) si ploua zilnic. Daca nu va deranjeaza aspectele astea, Londra chiar este o optiune. Pe mine ma deprima vremea, sincer.. but that’s just me. Despre femei am auzit tot timpul ca sunt foarte urate. Am patit la fel ca si cu Danemarca, am vazut mai multe frumoase decat mai putin frumoase. Deja ma enerveaza stereotipurile astea… dar pana una alta.. Londra nu este chiar Anglia.

Ca final avem aici multe poze cu haaaaaz

View Full Album

 

Concediu Placut!

Sfert De Secol

Related posts:

1. Impresii München şi Linz

Deja de la intrarea in “orasul” Hunedoara se vedeau vechile ruine comuniste din care s-a furat tot ce s-a putut fura (pana si armatura din betoane) si unde nu se mai pot organiza nici macar meciuri de paintball din motive de siguranta.

Ajunsi la castelul Huniaziilor, ne-am invartit putin prin zona pentru a prinde niste unghiuri amarate din care puteai surprinde macar o particica din “frumusetea” castelului vestit. Asadar, urmand maxima ca o poza valoreaza cat 1000 de cuvinte, nu ma mai lungesc deocamdata la discutii si va prezint albumele:

View Full Album

Deci nici nu vreau sa spun cate gunoaie erau in jurul castelului, cat de neingrijita si distrusa este toata zona ce il inconjoara. Castelul este mai mult o ruina, steagurile din sala cavalerilor sunt chinezesti si kitsch-oase iar unele parti din el ar trebui sa fie inchise pe perioada restaurarii (care se spune ca ar fi contractata de catre o firma serioasa), nu de alta dar ai toate sansele sa iti iei un bolovan in cap sau sa cazi peste vreo balustrada. Ce sa zic.. pacat. In loc sa aibe un magazin mare de souvenir-uri, aveau vreo 3-4 imprastiate prin castel. Calitatea marfii lasa de dorit iar preturile erau ridicole pentru ce iti ofereau.

View Full Album

Acestea erau grandioasele armuri si arme ale Huniaziilor. Era pe acolo un ghid amarat (chiar cu adidasii rupti in cur s-ar putea spune) care explica cum pe vremea respectiva doar aristocratii isi permiteau sa dea echivalentul a ~50.000 de euro pe o armura. Pe langa faptul ca au ramas doar ghioarlele astea in castel, nici nu as baga mana-n foc pentru autenticitatea lor. Uitati-va numai cat de jenanta era iluminarea: cate un neon de 2 lei in fiecare vitrina, plasat strategic ca sa te pisi in ele de poze. Se pun spoturi in astea, bah cretiniilor!

View Full Album

Dupa ce ne-am scarbit la castel o tura (cel putin eu.. dar poate sunt eu mai pretentios) am decis sa mergem la restaurantul dupa care tanjisem toata ziua. Se numeste “Rustic” (foarte original) si fusese recomandat de Domnul Dan ca fiind cel mai de lux restaurant din Hunedoara (ceea ce si este). Mi-am comandat o ciorba de burta si un gulyas de vita. Dupa 3 minute se intoarce domnisoara si spune ca nu are vita.. Am stat dupaia vreo 10 minute sa ma gandesc cam ce as vrea in locul ei. Pana la urma mi-am comandat tigaia “rustic”, pe care o puteti viziona in poza din stanga. Papanasii chiar aratau splendid. Pacat ca nu erau umpluti cu o dulceata mai de Doamne Ajuta.. Mancarea din tigaia respectiva arata interesant, era insa doar un papricas ordinar. Mi-a placut insa cum mi-a raspuns ospatara atunci cand am comandat-o: “buna alegere!!”… fuck you.

Ce a urmat dupaia a fost insa foarte interesant si de recomandat. Pozele au iesit tare bine deci sper sa va placa:

View Full Album

Aceasta este Biserica Sf. Nicolae din Densus si a fost construita prin secolul 12 avand ca material principal pietre funerare romane refolosite. Acesta este un monument crestinesc care intradevar merita vizitat. Fiind amplasat intr-un cimitir, nu au indraznit inca romanii sa il strice sau sa il orneze cu pet-uri.

Na, cam asta fu excursia. Mi-a amintit cat de distrusa este tara noastra defapt si cat de prosti gospodari sunt majoritatea romanilor. Avem si noi cateva monumente istorice si peisaje frumoase dar nu se ocupa nimeni de ele. Mi scarba.

Pentru varianta Domnului Dan, dati click aici. (Pozele le are tot de la mine.. ca si vizitatorii.. lol)

No related posts.

“Dacă îţi doreşti ceva cu adevărat, vei reuşi. Dar în acelaşi timp trebuie şi să ai grijă ce îţi doreşti, că poate ţi se întâmplă.”

Oricat de imputit, supraaglomerat si urat ar fi, as minti daca as spune ca nu imi va fi putin dor de el. De 4 ani locuiesc pe aici si m-am obisnuit cu un anume stil de viata, am cunoscut foarte multi oameni si m-am dezvoltat puternic pe mai toate ramurile posibile. Bucuresti mi-a oferit multe avantaje si satisfactii dar mi-a cauzat si foarte mult stres si lipsa de fericire (fenomenul cred ca se numeste “viaţă”).

Exemplu de stres si nefericire? Ceva de genul:

As Things Unfold

Let truth be told
Let songs be sung
As things unfold
I do fight on..

These 4 long years I’ve lingered here
and my soul kept on crying
For truth be told
As things unfold
I was slowly, slowly dying.

And one should know
that horrors show
themselves as little glimpses,

In time, with rhyme 
and strength divine
they stir one’s buried weakness.

In misery and loneliness
With no caress
and much distress
I leave you now and find my path
to quench my wrath
in freedom..

Dar post-ul acesta nu este unul trist si melancolic! Este unul in care jubilez!

Acum 23 de zile am primit vestea cea mare, afland ca, in sfarsit pot pleca. Au urmat apoi ~2 saptamani de angoasa si uimire. Totul parea ireal, ciudat si intr-un oarecare fel intimidant. Toti ne temem de schimbari radicale ale rutinei dar mi-am dat seama ca fusesem orbit in ultimele 2 luni de mirajul Bucurestiului de vara. In aceasta perioada, in ciuda caldurii sufocante (care in anul acesta a fost mult mai milostiva decat in cei 3 ani precedenti) orasul este cel mai aerisit datorita vacantei elevilor/studentiilor si datorita concediilor. Imaginati-va cat de pustiu pare Bucurestiul intre 1 iulie si 1 septembrie, cand pensionarii ce se tem de caldura stau in casa, elevii si studentii nu merg la scoala/facultate iar majoritatea populatiei active paraseste orasul pentru a se recrea. Pare chiar mirific. Asa ar trebui defapt sa fie Bucurestiul pentru a fi suportabil, deoarece infrastructura nu permite o viata placuta decat pentru jumatate din populatia sa.

Dupa acele ~2 saptamani, gandindu-ma la toata teoria asta, mi-am dat seama ca incepand cu 15 septembrie (cand elevii incep iarasi scoala si studentii alearga de nebuni impreuna cu parintii prin oras pentru a gasi gazde, camin sau chirii) lucrurile incep sa se duca dracului instantaneu iar Bucurestiul revine la onorabilul sau statut de “shithole”. Dar 15 septembrie este doar inceputul. Urmeaza apoi si vestitul 1 octombrie cand incepe si facultatea. Acela este apogeul ororii.

Mi-am dat seama, asadar, ca nu prea are de ce sa imi mai fie dor de el, mai ales ca voi avea privilegiul de a-l vizita cate o saptamana in Decembrie, Martie, Iunie si Septembrie pentru urmatorii ani (acuma nimic nu este sigur in viata dar acestea imi sunt ordinele momentan). Chiar cred ca ma voi bucura de acest avantaj, fiindca in Bucuresti poti intreprinde multe lucruri ce in alte locuri din Romania nu sunt posibile. Asadar, sunt fericit si usurat.

Am pregatit un album cu peste 30 din cele mai frumoase poze facute de mine vreodata in Bucuresti (asta ca sa vedeti ca Bucurestiul poate fi si foarte placut cateodata).

View Full Album

Foarte important de retinut este faptul ca vestul tarii noastre nu este deloc reprezentativ pentru Romania. Pentru a face intradevar cunostiinta cu tara noastra draga si cu numeroasele culturi cu care ne mandrim, este absolut necesara o vizita (preferabil de minim o saptamana) la Bucuresti. De ce? Fiindca de aici pornesc majoritatea lucrurilor. Aici simti adevaratul puls si, de ce nu, aici se invart adevaratii bani din tara asta. Este o extraordinara punte de lansare pentru orice roman, este un rau necesar ce da numeroase roade in timp.

Lucruri ce imi vor lipsi grav de tot incepand cu luna septembrie:

- Glumele si barfele (la care nu o sa mai am atat acces) din pauzele de tigara (si nu numai) cu colegii de la serviciu

- Razvan (colegul de apartament care se tireaza si el in scurt timp)

- Puiul Casei (vezi post-ul cu mancarea in Bucuresti)

- Fru Fru (la fel ca mai sus)

- Shaormele adevarate de oaie si berbec

- Autobuzul 300 nevăr forget..

Cred (dar nu sunt sigur) ca imi vor mai lipsi si zbieraturile frenetice ale tigancilor ce colecteaza fier vechi dimineata:

I-am si filmat pe nenorocitii astia (si tiganca sarea foarte comic pe fier ca sa-l rupa de la capete).. dar nu mai gasesc clipul si mi-ar fi lene sa il convertesc pentru site oricum.

Incepe un nou capitol, un capitol in care sper ca viata sa imi aduca mai mult din tot ceea ce mi-a lipsit toti anii astia.. Ma simt de parca m-as intoarce din razboi. Mission Accomplished!

Fuck yeah!

Am pregatit si niste artificii pentru (mine) a-mi celebra plecarea (functia de pozat artificii de pe Sony-ul meu “ruleaza”… si da, merit artificii)

View Full Album

Si cum va tot spuneam ca nu ati cunoscut adevarata Romanie pana cand nu ati vazut si estul ei, va las pana luna viitoare cu Mambo Siria, un clip muzical cu specific:

Toodeloo!

Related posts:

1. Sfert De Secol trăieşte tare
2. Sfert De Secol trăieşte
3. Sfert De Secol despre Interviuri