Sfert De Secol

Odata cu sfarsitul anului am observat o invazie de clasamente si topuri in a clasifica tot ce a fost mai bun in ultimul deceniu. De la sport si fotbal, pana la reclame, muzica si filme, majoritatea siteurilor si revistelor s-au intrecut in a clasifica miezul cinematografiei din ultimii 10 ani (aici puteti gasi o colectie ale celor mai bune astfel de topuri).

De fiecare data cand ma uit peste un asemenea clasament ma cuprind cam aceleasi reactii. De la suprinderea sa regasesc titluri pe care credeam ca doar eu le-am remarcat, pana la efectul opus cand vad niste porcarii gen Kill Bill 2 trantite, care pur si simplu  imi taie tot cheful si ma fac sa desconsider intregul top. Senzatia finala nu e neaparat una de dezamagire dar oricum nici una multumitoare; parca  totusi lipsteste ceva. Senzatia asta de ceva incomplet mi-am dat seama ca o pot anula doar daca imi alcatuiesc eu singur o astfel de lista care sa cuprinda atat productiile americane cat si filmele de arta europene, scriind exact ce anume mi-a placut in dreptul fiecarui titlu. Cum domn sef de la sfert de secol e cam saracacios in articolele de filme, a binevoit sa-mi ofere spatiul pentru micul meu ghid cinematografic.

De la intrarea in liceu pana acuma am beneficiat de o groaza de timp de liber, pe care am petrecut-o intr-o buna proportie absorband mai orice productie cinematografica, fie ea foarte proasta, proasta sau chiar buna. De la filmele de la TV, CD-urile schimbate in clasa si cele cumparate de la tanti din Sf. Gheorghe pana la aparitia Kazaaului, DC-ului si a torrentilor am avut tot timpul o sursa fara limite de a-mi stapini setea de a vedea cat mai multe filme. O simpla activitate de a omora ceva timp a devenit in timp un adevarat hobby, apoi chiar o pasiune ajungand sa transform vizionarea a cine stie ce film dubios apreciat de ceva critici mai excentrici intr-un adevarat obiectiv. Cum multi turisti sunt “bifeuri”, adica cand viziteaza un oras important incearca sa bifeze cat mai multe obiective turistice  alergand dintr-o parte in alta, stand la cozi si facand poze ca disperatii, asa am ajuns si eu in timp un bifeur in ale filmelor.

Desi Fight Club, Matrix sau The Ninth Gate au pierdut la mustata intrarea in deceniu, topul a fost destul de greu realizat, mai ales ca tot imi mai aminteam pe parcurs de filme geniale initial omise. De fapt toata numerotare e bazata in putina parte si pe hazard, am mutat de fiecare data un film mai sus sau jos. Probabil ca daca m-as uita maine inca odata peste el, tot as gasi ceva de schimbat. Deci locurile sunt mai putin importante, eu am incercat sa cuprind la crème de la crème . Plus sa am un loc unde sa trimit prietenii daca mai imi cer sfatul ce film sa vada.

Topul este doar 90% subiectiv si personal, pentru ca altfel Napoleon Dynamite si Fired up cu siguranta ar fi intrat in el. Am incercat sa iau in calcul si factorul de “entertainment” si sa nu neglijez un film care doamne-feri a folosit un efect special. Dar pe langa valoarea artistica, care  evident e importanta, lucrul esential a fost felul in care am relationat eu cu respectivul film. Spun asta de acuma pe post de spoiler, sa nu va mire prea mult alegerea numarului 1.

Multe din comentariile atasate se bazeaza pe amintiri, momente sau secvente ce mi-au ramas in minte si mai putin pe o parere obiectiva avand filmul proaspat in memorie.

Sa incepem, deci, cu primele 10 filme de la capat (din totatul de 50).

50. Avatar

Desi The Dark Knight sau Watchmen sunt filme net superioare, am ales totusi Avatar pentru ca a dat semnalul de cum va arata o experienta cinematografica in urmatorii ani. Dupa aparitia filmelor HD, urmatoare limita era vizionarea filmelor in format 3D. Pana cand se va ajunge si la un Home Entertainment 3D set cat de cat acceptabil, pentru a putea urmari un spectacol vizual cum este cel din Avatar, va trebui sa mergem in salile de cinema.

Succesul financiar inseamna impunerea unui standard pentru viitoarele filme producatoare de bani. Iar impactul reusitei formatului 3D nu se va resimti doar in lumea cinematografica. Seriale, documentare ba chiar transmisiuni de concerte sau evenimente sportive (skysports chiar a transmis recent primul meci de fotbal in format 3D) vor fi receptionate in viitorul apropiat in acest mod.

Avatar prezinta o expeditie intr-o lume si intr-un timp nou. Natura computerizata fiind spectaculoasa; parca toate animalele si plantele de pe acea planeta sunt facute sa arate cat mai frumos si sa ofere un spectacol de culori si lumini demn de o lume utopica. Sunt atat de multe scene superbe ca ti-e ciuda ca se succed una dupa alta si n-ai timp sa le contemplezi precum merita cu adevarat.

Problema este scenariul, totul fiind  o colectie de clisee stranse de mai prin toate filmele: The New World, Dancing with the Wolves, The Last Samurai. Totul e de anticipat si previzibil, de fapt toata povestea este facuta doar si doar pentru a creea un mediu unde imaginile pot fi divulgate. Povestea e undeva in umbra, esentialul fiind doar ce e in fata ochilor, in acest sens fiind un adevarat “motion picture”, povestea mulandu-se dupa imagini.

Personaje tipizate si conversatiile seci te fac la inceput sa zambesti usor, dar persistand, incepi sa te enervezi si tot ce iti doresti e sa taca din gura si daca se poate sa prezinte lumea creata sub forma unui documentar.

E un film care putea fi mult mai mult, dar din punctul de vedere al povestii nu si-au asumat niciun risc. Avatar n-a inventat filmul 3D, nici macar nu l-a revolutionat in efecte, ci doar a fost promovat in asa fel incat fiecare om sa doreasca sa-l vada. Nu reprezinta un film de studiat la scolile de film, ci unul la cele de marketing.

Desi este un film mediocru, Avatar reprezinta datorita inovatiilor tehnologice cat si a succesului comerical, (ca sa-l citez pe Leo din Aviatorul) “The way of the future”.

49. Hero

Imbinand frumusetea peisagistica cu coregrafia luptelor tipica filmelor chinezesti, Hero a reusit sa fascineze in primul rand prin estetica fiecarei scene. De la duelurile expuse in niste cadre de-o superbitate demna documentarelor BBC, pana la ploaia de sageti si asaltul de final, filmul a fost in primul rand un spectacol vizual care a reusit sa sparga monopolul productilor hollywoodiene in a impresiona prin modul de realizare. Deosebit e ca in cazul lui Hero nu sunt folosite  efectele CGI pentru a soca  prin complexitatea lor, acestea fiind gandite sa se incadreze in peisaj formand cu adevarat o atmosfera de basm.Ceea ce putea transforma Hero intr-un adevarat film epic, s-a dovedit a fi si marele defect. Anume povestea, care a fost gandita pentru a trece de cenzorii partidului comunist chinez, oferind in cele din urma o concluzie unde supunerea in fata marelui imparat e o virtute, iar rebeliunea un act de naivitate si de necunoastere profunda a problemei.

48. Sicko

Michael Moore a ajuns cel mai de notorietate regizor de documentare prin faptul ca a adus acest mod de face film in zona actualitatii si a controversei politice.Avand un mod de abordare taios si incisiv, filmele lui Moore reprezinta o alternativa de informare, tratand probleme esentiale ignorate de celalalte surse media. Atingand zona politicului, Moore reuseste sa nu isi plictieasca publicul, tinanadu-i interesati prin tot felul de animatii, arhive vechi si glume reusite. Bowling for Columbine, Fahrenheit 9/11 cat si Sicko sunt in primul rand o placere de urmarit.

Abordand o puternica viziune de stanga, Michael Moore nu doreste nicio secunda sa fie obiectiv sau echilibrat in documentarele sale, intelegand ca doar exagerand- fie si intr-o cauza justa- poate sa se  faca remarcat si ascultat de publicul larg. Sicko urmeaza aceeasi reteta  prezentand intr-o maniera tendentioasa doar ce-i negativ in sistemul medical american, reusind sa comunice in primul rand propria viziune a regizorului. Anume ca medicina si educatia nu sunt o industrie producatoare de bani, si astfel ar trebui sa ramana straine sistemului capitalist.

47. Little Children

A fost cel mai bun din seria de filme indigo satirizand problemele existentiale din cadrul unei comunitati banale dintr-o suburbie copypastuita americana. Little Children pune foarte bine problema frustrarilor rezultate din monotonia casiniciei sau din senzatia mediocritatii pe care oamenii cuprinsi  de o rutina continua o resimt. Truismele sunt pe banda rulanta, conexiunile intre personaje foarte reusite, iar cireasa de pe tort este interpretarea  lui Jackie Earle Haley a rolului de tap ispasitor care provoaca spaima intregii comunitati. Formele in care oamenii isi descarca frustrarile, fie acestea prin violenta sau prin cedarea in fata unei ispite reprezinta samburele central al filmului.

Scenariul si actorii fac ca lipsa unor imagini memorabile sa nu conteze in a considera Little Children unul dintre cele mai bune filme al ultimilor ani.

46. Brokeback Mountain

Precum orice film unde homosexualitatea este aparent tema centrala, Brokeback ne face sa ne punem unele intrebari legate de limitele tolerantei noastre; de asemenea  in ce masura suntem dispusi sa acceptam un lucru pe care nu-l intelegem- ba chiar renegam – intr-o opera de arta.

Si este o opera de arta, cu o poveste expresiva incadrata de frumusetea naturii, cu un ritm lent si apasator, vorbind despre iubirea imposibila. Brokeback nu a avut nevoie de luceferi si fete de imparat, doar o societate suficient de intoleranta in a intelege ca fericirea este individiuala.

Scenele de sex sunt greu de digerat, dar pe masura ce filmul este dominat de un cadru mai frumos ca altul, uiti si de asta, iar scena in care Heath viziteaza casa fostului iubit, este emotionanta  in cea mai pura forma pe care un film ti-o poate infatisa.

Am zis de la inceput ca e aparent un film de homosexuali, de fapt e un film de iubire .  E  o poveste de iubire in care nu ma  pot regasi sau identifica, dar asta nu inseamna ca nu o pot intelege si tolera.

45. Equilibrium

Pe vremea cand asteptam cu minutele sa ma pot conecta la net, iar CD-urile schimbate prin clasa erau singura sursa de filme fara reclame, a aparut la mine pe birou un disc asa mai amarat pe care scria intr-un negru de carioca groasa “Equilibrium”. Am zis ca suna cel putin interesant, deci merita o sansa.  Si ce surpriza placuta a mai fost! Pornind de la o lume distopica, gen 1984, intr-o atmosfera intunecoasa si sumbra, unde cultura si libertatea de a gandi liber erau indgradite, eroul se dezice de tot ce a fost indoctrinat si porneste o lupta impotriva sistemului de la  care invatase tot ce stie. Prin metoda de lupta Gun-Kata filmul m-a dat gata si la capitolul actiune, fiind direct ,intens si spectaculos. Este o bijuterie a genului action, care pe deasupra a mai si scapat de blestemul sequelului. Pentru mine Christian Bale va ramane in memorie mai mult pentru Equilibrium chiar daca ar mai juca in alte 10 filme Batman.

44. In the mood for love

Obisnuit cu stilul clasic de film romantic branduit de americani, ma asteptam la ceva cu totul diferit de la aceasta mult laudata productie chineza. Intr-adevar, asa a si fost, o poveste despre tentatie, ispita si dragoste controlata, care te macina pana la esenta. Cu o constructie a povestii cu care n-am fost obisnuit si o imagine care mi-a amintit de cinemaul anilor 70, filmul si-a stabilit o amprenta unica. Poate doar melancolia tipica asiatica  si dragostea ca mod de suferinta m-a facut sa nu-l indragesc atat pe cat merita.

43. Encounters at the End of the World

Fascinat de natura umana si ce se ascunde in spatele acelei forte ce impinge unii oameni catre o existenta sihastra, Herzog porneste in cautarea unor raspunsuri prin cel mai ostil si pustiu continent: Antarctica. Felul in care este abordat acest continent al nimanui este unic, in centrul atentiei fiind oamenii; mai exact motivele si povestile ce i-au indrumat catre unul dintre cele mai izolate locuri de pe pamant, departe de tot ce inseamna societatea in care s-au format.

De la filozofi care conduc buldozere, lingvisti coordonatori de sera, la oamenii de stiinta care incearca sa descopere originea vietii petrecandu-si ore in sir in singuratate si tacere, documentarul reprezinta in primul rand un mod de a cunoaste oameni greu de incadrat, cu o ciudateinie mai degraba stranie decat fermecatoare.

Iar Antarctica nu arata precum mi-o imaginam. Pornind de la un oras care mai dergaba seamana cu Lupeni, abia in a doua parte a filmului ajungem catre frumusetea data de pustietatea vasta inghetata. Coborand sub gheata in  lumea subacvatica, imaginile capata o frumusete rar intalnita, oferind o liniste terepeutrica, care te relexeaza si te fascineaza in acealsi timp.

Pinguinii nu puteau lipsi, dar cel prezentat fiind mai degraba dezorientat si pierdut decat   modelul dragut si simpatic cu care suntem obisnuiti din alte reportaje sau filme animate.

Encounters at the End of the World este un film marca Herzog, si  doar catalogarea asta te face sa stii ca este vorba  o alta abordare a documentarului decat cea traditionala.

42. Black Book

Impactul pe care l-a avut Al Doilea Razboi Mondial asupra omenirii este fara egal in istorie.Punand un numar atat de mare de oameni in situatii extreme, traumatizante, complexe, ba chiar fatale, acesti 6 ani au reprezentat pentru lumea artei si a entertainmentului o sursa nelimitata de inspiratie. Jocuri dupa jocuri, romane, filme, nicio alta perioada nu a fost portretizata  atat de abundent  si in atatea moduri diverse precum cel de-al doilea razboi mondial.

Prezentand povestea de supravietuire a unei frumoase femei evreice, Black Book te tine in suspans, oferind actiune cap-coada, schimbari de situatii si senzatia ca nu stii ce va urma. Tot ce se intampla in film e prea spectaculos pentru a fi real, si nici nu este. Nu se vrea un film istoric ci unul de actiune. Ofera o cursa plina de adrenalina de cea mai buna calitate, fiind, spre deosebire de alte filme de genul, placut de urmarit  fara sa-ti insulte inteligenta.

Ultima senzatie pe care ti-o da filmul, este ca vrei sa-l recomanzi mai departe fiind pacat  ca doar tu sa fii experimentat un adevarat “rollercoaster ride “ cinematografic.

41. Perfume

Am indragit mult cartea de cand am citit-o pentru prima oara si nici macar zecile de comentarii si interpretari fanteziste din orele de germana nu mi-au facut sa-mi schimb parerea initiala. Stiam ca vesnicul “Cartea e mai buna ca filmul” se va potrivi inca odata pentru ca talentul narativ al lui Suskind nu-l poti reda intr-un scenariu de 2 ore.

Evident ca asta s-a si intamplat, dar n-am ramas dezamagit; ba din contra, am fost surprins pentru ca n-am gasit in film o adaptare clasica, ci mai mult o completare cat se poate de inspiarata. Strazile murdare ale Parisului prind viata, dar nedorind sa obtina o atmosfera realistica, filmul adopta o aura cinematografica incercand sa fie fidela cartii obtinand estetica uratului atat de prezenta in roman. Pana si femeile cu imperfectiunile lor, necorespunzatoare standardului impus de filmele de duzina, sunt cu adevarat frumoase. De fapt din punct de vedere vizual filmul este o placere de urmarit: campurile cu flori, parfumeria lui Baldini, strazile din Grasse, totul  parca este pictat creand exact acea atmosfera boema din carte.

Anumite efecte tip Lynch ofera si senzatia de mistic atat de necesara  lumii gandite de Süskind. Poate singurul defect este ca pentru cineva care n-a citit cartea, filmul poate fi greu inteles si catalogat rapid drept o porcarie. Dar pe mine asta nu m-a afectat, si nici macar faptul ca Grenouille e prezentat mult mai simpatic  decat mi-a reiesit mie din roman.

Ca si conluzie pot spune ca impreuna, cele mai bune mijloace ale artei reprezentate de roman si film, reusesc sa evidentieze o  lume  aparent imposibil de redat fictiv, lumea mirosului, lumea lui Grenouille.

No related posts.

Tags: Filme si Seriale