Despre scris şi alte treburi de o moralitate indoielnică

Se pare ca oricat ai incerca sa fugi de propria-ti menire, oricat ai incerca sa o negi sau sa o ignori, pana la urma tot va trebui sa te confrunti cu ea, iar in final, te vei simti constrans sa o accepti si sa ti-o insusesti, sa o adori si sa o traiesti din plin..

Insa tin sa mentionez ca nu cred in deitati. Imi ajunge sa stiu ca, la o adica, ele cred oricum in mine. (acesta este primul pas spre donatii de bani -> banii tai!)

Eu cred insa in Karma:

“Whatever may be my uncertainty as to the authenticity of what we are taught to call revelation, of one fact I am deeply and horribly convinced, that there does exist beyond this a spiritual world–a system whose workings are generally in mercy hidden from us–a system which may be, and which is sometimes, partially and terribly revealed. [..] and that retribution follows guilt, in ways the most mysterious and stupendous–by agencies the most inexplicable and terrific; -there is a spiritual system [..] -a system malignant, and implacable, and omnipotent, under whose persecutions I am, and have been, suffering the torments of the damned!”

Asadar, daca doriti ca totul sa “fie ok”, va recomand sa urmati cele 10 porunci, deoarece mi se par o idee buna, iar acele fapte nobile vor fi consemnate oricum undeva. Majoritatea crestinilor “infocati” pe care i-am intalnit violeaza zilnic o buna parte din acele porunci (care pana la urma urmei sunt niste norme de conduita sociala, prin a caror respectare putem convietui pasnic si durabil, si, de ce nu, sustenabil) si deasemenea, nu prea au nici cea mai vaga idee despre istoria religiilor.

Dar nu intentionez sa dezvolt acest subiect prea tare, ideea principala din spatele acestui post fiind defapt alta: faptul ca inainte de a da comenzi, trebuie sa inveti sa le urmezi, iar cand spun “a da comenzi”, ma refer defapt la a scrie, “urmat comenzi” insemnand a citi. Trebuie, insa, citit urmatorul quote, cu toate ca nu are foarte mare legatura cu ce am spus mai devreme:

“No man appears in safety before the public eye, unless he first relishes obscurity. No man is safe in speaking, unless he loves to be silent. No man rules safely, unless he is willing to be ruled. No man commands safely, unless he has learned well how to obey. No man rejoices safely, unless he has within him the testimony of a good conscience” (Thomas à Kempis, Imitatio Christi, 1. 20. 2).

Iata povestea: de mic am crescut intr-o casa cu biblioteci pline de carti, insa pana la varsta de 22 de ani, am atins performanta de a citi doar vreo 10 carti per total, ceea ce este destul de ciudat, avand in vedere ca am avut mai tot timpul o predilectie spre lingvistica. Acuma, dupa multi ani de activitati cat mai realiste (duse la extrem), ma trezesc cu o insaturabila nevoie de a scrie si de a umple un mare gol spiritual. Si ca sa fiu in concordanta cu ce am expus mai devreme: care sunt sansele ca exact in perioada aceasta a vietii, exact in saptamana aceasta, sa mi se incruciseze calea cu un serial pe aceeasi lungime de unda si cu o carte care trateaza nevoia unui tanar de a scrie? Sincer, eu nu mai cred demult in intamplare.

Asadar, convins de faptul ca pentru a ajunge un scriitor respectabil, va trebui sa citesc intai ce au scris alti mari scriitori, am decis sa imi insusesc acest nou hobby. Ajungand doar la pagina 48, am descoperit un dialog destul de interesant (defapt din motivul asta m-am pus sa si scriu un articol.. si da.. m-am cam lungit cu introducerea):

- Scrisul este o activitate ce vrea sa ne faca familiari cu durerea.

- Nu este fix invers? Scriitorul nu transforma obscuritatea vietii, adica durerea sa, in text clar si pe intelesul tuturor?

- Aceasta este doar o iluzie. O iluzie a claritatii se creeaza despre viata celui care scrie. Textul devine mai clar pana si decat viata cititorului. De aici si atractia puternica spre literatura; viata ar trebui sa urmeze textul si sa devina mai clara.

- Dar cititorul nu are aici nici un rol in toata treaba asta, sau va ganditi la cititor atunci cand scrieti?

- Nu, insa nu trebuie sa tragem concluzii pripite. Fiecare bucata de text se intoarce la scriitor, facandu-l sa inteleaga mai mult despre durerile sale, incercand sa ii explice originile sale.

- Si atunci ce rol mai joaca cititorul?

- Cititorul doreste si el o explicatie pentru durere, de aceea si alimenteaza  admiratia..

- Care admiratie?

- Acea admiratie pentru faptul ca oamenii, cele mai obscure vietati de pe fata pamantului de altfel, pot crea ceva atat de clar precum textele.

Ma rog, si dialogul este cam obscur, subiectiv si discutabil (nici in germana nu era mai clar) dar pe mine m-a atins putin.. nu stiu exact unde.. dar m-a atins.

Voi citi cartea pana la capat. Apoi voi mai citi una, si tot asa, pana cand voi incepe sa produc mai multe articole de calitate superioara, tinzand insa spre un ideal mai romantic. (si nu in sensul de “impartit o conserva de sarmale pe un ponton din Amsterdam”.. cu toate ca suna si a fost destul de romantic :>)

Adăugare 14.09.2010:

Nu mai cred nici in Karma. De atunci am mai citit doar Marele Gatsby (sau sa fi fost inainte? nu cred)

Dupa ce am scris articolul asta am iesit la o bauta foarte zdravana.. nu combinati vinul alb cu chips-uri.. vorbesc foarte serios

No related posts.