Au trecut 3 zile de cand m-am intors din Jack Bauer-Land. Pe bune, serialul ala (printre multe altele, desigur) descrie foarte bine Statele Unite. Faci cunostinta cu infrastructura lor, cu sistemul lor de securitate nationala si cu nivelul tehnologic avansat de care se bucura aceasta super-putere mondiala. Este deja atata de avansata tara asta incat isi permite sa faca ce vrea pana si cu proprii cetateni (asta pe langa razboaiele care le permite sa ofere un galon de benzina (~3.8 litri) la 3 dolari pentru SUV-urile lor de 6l cu bumper-stickere “Support our Troops”), facandu-te sa te simti supravegheat, controlat si usor manipulat in multe locuri prin care pasesti. Faptul ca trebuie sa trec prin 3 perchizitii si sa completez 3 formulare la intrarea in tara, ideea ca trebuie sa mi se ia amprentele pe aeroport la check-in, faptul ca la ambasada lor treci printr-un adevarat labirint de chestionare si ideea de vandut Playstation-uri (de exemplu) cu limitarea “One per household” (una per gospodarie) ma cam ingrijoreaza, sincer. Ultima suna deja a comunism iar faza cu amprentele ma face sa ma simt deja mai putin “liber”… 1984 ring a bell?
Au trecut 3 zile si amintirile au inceput sa se sedimenteze. In ultimele clipe ale vizitei imi doream deja foarte mult sa ajung acasa, dar nu fiindca nu imi placea ce vedeam pe acolo, ci fiindca a fost extrem de intens si obositor tot trip-ul.
Nu am fost in concediu. Am fost in interes de serviciu si fiind prima vizita in the land of the free (“home of the brave”), m-am straduit foarte tare sa combin utilul cu placutul, adica sa imi indeplinesc toate obligatiile de angajat si sa ma mai si bucur de shopping si sight-seeing.
Marea diferenta: acuma nu o sa o dau din cliseu in cliseu enumerand toate lucrurile care sunt cu 50 de ani mai avansate decat in tara noastra, dar as vrea totusi sa subliniez diferenta care m-a marcat cel mai tare. In Statele Unite, clientul/omul este tratat cu multa demnitate si primit cu multa caldura. La prima vedere, toate populatia pare a fi sub influenta medicatiei anti-depresive. Toti zambesc, sunt saritori, prietenosi si cand intri in stabilimentul lor, oricat ai fi de ignorant sau de ciudat, esti tratat ca un rege. Intalnesti straini care te saluta prietenos din senin. Intalnesti vanzatori care incearca sa te ajute cu orice si care, la primul indiciu ca nu esti autohton, te intreaba de unde vii si cum e acolo (si chiar asculta ce ai de spus).
Marele soc cultural l-am trait pe Otopeni. Este incredibil cum iti reaminteste tara asta instantaneu de unde ai plecat si unde esti nevoit sa traiesti. Chiar vorbeam cu Sirbu despre asta adineauri. El, dupa 5 saptamani de strainatate si dor de tara, a mers spre Unirii si a descoperit un mare cacat (de om) pe o straduta ce da in piata noastra de capatai. Eu, aterizand pe Otopeni si fiind nevoit sa astept 4 ore pentru transferul spre Timisoara, am fost lovit de lehamita, aroganta si scarba unor cacati cu ochii mari (angajati Tarom) care la intrebari prietenoase si politicoase de genul: “Nu va suparati.. vin din Seattle si bagajul meu a fost predat acolo, am conexiune spre Timisoara, am nimerit bine aici pentru check-in?” raspund cu fraze de genul “Mda.. nu e bine aici.. mergeti pana la capatul coridorului respectiv si mai intrebati” sau la abordari de genul “Buna Ziua.. as avea si eu o intrebare” raspund scurt cu “V-ascult” sau “daca-mi dati si un nume poate reusim sa si facem ceva aici”.
Sincer, iti vine sa ii lovesti cu un lăteț peste bot. Alta aventura am trait-o de cand m-am intors si cand am vrut sa achizitionez un hard extern de pe un magazin virtual care nu avea datele corecte pentru produsul respectiv. Am dat de replici de genul “nu stim.. dati un mail la aliasul X” (la care mi s-a raspuns in scarba si gresit dupa 5 ore) sau “dar de ce nu luati de la Emag daca ei ofera transport gratuit?”. Ai crede ca pe timp de criza toti angajatii ar fi motivati sa se comporte total diferit dar in tara asta nimic nu ma mai mira (da.. e cliseu.. dar e adevarul).
Shopul online cel mai decent si cu oameni de specialitate si interesati a fost in final acesta. Si da.. ii fac reclama.. pentru ca este singurul care merita. Acestea sunt magazinele care au fost de cacat la faza asta.
Sunt perfect constient ca acesti vanzatori de echipament IT (care majoritatea ar putea vinde la fel de bine cartofi in piata) sunt platiti prost. Dar din coincidenta am avut “placerea” de a sta o data cu unii de genul o zi intreaga, fiind informat dinainte ca primesc totusi bonusuri pentru vanzarile de succes, si sincer.. nu e problema de motivatie.. sunt doar niste putori. Cred ca daca ar putea, jumate din populatia tarii noastre ar prefera sa stea beti intr-o ghereta de portar decat sa munceasca ceva concret.
Mi-am amintit si ca mi-am facut zilnic cate un scurt itinerariu pentru a tine minte tot ce am facut si trait. Il voi prezenta pe “scurt”:
Ziua 1:
Am plecat la 7 dimineata din Otopeni spre Seattle, cu escala la Paris. Am ajuns, dupa ~15 ore de zbor si escala, la ~13:00 ziua in Seattle. Eram rupti de oboseala iara afara era soare si frumos. Am luat un Taxi pana la Crowne Plaza. A costat 40 de dolari un dus de ~20 de minute (2.5 dolari mila). In aceeasi zi, in ciuda faptului ca eram terminati de oboseala, am mai mers cu Monorail-ul pana la Space Needle. Acolo am gasit multe souvenir-uri frumoase si o priveliste interesanta dar nu prea frumoasa de la ~200 de metri inaltime.
Ziua 2:
A doua zi am fost sa vedem Convention Center-ul unde urma sa se tina conferinta, apoi am mancat cate un hamburger la Cheese Cake Factory si in final am coborat si pana la Pike Farmers Market, home of the legendary Pike Fish Market (World Famous). Trebuie mentionat ca la fish market am trait si acest lucru:
Apoi am plecat catre un magazin imens de electronice unde am vazut castile HQ Lady Gaga la 100 de dolari (+ taxe normal). Trebuie mentionat si ca in Statele Unite fiecare stat are propriul TVA, taxa ce nu se afiseaza nicaieri dar care se adauga la orice bun sau serviciu. Unele restaurante mai percep si Service Tax pe langa TVA-ul firesc iar bacsisul nu este inclus nicaieri…
Am fost foarte american in timpul sejurului meu. Am luat in ziua 2 niste jocuri pentru Playstation 3 la preturi ridicol de mici dar cretinii mi-au spus ulterior (dupa ce le achitasem deja cu cardul) ca sunt encodate pentru Statele Unite.. ceea ce era foarte fals. Inainte sa mi le iau apoi la preturi mai reazonabile de la alt magazin (care stia ce vinde), le-am returnat fara justificare, banii intrandu-mi inapoi in cont dupa 3 zile. Da, asa simplu este in State daca nu esti multumit cu un bun cumparat. In caz ca l-ai platit cu cash, primesti banii inapoi instantaneu, din cate am inteles.
Magazinul de unde am cumparat chestiile pentru consola se numeste GameStop si se afla intr-un Mall la 5 km distanta de magazinul Fry’s la care fusesem. Colegii mei romani au reusit sa o imbarlige pe o americanca sa ne duca pana acolo cu hybridul ei. Ce fata inconstienta (Allison).. a dus 3 romani complet straini 5 km pe motor way.. dar hybridul era nice… (o Toyota).
Ziua 3:
Luni am fost trezit la 5 dimineata de catre ING, care imi spunea ca sunt victima de phishing si ca cineva incearca de 3 zile sa imi ia 1500 de dolari din cont.. Problema era ca incerca zilnic cu cate 32 de dolari mai putin… deci clar un sistem informatic, nu un om.
Dupa mult stres si n telefoane, am fugit jos la receptie si am intrebat daca ei sunt responsabilii cumva. Mi-au raspuns senin ca “da” si mi-au explicat ca incercau sa imi blocheze suma pentru tot sejurul si pentru toata camera + taxe + garantie.. Le-am spus sa isi revizuiasca atitudinea, sa il factureze 50% pe colegul meu de camera si data viitoare sa anunte clientii de planurile lor grandioase.. Bine ca nu aveam chiar atata in cont.. altfel ramaneam fara bani de shopping si mancare timp de 9 zile..
Apoi a inceput conferinta si seara am mers cu colegii la Pike Market Pub, unde am mancat un hamburger dezgustator si am baut bere autohtona si mai oribila. Totul a costat 27 de dolari si cand am plecat imi venea sa vomit. La intrebarea politicoasa a chelneritei: “And.. how was everything?” am raspuns cu “Just horrible”. Mi-a spus “Sorry to have done that to you…”.
Ziua 4:
Dupa conferinta ne-am decis sa mergem cu colegii nostrii americani si nemti la un proper American steak. Am mers intr-un local vestit numit Brooklin si ne-a picat fata cand am vazut preturile din meniu… Am dat pana la urma 60 de dolari (cu tot cu service tax, tax si bacsis neadecvat) pe un New York Prime Strip Steak, pe un Beer Sampler de 7 beri locale si un Pilsner intreg. A durut la buzunar dar a fost extraordinar. Uitati-va la poze.. le veti recunoaste.
Ziua 5:
Miercuri dimineata ni l-au adus pe CEO-ul de la Stone Aerospace pentru a ne tine o prezentare extrem de interesanta si emotionanta despre progres si inovatie. Seara am avut parte de un chef tot la centrul de conferinte, unde am facut cunostiinta cu colegii mei din Belgrad, cu care am baut vreo 4 beri.
Ziua 6:
Seara, dupa sesiuni (si dupa ce am tras un somn de amiaz de 4 ore ca simteam ca clachez), ne-a dus firma pe campus la nava mama pentru a ne hrani, pili si amuza pe toti. A fost extrem de interesant.
Ziua 7:
Dimineata a fost iarasi adunarea mare de 5000 de colegi iar CTO-ul si CEO-ul ne-au grait (spalat pe creier) timp de 2 ore. M-au facut sa ma simt mai bine despre faptul ca lucrez la aceasta companie. In aceeasi seara am apucat sa dau si tura aia cu vestitul Mustang inchiriat. A fost biblic.
Ziua 8:
Febletea mea… nu Nemona.. cealalata feblete.. Museum of Flight.. muzeu de avioane cu magazin țapăn de souvenir-uri. Mi-am gasit in sfarsit machete adevarate si mi-am mai luat si o curea in forma de centura de avion. Acum va pot face instructajul ca un adevarat flight attendant.
Seara am mai mancat un steak si un desert autohton foarte bun. Am mai dat 40 de dolari si pe masa aia (precum spuneam.. in Statele Unite costa sa nu arati ca unul ce mananca doar la McDonalds si arata de parca ar suferi de mongoloidism) dar am zis ca daca tot este ultima noapte.. macar sa ma simt bine. Berea comandata a fost de import de data asta… Stella Artois direct din Belgia.. si aia a fost biblica.. asta a noastra este PischWasser..
Ziua 9:
Check-Out si plecare la aeroport la ora 11:00. Ajuns a doua zi la 18 seara in Timisoara.. Kaputt.. Acuma stiu ce inseamna JetLag.
Asadar, impresii Seattle/Statele Unite:
Seattle by Day
Seattle by Night
Mancare si bere
(Mancarea in state este ciudata. Veti intalni deseori carne dulce. Berea locala este dezgustatoare. Am ajuns la concluzia ca mai bine beau bere din import. Hamburgerii costa vreo 10 dolari si sunt bombe calorice. Daca vrei sa mananci sanatos si gustos, trebuie sa dai banu’, nu gluma. Statele Unite este tara in care este foarte scump sa fi slab. McDonald’s este de obicei cea mai ieftina varianta..)
Space Needle
Panoramic Views:
Museum of Flight (vis a vis de fabrica Boeing)
Un coleg de al meu a inchiriat cu 111 dolari un Mustang pentru 24 de ore. Nu a ratat ocazia de a face poze de cocalar in el.
(normal ca o pun si pe Hi5. Doar acolo ii este locul)
Iar acum as vrea sa va prezint niste ciudatenii. Uitati-va atenti la panoul din lift, la Sauerkraut sandwhich si la faptul ca la Crowne Plaza nu exista slapi de unica folosinta dar exista biblie (merci bah!).
Also, be sure to check out my most recent deviations:
Fun Fact:
Legea americana spune ca este permis sa fumezi pe strada, insa mai este si mentionat ca nu ai voie sa fumezi la mai putin de 10 metri de orice intrare intr-o cladire.
=> Asa frica nu mi-a mai fost cu tigara pe trotuar din clasa a 7-a.
Related posts:
Ma mir ca nu s-a blocat acceleratia la hibridul lui Allison. Next time buy american, you dumb braud!
Allison avea 19 ani.. deci nu cred ca achizitia masinii a fost decizia ei..
M-am gandit mult cum/ce sa scriu sa nu para nici cliseu nici patriotism ieftin bazat pe vorbe in vant..
Pica tare ciudat sa citesti despre maretiile Americii si apoi de incapacitatea romanilor de a-si deservi clientii intr-un aeroport asa-zis international. Poate ca nu se poate compara un colos cu o tara din EU cu o istorie atat de diferita de cea a colosului.
Ideea e ca daca stampilam ce avem cu ‘abject si inconstient si ineficient etc’ nu dam sansa nici unei discutii despre..orice//unei discutii pro contra pentru ca toti…ca si Sirbu dealtfel vor enumera numai contra-ul..si bad things/
macar ne consolam ca cetateanul american la inceputul lui a fost un european satul de nesansele de pe continent care s-a gandit sa strabata oceanul sa isi implineasca toate visele/sperantele de maretie.
still daca nu avem nici un pro…sau un wannabe-pro…sau un pro personal pe care il vom face pro colectiv in tara asta atunci…better do it already ca si europeanul actual american spre alte meleaguri
Nu a fost deloc intentia mea sa fac o lista de pro si contra.. nu ar avea niciun sens.
Am subliniat doar o resursa gratuita care in tare noastra este ignorata in prea multe locuri… si de ce.. de lene.
Apatia se poate insa explica prin faptul ca romanii sunt amarati.. remember “erst das Fressen, dann die Moral..”