Cred ca am facut o pauza destul de lunga de la scris. Am vrut sa fac un articol in iunie despre Delta Dunarii dar am zis ca mai bine lasa.. oricum arata ca dupa razboi acolo.
Intre 1 si 5 iulie am facut o excursie in Maroc, mai exact in capitala lor turistica, Marrakech. Dat fiind faptul ca acum vreo 4 ani am ratat un concediu cu ai mei in Tunisia pentru a trage niste chefuri puternice in care sa isi taie unii gingiile in doze de Skol (deci a meritat), am decis sa luam un low-cost (Vueling, magnific) din Barcelona si sa facem o mini-vacanta in Maroc.
Acele 4 zile pline par acum precum un vis, o aventura ce nu o voi uita toata viata. As putea scrie un roman despre acest concediu (numai ca aia ar dura prea mult, concluzie ce am tras-o in trecut din celelalte romane pe care le-am mai scris). Sper sa fac din asta un articol cat mai folositor si pentru cei care intentioneaza sa traiasca o lume araba autentica pe pielea lor.
Sa incepem:
Dupa ce au g0nit toate maimutele de pe pista cu un bat, am putut ateriza pe aeroportul international Menara (ei nu cred in autobuze dinalea pentru sensibili):
Iar dupa ce am completat formularul de intrare in tara, ne-a luat taxi-ul Riad-ului (varianta lor de pensiune) si a inceput sa ne duca in oras. Pe drum am remarcat o gramada de Dacii Logan si Sandero (masina extraordinara pentru marocanul de rand), magari, scutere, calesti, roabe, dughene darapanate, carnuri atarnate in strada si tot felul de alte lucruri care, pentru o fractiune de secunda, te fac sa vrei sa-i spui soferului sa intoarca masina fiindca ti-a ajuns si vrei acasa.
Apoi am intalnit si semnul asta de trafic, care eu credeam initial ca inseamna “Atentie Cobre cu unul sau doua capete”, dar cand i-am spus si ghidului cat sunt de perspicace, s-a uitat ciudat la mine. That’s what I call “bridging the cultural gap”.
Cel mai comic a fost cand, dupa vreo 20 de minute de soc si guri cascate, Nemona a spus ca spera ca acesta sa nu fie considerata o zona OK la ei…
(…si ca hotelul este intr-un cartier mai de Doamne-Ajuta)
Dupa cateva momente, soferul opreste masina si trage frana de mana iar cu un zambet pe buze se intoarce catre noi si spune seren: “We’re here!” 
Cu o privire inmarmorata si cu stomacul pana-n gat, ne dam jos si ne primim bagajele. Soferul ne conduce pe o straduta foarte ingusta la Riad Aubrac, unde zici ca intri intr-o alta dimensiune: curte interioara cu o fantana umpluta cu trandafiri roz si plina de verdeata (cred ca maslini), cu canapele si mese in jur. Acuma trebe sa va dau un sfat foarte important. Orasul arata in mare parte precum in poza de mai sus. Daca voi credeti ca este destul sa va refugiati seara intr-o pensiune de 2 stele fara aer conditionat sau usa la baie, treaba voastra. Noi am zis ca sunt 2 facilitati importante pentru care merita sa mergi la sigur cu 4 stele. A fost intradevar putin mai scump (90 euro/noapte camera dubla) dar daca o luati din timp prindeti reduceri pe Booking dot com (unde gasiti si review-uri sincere de la fosti turisti).
Dupa o primire foarte frumoasa in engleza, cu ceai fierbinte de menta salbatica si prajituri locale, ne-am cazat si am luat-o cu harta spre piata Djemaa el Fna, mancand pe drum la un restaurant ce servea meniuri complete cu 6 euro. Era o caldura sufocanta dar chelnerul a pornit clima (care era in aer liber) si ne-a poftit la 2 metri jumate in calea ei de bataie pentru a lua pranzul. Acuma na, nu e o chestie rea daca iti place foarte mult mancarea lichida.
Ajunsi in piata, ne-am crezut smecheri dupa ce am reusit sa scapam de primul vanzator ambulant de serpi de lemn. Faini serpi, nu zic, dar regula de aur este sa nu cumperi absolut nimic in prima zi.
Pont: de regula vanzatorii de chitibusuri in piata aia au si alte chestii… daca intelegti incotro trag clopotele (eu).
Mergem noi mai departe cu gurile cascate si ne acosteaza 2 femei berbere cu baticurile pana la ochi. Ne-au vazut ele mai cu ciunga-n par si au zis ca e rost de bani de pe turisti, oferindu-ne tatuaje hena. Noi am spus ca nu vrem si ca e prima noastra zi, dar au inceput sa ne intrebe de unde suntem (pe acolo majoritatea vorbesc vreo 3-4 limbi, btw) si sa ne spuna ca si ele au umblat prin Europa si ca stiu ca Romania este o tara saraca dar ca vor totusi sa ii faca prietenei mele un cadou frumos pe mana.
Am zis ok si a inceput sa o picteze in palma cu seringa. Aialalta ma pofteste pe un scaunel la 2 metri distanta si incepe sa ma tina de vorba. Dupa vreo 3 minute o aud pe Nemona spunand ingrozita ceva de genul “But you said it was a present..”. Ma intorc si o vad pe berbera cu niste ochi dinaia veninosi ca dracu’ cum se rasteste la prietena mea ca vrea 300 de dirham (~30 de euro) pe serviciul prestat. Incepe Nemona sa negocieze cu baba veninoasa si ajunge la 100, ceea ce mi se parea la fel de strigator la cer. In final, dupa o cearta puternica cu ele, o smucesc din mainile lu’ aia, aruncand in scarba o bancnota de 20 de dirham pentru cauza ei nobila. Eu zic ca a meritat 2 euro prestatia asta (cica merita doar 1):
Mai mergem noi vreo 30 de metri prin piata si ne ia noul nostru prieten (localnicii sunt prieteni cu toti turistii acolo) in primire. Imi strange mana puternic si imi trece maimuta. Cum adica “imi trece maimuta”? Uite asa:
(Lu’ asta i-am dat doar 50 de centi fiindca m-a zgariat maimuta pe brat)
Frumoasa intampinare!!!
Am stat apoi vreo 10 minute la marginea pietei (in soc fiind) ca sa ne tragem sufletul. Chiar va provoc sa mergeti dupa ce ati vazut poza de mai sus si la baietii astialalti din piata:
Dupa ce ne-am acomodat in prima zi cu tot peisajul, ne-am programat o vizitare a orasului cu un ghid berber pentru a doua zi dimineata. A durat 5 ore si a costat in total 50 de euro, dar a meritat fiindca am vazut mai toate atractiile principale, si am putut poza tot felul de chestii pentru care am fi dat destul de multi bani daca ne-am fi dus singuri. De exemplu, pentru orice loc in care merge, cineva pe strada se ofera sa te duca si sa iti arate. Mai greu este la sfarsit cand iti cere vreo 20 de euro ca sa te duca inapoi intr-un loc cunoscut. Unul dintre acele locuri este cartierul unde se proceseaza pielea de capra, vaca sau camila… celebrele Tanneries care se gasesc in Marrakech si in Fes.
(Nu vreti sa stiti cum miroase intr-un loc unde se omoara si jupoaie capre, camile si vaci iar la sfarsit se proceseaza pielea lor intr-un proces ce dureaza 14 zile. Ni s-a dat menta pentru supravietuire fara varsaturi spontane)
Si ne-am facut si tuaregi pentru cateva minute:
(ala din stanga mea era ghidul nostru smecher ce vorbea vreo 5 limbi.. cat de cat)
A treia zi am facut probabil cea mai buna investitie din tot concediul: o excursie la poalele muntiilor Atlas in valea Ourika cu un 4×4 (Land Cruiser). Zic investitie fiindca ne-a costat cam 100 de euro de persoana toata ziua respectiva dar a meritat fiecare cent.
Asta sunt eu la urcare intr-o pauza:
(Stiu ca sunt un barbat bine. Shaormele ma imbunatatesc atata de mult… Din nou puteti da click dreapta>set as wallpaper)
Nu, glumeam, acestea sunt pozele de wallpaper (aia cu mine e mai degraba de tinut in portofel):
Aici am gasit un restaurant ce ni l-a recomandat soferul ca fiind cel mai bun din toata valea. A fost intradevar extraordinar, dar cand am vazut cat costa un meniu imperial (30 de euro de persoana), am inceput sa negociem cu chelnerul. Lucru foarte important: In Maroc TOTUL se negociaza, pana si mancarea la restaurant. Ne-a luat cu gugulugu’, cu tactici de negociere ce le inveti doar la avansati si cu dinalea prietenesti ca daca lasa pretul mai jos deja are probleme cu managerul (la asta trebe raspuns cu aceeasi moneda –> cu pretul asta o sa ai si tu probleme cu nevasta-ta). In final am negociat meniul cu tot cu bautura la 32 de euro in total (adica la jumate). Am stat apoi sa ascultam ce zic francezii noi sositi la masa de langa dupa ce chelnerul si-a insirat din nou toata poezia despre cat de fantastica este mancarea lor (si este). Francezii au spus doar la sfarsit “Parfait”. Era sa pufnim in ras..
Mancarea a fost ceva de vis. Cate un pic din fiecare specialitate marocana.
Acesta a fost doar Entré-ul:
Iar astea sunt celebrele Berber Tagines:
Dupa o aceasta masa imperiala, a urmat cel mai spectaculos hiking trip pana la cascadele din valea Ourika. Pentru asta ne-a trebuit un ghid cu 10 euro si urcarea a durat cam o ora. O sa vedeti o poza cu mine si cu ghidul de sus. Un om deosebit.. castiga peste o mie de euro pe luna din “ghidarie” sau “ghidism” si nici nu ai crede ca are 50 de perechi de schiuri pentru inchiriat sus pe muntele Atlas pe timp de iarna:
Si ca sa nu mai creada lumea ca suntem ca fratii.. 
(iuuuuuuuuuuuuu)
Si normal ca ne-am dat si cu camilele in ziua aia:
A patra zi ne-am rezervat-o pentru shopping. La sfarsitul zilei imi era deja greata de la atata targuiala. Poti, desigur, sa accepti pretul cerut initial pe un bun, dar daca nu vrei sa ii strici ziua unui negustor arab si vrei sa platesti si preturi normale pe chestiile dorite, trebuie sa negociezi fiecare bun. Desigur, este mai usor cand vrei 2 sau 3 lucruri din acelasi magazin (teoretic), dar cel mai bun approach este sa exclami oripilat ceva de genul “Doamne Fereste!” sau “Dincolo dau camilele de lemn cu 10 dirham bucata, nu cu 160” sau “La asta de langa am luat 4 esarfe de banii astia”. Daca te ia cu prezentari de nume si locuri de origine, e clar ca o sa iti ceara de 4 ori mai mult pe bunul dorit. Asa ne-a luat unul cu textul “of course I have camels.. but they are hand-made and very expensive”. Apoi ne-a dus la taraba amicului sau si din mormanul de 70 de camile ne-a intins 3 cat pumnul fiecare si ne-a cerut 45 de euro pe ele 
. Nu zic, daca erau din argint, meritau. Arabii din vest sunt mai saraci, apropo, deci prefera argintul, in est dai de arabii cu petrol, unde aurul este foarte cautat. De regula, aurul si argintul pe acolo este de foarte proasta calitate deci rezumati-va la pietricele colorate din muntii Atlas.
Secretul este sa nu iti doresti prea mult ceva. Astfel poti sa te iei sa pleci la un moment dat iar cand negustorul vede ca poate pierde deal-ul, scade pretul si pana la o cincime. Alta varianta este sa ii lasi pe altii sa negocieze in fata ta si a negustorului si sa astepti sa vezi pana la cat este dispus sa scada preturile. Apoi il mananci de viu.
Iar acum, poze din marea lor piata Djemaa el Fna si moscheea Koutoubia:
(Fresh de portocale cu 1 leu paharul acolo, apropo. Cu 2 euro iti umple sticla de 2 l)
Aburii aia sunt de la tarabe cu mancare ce servesc tot ce-ti pofteste inima. Mie inima de obicei imi pofteste berbec, “nu stiu altii cum sunt”:
(Sanepid ain’t got shit on these)
Moscheea Koutoubia: cea mai veche si mare din Marrakech
Marocul este un regat incredibil pentru cei care nu au cunoscut inca lumea araba. Cu toate ca este o tara saraca (precum Romania), saracia lor este de alt fel, si sincer, nu se plang atata ca noi. Sunt fericiti ca au un rege inteligent si bun cu ei si nu si-ar dori presedinte nici in ruptul capului.. pe motivul “s-ar fura ca in codru”.. suna familiar?
Salariile normale sunt cam ca si ale noastre, tara traind insa mult mai mult din turism, ceea ce se si simte cand esti acolo. Localnicii vor sa ia banul de pe tine doar in mod cinstit, pe principiul “nu e prost cine cere”. In toata tigania aia de pe strazile laturalnice nu am simtit pentru o singura clipa ca as putea fi talharit sau agresat verbal. “We don’t play with tourists”, zise soferul la un moment dat. Din nou spre deosebire de ai nostrii care vor sa traiasca din tunuri.
Copiii sunt invatati de mici sa fie negustori si sa faca bani din turism, dovada fiind aceasta clipa unica (dupa expresia ei, iti dai seama ca este un mare understatement) ce ne-a induiosat atata de tare incat i-am dat bani doar ca sa o facem putin mai fericita:
(sorry, dar pe asta chiar nu o pot lasa furata)
Cu mare drag,
Sfert De Secol
