Am avut insa brad natural anul acesta. De multe craciunuri nu am mai avut asa ceva in casa. A fost deosebit. Multumesc tatalui meu pentru suportul construit in dimineata in care eu eram inca prea mahmur pentru a intelege pana si instructiuni de genul “cu verdele-n sus”. Bun chef, a propos.. Am ras toata noaptea.

(I-am pus beteala sugestiva. Rosul reprezinta sangele varsat la revolutie degeaba, galbenul simbolizeaza graul cu care nu mai stim demult sa aprovizionam intreaga Europa iara albastrul cerul ce pe vremuri nu reusisem inca sa il poluam atat de tare)

Probabil ca va mirati de ce m-am tuns din nou la trei milimetrii ca in clasa a 11-a. Raspunsul se ascunde in acele trei luni in care nu am mai postat nimica pe blog. Jigodiile astea mici m-au facut sa-mi smulg parul din cap. Dar se reface acuma. E ok. Doamnele ajuta! (plus ca dupa 2 ani de sala, am sperat ca voi avea si eu o aliura de Vin Diesel. In final am adus mai mult a Ghandi, mai ales cu dioptriile mele)

Stau si ma uit acum la ultimul post de dinaintea perioadei “grele” (adevarul e ca in restrospectiva poti judeca la rece si iti dai seama ca te-ai enervat pentru niste cacaturi care chiar nu conteaza). Era mult tranquilité in vorbele mele de atunci. Stiam ca va urma ceva aiurea, insa dracu’ si-a imaginat ca va fi atata de insuportabil (sau ca imi voi gestiona eu nervii intr-un mod atata de prost). Pot spune ca a meritat, insa. Mi i-am facut prieteni pe oamenii de calitate iar pe prosti i-am pus elegant la respect. Initial am incercat cu forta, insa de regula e mai intelept sa seduci subtil. Este si un exercitiu bun pentru viitor, de altfel. Nu va lasati coborati la nivelul prostiilor. Au mai multa experienta decat voi in zona aia.

Revenit in Timisoara dupa 102 zile (recordul anterior fusese de 99, in 2007), mi-a luat vreo 3-4 zile sa ma obisnuiesc cu ideea ca sunt intr-adevar acasa. Nu-mi venea a crede ca era real. Insa si mai comic a fost ca dupa o saptamana imi parea ireal faptul ca fusesem vreodata plecat in Franta la studii. Imi parea ireal faptul ca in Septembrie plecasem sa imi urmez visul, ca detineam cheia la un apartament aproape de Atlantic si ca aveam lucruri in acel apartament, ca imi facusem prieteni noi din atatea colturi diferite ale lumii, ca imi largisem orizonturile atata de tare incat, la un moment dat, devenise coplesitor, si ca petrecusem atatea saptamani in acelasi areal (scoala–sala–supermarket-apartament), mai mult sau mai putin singur; suferind de extenuare psihica din cauza nerviilor, volumului de munca si a deadline-urilor. Trebuie sa devin mai putin exigent cu mine insumi… stiu.

Si imi place enorm materia pe care o parcurgem si simularile ce le organizam (si nu as fi crezut niciodata ca poate fi un domeniu ce sa iti stimuleze creativitatea), insa trebuie sa recunosc ca doua semestre nu ajung pentru parcurgerea unei materii de genul intr-un ritm rezonabil. Pur si simplu nu apucam sa citim nimica in afara cursurilor. Poate era mai bine daca mai asteptam vreo 3 ani sa preiau un post de conducere in firma si sa incep un MBA in paralel. Dar unde naiba sa il fac si pe ala. La Bucuresti? Nu, multumesc… cu toate ca shaorme si masaje ca acolo nu am mai intalnit nicaieri.. hmm… shaorme si masaje… me gusta.

Am pornit cu ideea ca vreau sa devin un specialist, nu un generalist. Am si respins o oferta de upgrade gratuit la un EMBA de ESC Rennes pe motivul asta. Sper sa nu regret asta prea tare pe viitor, insa. Dar pana una alta trebuie sa imi gasesc o practica pentru vara. Deja am fost respins politicos de catre doua firme, iar eu nu sunt obisnuit cu respingeri in campul muncii. Pe vremuri, cand aplicam la 5 joburi, eram invitat la 5 interviuri si mi se faceau 6 oferte. Sunt vremuri extrem de grele in Europa, iar faptul ca sunt roman nu ajuta. Este nasol si sa nu stii incotro te indrepti, unde vei ateriza sau ce vei face peste un an. Dar mai nasol este sa stii ca te indrepti in directia gresita si sa nu o carmesti din timp. Imi place sa cred ca imi urmez visul. Insa cateodata imi doresc sa fi avut un vis mai usor de indeplinit. Ma rog.. tot timpul se poate si mai rau, si sunt sigur ca peste vreo 5 ani o sa ma uit inapoi la perioada asta si o sa ma injur pentru cat am fost de stresat si incapabil sa ma bucur de libertatiile din perioada asta.

Am si invatat cate ceva anul trecut, extra-curicular vorbind (ca de noul meu domeniu nu mai zic):

1. Timpul este probabil cea mai pretioasa resursa pe care o detinem (impreuna cu sanatatea, desigur). Inteleg acum de ce oamenii de succes se culca de regula pe la 23:00 si isi incep ziua la 08:00. Nu prea mai ai cum sa faci fata, altfel… cel putin nu de la o anumita varsta-n-colo si cel putin nu in era informatiei; iar cofeina in surplus te distruge incet dar sigur. E greu sa le faci pe toate, dar unii (ca mine, de altfel) incearca totusi si suporta consecintele. Am o colega foarte isteata si foarte ambitioasa in Franta. Cel mai mult imi place ca daca am o treaba cu ea in pauze si lumea nu stie pe unde umbla, trebuie doar sa urmez mirosul de Red Bull si fum de tigara pentru a o gasi. Nu-i dai doar 22 de ani cand o vezi…
2. Francezii sunt cei mai mari oportunisti. Mai nou, cand vine vorba de format echipe pentru proiecte noi, se freaca de mine ca Tuomas cand ii arati pliculetul mov de Whiskas… si asta dupa ce, timp de o luna de zile, m-au cam urat pentru ca “deranjam”. Mai am exemple, insa nu vreau sa mai intru in detalii. Francezii au totusi si calitati, trebuie sa recunosc. Daca le aduni plusurile cu minusurile obtii totusi un rezultat pozitiv. Nu se poate spune acelasi lucru si despre romani, din pacate.
3. Romanii nu sunt un popor latin, a propos. O spun cartile de specialitate si v-o explic si eu. Noi doar ne dorim sa avem trasaturi latine. Insa noi avem doar o influenta lingvistica de la ei. Oricat ne-am caca pe noi toata ziua, suntem balcanici si atat, din pacate (nu ca popoarele latine ar fi mult mai breze). Aia cu romanizarea a fost demult de tot. De atunci au mai trecut frumos turci, unguri, austrieci, nemti si rusi prin ograda noastra. Si toti si-au lasat frumos amprenta.
4. Este foarte dificil sa gasesti un echilibru intre educatie corecta si satisfacerea nevoilor materiale ale copilului tau. Sistemele de invatamant care stimuleaza ca la carte gandirea (exemple precum scolile finlandeze) sunt foarte rare, deci va trebui probabil sa jucam un rol esential in dezvoltarea gandirii odraslelor noastre. Problema la capitolul “mult timp petrecut cu copilul” este ca, de regula, nu vom mai avea posibilitatea de a face bani suficienti pentru a le satisface si toate nevoile materiale (care, gratie societatii in care traim astazi, inevitabil vor aparea). Sosit in Franta am dat peste un pusti inalt, aratos si cu multi bani, care, din momentul in care a facut cunostiinta cu mine, a inceput sa ma intrebe tot felul de chestii pentru a determina daca nu cumva sunt mai bun decat el la… orice. Dupa vreo 2 saptamani eram inca de parere ca voi avea totusi ceva de impartit cu individul respectiv, asa ca, urmarindu-l, am inceput sa il cunosc tot mai bine prin intrebarile ce le punea in timpul cursurilor (asa iti dai seama de limitele si lacunele unei persoane cel mai bine) si mi-am dat seama de faptul ca, tatal sau, care apare in toate conversatiile sale, totusi nu a reusit sa petreaca destul timp cu el. Mai mult, din dorinta de a-si face fiul fericit, i-a cumparat un ceas nepotrivit (nu avea cum sa il reprezinte inca) si l-a facut sa arate ca un papagal. Mai multe despre aparente de genul intr-un post urmator. Acum va sunt dator cu detalii pe tema asta.
5. Sistemele de invatamant liberale stimuleaza mai mult creativitatea (prin intrebari deschise si programa flexibila/la alegere) iar sistemele conservatoarea (programa fixa si identica pentru toti) mai mult mediocritatea. Acesta este motivul pentru care in Statele Unite ale Americii exista mai multi inovatori (sa ii numim mici genii) si mai multi oameni simpli, iar tarile din cealalta categorie (China fiind exemplul extrem) produc specialisti mediocri pe banda rulanta.
6. Romania este intr-o situatie precara din care, datorita contextului economic actual si al lipsei de educatie, nu va mai putea iesi repede. Cand locuiesti in tara noastra te obisnuiesti cu multe probleme si, incetul cu incetul, nu le mai observi atat de usor. Dupa ce locuiesti in vestul Europei vreo 3 luni constant si inspiri toata civilizatia si bunastarea pentru care au uitat localnicii demult sa mai fie recunoscatori, reusesti sa iti dai seama cum lucrurile in Romania in ultimii 20 de ani au mers, si continua sa mearga, din rau in mai rau. Romania a devenit o tara in care, mai nou, orice spirit intreprinzator si al bunului simt este batjocorit si umilit. In Romania doar oamenii in ‘trening’ si la costum prospera, cu precadere in mod ilegal. Nu mai avem spitale, scoli sau infrastructura iar singurele firme care mai prospera sunt cele afiliate politic. Eu personal am ramas uimit de cat au crescut preturile la mancare. Si credeam ca in Franta era scump. Haideti sa va spun un secret. In vestul Europei mancarea nu este cu 50% mai scumpa din cauza costului mai ridicat al fortei de munca. Mancarea se produce in principal cu utilaje care functioneaza pe curent (aparate care, de altfel, sunt probabil mai eficiente decat cele folosite de catre producatorii Est-Europeni). Ia luati in mana o sunca de piept de curcan sau de pui la supermarket si comparati de pe eticheta procentajul de materie prima (carnea care sperati sa o cumparati) cu procentajul de aditivi (amidon de porumb, apa, sare, soia, iara niste apa). Asa obtineti raspunsul pentru cei 40% din diferenta de pret. Producatorii romani inca nu sunt suficient de educati pentru a pricepe ca profitul (in tarile civilizate si cu economii sustenabile) nu trebuie mentinut constant prin facerea de rabat la calitate, ci prin eficientizarea procesului de productie. Asta necesita, desigur, si o portie buna de inovatie (pentru care multe banci abia asteapta sa dea credite sustenabile, de altfel).

Va doresc un an cat mai usor si realizari cat mai frumoase in campul muncii. La situatia economica actuala din uniunea europeana si mai ales din Romania, vom cam avea nevoie de tot norocul posibil. De asemenea, va doresc sa zambiti cat mai mult si sa petreceti cat mai mult timp cu cei dragi, live. Nu va petreceti noptiile singuri pe 9gag, chemati-va prietenii si uitati-va impreuna.

Related posts:

1. Despre munca de acasa si noi inceputuri
2. “No country for young men” sau “Lasa Verona, hai la Sorbona”

Insa de multe ori trebuie sa trecem prin foc si para pentru a ne indeplini visele. Altii s-au aruncat cu capul inainte intr-un necunoscut mult mai primejdios si imprevizibil decat cel in care m-am lansat eu. Sunt extrem de norocos sa am 2 parinti care sa ma sustina din plin, o plasa de salvare de care, la o adica, nu multi beneficiaza si trebuie sa indure. Sa indure un job din care stiu sigur ca nu vor reusi sa iasa la pensie (de regula fiindca este prea solicitant; suntem mercenari, putem face aproape orice, doar ca, in general, ceea ce nu ne face placere ne termina), un job ce ii va descalifica poate complet in urmatorii 10 ani din cauza plafonarii (e comod sa te complaci), un sef mitocan si fara competente (nu ca ultimul meu sef ar fi fost aiurea, dimpotriva, a fost formidabil, dar fiindca am vazut pe pielea mea si pe pielea altora ce inseamna asta), o viata mediocra in care sa nu se intrevada o schimbare in bine. Eu imi permit sa fac pe nebunul. Si datorita norocului pe care l-am avut de acasa dar si datorita faptului ca am tras toata viata si am facut tot posibilul din ce mi-a trecut prin cale.

Dorinta mea in ultimii ani a fost sa devin un adevarat specialist intr-un domeniu de nisa din care sa pot si iesi lejer la pensie. Adevarul este ca si la fostul loc de munca m-am descurcat binisor, insa nu as fi putut egala niciodata mandrii posesori de fleshlight-uri, oameni care sunt mai mult roboti decat fiinte umane, colegi care dupa 4 ani de zile nu mi-au raspuns nici macar cu un “du-te dracului” la scrisoare de plecare pentru care m-am strofocat 2 zile. Am primit urari de bine si multumiri din partea unor oameni de la care nici nu ma prea asteptam.

Un amic m-a intrebat cu ce am ramas dupa 4 ani de munca la aceasta firma. A trebuit sa reflectez putin. Probabil ca cel mai bun raspuns ar fi: o super chestie in CV, niste skill-uri noi in domeniul rezolvarii sistematice a problemelor informatice, o viza de 10 ani pentru Statele Unite, 2 certificari in tehnologiile invatate, posibilitatea de a ma intoarce la ei in aproape orice tara vorbitoare de engleza, germana sau franceza (am muncit mult pentru a-mi asigura loc de multa buna ziua iar multi oameni din pozitii de conducere au regretat ca plec), multa experienta de viata si suficienti bani pusi deoparte pentru a face un masterat de talia asta (aviz rapitorilor care cer rascumparare.. prea tarziu.. am platit deja toata scoala). Trebuie sa recunosc ca a fost extrem de greu sa ma despart de firma asta. Pentru aproape 4 ani de zile: m-a platit, m-a hranit, m-a plimbat, m-a imbracat, m-a asigurat si m-a repectat destul de mult (mai ales pentru o tara precum Romania). Noroc ca mi-am putut asigura o trecere mai lina (1 luna de concediu de odihna + o luna de concediu fara plata pana la lichidare). Nu a fost chiar asa dramatic, cu toate ca e ciudat sa predai un metru cub de echipament IT. M-au lasat doar cu tricourile inscriptionate. Si alea rupte-n cur…lol.

As dori insa sa nu fiu inteles gresit in legatura cu titlul. Nu sunt de parere ca in Romania nu se poate trai si binisor (suntem, totusi, in primul sfert din lume ca nivel de trai). Insa chiar daca as ajunge sa castig 2000 de euro pe luna fara sa trebuiasca sa imi neglijez foarte tare familia si sanatatea (cam greu, mai ales in Timisoara, fiindca in Bucuresti eu nu vreau sa ma mai intorc), tot ar ramane problema scolilor si a spitalelor. Replici de genul “daca parintii nostrii au reusit pe vremea aia cand totul era mai rau, vom reusi si noi”. Defineste “a reusi”. Eu nu vreau sa renunt la hobby-uri pentru meditatiile copiilor mei si nici nu vreau sa imi rup de la gura pentru a plati o bunica/dadaca. Unii se intreaba scarbiti.. “de ce se plange asta atata?” Eu in Romania era sa mor de n ori in primul meu an de viata! Si nu din cauza faptului ca m-am nascut la 8 luni si se atinsese deja cota de cezariene pentru anul acela (culmea), ci fiindca am prins o infectie din dragul nostru spital. Am stat in perfuzii o gramada de vreme iar doctorii deja le spuneau deja parintilor mei ca sa nu fie tristi fiindca sunt inca tineri si mai pot face alt copil. Ce sa zic.. am avut noroc. Problema este ca, in ziua de astazi, situatia din spitale nu s-a schimbat. De ce sa dau 1100 de euro pe o nastere la un spital privat sau de ce sa dau 1500 de euro pe o operatie la Szeged? Ca sa nu mai imi permit dupaia nici macar un Renault Megane si sa trebuiasca sa imi cumpar Dacie? Si nu, Dacia nu este o masina suficient de buna. E ok doar daca vrei sa cari 3 Doreli si niste saci de ciment sau faianta cu ea. Ah, stai.. ca nici double cabin nu se mai fabrica. Va trebui sa asteptam pana se inventeaza betonul armat la plic. Nu ajunge ca in 5 ani de munca am platit statului peste un miliard de lei vechi in impozite si am primit inapoi beneficii si servicii de nici 10% din suma? Si de ce sa ne bazam pe ajutor de la parinti cand ar trebui sa ii lasam sa isi traiasca pensia la maxim. Cred ca ne-au ajutat suficient pana acum. Un sfert de secol e destul. E timpul sa incepem sa ii ajutam si noi pe ei.

Dar hai sa va povestesc si ce mai fac. Cum am ajuns in Franta.

Pe 5 Septembrie, la 10:45, am luat un avion WizzAir spre aeroportul din Beauvais, de langa Paris. Eram obosit tare fiindca, dupa ce m-am intors din Italia, a fost o cursa contra cronometru sa imi pregatesc plecarea. Lichidare, ceritifcare, analize medicale, vreo 20 de ore de troubleshooting investite in Iphone-ul codat pe care l-am primit cadou, bagaj si oranduire a echipamentului electronic, scrisoare de plecare dupa aproape 4 ani de job care a insemnat mult pentru mine. Ce stranduri si masaje fine toata luna asa cum am sperat tot anul.. astea-s vise umede.

In avion m-am asezat langa un cuplu destul de curatel. Pareau studenti, insa numarul de cruci facute la decolare mi-au dat de inteles ca au plecat la munca. Erau intr-adevar de 2 ani in Paris la munca. Au fost foarte politicosi. Mi-au confirmat instructiunile care mi le tiparisem pentru a ajunge din Beauvais in Rennes. Eram ingrozit complet la aterizare. Ma mir ca m-au mai tinut balamalele. Cu o geanta de mana de 9 kg si un geamantan de 27 de kg am iesit din aeroport (doar 2 tigani pe tot avionul, apropo.. si doua prostituate.. una avea vreo 80 de kg si era toata in roz.. ca o scroafa arata, scroafa cu sclipici), am cumparat un bilet de autobuz cu 15 euro pana in Paris. Odata coborat din autocar, am mai auzit doar franceza in jurul meu. A fost terifiant. Am facut vreo 10 minute pana la prima gura de metrou si am constatat cu stupoare ca nu exista scari rulante decat ocazional prin catacombele pariziene. Are 23 de magistrale sistemul lor de metrou. Normal ca am gresit magistrala prima oara. Si normal ca am transpirat ca un caine, alergand prin catacombele alea cu 38 de kg de bagaj in brate. Am uitat sa precizez ca a trebuit sa schimb 2 metrouri pana la gara de TGV spre Rennes. Eram iarasi contra cronometru deoarece trebuia sa ajung pana la 18:30 la receptia cazarii mele din Rennes. Intr-un final am ajuns in gara Montparnasse cu vreo 5 minute inainte sa imi plece trenul, insa gara aceea este gigantica iar eu intram in ea pentru prima oara. Am alergat cu geamantanul meu pe scari rulante in sus si am ajuns pe peron in minutul in care trebuia sa plece trenul spre Rennes. Nu aveam bilet insa bilet dar stiam ca se poate cumpara de la conductor putin mai scump. Pe peron asteptau 2 papitoi dinaia de la SNCF si dupa mine au inchis poarta. I-am pus sa imi confirme ca e trenul corect si ca pot cumpara bilet dinauntru si am fugit spre usa de la tren. Inainte mea mai urca tocmai atunci cineva iar conductorii de la poarta erau inca in spatele meu. Dau sa intru dar usile se inchid. M-am gandit ca nu e nicio problema ca doar cei doi angajati SNCF erau inca in spatele meu. Doar ca spre stupoarea mea, ei nu trebuiau sa intre in tren, iar usile se inchisesera automat DE TOT. Am pierdut acel tren si a trebuit sa il iau pe urmatorul dupa o ora. Trenul insa nu a plecat instant. A mai stat acolo cu usile inchise pentru un minut. Am zis ca inca 5 faze de genul si imi bag picioarele in toata civilizatia lor, de tot. M-am rugat de ei sa deschida usa fiindca trebuia sa ajung in Rennes très urgent!!!… mais pul@. C’est entièrement automatisé.

Am luat urmatorul TGV si m-a costat 55,80 pana in Rennes. 308 km in 2 ore si 8 min. Si asta nu e cea mai buna ruta posibila pentru acest tren. La 200 km/h mi s-au infundat urechile. Ajuns in gara din Rennes la 18:10, am luat-o din nou la fuga spre iesire. Trebuia sa ma astepte un student in tricou rosu insa nu am vazut nimica de genul asa ca am sarit in primul taxi. Mi-a luat 15 euro pentru 15 minute dar m-a adus la destinatie si am reusit sa ma cazez in acea zi. Am baut 3 litri de lichide in acea seara. La shaormerie m-am trezit vorbind franceza. 5.5 euro costa un kebab mic cu cartofi prajiti. Cam scump avand in vedere ca imi pot cumpara o conserva de linte cu carne buna cu doar 1.50 de la supermarket.

Cazarea este cum nu se putea mai bine. Am un studio de 20 mp cu baie si mini-bucatarie proprie. Se intra in cladire cu card de access si e cineva la receptie vreo 8 h pe zi. Cu 7.5 euro iti poti spala si usca hainele jos intr-o sala. 4 euro costa spalatul, 2.5 uscatul si 1 euro detergentul. Poti sa iti aduci detergentul tau propriu si sa iti usti hainele in camera pe un suport primit de la ei. Camera e complet utilata. Fac 5 minute pe jos pana la facultate. Suntem cel putin 35 de studenti de la scoala de comert in aceasta cladire. Toata distractia costa 465 de euro pe luna, din care sper ca statul francez sa imi ramburseze ~150 de euro pe luna (studentii straini beneficiaza de ajutor de la stat in ceea ce priveste cazarea). Imi place insa ca pana la etajul meu e mocheta pe jos, deci chiar daca e vreme aiurea afara.. nu voi aduce niciodata mizerie in camera. Conteaza.

Scoala este fabuloasa. Are 2803 studenti, din care jumate in bachelor-ul lor de economie (Program-Grande Ecole). In rest mai suntem multi la Masterate (cred ca vreo 700) si la Executive MBA. In interiorul cladirii avem palmieri, cantina (3.7 euro un felul doi proaspat), biblioteca, calculatoare (tastatura Azerty, ouch!), sala de fitness + sala de balet/dansuri/box. Afara sunt doi meri plini cu mere proaspete si gustoase, insa mie imi este putin rusine sa manc din el cand e lumea pe acolo fiindca sunt roman si nu vreau sa le dau francezilor si mai multa apa la moara. Nu inteleg de ce nu mananca nimeni din ele. Pur si simplu putrezesc si cad jos. Pacat. In Rennes oricum nu am vazut decat 3 tiganci in centru. E ferit orasul de ei, deci localnicii nu au o atitudine agresiva fata de romani. Un belgian a avut o usoara atitudine de superioritate cand i-am spus ca sunt din Romania. I-a cazut fata cand i-am spus ca eu sunt printre cei 40 de studenti cu grant de 3000 de euro (dedusi din taxa de scolarizare) si el nu. De atunci a devenit foarte interesat de “ce mai fac”.

In Franta exista vreo 40 de scoli private de comert. ESC Rennes este pe locul 15 overall. Masteratul meu este insa cel mai bun masterat international din Franta (“The best international business revue in France”). Si pe buna dreptate. Suntem doar 36 in tot masteratul. Am colegi din China, Columbia, Statele Unite, Serbia, Ucraina, Etiopia, Rusia, Grecia, Nicaragua, Mexic, Franta, Germania, Egipt, Belgia, Norvegia, Ghana, Argentina, Islanda, etc. Si nu e usor sa faci fata la atat de multe culturi deodata. Ba e chiar un stres. Sper sa ma obisnuiesc cat mai curand.

In rest, v-am scris si pe Facebook. Mancarea e buna (360 de tipuri de branza), Apa Vittel 1.4 lei/l (unii o sa zica acuma ca sunt snob, dar mai bine cititi ambalajul), tigarile de foi ce le fumam sunt la jumate de pret fata de Romania, vremea cam aiurea, oamenii prietenosi si vorbitori de engleza totusi, peisajele foarte frumoase fiindca ploua mult, iesitul in oras foarte scump (5 euro o bere, 5 euro un kebab, multi euro un taxi.. dar eu sunt norocos.. Belgianul de jos are un A3). Profesorii de la facultate sunt mai buni decat cei pe care i-am avut in Danemarca la scoala de comert, din cate am vazut pana acuma. Inca nu mi-am format o parere completa. Cursurile incep doar luni. Saptamana asta e “orientation week”. Va pun si aici niste poze cu Rennes, in caz ca nu le-ati vazut pe cele de pe Facebook.

Rennes, Bretagne VIEW SLIDE SHOW DOWNLOAD ALL

Un post marca Sfert De Secol. Direct din Nordul Frantei.

Related posts:

1. Despre munca de acasa si noi inceputuri
2. Alpha Male/Female, by Eve

Cam la asta se rezuma strategia de negociere in afaceri a multor comercianti romani. Si am de gand sa povestesc despre asta pe blog doar in speranta in care, intr-o buna zi, aceste apucaturi de oameni de Neanderthal vor incepe usor sa dispara, facand loc unui comert mai civilizat si cu mai mult interes pentru nevoile clientului si ziua de maine. Cheltuitul banilor din greu munciti ar trebui sa fie o placere si nu un chin. In Romania, aproape fiecare investitie pe care doresti sa o faci aduce cu ea multa bataie (inutila) de cap.

Mi-am schimbat la sfarsitul anului trecut canapeaua veche si obosita pe un coltar mai potrivit pentru camera de zi. Asta a produs (din pacate) si nevoia unei mese noi de cafea, pe masura coltarului nou (cea veche avand cam un sfert de secol si ea, si ma tem ca ii trecuse putin moda/perioada de glorie). Asa ca, avand experienta in cautat mobila pe internet (vreo 2-3 luni pana am gasit coltarul ideal), m-am apucat de scanat site-uri si dupa masute de cafea. In final am dat peste o firma autohtona (site-ul iti ingenuncheaza procesorul, apropo) din complexul comercial Kappa din Timisoara care a fost dispusa sa imi construiasca masa pe dimensiunile dorite. Estimarea de durata a fost de o luna calendaristica. Ba chiar mi-au promis si o data exacta de livrare la domiciliu. Bineinteles ca au ratat-o, dar, vazand ca este o afacere mica de familie si dorind sa sustin si eu putin producatorul autohton, nu am comentat. M-a sunat apoi unul de la firma sa imi explice intarzierea se datoreaza lipsei de caldura din hala unde se lasa masutele la uscat. Mi-a explicat cum bulele de aer au nevoie de caldura pentru a disparea de sub folia colorata… etc. (detalii care asa nu ma interesau, sincer!)

In primul rand, greseala mare o faci cand promiti mai mult si livrezi mai putin. Mai bine invers, nu credeti? A doua greseala a fost cand m-a plictisit cu detalii despre productia propriu-zisa si cu informatia ca mai stau inca 6 mese la uscat langa a mea (nu ma intereseaza ce faci pentru alti clienti. Un mic sentiment de exclusivitate este intotdeauna binevenit).

Problema mare a fost insa alta. Dupa tot stresul cu interzierile, gafele, munca de acasa in zadar pentru asteptarea mobilei, a sosit cu niste imperfectiuni sub orice critica. I-am explicat ca nu este ok asa si ca nu am de gand sa adun firimituri cu penseta din crapaturi (erau 4 placi de sticla incastrate in lemn, 2 aveau un joc nasol de tot). Dar nu am fost absurd. Am incercat sa ii explic ca sunt dispus sa astept pana la rezolvarea problemelor respective, insa domnul negustor roman a zis ca mai bine imi da banii inapoi si o vinde in Kappa la urmatorul client interesat. Ce sa spun.. bafta! Mi-a dat banii de avans inapoi si a plecat. Cea mai tare faza a fost insa ca, dupa ce ca el vine cu un gunoi la mine, mai are si tupeul sa-mi spuna in fata ca a facut o afacere de 2 lei (fiindca nu l-am acceptat asa cum este). “Asa vine de la atelier, domnle! Nici nu m-am uitat la ea.” spuse tipul. “Cum este asta problema mea?” l-am intrebat.

Acum vreo 2 luni am avut placerea de a participa la un scurt curs despre negocieri. Principalele 2 invataturi trase de mine din acel curs au fost:

• O negociere nu poate avea loc daca nu exista un tel comun.
• O negociere este o ocazie foarte buna pentru a mari spectrul de beneficii prin gandire pe termen lung.

=> Un tel comun aveam. El dorea sa vanda o masa iar eu doream sa cumpar una. Gandirea pe termen lung ar fi fost sa constate, daca tot mi-a intrat pana in sufragerie, ca mai aveam nevoie si de o lampa.

=> Putea sa imi ofere sa repare imperfectiunile mesei si sa imi mai vanda probabil o lampa cu 20% reducere pentru neplacerile initiale iar astfel isi atingea si obiectivul de a ma pastra ca si client pe termen lung (dar comerciantii nostrii inca nu au invatat ca acest lucru trebuie privit ca un obiectiv).

Am mai invatat o chestie smechera la acel curs. Acum as putea sa trimit pe cineva la Kappa sa intrebe fascinat de acea masa, dar doar pentru a spune la sfarsit ca doreste una noua fiindca aia are niste mici probleme. Apoi i-as vizita eu pentru a le oferi 50% din suma initiala pentru a-i “scapa de mobila asta ce probabil nu o va cumpara nimeni fiindca este facuta pe masurile sufrageriei mele”. (Cine are chef sa treaca pe acolo, sa-mi spuna. Si o punem de o gheara de nota 10.)

P.S. Titlul si poza se refera la strategia de negociere “Nu-ti convine, du-te dracului!”, practicata la greu de catre cine nu trebuie si (mai ales) cand nu este deloc metoda indicata.

No related posts.

Intai haideti sa va explic ce-i cu locul asta. In 2008 sau inceputul lui 2009 (irelevant), doi indivizi, sa le spunem antreprenori, au ramas cu multa mobila veche si urata (probabil de pe urma altor idei rasarite din trecut) in brate si s-au deci sa cumpere terenul unei foste fabrici de artificii (in reclama vei afla ca ar fi fost cica o mare baza militara secreta) de langa intrarea in Orastie, Romania, Europa. Avand resursele necesare, se pare ca au reusit sa achizitioneze niste transportatoare blindate, tunuri de camp, un tanc, 2 avioane si multe alte fieratanii vechi si stricate de la armata romana. Apoi le-au vopsit si le-au plasat prin acest complex impadurit in care au mai ridicat si niste casute pe care le inchiriaza in regim de hotel de 2 stele. Manopera este de 2 lei: bate vantul prin termopane, curge din cabina de dus iar capacul de la WC se ridica la chiar 58 de grade (asta cand nu trebuia cules de pe jos). La 50 de euro pe noapte te-ai astepta la ceva mai corect.

Asta inseamna marketing:

(Soundtrack-ul din King Arthur, piscina e ca aia de la Praktiker)

Este incredibil, pe bune.. stau si ma uit la clip-ul asta si imi vine sa vomit. Daca clip-ul asta promoveaza o locatie si niste servicii de nota 8 sau 9, realitatea este (cel putin in zilele noastre) de 4 sau 5. Sa vedeti ce fain este cand 25 de oameni sunt aliniati sa traga cu doar 2 arcuri la o singura tinta sau ce faine sunt ATV-urile cu motoare de 0.11 (adica de copii de 12 ani) pentru care ti se cere 20 de euro ora (si carnet de conducere! lol). Singura chestie functionala acolo este momentan un camion pe senile, in a carei bene poti fi plimbat timp de 40 de minute intregi pe niste dealuri.

Nu stiu cum a fost la deschiderea sa, probabil ca semana mai mult cu ce vedeti in grandiosul clip de prezentare. Ideea a fost foarte buna, resursele au existat insa se pare ca lucru romanesc este tot lucru romanesc. Acuma insa este doar o masina de tras tepe la fraieri. Organizarea este 0. Programul de revelion nu s-a respectat. Concursurile cu saniile si cu drezina nu au avut loc, trasul cu arcul a fost o gluma, ATV-urile de doi lei mai erau si contra-cost. Parcul este ca o gradina zoologica, cu masinarii vechi nefunctionale si cu o liniste absoluta. Dar ce poti sa ii ceri unui director in varsta, blazat si depasit de temele si nevoile generatiei tinere din ziua de astazi (aia care chiar ar da bani pe asa ceva!). Dar trebuie sa recunosc ca a fost si o parte extraordinara.. mancarea: multa si extrem de sanatoasa si naturala. Si un tanc T55 de 39 de tone (care iarasi nu facea nimic.. si sunt sigur ca ar fi urlat careva pe mine daca m-ar fi prins pe el).

Uitati-va numa’ cata distractie pe metru patrat este in clip-ul asta! si cat de extrem sunt: (aviz cardiacilor)

(mi-a murit motorul de vreo 10 ori.. gunoaie chinezesti. dar e tare ca in trailer sunt dinalea de adulti.)

Si pentru sfarsit, niste albume cu poze in spiritul post-urilor Sfert De Secol:

Utilajele grele. Ca la muzeu. VIEW SLIDE SHOW DOWNLOAD ALL

(si cu totii stim cat de palpitant este la muzeu)

Arsenal Park Haz VIEW SLIDE SHOW DOWNLOAD ALL

Poate ca vara este mai placut sau mai usor de trecut peste incompetentele romanesti, si sunt sigur ca pentru corporatiile ce dau sute de milioane pe un weekend se organizeaza totul ceva mai bine si se scot utilajele adevarate la inchiriat. Insa pana una alta le-am dat “unlike” pe Facebook… na mah! sa va vad acuma!!

Cu mare drag,

Sfert De Secol

No related posts.

Cand am parasit Bucurestiul pentru a munci din Timisoara, nu am plecat fascinat de ideea ca voi lucra singur din locuinta mea, ci de ideea de a scapa de locul la care am refuzat sa ma adaptez si de cultura de care am refuzat (si refuz in continuare) sa ma atasez. Munca de la domiciliu in regim permanent are niste avantaje foarte frumoase dar majoritatea au fost palpabile pentru mine doar datorita faptului ca m-am intors in orasul meu natal.

Tehnologia si posibilitatea exista, deci. Dar hai sa facem si o comparatie obiectiva intre punctele pro si contra ale muncii de la domiciliul tau:

Puncte pro:

• Economia de timp: probabil ca in ultima vreme v-ati dat si voi seama ca timpul nu prea este de partea noastra, adica daca mergi la un serviciu 8 ore pe zi, la o sala de 2-3 ori pe saptamana, te vezi cu partenerul/partenera regulat iar in weekend mai vrei sa mergi o seara si la un pahar de vorba cu prietenii (pe langa curatenia, ordinea si mancarea ce o mai faci ocazional prin casa) vei observa ca, practic, nu iti mai ramane timp de absolut nimica in rest. Nu o sa mai adaug ocazionalele formari profesionale, extra-curiculare, probleme medicale sau copiii fiindca nu vreau sa devin sinistru. Se castiga vreo 2 ore pe zi (conteaza enorm) deoarece esti scutit de drumul catre si de la serviciu. Deasemenea esti scutit si de timpul necesar pentru a te pregati pentru iesitul din casa.
• Economia de bani: nu stiu altii cum sunt dar eu, in perioadele in care lucrez in deplasare, nu am timp sa prepar pacheţele sau caserole cu mancare pentru a doua zi (defapt nici pentru ziua curenta), asa ca mananac zilnic ceva in sau din oras. Aia costa! Din nou nu stiu altii cum sunt dar eu cand eram in deplasare in alt oras plateam chirie. Si aia chiar costa! Ar mai fi si aspectul vestimentatiei. Acuma depinde cum iti place sa te imbraci. Mie imi place sa merg de regula la camasa si la pantofi la serviciu. Pur si simplu te ia lumea mai in serios. Ideea este ca, muncind de acasa, hainele tale bune te vor tine mai mult (se pune si parfumul, iarasi dupa caz). Plus ca unde mai pui faptul ca, daca esti de sex feminin, vei face economie si la fixativ si la machiaj. Asta da ghişäft!
• Randament mai bun la munca prestata: din experienta pot spune ca frica este cel mai bun motivator la majoritatea persoanelor de pe acest glob. In general, frica este un bun motivator pentru orice. Pentru mine, frica de a fi rechemat la Bucuresti, a constituit un mare avantaj deoarece m-am concentrat mult mai tare si mai serios asupra serviciului si am reusit sa imi autoimpun o disciplina de care nu multi pot da dovada cand tentatiile sunt mari si constrangerile putine. Acea disciplina si acel randament a dat pana la urma super(roade). Unde mai pui ca, daca te superi putin, poti rezolva munca pe 8 ore in 6 si sa iti mai vezi si de vasele ce s-au strans in chiuveta sau alte treburi de care nu ai chef in timpul tau “liber” (gen barbierit).

Puncte contra:

• Izolarea de lume: Omul este facut sa comunice si sa interactioneze cu semenii sai. Izoleaza-l iar in timp va resimti efectele. La mine a inceput sa fie destul de neplacut dupa vreo 6 luni de zile, insa iarna a fost cea mai cumplita fiindca ieseam doar de vreo 2 ori pe saptamana afara din casa. Insa nu pot spune ca m-am comportat anormal deoarece chiar nu prea aveam de ce sa ies afara in frig. Nu imi facea placere iar, daca nu trebuia, nu o faceam. Simplu. Te obisnuiesti in siguratate si liniste iar cand esti confruntat cu o situatie sociala banala, gen un chef, descoperi ca te cam deranjeaza zgomotul si agitatia daca nu iti anesteziezi sistemul nervos cu niste alcool (sau mai rau). E bine sa mai schimbi o vorba cu o persoana live. E bine sa nu uiti de lumea ce te inconjoara. E bine sa iti amintesti zilnic ca esti om, si nu o masinarie ce produce ceva sau ofera niste servicii pentru bani.
• Izolarea de colectivul cu care lucrezi: desigur exista tot felul de mijloace informatice prin care se poate comunica si prezenta orice oricand intr-un mod foarte eficient, dar hai sa fim seriosi: barfele de la tigara sunt de 10 ori mai importante decat orice comunicat oficial ce-l vei primi vreodata de la superiorii tai dragi. Cu timpul lumea incepe sa te uite si, inevitabil, sa te neglijeze. Tin minte cum, dupa primele 3 luni si jumatate de “home office”, m-am intors pentru o saptamana la biroul din Bucuresti pentru a-mi revedea colegii si pentru a mai lucra si cot la cot cu ei. Vreo jumatate din oamenii pe care ii vedeam in cladire imi erau deja necunoscuti iar o parte din cei pe care ii cunosteam dinainte plecase. Nici la tigara nu mai eram chemat, fiindca oamenii nici nu mai constientizau ca pot fi si acolo. Te desprinzi incet dar sigur de colectiv si iti ramane doar claca zilnica (dar de la distanta).
• Dezumanizarea treptata, pierderea de repere: este foarte important sa ai un program cat de cat prestabilit, o traiectorie dupa care cat de cat se te ghidezi si sa nu iti pierzi concentrarea (la figurat). O disciplina si un program cat de cat activ iti tine mintea ordonata deoarece nu o lasa sa umble abrambura pe coclauri sau sa o ia in decor. Aduceti-va aminte de perioada scolii. Era asa o debandada in capul vostru si in perioada aia? Asimilarea de informatie era la fel (daca nu chiar mai mare) dar gandirea parca era tot timpul limpede (ma rog, asta este alt subiect). Ideea este ca aveai un scop iar ala te tinea lucid(ă). Lumea nici nu isi da seama cat de important este pentru psihic sa parcurgi dimineata un drum spre serviciu in care sa te trezesti corespunzator si un drum spre casa in care sa te deconectezi calumea de munca inainte sa iti incepi treburile de seara. Daca intri dintr-una intr-alta fara niciun fel de “buffer zone” (traduceti voi asta, bine?) te trezesti coplesit de ceva ce ar trebui sa copleseasca prea putin.

=> Concluzia este ca munca de acasa este buna doar daca este practicata pentru perioade scurte sau doar ocazional. In schimb nici pierderea a 75% din zi din cauza serviciului nu este o solutie. Trebuie sa existe un echilibru.

Despre noul inceput:

Dupa vreo 8 luni de distractie maxima la mine in birou si dupa auzirea vestii ca s-ar putea sa avem posibilitatea de a lucra la unul din sediile unei firme achizitionate de catre nava mama chiar in orasul meu natal, au inceput tratativele iar dupa inca vreo 6 luni de “fun in the sun” la resedinta Sfert De Secol am primit un mail in care ma intreba cineva daca mai sunt interesat de noul birou. Vazand ca iarna se apropie si comod fiind, am spus “da. cu siguranta, insa de la primavara”. Zis si facut. Dupa vreo 2 saptamani ma trezesc in CC la un mail in care se anunta cu trambite corporatiste ca eu voi incepe sa lucrez la noul birou incepand cu 2 Decembrie 2010.. e bine ca parerile oamenilor se iau in considerare si ca intotdeauna esti intrebat inainte de a fi bagat la inaintare.. dar la faza asta era ceva de genul “calul de capatat nu se cauta la..”.

Asa ca am inceput timid pe 6 decembrie munca in noul birou cu ~50 de colegi noi (si uimitor de primitori) iar a doua zi mi-am facut si frumos intrarea printr-o tura de “prajituri pentru toti”, ca doar a fost ziua mea de nastere. Multumesc, a propos, tuturor ce mi-au urat chestii de ziua mea. Chiar am fost profund impresionat. Desigur, o buna parte au fost de la oameni cu care nu mai am nicio tangenta de ani buni. Facebook e util la faza asta, si in acelasi timp imi dau seama cat de lejera e viata unora care au timp sa ureze toate cele bune unor oameni cu care nu au mai schimbat vreo vorba de peste 4 ani si probabil nici nu o vor mai face vreodata. Asta e ca si aia cu seful care urla dupa angajati in timp astia isi strang lucrurile “I’m sorry I had to fire each and every one of you.. but I’m glad we’re still friends on Facebook?” Ah si multumesc si celor care m-au sunat ulterior. Sa stiti ca eu nu ma pot supara demult pe cineva care mi-a uitat ziua de nastere. Am comis-o si eu la un moment dat, chiar mai grav. Insa data viitoare va rog frumos sa nu o mai faceti urmatoarea sambata dimineata la 8. Not cool.

Precum spuneam adineauri, merg din nou la un serviciu cu oameni reali, circul mult pe jos, iau masa departe de monitor (Pleşkaviţa Bănăţeană de la Agil cu 3.5 lei, este extrem de gustoasa) si inca mai imi permit sa lucrez ocazional de acasa cand e vreme prea urata si nu doresc sa inghet de frig. Pacat ca mi-e o lehamita totala de volumul de munca dinainte de sarbatori. Nu am mai avut un concediu din Iulie iar acuma se mai si zvoneste ca s-ar putea sa ne aprobe doar partial concediile de iarna. Si chiar daca mi-l aproba, nici nu cred ca voi mai apuca sa ma bucur cu adevarat de sarbatoriile acestea. Dar mi-am promis un lucru. Anul asta este ultimul an in care voi mai permite unui job sa imi manance intr-un asemenea hal din sarbatori, tinerete si pofta de viata.

Pentru drumurile inapoi spre case mi-am facut curaj si mi-am tras un portofel electronic de la RATT. Mai trist este ca, mergand cu mijloacele de transport in comun prin Timisoara, ti se aminteste fortat ce saracie lucie “domneste” prin draga noastra patrie. Calatorii RATT (si echivalentul lor din alte orase) sunt adevarata populatie reprezentativa a tarii noastre. Si este trista, mai trista decat in Bucuresti, si nu credeam ca se poate. Iar eu stau mancand din plescavita mea in statie si ma uit la controlorii ce se pregatesc sa urce in tramvaie, gandindu-ma: “Ce dracu’ mai vreti sa le luati, mah…” –> dar trebuie sa “mănâncă” si gura lor ceva.

Ma duc ca trebe sa prind un 14 pana la sala,

Sfert De Secol

Related posts:

1. Sfert De Secol despre Burnout in campul muncii
2. Despre post-modernitate şi Downshifting
3. Alpha Male/Female, by Eve

No related posts.

Deja de la intrarea in “orasul” Hunedoara se vedeau vechile ruine comuniste din care s-a furat tot ce s-a putut fura (pana si armatura din betoane) si unde nu se mai pot organiza nici macar meciuri de paintball din motive de siguranta.

Ajunsi la castelul Huniaziilor, ne-am invartit putin prin zona pentru a prinde niste unghiuri amarate din care puteai surprinde macar o particica din “frumusetea” castelului vestit. Asadar, urmand maxima ca o poza valoreaza cat 1000 de cuvinte, nu ma mai lungesc deocamdata la discutii si va prezint albumele:

View Full Album

Deci nici nu vreau sa spun cate gunoaie erau in jurul castelului, cat de neingrijita si distrusa este toata zona ce il inconjoara. Castelul este mai mult o ruina, steagurile din sala cavalerilor sunt chinezesti si kitsch-oase iar unele parti din el ar trebui sa fie inchise pe perioada restaurarii (care se spune ca ar fi contractata de catre o firma serioasa), nu de alta dar ai toate sansele sa iti iei un bolovan in cap sau sa cazi peste vreo balustrada. Ce sa zic.. pacat. In loc sa aibe un magazin mare de souvenir-uri, aveau vreo 3-4 imprastiate prin castel. Calitatea marfii lasa de dorit iar preturile erau ridicole pentru ce iti ofereau.

View Full Album

Acestea erau grandioasele armuri si arme ale Huniaziilor. Era pe acolo un ghid amarat (chiar cu adidasii rupti in cur s-ar putea spune) care explica cum pe vremea respectiva doar aristocratii isi permiteau sa dea echivalentul a ~50.000 de euro pe o armura. Pe langa faptul ca au ramas doar ghioarlele astea in castel, nici nu as baga mana-n foc pentru autenticitatea lor. Uitati-va numai cat de jenanta era iluminarea: cate un neon de 2 lei in fiecare vitrina, plasat strategic ca sa te pisi in ele de poze. Se pun spoturi in astea, bah cretiniilor!

View Full Album

Dupa ce ne-am scarbit la castel o tura (cel putin eu.. dar poate sunt eu mai pretentios) am decis sa mergem la restaurantul dupa care tanjisem toata ziua. Se numeste “Rustic” (foarte original) si fusese recomandat de Domnul Dan ca fiind cel mai de lux restaurant din Hunedoara (ceea ce si este). Mi-am comandat o ciorba de burta si un gulyas de vita. Dupa 3 minute se intoarce domnisoara si spune ca nu are vita.. Am stat dupaia vreo 10 minute sa ma gandesc cam ce as vrea in locul ei. Pana la urma mi-am comandat tigaia “rustic”, pe care o puteti viziona in poza din stanga. Papanasii chiar aratau splendid. Pacat ca nu erau umpluti cu o dulceata mai de Doamne Ajuta.. Mancarea din tigaia respectiva arata interesant, era insa doar un papricas ordinar. Mi-a placut insa cum mi-a raspuns ospatara atunci cand am comandat-o: “buna alegere!!”… fuck you.

Ce a urmat dupaia a fost insa foarte interesant si de recomandat. Pozele au iesit tare bine deci sper sa va placa:

View Full Album

Aceasta este Biserica Sf. Nicolae din Densus si a fost construita prin secolul 12 avand ca material principal pietre funerare romane refolosite. Acesta este un monument crestinesc care intradevar merita vizitat. Fiind amplasat intr-un cimitir, nu au indraznit inca romanii sa il strice sau sa il orneze cu pet-uri.

Na, cam asta fu excursia. Mi-a amintit cat de distrusa este tara noastra defapt si cat de prosti gospodari sunt majoritatea romanilor. Avem si noi cateva monumente istorice si peisaje frumoase dar nu se ocupa nimeni de ele. Mi scarba.

Pentru varianta Domnului Dan, dati click aici. (Pozele le are tot de la mine.. ca si vizitatorii.. lol)

No related posts.

“Dacă îţi doreşti ceva cu adevărat, vei reuşi. Dar în acelaşi timp trebuie şi să ai grijă ce îţi doreşti, că poate ţi se întâmplă.”

Oricat de imputit, supraaglomerat si urat ar fi, as minti daca as spune ca nu imi va fi putin dor de el. De 4 ani locuiesc pe aici si m-am obisnuit cu un anume stil de viata, am cunoscut foarte multi oameni si m-am dezvoltat puternic pe mai toate ramurile posibile. Bucuresti mi-a oferit multe avantaje si satisfactii dar mi-a cauzat si foarte mult stres si lipsa de fericire (fenomenul cred ca se numeste “viaţă”).

Exemplu de stres si nefericire? Ceva de genul:

As Things Unfold

Let truth be told
Let songs be sung
As things unfold
I do fight on..

These 4 long years I’ve lingered here
and my soul kept on crying
For truth be told
As things unfold
I was slowly, slowly dying.

And one should know
that horrors show
themselves as little glimpses,

In time, with rhyme 
and strength divine
they stir one’s buried weakness.

In misery and loneliness
With no caress
and much distress
I leave you now and find my path
to quench my wrath
in freedom..

Dar post-ul acesta nu este unul trist si melancolic! Este unul in care jubilez!

Acum 23 de zile am primit vestea cea mare, afland ca, in sfarsit pot pleca. Au urmat apoi ~2 saptamani de angoasa si uimire. Totul parea ireal, ciudat si intr-un oarecare fel intimidant. Toti ne temem de schimbari radicale ale rutinei dar mi-am dat seama ca fusesem orbit in ultimele 2 luni de mirajul Bucurestiului de vara. In aceasta perioada, in ciuda caldurii sufocante (care in anul acesta a fost mult mai milostiva decat in cei 3 ani precedenti) orasul este cel mai aerisit datorita vacantei elevilor/studentiilor si datorita concediilor. Imaginati-va cat de pustiu pare Bucurestiul intre 1 iulie si 1 septembrie, cand pensionarii ce se tem de caldura stau in casa, elevii si studentii nu merg la scoala/facultate iar majoritatea populatiei active paraseste orasul pentru a se recrea. Pare chiar mirific. Asa ar trebui defapt sa fie Bucurestiul pentru a fi suportabil, deoarece infrastructura nu permite o viata placuta decat pentru jumatate din populatia sa.

Dupa acele ~2 saptamani, gandindu-ma la toata teoria asta, mi-am dat seama ca incepand cu 15 septembrie (cand elevii incep iarasi scoala si studentii alearga de nebuni impreuna cu parintii prin oras pentru a gasi gazde, camin sau chirii) lucrurile incep sa se duca dracului instantaneu iar Bucurestiul revine la onorabilul sau statut de “shithole”. Dar 15 septembrie este doar inceputul. Urmeaza apoi si vestitul 1 octombrie cand incepe si facultatea. Acela este apogeul ororii.

Mi-am dat seama, asadar, ca nu prea are de ce sa imi mai fie dor de el, mai ales ca voi avea privilegiul de a-l vizita cate o saptamana in Decembrie, Martie, Iunie si Septembrie pentru urmatorii ani (acuma nimic nu este sigur in viata dar acestea imi sunt ordinele momentan). Chiar cred ca ma voi bucura de acest avantaj, fiindca in Bucuresti poti intreprinde multe lucruri ce in alte locuri din Romania nu sunt posibile. Asadar, sunt fericit si usurat.

Am pregatit un album cu peste 30 din cele mai frumoase poze facute de mine vreodata in Bucuresti (asta ca sa vedeti ca Bucurestiul poate fi si foarte placut cateodata).

View Full Album

Foarte important de retinut este faptul ca vestul tarii noastre nu este deloc reprezentativ pentru Romania. Pentru a face intradevar cunostiinta cu tara noastra draga si cu numeroasele culturi cu care ne mandrim, este absolut necesara o vizita (preferabil de minim o saptamana) la Bucuresti. De ce? Fiindca de aici pornesc majoritatea lucrurilor. Aici simti adevaratul puls si, de ce nu, aici se invart adevaratii bani din tara asta. Este o extraordinara punte de lansare pentru orice roman, este un rau necesar ce da numeroase roade in timp.

Lucruri ce imi vor lipsi grav de tot incepand cu luna septembrie:

- Glumele si barfele (la care nu o sa mai am atat acces) din pauzele de tigara (si nu numai) cu colegii de la serviciu

- Razvan (colegul de apartament care se tireaza si el in scurt timp)

- Puiul Casei (vezi post-ul cu mancarea in Bucuresti)

- Fru Fru (la fel ca mai sus)

- Shaormele adevarate de oaie si berbec

- Autobuzul 300 nevăr forget..

Cred (dar nu sunt sigur) ca imi vor mai lipsi si zbieraturile frenetice ale tigancilor ce colecteaza fier vechi dimineata:

I-am si filmat pe nenorocitii astia (si tiganca sarea foarte comic pe fier ca sa-l rupa de la capete).. dar nu mai gasesc clipul si mi-ar fi lene sa il convertesc pentru site oricum.

Incepe un nou capitol, un capitol in care sper ca viata sa imi aduca mai mult din tot ceea ce mi-a lipsit toti anii astia.. Ma simt de parca m-as intoarce din razboi. Mission Accomplished!

Fuck yeah!

Am pregatit si niste artificii pentru (mine) a-mi celebra plecarea (functia de pozat artificii de pe Sony-ul meu “ruleaza”… si da, merit artificii)

View Full Album

Si cum va tot spuneam ca nu ati cunoscut adevarata Romanie pana cand nu ati vazut si estul ei, va las pana luna viitoare cu Mambo Siria, un clip muzical cu specific:

Toodeloo!

Related posts:

1. Sfert De Secol trăieşte tare
2. Sfert De Secol trăieşte
3. Sfert De Secol despre Interviuri

La munca, in viata personala, cu prietenii, in fata parintilor… oriunde am fi, nevoia de a fi persoana dominanta este mereu vizibila.

De ce?

Pentru ca tanarul de azi isi doreste a fi mereu recunoscut pentru ceea ce face; chiar daca face lucruri minore sau marete. (vezi toti miliardarii de carton ce apar zi de zi la televizor sau pe hartie luand in brate faima pentru faptele savarsite [legale sau mai putin…])

Si, cum tu, draga cititorule, te intrebi acum: “Eu cat de ALPHA sunt?”, raspunsul ti-l dai singur prin ceea ce faci.

Ergo, apelez din nou la treaba cu generatia noastra=Milenarii… Uite lipsa de rabdare, uite dorinta de a excela mereu, uite nevoia de a fi superiorul cuiva.

Ciudat este insa ca superioritatea o afirmam de cele mai multe ori in locurile cele mai nejustificate: in fata parintilor, cand ar trebui sa fim respectuosi si umili, pentru ca, hai sa recunoastem, traim mult timp pe seama lor si ne simtim al dracului de bine; in fata prietenilor chiar atunci cand au mai mare nevoie de noi, pentru ca trebuie sa dam peste nas cuiva cu jobul nou achizitionat, verte noul salariu…

Nu este rau si nici urat… Pentru ca din umila mea experienta de viata, am invatat ca este mai mult decat necesar de a “calca pe capete” (ad literam) ca sa ajungi undeva mai sus. Singurul lucru trist este prima oara cand o faci: iti pare rau de persoana care si-a “luat-o” si te simti mult prea vinovat. Dar cand cel calcat iti sopteste sugrumat printre dinti: “Ai avut noroc, ca altfel te calcam eu!”, si uite cum vinovatia se disipa usor si iti dai seama ca aceasta nevoie nu va mai disparea in veci din sange.

Parintii nostri au fost suprimati prea tare de comunism, si asta o vedem prin alegerile calculate pe care le fac si prin frica pe care o atesta cand noi devenim rebeli si marginali cu ideile sau actiunile noastre. Poate si de asta vrem sa fim opusul lor in societate…  sa actionam scurt si direct, ca un animal de prada feroce.  “Democratia” care NU este in Romania trezeste in noi apropierea de occident si de idealismul tanarului occidental. Dar oboseala care a fost sadita in noi vis-a-vis de nationalism si patriotism va da roade poate cand vom ajunge de varsta parintilor nostrii, pentru ca vom avea la randul nostru o fiinta neajutorata langa noi de ocrotit, un “mini me”, caruia ii vei instiga intr-un fel sau altul tot ceea ce ai invatat fata de iubirea de “patrie”. Pana atunci nu ne pasa si nu vrem sa stim, pentru ca ne dam seama ca oricat de mult ne-am zbatea, tot am fi suprimati de “THE MAN”. Si, cum se spune in filme: “Stick it to the MAN!!!”

Uite de-aia nu ne pasa de viitorul tarii, nu ne agitam cand vedem ca se intampla atatea faradelegi, nu ne intereseaza ca poate maine Romania nu va mai exista… Si emigram in alte tari unde credem lucid ca viata e mai roz si lumea mai buna…Dar asta in viitorul post cand am sa va povestesc umila mea experienta din Anglia… the land of freedom…NOT!!!

Esti Alpha, sunt Alpha si mereu am sa cred ca sunt mai bun ca tine macar dintr-o singura privinta! Ai grija ce vine de dupa colt, caci nu iert si te dau la fund spre binele meu, suntem prieteni de betie, dar nu bem din acelasi pahar (mersi Lavi)… fereste-te ca vin!!!

Va salut respectuos!

Related posts:

1. Sosirea la facultate.. viată de cămin.. oameni, cantine şi ciocolată Milka Christmas Edition
2. Sistemul de învăţământ din România

“Viaţa este frumoasă si merită trăită. Dar cu toţii stim şi că viata este o curvă.. iar cum curvele de regulă trebuiesc plătite, ajungem la concluzia că viaţa este o curvă frumoasă ce merită plătită..” Echipa Sfert De Secol

Echipa Sfert De Secol statea acum 3 seri linistita in casa, relaxandu-se dupa o zi grea de munca. Dintr-o data mi-a sunat telefonul iar o tanara voce cu accent din estul Romaniei ma salută.

Numarul era neconoscut pentru mine, fata la fel. M-a intrebat ce fac. I-am spus ca bine (prietenilor de regula le spun ce fac). Dupa niste smalltalk m-am hotarat sa o intreb cine este. “O admiratoare de a ta”, raspunse fata. “Te-am vazut in pozele de la mare” continuă, “si ma intrebam daca nu ai cumva chef sa iesi la o cafea”. Atunci am inceput sa o iau la intrebari detective (care detecteaza) pentru a afla cate stie defapt despre mine si daca nu cumva minte cu nerusinare. Am intrebat-o cu ce se ocupa, cum o cheama si cum a dat de numarul meu de telefon. A spus ca are 21 de ani si ca tocmai a terminat facultatea. Mi-a spus ca este in cautare de job si ca este foarte greu in perioada aceasta. Am intrebat-o ce facultate a terminat. Aici deja incepuse sa ezite si sa se balbaie.. mi-am dat seama ca ceva nu este in ordine (de parca pana in momentul respectiv totul fusese perfect natural si normal).

I s-a intrerupt mobilul dar curiozitatea m-a facut sa cercetez cauzele intamplarii.. asa ca i-am cerut id-ul de messenger pentru a continua conversatia. Vroiam sa vad cine dintre cunostiintele mele este pus(ă) pe şotii de genul. Messengerul nu i-a mers in ziua respectiva asa ca am mai sunat-o odata, incoltind-o cu intrebari agresive. Pana la urma mi-a marturisit ca nu are nici cea mai vaga idee cine sunt si ca mi-a format numarul la intamplare. Apoi s-a intrerupt din nou.. Nu am mai incercat sa o contactez fiindca brusc devenisem mai putin curios.. (voi explica la urma si de ce)

Dupa 3 seri a intrat pe messenger si a inceput o conversatie:

Eu: mi se pare extrem de bizar ce se intampla
Eu: in primul rand te-ai balbait cand te-am intrebat acum 2 zile ce scoala ai terminat
Ea: adika?
Ea: ah de aia..

Eu: spune-mi ce-i cu tine.
Ea: am sunat asha la nimereala
Eu: ce te-a facut sa suni la nimereala?
Ea: poate k destinul  [LOL]
Eu: ce te apasa in ultima vreme?
Eu: cel mai tare
Ea: adika?
Eu: pai vad ca esti dezorientata.. nesigura.. este clar ca treci printr-o perioada ciudata si cauti ceva cu care sa iti inneci amarul..
Ea: da asha este
Eu: deci? ce te supara?
Ea: akum 2 saptamini mi-a decedat cineva
Eu: imi pare rau sa aud asta
Ea: asta e
Eu: dar vad ca iti faci acuma un rau din nepasare..
Eu: daca eram vreun nebun si ma intalneam in seara aia cu tine si iti faceam te miri ce..
Ea: nu aveai cum [inca un LOL]
Eu: te-au parasit prietenii sau prietenele cand aveai mai multa nevoie de cineva cu care sa vb? incerc sa te inteleg doar
Ea: da
Eu: multi tipi [INCONSTIENTI] s-ar fi aruncat acuma cu capul inainte in speranta de a face sex cu tine [SI MAI INCONSTIENTI]
Eu: sau puteai sa dai peste vreun nebun
Ea: nu aveam cum
Eu: nu fi naiva
Eu: daca te intreb acuma de ce nu aveai cum o sa imi raspunzi.. "fiindca stiu asta".. deci nu ai nici cea mai vaga idee

Eu: esti din Bucuresti?
Ea: da
Eu: pai si nu ti-ai facut in viata asta macar 2 oameni cu care sa poti vb la nevoie?
Ea: m-au parasit toti
Ea: am fost buna cind am avut bani atit…
Eu: si ce faci momentan? cauti job?
Ea: sincera sa fiu.. sunt escorta [BINGO!!!.. si asta sa va fie invatatura de minte]
Eu: ok.. si asa te-ai gandit tu sa ma racolezi?

Iar atunci mi-a spus ca nu asta era intentia ei.. ca avea doar nevoie de cineva cu care sa vorbeasca. Mi-a explicat ca lucreaza in domeniu de 2 ani si ca este foarte periculos ceea ce face. Mi-a spus ca ora este 100 de euro si unde obisnuia pana acum o luna sa activeze. Realizarile ei majore din acesti ani au fost un 206 CC (idealul ei fiind un M3) si foarte multe haine de la marii designeri (“logic”). A spus ca in ultima vreme a refuzat toti clientii fiindca nu se mai simte in stare si ca vrea sa renunte la sportul asta (probabil spera ca o sa fac eu “an honest woman out of her”). Am intrebat-o totusi ce vrea de la mine, spunandu-i ca banuiesc ca nici nu se gandeste la sex, asa cum nici eu nu prea am chef niciodata sa lucrez peste program. A spus ca m-a contactat fiindca “uneori este bine sa iti faci prieteni noi”.. (foarte drăguţ)

Mi-a spus si ca mai are o sora mare care doreste sa intre in industria pornografica si ca au fost 2 luni in Franta (in delegatie) dar ca acolo lumea este oribila. Mi-a mai si marturisit apoi ca nu are “manager” si ca lucreaza pe cont propriu (ATENTIE-> asa ceva nu exista!). Am mai vorbit cu ea vreo 10 minute (de cate ori ai ocazia sa vorbesti cu o persoana din bransa?) iar apoi i-am multumit pentru conversatie si i-am spus ca ma retrag.

Astazi stateam cu un coleg la receptia de la sala cand dintr-o data imi sună telefonul. Il scot din buzunar si zambesc.. Colegul m-a intrebat de ce zambesc. I-am spus ca brusc propozitia “Mă sună o curvă” a capatat noi valenţe pentru mine. Nu i-am raspuns domnisoarei dar nici nu mai am de gand sa continui comunicarea cu ea. Pur si simplu nu cred ca poate iesi ceva bun din asta, cu toate ca arata foarte bine. Eu i-am explicat ca nu are cum sa ma aibe ca si client, deci a inteles. Poate vrea sa devenim prieteni cei mai buni.

Ce concluzii tragem din intamplarea asta:

1. Dintr-un telefonat anonim de genul nu poate iesi niciodata ceva bun. Stati chill si nu va bucurati niciodata prea tare. De regula este o farsa sau ceva foarte periculos.
2. Baieti.. nu lasati niciodata o femeie de genul sa va tuşeze masculinitatea. Suntem vanatori, deci trebuie sa vanam, nu sa fim vanati. Femeile sunt, drept urmare, prada. Desigur, ele vor pune tot felul de gardulete (obstacole) pe care noi va trebui sa le sarim, dar asta face parte din joc. Este normal ca vanatul sa se comporte asa. Gardurile respective trebuiesc sarite insa cu multa creativitate si fara a da in badaranisme. Nici un barbat nu se va putea bucura vreodata calumea de o victima care se pune pe tava fiindca nu este firesc si nici natural.
3. In Franta lumea este oribila.

No related posts.

Este foarte greu compromisul fiindca risti sa patesti ca mine vineri, cand dupa o suita de weekenduri de “livin da vida loca” te trezesti culcandu-te la 11 seara, in deplasare fiind, dormind 12 ore, pentru a mai fi cat de cat capabil sa faci fata sambetei asteptate cu sufletul la gura.. (ma rog.. eu asteptam tot weekendul cu sufletul la gura dar cand se adauga mult estrogen ecuatiei devine mult mai palpitant)

Dar sa povestesc cum s-a ajuns la o asemenea atrocitate:

Acuma 2 luni de zile mi-am propus sa nu mai petrec mai mult de un weekend pe luna in acest oras (un oras de 2 milioane de locuitori in care te poti simti ca intr-un desert) si pot sa spun ca aproape am reusit.. dar deja ce-i prea mult strica.. sincer.

Tinand-o in ritmul asta frenetic, m-am trezit sambata trecuta la 7 dimineata in celalalt capat al tarii dupa o alta saptamana de job (unde cica ofer servicii de calitate superioara.. fiindca asta scrie in fisa postului). Eu cum nu am fost in viata mea un adept al dormitului de amiaz (visez urat, transpir mult, cica nu sforai, sunt buimac dupaia), am refuzat sa ma odihnesc putin si am continuat-o cu o noapte de poker la un prieten (Vortexul.. lol.. cum sa iti alegi alias-ul dupa un aparat de aer conditionat).

A doua zi am incoronat-o cu blogul anterior, scris afara pe balansoar (foarte boem), care a starnit oarece controverse (mi-a placut fiindca asa trebuie sa fie) si a fost accesat de vreo 200 de ori (record nou). Apoi au mai urmat vreo 4 zile de iesit zilnic in Unirii dar doar pentru a mai fi incoronate de o noapte plina de poker cu vreo 10 oameni la mine acasa, loc unde am mancat niste ardei iuti din productia proprie de sta mâţa-n coada (nu mâţu’ meu, el sta in capsuni.. ca doar se respecta):

(ce sa faci.. la tăţi ni greu)

Joi eram deja grifon dar faptul ca primisem o veste destul de dezamagitoare cu o zi inainte de marele weekend mi-a cam dat peste cap toate socotelile. Noroc ca ne-a salvat un inger (esti un inger!!!) si am putut apoi sta chill.

Deci apuca-te de dat telefoane, intrebat in stanga si in dreapta fiind in situatia jenanta de a fi nevoit sa faci asta cu o zi inainte de event, alergand la gara (cu masina) pentru bilete, iar astea toate pe o mahmureala ca in filme (adica eram grifon).

Singurul tren spre Artmania pleca vineri dimineata la 5:00, un impediment la care nu ne-am asteptat si pentru care eu, the working class hero, cum spune Mircea, nu m-am pregatit corespunzator (tinand-o numai in chefuri). In final am reusit sa rezolv totul si dimineata la 05:00 m-am trezit pentru a lua Sageata Albastra pana la Sibiu.

Pentru cei care nu cunosc Sageata Albastra:

El este un tramvai (pe sine de tren) foarte elegant, foarte curat si care merge foarte lin. In caz ca ai de parcurs distante pana in 100 km, te vei simti foarte bine. In caz contrar, vei suferi ca un caine fiindca scaunele sunt extrem de incomode, la un unghi de 90 de grade impotriva caruia nu poti face nimic.

Asa am mers noi 6 ore pana la Sibiu. Pe tren am intalnit 2 fete pe care le stiam de pe hi5. Paradoxal, una nu prea inteleg ce cauta pe acel tren, cand ea trebuia de fapt sa vina din directia opusa

Am ajuns in Sibiu si au inceput concertele. Piata Mare era bine ingradita, lumea era destula iar sonorizarea dementiala. Norocul meu a fost ca a inceput cu una dintre formatiile mele de suflet, Tristania. A fost frumos sa ii vad dupa 7 ani si pe astia. Pacat insa ca au schimbat solista (Vibeke), cu toate ca si Maria “aduce”.

Iata un before & after:

Spre deosebire de solista noua de la Nightwish, Maria chiar a reusit sa ma satisfaca muzical, cantand aproape toate melodiile clasice ale formatiei, melodii care mi-au facut viata mult mai frumoasa in trecut. Nu o sa va chinui cu ele de data asta fiindca am vazut ce ati votat (si da.. functioneaza.. ).

Dupa Tristania au cantat My Dying Bride, Opeth iar in a doua zi Subscribe, Pain (sunt ok dar prefer To Die For) si Nightwish, a caror noua solista a reusit sa pateze foarte tare melodiile lor consacrate.. vorba Cristinei: “ca frana-n garaj”. Ce m-a marcat insa la festivalul asta, a fost faptul ca gotheritzele sunt tot mai putine si tot mai urate. Era fantastic cate fete urate erau pe metru patrat. Inainte, cand mai mergeam la concerte de genul, era plin de printese ale intunericului.. acuma.. e plin de grifoance (in sensul rau)..

Precum spuneam inainte, vineri seara am luat cartonas rosu la ora 11 si nu am mai prins Opeth, ceea ce m-a intristat putin fiindca este o formatie destul de grea, dar oricum venisem in principiu doar pentru Tristania. Fiind insa mult mai odihnit a doua zi, am reusit sa rezist pana la Nightwish iar datorita instrumentalului lor (si fiindca eram la a 5-a bere) am uitat de osteneala acumulata si am reusit sa ma simt extraordinar pana la 6 dimineata (in Propaganda) intr-o companie extrem de placuta  si un timpuriu mic dejun extrem de amuzant. (unde Mircea a zis ca daca ar fi un gem, ar fi unul de capsuni si unde i-am spus eu ca daca nu era Hi5, sansele ar fi fost slabe sa manance asa ceva la momentul respectiv.. mega deep.. stiu)

Poza din Propaganda dupa 7 beri si 3 Cuba Libre:

si un Jägermeister, ca doar era ziua Anei.. lolozaur

A doua zi am fost iarasi Grifon. M-am trezit la 10:45 fara alarma (alarmat fiind deja de faptul ca aveam de schimbat o masina si un tren de 6 ore jumate) si am luat-o spre parcarea de la Continental. Dupa ce am prins verde la 5 din cele 6 semafoare din Medias (where it’s fun to find out), am ajuns pe peronul 4 (ultimul) al garii cu 10 minute inainte sa ajunga trenul catre Bucuresti. Cand a ajuns am zis: "Mama ce pocitanie de tren..". "Conteaza frumusetea interioara" spuse un tanar de pe peron care ma auzise. Am ras si am urcat in accelerat, gasindu-mi locul (in viata).

In compartiment am nimerit cu 3 tineri, un baiat si 2 fete, care purtau niste cravate foarte bizare la gat. “Oare din ce secta or mai fi si astia?” mi-am soptit in gand. Stateau fiecare cu laptopurile si aranjau chestii in tabele de Excel, folosind un jargon a la finante-banci. Lumina era aprinsa dar eu vroiam sa dorm. Am scanat peretii ca sa ma asigur ca nu au prize si am mai asteptat pana le-au murit bateriile (atunci am urlat “Grifon!!!”). Apoi a urmat o ora si ceva de somn deloc profund (stiti somnul ala de tren in care ai impresia ca nu ai dormit deloc dar au trecut vreo 2 ore? na.. ala). Ba macar nu erau vagoane dinalea cu banchete din piele maro CFR. Ar putea sa faca si pantofi de dama din piele CFR (pentru CFRiste, desigur).. ar fi chiar comic. (daca imi sare acuma careva cu parinti CFRisti la gat ma prapadesc de ras)

De obicei nu ma bag la discutii sterile in tren (mai ales cu fete din secte bizare) asa ca mi-am vazut de somn si pace. Intre timp mai urcase un barbat in compartiment. Era imbracat foarte modest (“cu adidasii rupti in cur” ar spune unii), era nebarbierit si avea o basca cu ceva echipa de ceva in cap. Din pacate, atunci cand vedem un om pentru prima oara, este valabila expresia “Haina il face pe om”. Acesta este tot timpul un foarte mare dezavantaj pentru oamenii in cauza fiindca rareori mai primesc si ocazia de a deschide gura. Omul asta, insa, a primit-o.

Tipul tanar nu s-a putut abtine de la discutii sterile. Au dat-o-n politica, vremea lu’ Ceausescu, economie, Graffiti-ul de pe peretii de langa Ploiesti Vest, integrare Europeana, padurit s.a.m.d. (cacaturi ce se discuta prin tren si nu duc la nimica). Imi era asa o lene sa ma bag in discutia respectiva, cu toate ca o cam cautau cu lumanarea la capitolul cu integrarea, asa ca am stat cuminte, i-am ignorat si mi-am vazut de muzica mea.

Cand au inceput insa discutia referitoare la cravatele alea am inceput sa fiu atent. Erau cercetasi mah! Si tot zicea ala si zicea, explica ce criterii de admisie sunt pentru clubul lor exclusivist, pana cand m-am suparat si l-am intrebat: “dar cum se numeste institutia asta a voastra?”. A evitat complet raspunsul. L-am intrerupt si l-am intrebat  unde se poate inscrie lumea la asa ceva. Iarasi a inceput sa o dea in diverse, cu sucursale teritoriale & stuff dar nimic concret. Neinteresant. Imi venea doar o singura remarca in cap.. dar nu i-am zis-o din respect pentru domnisoare: “Măh tu te duci acolo sa le-o tragi la cercetăşiţe măh! Incerci sa ma aburesti aici cu sisteme de valori and whatnot.. pff!!!” Era un tip pe la vreo 27 de ani cu ochelari, foarte preppy, cu un HTC (Diamond 2 probabil) ce semana cu un Iphone. Tasta atent cu touch-băţ-ul lui si naviga din cand in cand pe site-uri imperialiste.. Vazand cum se chinuie vroiam sa il intreb de ce este masochist.. fiindca nu si-a luat direct Iphone.. Probabil se credea mai interesant cu băţul ala muieresc.. dar ii venea bine, ce-i drept.

Am ajuns intr-un final aseara “acasa” si m-am impotmolit la KFC-ul din gara, unde vanzatoarele sunt extrem de politicoase, reflectand la aceste ganduri in timp ce muscam infometat din aripioarele sarate (nu picante).

Ce am invatat weekend-ul asta (si azi):

1. La Butoiul de Aur se mananca totusi bine.
2. Trebe sa stai chill ca se rezolva (aici sunt ironic).
3. Trebe facuta o pauza cu calatoritul asta.. deci voi amana trip-ul la Iasi cu o saptamana.. (de data asta sper sa fiu apt de poze… deci promit poze)
4. Daca se implementeaza noua regula cu munca obligatorie si sambata, imi dau demisia, iau banii stransi pentru masina si ma duc la Spania sa fac masterat. (sau in Argentina, depinde cati bani mai apuc sa strang pana vine potopul)

Related posts:

1. Sfert De Secol trăieşte
2. Sfert De Secol despre Evoluţie
3. Sfert De Secol despre nişte muzică

Nu voi dezvolta prea tare perioada mea de scoala primara (clasele 1-4). Singurele lucruri care merita mentionate sunt ca am studiat intr-un sistem pur romanesc, tradus insa in limba germana, la o scoala generala care detinea o sectie cu specific. Eram aproximativ 10 elevi in acea clasa si cam toata actiunea se petrecea la inceputul anilor 90’. Invatatoarea era noua in rol, putin timida la inceput, dar avand in vedere contextul social si resursele avute la-ndemana, eu spun ca s-a descurcat al dracului de bine si am tot respectul pentru ea.

Apoi m-am transferat la un gimnaziu, unde intre clasele 5-8 am studiat iarasi in profilul german, care era insa o varianta clasica de invatamant romanesc tradus doar in limba germana. (deci aceeasi materie, aceeasi metodologie, aceleasi moravuri, doar ca in alta limba)

Marea diferenta, si ma consider printre cei mai norocosi oameni din tara asta datorita ei, a fost introdusa doar in liceu, unde datorita unui program de parteneriat intre statul roman si cel german, am studiat dupa o programa germana, cu profesori germani, si cu moravuri germane. Limba romana era oricum vazuta ca limba straina intr-o asemenea scoala, insa devenise parca dintr-odata un cu totul si cu totul alt univers. Era singura materie unde se mai simteau ramasitele accentuate ale comunismului, metodologia arhaica si depasita, spiritul de turma, coruptia romaneasca si moravurile care au adus aceasta tara in genunchi si continua inca sa o faca.

Precum spuneam, am avut o mare ocazie sa imi luminez mintea cu un sistem mai eficient, mai corect si care incita la gandire autonoma, creativa si la individualism. Din pacate, dupa 4 ani de zile in care am reusit sa imi remodelez cat de cat mentalitatea (in ceva deschis si mai eficient), am facut marea greseala de a reveni la o incercare extrem de esuata de americanizare a sistemului romanesc, care dupa 4 ani de zile ramasese cam la acelasi nivel. Am fost tanar, idealist, si naiv crezand ca voi putea influenta lumea politica si sociala prin cai conventionale si lipsite de pile zbatandu-ma cu harnicie prin sistemul nostru de invatamant sau plin de birocratie gandita de niste molii.

O profesoara ne-a spus o data intr-un curs ca trebuie sa ne mandrim cu marea noastra universitate, fiindca multi oameni importanti si cu functii inalte (care cica putem sa ii vedem si la televizor) au absolvit aceasta prestigioasa institutie. Pe vremea respectiva nu imi dadusem inca seama cum merg treburile pe acolo, dar avand cunostiintele din ziua de astazi, m-as fi ridicat si i-as fi spus: “99% din absolventii care ajung in functii inalte plecand din aceasta insitutie sunt niste nulitati cu pile sus-puse, carora li s-au promis posturi in ministere indata ce apar fluturand aceasta diploma de doi lei (dar cu specific).”

Sistemul romanesc de predare se bazeaza inca pe dictare si redare, si este un sistem de indobitocire in masa. Nu se pune destul accent pe activitatea individuala in timpul orelor, sau pe interactivitatea profesor-elev/student. Temele de case nu incita la gandire si creativitate, ci la munca bruta si repetitiva. Este una sa faci bastonase si cerculete in clasa I, dar alta sa continui cu o metodologie identica doar dusa la un alt nivel.

Normal ca exista si profesori onesti in sistemul romanesc. In general provin din familii instarite si nu au grija banilor, dar restul trebuie pana la urma sa si manance ceva. “Erst das Fressen, dann die Moral” (intai haleala, apoi morala) zicea Brecht, deci pana la urma nu vor mai fi nici ei prea onesti si pasionati de ceea ce fac (oricum ei sunt prea putini, din pacate).

Cel mai cras lucru mi se pare şarada ce in Romania se numeste bacalaureat. Este o ciolaneala si o bataie de joc cum nu mai prea gasesti in alte tari “civilizate”. Pe scurt, se strang bani multi de protocol, iar toti cretinii iau peste 9,50. Profesorii pleaca acasa cu sacosele pline cu atentii (tarandu-si legaturile de carnat fin atarnand din plase prin tramvaie), elevii isi vad mai departe de examenele de admitere la facultatile putin mai serioase, sau de “concursurile” de admitere bazate pe dosar, la facultatile de 2 bani. Fiecare este fericit, dar tara se duce de rapa, viitorul ei bazandu-se pe niste analfabeti si inculti la care le suiera vantul prin CV, si care au copiat in timp ce profesorii stateau de sase. Sunteti niste criminali patetici, dar pentru asta nu exista legi, se pare.

Ideea mea de bacalaureat romanesc in 2010: (si pentru inca vreo 20 de ani de acum incolo)

• Camere de supraveghere instalate fara cunoasterea profesorilor in fiecare sala de examen.
• Picat 50% din generatia care sustine bac-ul, pentru ca aproximativ atatia ar merita sa nu il ia.
• Concedierea profesorilor care primesc atentii sau lasa elevii sa copieze, anulandu-le dreptul de a mai preda si dreptul la o pensie pentru anii in care au “predat”.

Urmari:

• Elevii s-ar pregati mai bine pentru anul urmator, sau ar continua sa invete o meserie pentru care sunt calificati. (gen lopatari/tarnacopisti/vanzatori/PR)
• Nu ar mai trebui sa sustinem atatia bugetari. (care din pacate sunt o gaura neagra a economiei, si NU “fac lucrurile sa mearga” asa cum ar trebui)
• Cu anularea pensiilor unora s-ar creea un precedent si ar intra panica in randul lor. (alta strategie nu se poate aplica la asemenea animale)

Eu nu prea vad urmari negative aici, dar poate ma ajutati voi.

Parerea mea despre profesorii care se plang ca nu sunt remunerati corect pentru munca prestata, dar dau meditatii la cate 6 elevi deodata si se alatura cu nesimtire grevelor:

Majoritatea sunteti niste nemernici! Dupa ce ca aveti concediu vreo 3 luni (CALENDARISTICE!) pe an, lucrati in medie 20 de ore pe saptamana, castigati unii cate o mie de euro (bani neimpozitati) din meditatii pe luna, mai aveti si tupeul de a organiza greve. Am eu o popunere pentru voi: acceptati sa fiti platiti la ora muncita/predata, ca restul populatiei active (ma rog, voi sunteti gaura neagra, nu populatia activa), sa vedem daca va place. Se vedem apoi cum va plangeti ca dintr-o data nu mai primiti bani pe cele 3 luni de stat acasa cu rotile-n sus. (ceea ce mi se pare al naibii de corect) Sa va vedem lucrand si voi 40 de ore pe saptamana, cum va mai arde seara si in ferestre de meditatii. Si cand ma gandesc ca auzeam povesti de la colegi si colege care facea cate 6 odata la profesori acasa. Unii erau impartiti chiar in doua camere.

Si dupa ce ca noi muncim de ne sar capacele pentru a va plati voua salariile, ne mai si corupeti unica speranta de viitor, de la radacina!?!? FUCK YOU!!

Romania este tara din Uniunea Europeana cu cei mai multi absolventi de studii superioare, adica suntem o tara plina de prosti cu diplome, carora le lipseste fondul necesar pentru a face fata cerintelor unei piete unice unde concurenta este aproape perfecta. Eu, dupa ce am studiat vreo 1.5 ani economie la o facultate din tara, am plecat 3 luni cu o bursa in Danemarca, unde am studiat economie, management si marketing intensiv. Am invatat in acele 3 luni de zile mai multe lucruri practice (aplicabile in campul de munca) decat in 3 ani de facultate romaneasca.

Lucrurile care lipsesc din majoritatea facultatilor din ziua de astazi, sunt in primul rand: profesori capabili sa vorbeasca fluent o limba de circulatie internationala, suport de curs si un program de colaborare intre studenti si profesori online, examene unde este solicitata gandirea pe baza materialului invatat pe de rost (ce sens are sa antrenam niste curci care ne pot reda kilometrii de text; cu toate ca este nevoie si de dinastia prin ceva beciuri), profesori cu pregatire dintr-o economie de piata, si nu dintr-una central-planificata, preferabil cu experienta in sectorul privat.

Concluzie: In caz ca vreti sa studiati ceva calumea, si nu aveti in gand neaparat meseriile clasice de prin politehnica, medicina, drept s.a.m.d (cu toate ca si la politehnica am auzit ca se predau lucruri ce nu vor mai fi folosite niciodata in viata, in loc sa se predea tehnologiile actuale de pe piata, dar defapt facultatea ar trebui sa te invete un framework pentru a face fata progreselor din domeniu), faceti un bachelor in tara, timp in care trebuie neaparat sa profitati de vreun semestru sau an de Erasmus (daca se poate si un an de Leonardo) si sa va distrati cu prietenii, iar apoi plecati la masterat oriunde altundeva in lume. (nu in Nepal)

O foarte buna idee este masteratul acuma, pe timp de criza, fiindca joburi studentesti exista si in timpurile acestea, iar dupa ce va terminati masteratul, climatul economic ar trebui sa devina mai propice lansarii in campul de munca. Eu, daca as avea acum niste prieteni dispusi sa isi bage picioarele in situatia actuala, as pleca de urgenta intr-o tara din vest pentru a face un masterat. (ca sa nu mai spun ca ma gandesc si la America Latina de ceva vreme, din cauza femeilor)

Un masterat in Romania as face doar daca as fi sigur ca 1 an din el l-as petrece in alta tara, fiindca in general masteratele noastre sunt de 2 lei. Mai bine va apucati de un job mai de Doamne-Ajuta (adica mai multe doamne ajuta) sau faceti o practica indelungata la o firma de la care chiar puteti prinde ceva din zbor.

LOL,

Sfert De Secol

Related posts:

1. Sosirea la facultate.. viată de cămin.. oameni, cantine şi ciocolată Milka Christmas Edition

Eram tânăr si naiv.. visător si idealist.. nu ştiam ce mă asteaptă.. a durut foarte tare.. dar am continuat.. şi in final am răzbit… te-am cucerit!

Era sfarsitul lui Septembrie si eram pe drum spre Bucuresti.. Am plecat foarte devreme ca sa ajungem la facultate in timp util, adica pana la sfarsitul programului de la secretariatul caminului. Nu fusese prima oara.. mai vizitaseram Bucurestiul si la inscriere, unde am gustat pentru prima oara din “bogatiile” orasului. Era plin de lume jos in sala de primire, bannere cu fiecare facultate in parte, panouri de informare, coada mare la casierii, o caldura de nu-ti venea a crede, iar in fata universitatii niste pitipoance care isi facea poze in robe. Bravo fetelor! Ati “reusit” la Romano-Americana! Acum mergeti si sustineti toti elevii, pensionarii si bugetarii. Avem incredere ca o sa faceti treaba buna..

Tin minte cum am fost pe la inceputuri la secretariat si mi s-au comunicat orarele separate pentru festivitatiile de deschidere: cei cu medie de peste 9.50 la o anumita ora, iar cei cu medie sub 9.50 la alta. Deci cu alte cuvinte, eu cu media mea cinstita de 8.00 de la bacalaureatul german(nota bac + media de pe anii 11-12 cu o proportie de 40% clasa a 11-a si 60% clasa a 12-a), nu aveam dreptul de a participa la festivitatiile de deschidere laolalta cu “geniile/iluminatii” sistemului romanesc de invatamant(pe care il voi spurca mai tare in alt post). Va dati seama ce era in sufletul meu cand un 8 german facea cat un 12.4 romanesc, dar in fine.. existau chestii mai importante decat o festivitate de deschidere la o asemenea institutie, fapt ce l-am realizat de abia dupa prima luna.

Universitatea era nou construita, fondata pe niste principii destul de nobile, si oferea posibilitati frumoase celor interesati sa faca ceva cu viata lor. Din pacate, acesta nu a fost cazul cu masa studentiilor romani care frecventa aceasta institutie, inca partial acreditata pe vremea respectiva. Ca sa va faceti o imagine mai buna, iata o poza cu acel campus:

Corpul impozant din dreapta este caminul. Liftul exterior a atras probabil foarte multi fraieri. A fost foarte usor sa obtin un loc la acel camin, deoarece veneam de unde veneam si aveam un dosar impresionant. In anul 2 nu am mai primit insa loc la camin, din motive disciplinare si sanitare. (voi povesti si despre asta mai tarziu)

Caminul era administrat de catre un moldovean corupt si pervers. Era salutat de catre toti cu mult respect, deoarece toti portarii isi luau si ei o parte din mita primita/ceruta de el pentru cazarea la acest prestigios camin. La fiecare inceput de an, isi umplea jebele de la sacoul purtat doar atunci cu banii parintilor atenti. (“atenti” insemnand “oameni cu atentii in plic sau plasa”)

Micul nostru concasor mobil (cu impact si falci) de la receptie era asadar un mic voievod in acea imparatie de cocalari si pitipoance. Era incapabil sa-mi rosteasca numele de familie fara un “i” in fata. Foarte ciudat era insa modul in care isi trata co-moldovenii. Era ca un coyote dinala ce aduce mexicani peste Rio Grande si apoi ii tine ostatici pana nu dau si mai multi bani.

Eu plecasem de acasa cu o imagine foarte sci-fi despre cum va fi la aceasta universitate prestigioasa. Imi imaginam colegi, de camera si de palier, cu bun simt, care sa asculte muzica buna, colege cu care sa devorez top 250-ul, atmosfera placuta, multa imbogatire spirituala si, de ce nu, materiala prin numeroasele oportunitati oferite in reclama.

In schimb am primit: pereti de rigips, camere de 2 persoane transformate in camere de 3 persoane, o cantina obligatorie cu preturi de restaurant, si in prima noapte o intampinare la etajul 9 de catre ~15 de moldoveni adunati la bustul gol in jurul unui morman de bere la pet de 2 litrii(din care beau toti cu gura pe rand), spargand seminte, ragaind si ascultand manele la maxim pe o instalatie 7.1 (ca doar proveneau din lumea buna a Moldovei). “Na băh! şi stai sa vezi câţi mai suntem!” Erau 72 din Suceava, deci pe departe majoritari. Voi va faceti reputatia bah! Nu eu..

In momentul respectiv m-a lovit realitatea peste ochi. A fost o imagine tragi-comica ce o sa imi polueze amintirile probabil toata existenta. A fost o lectie de viata.

Distribuirea in camere s-a facut cica pe baza geografica, pentru ca impactul cultural sa nu fie prea brutal. Asadar, colegii mei au fost din Brasov si Suceava. Intradevar, nu fusese prea brutal, fusese draconic. (asta este cu totul si cu totul altceva) Ca si comparatia intre the devil si the super devil:

In prima luna, pana ne-a venit frigiderul (eu adusesem microundele, Suceveanul isi adusese calculatorul, deci Brasoveanul trebuia, prin logica subînteleasa, sa aduca un frigider), am tras niste seri de foamete ca pe vremea revolutiei franceze, i.e. am mancat Salatini cu pateu, chipsuri cu paine si tot ce mai prindeam satios pe acolo.. nu ca nu aveam bani de mancare.. insa la inceput era foarte greu cu logistica prin zona. Painea cu pateu si branza topita la tub a devenit mai tarziu o delicatesa. Obisnuiam sa mancam cate o franzela miticeasca(costa 6000 de lei) la o masa. Dupa ce a venit frigiderul am pus, intr-un mod inexplicabil, vreo 7 kilograme pe mine in 2 luni.

La cantina din agronomie, unde mancarea era ieftina si multa, m-am gasit stand in prima zi de “libertate”, chiorandu-ma la meniul de pe perete si intrebandu-ma ce dracu’ poate sa fie un “ciocănel”. Era 12000 unul, deci nu putea fi prea mare.. Cu vreo 70 de mii iti cumparai supa, felul 2(gen “chilaaf cuî piftieliî”), si un desert!!! ca REGII.

Dar de ce sa spurc eu acuma tot caminul.. cand defapt am intalnit si oameni de mare calitate.. putini ce-i drept, dar mi-au facut viata mai suportabila.. si cu ocazia asta vreau sa le multumesc.. si stiti cine sunteti.. voi.. aia care v-ati impartit cu mine mancarea, voi aia care m-ati lasat sa ma joc pe compurile voastre cand al meu inca nu venise, voi alea care ati intrat de ziua mea fiecare pe rand cu cate o sticla de vin rosu demi-dulce tinuta cu doua maini si ati inceput sa imi cantati, incat aproape ca mi-au dat lacrimile, voi aia cu care am ras la coada de cantina de.. toti, si voi aia care ati stat cu mine pe palier cu noptile la tigari si la taclale.. si la ciocolata Milka Christmas Edition cu cola.

Si scuze baiatului in al carui filtru de cafea am fiert cremwurschti. Daca te incalzeste cu ceva.. nu au fost prea buni.. dar am ras cu lacrimi cand a explodat..

Concluzia:

Când viaţa arunca dupa tine cu un sac de lămâi stricate, caută-le pe cele bune din el si fă limonadă. Tot timpul vei găsi si lămâi bune in sac..

Related posts:

1. Costuri neasteptat de ridicate de viata

Multi au obsesii aproape patologice in legatura cu anumite defecte enervante prezente la alti oameni. In fond.. fiecare este liber sa faca ce vrea… cu conditia de a nu incalca libertatea celui de langa el.

Am auzit o groaza de izbucniri de genul.. nu suport minciuna la un om.. nu suport ipocrizia.. sau.. orice pot sa accept, doar bigotismul nu..

Chiar asa? Poti accepta orice inafara de un anumit defect? Ei, uite, eu nu am asemenea trairi.. pe mine ma enerveaza orice chestie dusa la extrem sau care imi incalca mie libertatea sau fericirea. Uneori ma enerveaza mai tare, uneori moderat. De obicei, oamenii care nu suporta o anumita chestie au o trauma din copilarie(sau mai recenta) legata de acel defect anume, deci din start ar trebui sa stii cum sa ii iei.

Pe mine saptamana trecuta m-a enervat altceva la culme. Cand vad oameni tristi, necajiti si vai de mama lor, ma ia cu tristete.. dar cand vand oameni vai de capul lor,  dar care nu reactioneaza pentru binele lor atunci cand salvarea este literalmente la o intindere de brat, ma apuca toti dracii.

A venit vara, iar in orasul acesta zici ca in fiecare luna iunie moare cate ceva din noi.. Stau mai nou in fiecare zi in statia de autobuz(ca inca nu am strans bani de o masina.. mai am) si chiar pescui autobuzele cu acele izvoare de fericire montate pe acoperis.. adica cele cu instalatie de aer conditionat.

Acum avem doua variante.. ori vine unul ca geamurile larg deschise, in care soferul a oprit instalatia cand a vazut ca nu are cu cine, ori vine unul cu doar cateva gemulete deschise dar cu instalatia pornita. Urcand la prima statie, de obicei verific imediat daca e pornit sau nu, iar dupa aceea, ma apuc ori sa injur de toti D-zeii, ori sa inchid geamuri. Jumatate de autobuz se uita la mine ca la circ, dearece nu intelege “Di cie?” fac asta.

Apoi m-am asezat intr-un loc destul de conditionat(acuma povestesc exact ce mi s-a intamplat saptamana trecuta.. ca e chiar interesant) si imi vad de liniste. Dintr-o data, un iobag, ca altfel nu il pot numi, se trezeste sa deschida un geam. Eu, ma intorc la el si ii spun pe un ton foarte frumos si civilizat: “Nu va suparati, inchideti va rog geamul?”. El, uitandu-se la mine cu o fata de om bulversat, nu gesticuleaza nimic. La care eu, pricepand ca va fi mai greu decat am anticipat, ii spun “inchideti va rog geamul fiindca este instalatia de aer conditionat in functiune”. El, cu o mimica dintr-o data mai isteata, se intoarce catre femela care il acompania, si ii cauta acordul in expresia fetei. Aceasta aproba din cap(probabil ca avea chiar 2 facultati romanesti), iar el se hotaraste sa imi urmeze sfatul benevol, tragandu-mi insa o privire ostentativa.

M-am uitat mai in fata autobuzului, unde 2 geamuri erau larg deschise, iar la gura unuia statea alt troglodit cu capul proptit in curent.. “ca sa se ventilează”. Eu nu as avea nimica impotriva lor daca nu m-ar priva pe mine de un drept care prin plata biletului de autobuz mi se cuvine. Spre sfarsitul calatoriei m-am mai gandit eu asa sa mai fac un bine neajutoratilor din autobuz asa ca m-am dus frumos si am mai inchis si celalalte geamuri ramase larg deschise. Dupa ce am inchis ostentativ ultimul geam, in speranta ca dobitocii respectivi ar putea sa priceapa mesajul, m-a luat un pensionar la rost: “Ciei? te tragie la urechie?”.. In momentul ala.. mi-a venit sa ii trag eu una lui la ureche.. dar m-am abtinut.. si doar am urlat pe el: “E pornita clima, uitati, scrie si pe pereti.. ca la prosti.. NU DESCHIDETI GEAMURILE IN TIMPUL FUNTIONARII”. Cred ca a inteles mesajul.. ca nu a mai spus nimic. Si acuma.. ca sa nu ziceti ca sunt un nesimtit fara scrupule.. era un mitic dinala borat care si-a transmis remarca cu multa rautate si batjocura in ton. Dar nu-i nimic.. va aranjez eu..

Fazit:

In Bucuresti oamenii care circula cu mijloacele de transport in comun sunt cei mai tristi, inculti, nemanierati si distrusi oameni pe care i-am vazut vreodata. Dupa ce ca trebuie sa mearga in putoare si inghesuiti pana ii ia dracu’, nici nu sunt in stare sa profite de putinul bine care li se ofera. Nu am pretentia ca un “Dorel” de rand sa cunoasca modul de functionare a unei instalatii de climatizare, insa am pretentia sa citeasca macar indemnurile de pe pereti. Intradevar.. nu ai cu cine.. si asta intr-un oras in care nu mai ai unde sa iti stingi tigara pe strada, fiindca tiganii au furat pana si placutele de metal de la pubele, pentru a face si ei un “ban cinstit” la fier vechi.

Si ca sa finalizez articolul intr-o maniera de om informat si la curent cu lumea:

Doresc sa le urez celora care i-au plasat pe cei trei magnifici la Straßbourg un calduros “Fuck You!” Tocmai ati asigurat un mandat de stand-up comedy, iar rasul va fi unul foarte amar si pe seama noastra…

No related posts.