Sfert De Secol

Da, sunt din nou in Bucuresti.. dar doar pana vineri. It’s that time of year.

Devine tot mai business: la aeroport (in premiera, am facut 40 de minute in loc de 8-9 ore pana aici) m-a asteptat soferul cu o pancarta cu numele firmei (nice), stau intr-un apartament de protocol si toti ma apeleaza cu “Domnul” mai nou (o fi din cauza vestimentatiei).

Am si fost la ambasada Statelor Unite (deosebita cladire) pentru interviu (20 de secunde.. nu glumesc) si am mai si apucat sa merg acuma pana la Genin (10 minute de unde stau –> e ca-n rai). Pacat ca e cod galben in partea asta a tarii.. in rest e splendid.

In fine.. am folosit atatea paranteze fiindca nu am timp sa scriu un articol cu multe detalii.. “I’m a very important man, you see..”

Chestia comica de care va povesteam in titlu este asta:

(un coleg a listat-o si a lipit-o deasupra biroului sau)

Cu o mica sau mai degraba mare intarziere revin cu partea a doua. Inainte sa incep, vreau sa mentionez ca Gabi, care stie toata configuratia topului, m-a certat ca n-am inclus unele filme foarte bune. Evident ca are dreptate, dar de dragul numerelor rotunde am optat sa raman la 50. Asadar, am sa enumar cateva titluri care puteau la fel de bine sa faca parte din lista finala: Spirted Away, Enemy at the Gates, Watchmen, Cloverfield, Il Machinista, Amintiri din epoca de aur, Benjamin Button, Oceans Thirtheen, The Dark Knight, Gone baby gone, Rescue Dawn.

Bun, deci sa continuam:

40.Snatch

De fiecare data cand auzeam de Snatch ma cuprindea un sentiment de izolare, parca fiind singurul dintre prietenii mei care nu l-a vazut. Era acel titlu de care toti radeau doar cand ii auzeau numele dar care mie cumva mi-a scapat. Ziua cea mare avea sa vina cand adunandu-ne mai multi la un pseudo-movie night s-a hotarat fara prea mare dezbatere ca Snatch „e mult prea fain”, deci trebuie sa ne uitam la el.

Stransi intr-o camera vreo 15 baieti (da, doar baieti) si toti razand in anticipatie la dumele ce stiau ca o sa urmeze (pentru cu v-am mai spus, toti vazusera filmul) tot sonorul era acaparat de rasete isterice. Pana si cel mai bun surround-system, daca era cazul de asa ceva, ar fi fost acoperit de galagia aia. Cum nici subtitrari nu aveam, am abandonat complet lupta si am ajuns sa vad clasicul film de vizionat cu prietenii, a doua zi singur acasa.

Am inteles tot hypeul din spatele sau, nu a fost chiar un Lock Stock dar aproape la fel de bun. Soundtrackul excelent, dumele englezesti, stilul „slick” si original marca Guy Ritchie, totul il fac sa fie intr-adevar definitia filmului potrivit pentru un movie night. Surprinzator si entertaining fara sa fie cretin, lumea mafiei mici englezesti plus accentul si tiganii lui Brad Pitt, toate astea te fac sa razi necontrolat mai mult decat odata. Termenul „cool” trebuie si este in general folosit doar pentru a ironiza.Totusi de cateva ori merita sa fie folosit in adevaratul sens al sau. Este cazul lui Snatch, una din putinele exceptii de la Clint Eastwood incoace caruia i se cuvine aceasta distinctie.

Singura parere de rau ramane ca nu l-am vazut mai devreme, sa fi ras si eu cu 10 secunde in avans inainte de un „Za Germans”.

39. Blood Diamond

Axarea doar pe un anumit domeniu a reusit sa curpinda si cinematografia, rare fiind exemplele cand cineva incearca sa imbine filmul realist cu cel de entertainment sau cu filmul de arta. Este un risc prea ridicat pentru ca studiourile mari sa si-l asume, iar lipsa de fonduri a producatorilor independenti insemna ca nici ei nu-si permit luxul unei astfel de incercari. Blood Diamond se incadreaza perfect in aceasta categorie selecta, fiind unul din putinele filme, care pe langa prezentarea situatiei social-politice a unei tari africane mai te si lasa tintuit si alert pe scaun.

Apropo, o problema de terminlogie: una din marile lacune a limbii romane este inexistenta a unui termen specific care sa inlocuiasca englezescul „entertainment”. Oricare traducere prin orice alaturarea de termeni nu suna bine sau nu reda exact sensul. Amuzament, divertisment? Neah, n-are limba engleza jalea si dorul nostru, dar nici noi entertainmentul lor.

Semanand cu Black Book, in sensul ca un film de actiune nu trebuie sa presupuna povesti imbecile si tipizari inspirate din seria Rambo, Blood Diamond ofera pe langa o experienta cinematografica intensa si motive de discutat dupa.Conversatiile inteligente dintre Connelly si Di Caprio sunt perfect incadrate pentru a nu scadea nicio secunda interesul  pentru film.

Problemele grave dintr-un colt al lumii, aspecte legate de razboiul civil cat si de sclavia moderna pentru snobismul elitei occidentale, toate acestea sunt prezentate intr-o lume credibila unde violenta e una reala si nu una artificial introdusa in film doar de dragul spectacolului vizual.

38. Le Scaphandre et le Papillon

Pentru inceput, ati auzit un titlul mai interesant decat acesta? Pe langa alaturarea bizara de termeni, mai e si in frantuzeste. O regie unica si o poveste care sensibilizeaza pana si pe ce cel mai rece privitor. Cam asa sunau comentariile pe care le-am citit inainte sa downloadez o varianta decenta a filmului.Hmm si da, asa a si fost; redand experienta trista a unui om recent paralizat, nu poti sa nu te minuntezi de lucruri ce se pot intampla corpului uman si sa speri sa faci parte din majoritatea scutita de asemenea nenorociri.

Din seria „nu-l indragesc atat pe cat merita”, ceva nu m-a atras, in sensul ca nu am reusit sa ma atasez de personaj. Motivul? Poate pentru ca in general imi displace sa vad 2 ore din viata mizerabila a unor oameni loviti de soarta, ghinion sau pe cine vreti voi sa dati vina cand singura ta  metoda  de comunicare  e clipitul.

Identica cu un episod din Mash, prima parte este filmata din perspectiva pacientului. O alegere putin ametitoare, totusi inspirata, facandu-te sa intelegi frontal suferinta traita de Jean-Dominique Bauby. Cand esti prizonierul propului tau corp, singurele lucruri care-ti raman sunt  visele si imaginatia. Iar filmul reuseste sa le redea perfect, ajungand sa te delecteze, te fac sa uiti  pentru cateva momente de drama traita de personajul principal. Nu stiu daca acestea imagini care simbloizeaza „fanteziile” lui sunt luate din arhiva si editate dupa sau chiar proaspat filmate. Oricum nu conteaza, sunt potrivite si excelent alese. Ele sunt deliciul acestui film.

Calitatea regizorala este una de necontestat, fiind de studiat si admirat. Este arta cinematografica, si pentru ca tot bat Oscarurile la usa, pot spune ca pentru regie, Julian Schnabel ar fi meritat sa ia oscarul in oricare din ultimii 5 ani.

Cu toate calitatiile filmului, tot n-a reusit sa-mi schimbe parerea initiala, ca aceasta tema e subiect de cel mult 30 de minute de film si nu de 110.  Se poate observa la un moment dat ca din dorinta de a avea material suficient pentru un film artistic, anumite scene sunt trase de par si parca prea alungite. Deh, sunt francezi doar nu fac ei filme de 90 de minute. Povestea  e  intr-adevar profunda si  remarcabila, dar tocmai datorita acestei durate exagerate  este greu de urmarit si poate  deveni chiar plictisitoare.

Ah si inca o chestie, nenea Moore avea dreptate, ce sistem de sanatate au francezii. E drept ca atunci cand  ai asa un venit din turism iti cam permiti.Conditii de 5 stele, cu superbitatea de plaja pustie langa spital, totul suportat de sistemul socialist de sanatate.

37. Into the Wild

Americanii sunt usor de urat. Cum este usor de urat oricine sta prea mult pe locul 1 si are tendinte acaparatoare.Pe langa asta n-au nici istorie si faptul ca incep razboaie cum si cand vor nu ii ajuta sa fie prea simpatici.Educat cu o viziune anti-americana, incepeam chiar sa cred ca tot ce-i frumos in Statele Unite o reprezinta rosul muntilor stancosi si zgarienorii newyorkezi. Am fost naiv, sau poate incapatant in a-mi pune problema daca in imensitatea de tara nu se regasesc si peisaje deosebite.

Into the Wild prezinta exact aceasta frumusete salbatica a Americii total ignorata de mine pana atunci. Si Ce imagini! Din toate partile Americii, care mai ca nu te fac sa pornesti intr-o expeditie haihui sa absorbi putin din natura inca neatinsa de civilizatie. Pacat ca nu s-a stat mai mult pe cateva cadre. Se schimbau dupa 3-4 secunde de abia puteai sa le cuprinzi in intregime. Prima ora usor idealizata a fost superb de urmarit, desi era clar ca nu prea duce niciunde. Mi-a placut nararea surorii lui, cu vocea ei resemnata si calda, cat si alternarea intamplarilor din Alaska cu drumetiile lui pana sa ajunga acolo. E un film bun si povestea unui om care poate e exemplul perfect de om inteligent dar naiv. O naivitate nascuta din nebunie. Nebunie nascuta din problemele de acasa, zice filmul, dar cred ca e ceva mai mult de atat.

Cu acesta ocazie vreau sa comentez un aspect pe care il regasesc in multe alte filme. Anume castingul de actori total nepotriviti ca si aparenta fizica pentru personajul pe care-l reprezinta in film. Utilmul exemplu este Johnny Deep in rolul baietasului de cartier-varianta anilor 20 John Dillinger. Acuma e vorba de Kirsten Stewart pe care am mai admirat-o in ceva filme cvasi-cunoscute inainte sa se urateasca in Twilight. Ea joaca acelasi rol: fata suferinda, aratand foarte bine care nu prea stie ce vrea. Ei bine eu in Into the Wild n-am inteles cum poti sa refuzi asa o tipa precum Kirsten Stewart, pentru a continua aventura, aventura care putea sa astepte. Nu are logica.Sau cel putin filmul nu-i da una. Asta cu „isi cauta pacea interioara” pfft, sunt basme care pur si simplu nu cunosc natura umana.

Oricum, acest aspect nu deranjeaza prea mult mai ales ca finalul este unul reusit, concluzionand cu una din ultimele notite insemante “happiness is only real when shared”, un adevar la care trebuia sa ajunga totusi ceva mai devreme.

36.Munich

Cu exceptia scenelor complet hollywoodiazate care prezinta misiunea esuata de salvare a ostaticilor din celebrul caz terorist de la olimpiada din 72, filmul este executat perfect. Atat ca realizare tehnica, cat si in punerea unor intrebari esentiale despre combaterea violentei prin violenta. Filmul reuseste sa fie ambiguu, neluand partea niciunei tabere, pasand -asa cum si trebuie- aceasta responsabilitate privitorului. Scenele de actiune sunt evident impecabile, fiind o placere sa vezi prin ce metoda noua vor anihila urmatoarea victima. E asemanator in acest aspect lui Final Destination doar cu ceva mai multe emotii si transpiratie.

Reusita a fost si prezentarea asasinilor nu ca ceva brute cu coarne pe crestet, ci a unor oameni normali, parca ajunsi printr-o conjunctura in a indeplini misiuni de ucis. Emotiile si trairile perfect umane ce rezulta din a omora un om sunt prezentate prea putin, problemele de constiinta lipsesc aproape in intregime,esential fiind frica de a nu duce misiunea la bun sfarsit. De fapt nu asta si-a propus Spielberg, el concentrandu-se in a  intelege  motivele conflictului  intre evrei si arabi. Conflict care pana in ziua de azi nu a incetat din cauza unei politici “ochi pentru ochi, dinte pentru dinte” .

Scena de final, petrecandu-se la catva pasi de Onu si cu cladirile WTC in spate, se potriveste la perfectie cu urmarea  de care protagonistii nu erau atunci asa de siguri.

35.Michael Clayton

Nu este deloc filmul de duminca usor de digerat, pe care-l mai vezi in timp ce raspunzi la telefon sau mai scrii trei randuri pe mess. Din start iti face clar asta, parand poate pe greoi sau prea serios sa vrei sa ai chef de el.Eu unul am avut. Ceva ma atrage catre atmosfera intunecata, sterila cu totul tras la linie perfect.Cladirile moderne,  costumele impecabile, sobrietatea personajelor, totul se potriveste cu corporatia gigantica fara scrupule si omul din sistem care porneste un razboi contra lor. Filmul are ceva cu totul special, ceva ce te scoate din zona de siguranta cand ai impresia ca ai mai vazut ceva asemanator. E vorba de o atingere a misticului, atat de ciudata si de atipica incat marcheaza filmul si ii da un efect care pe mine m-a destabilizat si in acelasi timp mi-a stapanit nevoia de mister.

Atingerea respectiva ne este prezentata intr-o scena care m-a urmarit multe zile. Tulburator si superb.

34. Eternal sunshine of the spotless mind

Mai la fiecare film pe care incerc sa-l descriu, imi vine cam acelasi cuvant in minte:  „original”. De fapt chiar acesta calitate este un factor comun pentru majoritatea filmelor pe care le-am inclus in top. M-am saturat pana peste cap de aceleasi retete standard aducatoare de bani care mie imi dau in cel mai bun caz asa o stare de hibernare. Ajung sa ma si mir cand un scenarist putin mai neconventional ajunge sa primeasca un buget cat de cat semnificativ.

Este cazul lui Charile Kaufman care cu timpul si-a facut un renume prin scrieriile lui „altfel”, si a reusit asta adaptandu-se in acelasi timp zeului capitalismumlui: profitul. Remarcabil si totul perfect asa; cat timp nu ajunge sa si regize (vezi Synecdoche, New York), sansele sa iasa un film bun sunt chiar mari. Avand scenarii solide, actorii cunoscuti au urmat, in cazul de fata fiind vorba de actrita mea prefera Kate Winslet si de Jim Carrey setat pe modul serios. Pentru mine ca o poveste de dragoste ca sa reuseasca intr-un film nu trebuie neaparat sa fie una reala, dar e obligatoriu ca sentimentele protagonistilor sa fie unele autentice. Imi repugna total o poveste siropoasa inventata, si cum majoritatea filmelor is asa, ma face sa cred ca sunt unul din putinii care are problema asta. De exemplu, ma enervez doar cand ma gandesc la „Jeux d’enfants” si „Love Actually”.

Nu asta mi se intampla cu Enternal, care daca m-ar fi dezgustat in vreun fel, cu siguranta nu as fi ajuns sa scriu aici despre el. Povestea bizara cu elementele sci-fi are o magie stranie data din conexiunea intre persoanje. Tocmai aceasta relationatore intre cei doi iubiti a reusit sa creeze ceva special fara sa fie invaluita de clasicele clisee si tipare scoase cu „Movie Script Maker 2.5”.

33. The Reader

La putine filme mi-a ramas asa de bine intiparita o imagine precum cea din The Reader. Excursia de clasa la bai pe o vreme superba, filmata in stilul anilor 50, dandu-i intregii previlesti un iz atat de aparte, a ceva ce stii ca nu ai cum sa mai traiesti. Amintandu-mi de copilarie, am realizat ca singura metoda sa mai experimentez asa ceva este doar cu puterea gandului. Filmul te ajuta in acest sens, oferindu-ti baza de pornire.

Intr-o epoca cu imagine clare, super clare, ultra high definiton- led tv clare, parca mi-e dor de imaginea aia mai putin pixelata care te fac sa spui cu nostalgie „nu se mai fac filme ca pe vremuri”. Prima ora a filmul m-a fermecat, n-am stiut de unde sa-l iau, sau incotro se indreapta, dar m-a incantat experienta pe care a relatat-o. Toata constructia povestii e atipica, fiind constrastul foarte mare inte prima parte si ceea ce urmeaza. E un film corect, neluand vadit partea cuiva, personajele sunt greu de incadrat in clasicul „aia buni si aia rai” totul fiind in zona gri. Simpatizand sau condamand un personaj tine (mai mult ca-n alte cazuri) in primul rand de propriul  tau sistem de valori, filmul neincercand sa-ti induca superioritate morala a cuiva.  E greu de definit o tema centrala, pentru ca e prezentata o experienta de viata intinsa pe mai multi ani. Totusi, “The Reader” a vorbit  in primul rand despre regretele cauzate de lucrurile pe care nu le-ai facut la timpul potirvit cat si despre frustrarea  rezultata din  frica/rusinea care te-a indemnat sa  nu actionezi asa cum era drept si corect. Nu pot sa nu scriu celebrul citat a lui Mark Twain „Peste douazeci de ani vei fi mai dezamagit de lucrurile pe care nu le-ai facut decat de cele pe care le-ai facut”

Daca as face vreo 10 filme, unul din ele ar fi exact in genul lui “The Reader”. O experienta personala combinata cu elemente fictive, avand personaje cu regrete,  frustrari, care nu iau cele mai bune decizii, cu multe scene frumoase aparent inutile si cu Kate Winslet si Ralph Fiennes ca si actori.

32. The assassination of Jesse James by the coward Robert Ford

Probabil daca ar fi ceva curs la facultatea de film despre cum sa-ti alegi titlurile, acesta e un exemplu de cum nu trebuie sa o faci, fiind mult prea lung de te plictisesti pana ajungi sa-l citesti complet.Daca este un defect, atunci este si singurul. Este un film care a ramas cu mine, m-a hipnotizat si ma face si acuma sa-mi amintesc de acele cadre lungi si linistitoare.

Intamplarea a facut sa-l vad la putin timp dupa Sweeney Todd a lui Burton, un film care exceleaza doar prin niste imagini-tablou artistice dar cu un frumos parca prea exagerat.

In acest film se regaseste frumosul, dar cel imprumutat din lumea reala, care pe mine ma impresioneaza mai mult.Sunt cateva scene unde camera ingheata si te lasa sa absorbi minute in sir din frumusetea peisajelor. Povestea nu e prea interesanta, si nu este asa pentru ca e un film care a incercat sa se tina cat mai aproape de ce se stie ca s-a intamplat in realitate. Nu se exagereaza sau se inventeaza intamplari, fiind astfel unul dintre cele mai factuale filme pe care le-am vazut.

Filmul nu e doar de forma, e si de continut. Drama omului submediocru, din umbra unui erou pe care-l idolatrizeaza, stima care cu timpul se transforma intr-un sentiment care cuprindea dorinta de a iesi din anonimat, invidia si admiratia. Exact aceasta evolutie graduala este ilustrata cu multa rabdare, aproape de perfectiune, in cele trei ore ale filmului.

Nu m-a atras pe mine toata ideea cu rebelul-haiducul de Brad Pitt dar filmul e realizat impecabil, curgand incet si placut fiind cu  adevarat o piesa solida in cinematografia americana a ultimului deceniu.

31. Requiem for a Dream

Unul din filmele generatiei mele; l-am tot vazut in mai multe liste cu filme preferate, iar cand eram in liceu (chiar si dupa) rar se intampla sa nu fie mentionat intr-o discutie despre cele mai bune filme. Nu stiu cat e din cauza temei anti-drog, care sa fim seriosi a fost tratata in alte n-incercari, cat prin faptul ca filmul reuseste si prin regie parca sa induca decadenta data de droguri. Ocazional e greu de urmarit, parca te ameteste, chiar te tormenteaza si vrei sa treaca repede la un alt cadru. Nu in sensul ca-i realizat amatoricesc, ba din contra, se vede ca aceasta tehnica de filmare e  una clar voita. Nu am cum sa nu apreciez dificultatea realizarii unui astfel de film fara sa o dai in ridicol. E o scena absolut geniala, care m-a facut sa o revad de multe ori; dupa ce Connelly face compromisul suprem pentru a-si stapini dependenta, intr-un stil luat din Lock Stock, camera o urmareste frontal pana la iesirea din cladire. Sunt ilustrate perfect momentele in care simti ca-ti fuge pamantul de sub picioare, ca te scufunzi si simti ca ai ajuns in cel mai josnic moment al existentei tale.

Unghiurile ciudate, editatul ireprosabil si de fapt tot ce tine de regie il fac sa te simti ca intr-un cosmar, iar asta e mai infricosator decat orice film horror. Pe langa ca e un film anti-drog excelent care isi face treaba mai bine decat sute de campanii, mai are si muzica excelenta compusa de Clint Mansell.Tema muzicala a ajuns sa fie folosita in alte zeci de filme, reclame, promouri sportive, de fapt orice mediu unde muzica este folosita.

Nu doar variatiunile pe Lux Aeterna sunt reusite, la fel sunt si celalate melodii compuse special pentru film, toata muzica completand ideal imaginea.

Acuma ca mi-am reamintit de el, chiar ma mir de ce l-am pus abia pe locul 31.

Eu credeam ca le uitasem sau ca nu le-am prins.. dar dupa ce m-am uitat la ambalaj putin mai tare, mi-am amintit si de gust.. Azi le-am probat din nou si.. bingo! Le prinsesem cu varf si-ndesat inca..

Initial am vrut sa impart post-ul in 2. Primul post s-ar fi intitulat “Eurolines Sux” dar am zis ca nu am chef sa ma mai enervez si chiar nu intentionez sa patez un post frumos cu prea multe injurii la adresa companiei vestite, care  vorba aia.. uneste Europa, nu se joaca (daca au legaturi gen Arad-Amsterdam, e doar o chestiune de timp pana cand vom vedea reclame pentru rute gen Techirghiol-Bruges sau Gherla-Montpelier).

Dat fiind faptul ca era cod galben (meteo) in sud-estul Europei in perioada cand ne faceam planurile si rezervarile, am hotarat ca autocarul ar fi fost cea mai inteleapta decizie. Cel mai important beneficiu s-a dovedit a fi insa faptul ca am castigat aproape 2 zile la trip, petrecand in total 4 zile de sejur romantic in inima Europei.

Au fost probleme grave la dus.. dar nu vreau sa mai intru in prea multe detalii. A trebuit sa luam masina pana la Arad fiindca desteptii astia au uitat sa ne treaca pe lista de Timisoara (fiindca am indraznit sa ne luam biletele de pe site-ul lor), la vama ne-au bagat ungurii intr-un hangar si ne-au dat jos pentru o semi-perchizitie, o boratura de tiganca avea un cartus netimbrat pentru care am pierdut mai mult de o ora pe acolo, soferii conduceau un autocar ce nu era inregistrat pentru cursa respectiva (asta pe langa faptul ca dupa ce au venit din Germania au plecat direct muti de oboseala inapoi spre Praga), in Cehia au luat o amenda de 400 pe euro care au platit-o luand din “banii aia” (asta am auzit eu cand soferul s-a dus sa il trezeasca pe coleg din WC-ul in care se recrea intre ture) dar lovitura de gratie a fost cand unul dintre ei a luat-o la rost pe tiganca din spate care se facuse comoda cu o patura din dotarea autobuzului (“Da hai sefu sa ma incalzesti tu daca nu ma lasi cu patura aia..”).. feeric.

Am ajuns vineri dimineata la 10 in Praga si am inceput sa comunicam prin semne cu doamnele de la informatii din terminalul Florenc. Ele aveau stegulete cu Germania si Marea Britanie pe uniforma dar nu intelegeau daca vii sau pleci, daca vrei sa le dai sau sa le iei sau daca vrei sa cumperi biletele de autobuz sau de metrou. In final am reusit sa ma uimesc pe mine insusi cu abilitatile mele prolifice de orientare (eu care de regula sunt ca frunza verde intr-o locatie noua) si am ajuns la hotelul cozy si bun.. bah dar bun, nu gluma!

Hotelul se numeste Seifert, se mandreste cu 3 stele (adevarate), tarife ridicol de mici pentru ce ofera si receptioneri foarte apti. Micul dejun inclus era gustos si din belsug, conditiile aproape ireprosabile (usile nu sunt prea izolate fonic dar cat timp nu poate trece un matz pe sub ele, le declar ok.. kind of..). Acuma serios, chiar il recomand calduros. Este la 3-4 statii de autobuz de cele mai importante atractii turistice, intr-o zona nu prea deosebita dar linistita si cu un restaurant deosebit la 2 minute de el.

Dar ca de obicei, ce e o excursie intr-o capitala europeana fara poze (vizionare placuta!): (si recomand sa faceti click dreapta>open link in new tab cand va uitati la albume, pentru a nu naviga de la pagina principala)

Prague by Day

View Full Album

Prague by Night

View Full Album

Charles Bridge (Karluv most)

View Full Album

The Cathedral (din pacate prinsa doar noaptea.. sunt cam neclare)

View Full Album

River Cruise

View Full Album

The View

View Full Album

Chocolate Museum (cu magazin de desfacere)

View Full Album

Sex Machine Museum

View Full Album

Torture Museum (a se observa ca oamenii Domnului erau mesterii)

View Full Album

Muzeul de sticla al familiei Moser (cu magazin de desfacere, desigur)

View Full Album

Praga este un oras plin de cultura. Stateam si ne tot minunam cum s-a reusit sa se ajunga la asemenea splendori, dar ne-a explicat o ghida cum pe vremuri existau mai multi nemti si austrieci in Cehoslovacia decat slovaci. Atunci a devenit totul putin mai clar (ceva de genul: “Merci de fundatii.. we’ll take it from here.. voi mergeti la bere”).

Orasul este frumos si foarte romantic dar cel mai indicat este sa il vizitezi intre primavara si toamna (chestia asta este cam universala defapt). Nu este prea scump, o masa la un restaurant bun costa 7 euro, intrarile la muzee sunt acceptabile si berea costa cat apa minerala. Numai in cartierul evreiesc s-au gandit baietii ca e mai bine sa iti vanda bilete la pachet obligatoriu (cimitirul evreiesc este inclus in pretul de 300 de coroane cehesti). Noi vroiam sa vizitam doar cimitirul ca auzisem ca este un loc destul de unic, dar neavand timp si chef de toate sinagoagele lor (ca vazusem deja destule catedrăli), am renuntat la idee.. cam pacat. Dar voi sa mergeti!

Iar de sfarsit: Poze cu haz (si cu motivul pentru care scriu mai rar in ultima vreme)

View Full Album

(Răţoiul ala era comic ca vroia s-o înhâie pe doamna in vazul lumii –> that’s classic!)

Odata cu sfarsitul anului am observat o invazie de clasamente si topuri in a clasifica tot ce a fost mai bun in ultimul deceniu. De la sport si fotbal, pana la reclame, muzica si filme, majoritatea siteurilor si revistelor s-au intrecut in a clasifica miezul cinematografiei din ultimii 10 ani (aici puteti gasi o colectie ale celor mai bune astfel de topuri).

De fiecare data cand ma uit peste un asemenea clasament ma cuprind cam aceleasi reactii. De la suprinderea sa regasesc titluri pe care credeam ca doar eu le-am remarcat, pana la efectul opus cand vad niste porcarii gen Kill Bill 2 trantite, care pur si simplu  imi taie tot cheful si ma fac sa desconsider intregul top. Senzatia finala nu e neaparat una de dezamagire dar oricum nici una multumitoare; parca  totusi lipsteste ceva. Senzatia asta de ceva incomplet mi-am dat seama ca o pot anula doar daca imi alcatuiesc eu singur o astfel de lista care sa cuprinda atat productiile americane cat si filmele de arta europene, scriind exact ce anume mi-a placut in dreptul fiecarui titlu. Cum domn sef de la sfert de secol e cam saracacios in articolele de filme, a binevoit sa-mi ofere spatiul pentru micul meu ghid cinematografic.

De la intrarea in liceu pana acuma am beneficiat de o groaza de timp de liber, pe care am petrecut-o intr-o buna proportie absorband mai orice productie cinematografica, fie ea foarte proasta, proasta sau chiar buna. De la filmele de la TV, CD-urile schimbate in clasa si cele cumparate de la tanti din Sf. Gheorghe pana la aparitia Kazaaului, DC-ului si a torrentilor am avut tot timpul o sursa fara limite de a-mi stapini setea de a vedea cat mai multe filme. O simpla activitate de a omora ceva timp a devenit in timp un adevarat hobby, apoi chiar o pasiune ajungand sa transform vizionarea a cine stie ce film dubios apreciat de ceva critici mai excentrici intr-un adevarat obiectiv. Cum multi turisti sunt “bifeuri”, adica cand viziteaza un oras important incearca sa bifeze cat mai multe obiective turistice  alergand dintr-o parte in alta, stand la cozi si facand poze ca disperatii, asa am ajuns si eu in timp un bifeur in ale filmelor.

Desi Fight Club, Matrix sau The Ninth Gate au pierdut la mustata intrarea in deceniu, topul a fost destul de greu realizat, mai ales ca tot imi mai aminteam pe parcurs de filme geniale initial omise. De fapt toata numerotare e bazata in putina parte si pe hazard, am mutat de fiecare data un film mai sus sau jos. Probabil ca daca m-as uita maine inca odata peste el, tot as gasi ceva de schimbat. Deci locurile sunt mai putin importante, eu am incercat sa cuprind la crème de la crème :D. Plus sa am un loc unde sa trimit prietenii daca mai imi cer sfatul ce film sa vada.

Topul este doar 90% subiectiv si personal, pentru ca altfel Napoleon Dynamite si Fired up cu siguranta ar fi intrat in el. Am incercat sa iau in calcul si factorul de “entertainment” si sa nu neglijez un film care doamne-feri a folosit un efect special. Dar pe langa valoarea artistica, care  evident e importanta, lucrul esential a fost felul in care am relationat eu cu respectivul film. Spun asta de acuma pe post de spoiler, sa nu va mire prea mult alegerea numarului 1.

Multe din comentariile atasate se bazeaza pe amintiri, momente sau secvente ce mi-au ramas in minte si mai putin pe o parere obiectiva avand filmul proaspat in memorie.

Sa incepem, deci, cu primele 10 filme de la capat (din totatul de 50).

50. Avatar

Desi The Dark Knight sau Watchmen sunt filme net superioare, am ales totusi Avatar pentru ca a dat semnalul de cum va arata o experienta cinematografica in urmatorii ani. Dupa aparitia filmelor HD, urmatoare limita era vizionarea filmelor in format 3D. Pana cand se va ajunge si la un Home Entertainment 3D set cat de cat acceptabil, pentru a putea urmari un spectacol vizual cum este cel din Avatar, va trebui sa mergem in salile de cinema.

Succesul financiar inseamna impunerea unui standard pentru viitoarele filme producatoare de bani. Iar impactul reusitei formatului 3D nu se va resimti doar in lumea cinematografica. Seriale, documentare ba chiar transmisiuni de concerte sau evenimente sportive (skysports chiar a transmis recent primul meci de fotbal in format 3D) vor fi receptionate in viitorul apropiat in acest mod.

Avatar prezinta o expeditie intr-o lume si intr-un timp nou. Natura computerizata fiind spectaculoasa; parca toate animalele si plantele de pe acea planeta sunt facute sa arate cat mai frumos si sa ofere un spectacol de culori si lumini demn de o lume utopica. Sunt atat de multe scene superbe ca ti-e ciuda ca se succed una dupa alta si n-ai timp sa le contemplezi precum merita cu adevarat.

Problema este scenariul, totul fiind  o colectie de clisee stranse de mai prin toate filmele: The New World, Dancing with the Wolves, The Last Samurai. Totul e de anticipat si previzibil, de fapt toate povestea este facuta doar si doar pentru a creea un mediu unde imaginile pot fi divulgate. Povestea e undeva in umbra, esentialul fiind doar ce e in fata ochilor, in acest sens fiind un adevarat “motion picture”, povestea mulandu-se dupa imagini.

Personaje tipizate si conversatiile seci te fac la inceput sa zambesti usor, dar persistand, incepi sa te enervezi si tot ce iti doresti e sa taca din gura si daca se poate sa prezinte lumea creata sub forma unui documentar.

E un film care putea fi mult mai mult, dar din punctul de vedere al povestii nu si-au asumat niciun risc. Avatar n-a inventat filmul 3D, nici macar nu l-a revolutionat in efecte, ci doar a fost promovat in asa fel incat fiecare om sa doreasca sa-l vada. Nu reprezinta un film de studiat la scolile de film, ci unul la cele de marketing.

Desi este un film mediocru, Avatar reprezinta datorita inovatiilor tehnologice cat si a succesului comerical, (ca sa-l citez pe Leo din Aviatorul) “The way of the future”.

49. Hero

Imbinand frumusetea peisagistica cu coregrafia luptelor tipica filmelor chinezesti, Hero a reusit sa fascineze in primul rand prin estetica fiecarei scene. De la duelurile expuse in niste cadre de-o superbitate demna documentarelor BBC, pana la ploaia de sageti si asaltul de final, filmul a fost in primul rand un spectacol vizual care a reusit sa sparga monopolul productilor hollywoodiene in a impresiona prin modul de realizare. Deosebit e ca in cazul lui Hero nu sunt folosite  efectele CGI pentru a soca  prin complexitatea lor, acestea fiind gandite sa se incadreze in peisaj formand cu adevarat o atmosfera de basm.Ceea ce putea transforma Hero intr-un adevarat film epic, s-a dovedit a fi si marele defect. Anume povestea, care a fost gandita pentru a trece de cenzorii partidului comunist chinez, oferind in cele din urma o concluzie unde supunerea in fata marelui imparat e o virtute, iar rebeliunea un act de naivitate si de necunoastere profunda a problemei.

48. Sicko

Michael Moore a ajuns cel mai de notorietate regizor de documentare prin faptul ca a adus acest mod de face film in zona actualitatii si a controversei politice.Avand un mod de abordare taios si incisiv, filmele lui Moore reprezinta o alternativa de informare, tratand probleme esentiale ignorate de celalalte surse media. Atingand zona politicului, Moore reuseste sa nu isi plictieasca publicul, tinanadu-i interesati prin tot felul de animatii, arhive vechi si glume reusite. Bowling for Columbine, Fahrenheit 9/11 cat si Sicko sunt in primul rand o placere de urmarit.

Abordand o puternica viziune de stanga, Michael Moore nu doreste nicio secunda sa fie obiectiv sau echilibrat in documentarele sale, intelegand ca doar exagerand- fie si intr-o cauza justa- poate sa se  faca remarcat si ascultat de publicul larg. Sicko urmeaza aceeasi reteta  prezentand intr-o maniera tendentioasa doar ce-i negativ in sistemul medical american, reusind sa comunice in primul rand propria viziune a regizorului. Anume ca medicina si educatia nu sunt o industrie producatoare de bani, si astfel ar trebui sa ramana straine sistemului capitalist.

47. Little Children

A fost cel mai bun din seria de filme indigo satirizand problemele existentiale din cadrul unei comunitati banale dintr-o suburbie copypastuita americana. Little Children pune foarte bine problema frustrarilor rezultate din monotonia casiniciei sau din senzatia mediocritatii pe care oamenii cuprinsi  de o rutina continua o resimt. Truismele sunt pe banda rulanta, conexiunile intre personaje foarte reusite, iar cireasa de pe tort este interpretarea  lui Jackie Earle Haley a rolului de tap ispasitor care provoaca spaima intregii comunitati. Formele in care oamenii isi descarca frustrarile, fie acestea prin violenta sau prin cedarea in fata unei ispite reprezinta samburele central al filmului.

Scenariul si actorii fac ca lipsa unor imagini memorabile sa nu conteze in a considera Little Children unul dintre cele mai bune filme al ultimilor ani.

46. Brokeback Mountain

Precum orice film unde homosexualitatea este aparent tema centrala, Brokeback ne face sa ne punem unele intrebari legate de limitele tolerantei noastre; de asemenea  in ce masura suntem dispusi sa acceptam un lucru pe care nu-l intelegem- ba chiar renegam - intr-o opera de arta.

Si este o opera de arta, cu o poveste expresiva incadrata de frumusetea naturii, cu un ritm lent si apasator, vorbind despre iubirea imposibila. Brokeback nu a avut nevoie de luceferi si fete de imparat, doar o societate suficient de intoleranta in a intelege ca fericirea este individiuala.

Scenele de sex sunt greu de digerat, dar pe masura ce filmul este dominat de un cadru mai frumos ca altul, uiti si de asta, iar scena in care Heath viziteaza casa fostului iubit, este emotionanta  in cea mai pura forma pe care un film ti-o poate infatisa.

Am zis de la inceput ca e aparent un film de homosexuali, de fapt e un film de iubire .  E  o poveste de iubire in care nu ma  pot regasi sau identifica, dar asta nu inseamna ca nu o pot intelege si tolera.

45. Equilibrium

Pe vremea cand asteptam cu minutele sa ma pot conecta la net, iar CD-urile schimbate prin clasa erau singura sursa de filme fara reclame, a aparut la mine pe birou un disc asa mai amarat pe care scria intr-un negru de carioca groasa “Equilibrium”. Am zis ca suna cel putin interesant, deci merita o sansa.  Si ce surpriza placuta a mai fost! Pornind de la o lume distopica, gen 1984, intr-o atmosfera intunecoasa si sumbra, unde cultura si libertatea de a gandi liber erau indgradite, eroul se dezice de tot ce a fost indoctrinat si porneste o lupta impotriva sistemului de la  care invatase tot ce stie. Prin metoda de lupta Gun-Kata filmul m-a dat gata si la capitolul actiune, fiind direct ,intens si spectaculos. Este o bijuterie a genului action, care pe deasupra a mai si scapat de blestemul sequelului. Pentru mine Christian Bale va ramane in memorie mai mult pentru Equilibrium chiar daca ar mai juca in alte 10 filme Batman.

44. In the mood for love

Obisnuit cu stilul clasic de film romantic branduit de americani, ma asteptam la ceva cu totul diferit de la aceasta mult laudata productie chineza. Intr-adevar, asa a si fost, o poveste despre tentatie, ispita si dragoste controlata, care te macina pana la esenta. Cu o constructie a povestii cu care n-am fost obisnuit si o imagine care mi-a amintit de cinemaul anilor 70, filmul si-a stabilit o amprenta unica. Poate doar melancolia tipica asiatica  si dragostea ca mod de suferinta m-a facut sa nu-l indragesc atat pe cat merita.

43. Encounters at the End of the World

Fascinat de natura umana si ce se ascunde in spatele acelei forte ce impinge unii oameni catre o existenta sihastra, Herzog porneste in cautarea unor raspunsuri prin cel mai ostil si pustiu continent: Antarctica. Felul in care este abordat acest continent al nimanui este unic, in centrul atentiei fiind oamenii; mai exact motivele si povestile ce i-au indrumat catre unul dintre cele mai izolate locuri de pe pamant, departe de tot ce inseamna societatea in care s-au format.

De la filozofi care conduc buldozere, lingvisti coordonatori de sera, la oamenii de stiinta care incearca sa descopere originea vietii petrecandu-si ore in sir in singuratate si tacere, documentarul reprezinta in primul rand un mod de a cunoaste oameni greu de incadrat, cu o ciudateinie mai degraba stranie decat fermecatoare.

Iar Antarctica nu arata precum mi-o imaginam. Pornind de la un oras care mai dergaba seamana cu Lupeni, abia in a doua parte a filmului ajungem catre frumusetea data de pustietatea vasta inghetata. Coborand sub gheta in  lumea subacvatica, imaginile capata o frumusete rar intalnita, oferind o liniste terepeutrica, care te relexeaza si te fascineaza in acealsi timp.

Pinguinii nu puteau lipsi, dar cel prezentat fiind mai degraba dezorientat si pierdut decat   modelul dragut si simpatic cu care suntem obisnuiti din alte reportaje sau filme animate.

Encounters at the End of the World este un film marca Herzog, si  doar catalogarea asta te face sa stii ca este vorba  o alta abordare a documentarului decat cea traditionala.

42. Black Book

Impactul pe care l-a avut Al Doilea Razboi Mondial asupra omenirii este fara egal in istorie.Punand un numar atat de mare de oameni in situatii extreme, traumatizante, complexe, ba chiar fatale, acesti 6 ani au reprezentat pentru lumea artei si a entertainmentului o sursa nelimitata de inspiratie. Jocuri dupa jocuri, romane, filme, nicio alta perioada nu a fost portretizata  atat de abundent  si in atatea moduri diverse precum cel de-al doilea razboi mondial.

Prezentand povestea de supravietuire a unei frumoase femei evreice, Black Book te tine in suspans, oferind actiune cap-coada, schimbari de situatii si senzatia ca nu stii ce va urma. Tot ce se intampla in film e prea spectaculos pentru a fi real, si nici nu este. Nu se vrea un film istoric ci unul de actiune. Ofera o cursa plina de adrenalina de cea mai buna calitate, fiind, spre deosebire de alte filme de genul, placut de urmarit  fara sa-ti insulte inteligenta.

Ultima senzatie pe care ti-o da filmul, este ca vrei sa-l recomanzi mai departe fiind pacat  ca doar tu sa fii experimentat un adevarat “rollercoaster ride “ cinematografic.

41. Perfume

Am indragit mult cartea de cand am citit-o pentru prima oara si nici macar zecile de comentarii si interpretari fanteziste din orele de germana nu mi-au facut sa-mi schimb parerea initiala. Stiam ca vesnicul “Cartea e mai buna ca filmul” se va potrivi inca odata pentru ca talentul narativ al lui Suskind nu-l poti reda intr-un scenariu de 2 ore.

Evident ca asta s-a si intamplat, dar n-am ramas dezamagit; ba din contra, am fost surprins pentru ca n-am gasit in film o adaptare clasica, ci mai mult o completare cat se poate de inspiarata. Strazile murdare ale Parisului prind viata, dar nedorind sa obtina o atmosfera realistica, filmul adopta o aura cinematografica incercand sa fie fidela cartii obtinand estetica uratului atat de prezenta in roman. Pana si femeile cu imperfectiunile lor, necorespunzatoare standardului impus de filmele de duzina, sunt cu adevarat frumoase. De fapt din punct de vedere vizual filmul este o placere de urmarit: campurile cu flori, parfumeria lui Baldini, strazile din Grasse, totul  parca este pictat creand exact acea atmosfera boema din carte.

Anumite efecte tip Lynch ofera si senzatia de mistic atat de necesara  lumii gandite de Süskind. Poate singurul defect este ca pentru cineva care n-a citit cartea, filmul poate fi greu inteles si catalogat rapid drept o porcarie. Dar pe mine asta nu m-a afectat, si nici macar faptul ca Grenouille e prezentat mult mai simpatic  decat mi-a reiesit mie din roman.

Ca si conluzie pot spune ca impreuna, cele mai bune mijloace ale artei reprezentate de roman si film, reusesc sa evidentieze o  lume  aparent imposibil de redat fictiv, lumea mirosului, lumea lui Grenouille.

Am placerea sa-i urez bun venit celui de-al treilea autor al acestui site. Cunosc putini cinefili adevarati, Mircea este unul din ei, si sunt sigur ca articolul sau “Cele mai bune filme ale deceniului 2000-2009” va fi primit de catre cititorii nostrii cu cel putin la fel de mult entuziasm precum post-urile Sfert De Secol de pana acum.

Articolul va fi impartit in 5 bucati deoarece cuprinde recenzii ale celor mai bune 50 de filme din ultimii 10 ani (privit din prisma sa, bineinteles).

Si acum, un interviu cu Mircea:

Sfert de Secol intreaba: Sunt sigur ca cititorii Sfert de Secol ar dori sa afle mai multe despre tine si ne-am gandit ca cel mai bun mod de a realiza acest lucru ar fi un interviu cu insusi autorul articolului urmator. Esti de acord, ma gandesc.

Mircea raspunde: Nu.

Cu Drag,

Echipa Sfert De Secol (adica noi)

Imagine you are up there, like a hawk, the wind blows around you, the smell of the engine, the draft of the propeller… Up there you can let yourself fall, you can climb, turn.. It’s.. freedom! But the best part is the chase, the hunt..

Nu stiu daca ai auzit bancul ala cu rusul care lucra la fabrica de carucioare si pe care l-a rugat nevasta insarcinata sa inceapa si el sa fure cate o piesa doua pe saptamana, ca sa faca si ei un carucior pentru viitorul copil. Rusul incepe si mai palmeaza cate o piesa din cand in cand iar dupa vreo luna reuseste sa le stranga pe toate. Dupa vreo 2 saptamani il intreaba nevasta nerabdatoare daca a terminat odata asamblarea caruciorului. La care rusul raspund iritat: “Mah! nu stiu ce dracu’ se-ntampla dar fac ce fac si tot tanc iese!!!”

Na.. cam asa am fost eu de mic copil cu lego-ul meu rusesc (cred). Faceam ce faceam si tot avion iesea! Totul trebuia sa fie cat mai simetric si cat mai aerodinamic.

Mai tarziu, prin clasa a 10-a, m-am hotarat ca, daca tot nu am cum sa devin pilot fiindca sunt extrem de optically challenged, cea mai buna solutie ar fi fost sa aplic la institutul care invata copiii mari cum se construiesc avioanele adevarate (adica la aeronave). Cunoscand deja 2 persoane care au terminat aeronave la Bucuresti si au ajuns apoi sa profeseze prin comert (adica au ceva butic), m-am hotarat ca ar fi bine sa aplic pe undeva prin Germania. Din pacate, soarta nu a tinut cu mine nici in situatia respectiva. Germania tocmai incepuse sa ameninte cu taxe de scolarizare mari si am impresia ca mediile mele stralucitoare de la Istorie si Engleza nu ar fi impresionat pe nimeni de pe acolo. Asadar, am fost nevoit sa abandonez si visul de aeronave, si visul de aeronautica.. Viata este foarte crunta uneori.

Apoi am mai cochetat o vreme cu ideea de Politehnica. Am si inceput sa iau meditatii prin a 11-a, prelucrand vestita culegere de Poli. Cand am vazut insa cat de necrutatoare este Algebra de clasa a 9-a, am spus ca eu cu asemenea scarbosenii nu vreau sa mai am de a face EVER.. Bine ca nu am mai dat pana la urma la Poli.. cine stie prin ce firma de IT mai ajungeam acum sa lucrez.. si atunci chiar nu stiu ce ma faceam

Postul acesta este despre pasiune mea pentru avioane si zbor in general. Trebuie insa sa mentionez ca nu imi place ideea de a zbura cu avioanele din ziua de astazi.

Asa trebuie sa arate un cockpit, mah!

Care mai este hazul cand zbori cu Mach 3 (adica 3000 km/h) si un computer de bord iti spune si cand sa te scobesti in nas.. (e retorica)

Nu domnle! Mie imi plac avioanele “rapitoare” din al doilea razboi mondial, iar cum am ratat orice sansa de a deveni pilot in viata reala, a trebuit sa profit de fiecare ocazie si ma rezum doar la simulatoare pe PC. Jocul cat de cat realist si interesant pentru PC mi s-a Battlefield 1942 (partea cu simulatoarele de avione, desigur). Insa niciun simulator de PC nu s-a putut compara vreodata cu bestia care mi-a invadat (multumita prietenilor mei buni care m-au cinstit de ziua mea) noua consola. Este vorba de IL 2 Sturmovik, cel mai realist, frumos si palpitant simulator de avioane din al doilea razboi mondial creat vreodata.

Iata niste screenshoturi din joc: (si da.. exact asa se vede si pe un metru de Full HD :|)

View Full Album

Se numeste IL 2 Strumovik fiindca jocul este facut de catre rusi, care normal ca au vrut sa isi scoata singurul  avion mai de Doamne-Ajuta din al doilea razboi mondial la inaintare. IL 2 –ul era un fel de corcitura intre bombardier cu avion de lupta, un fel de Junkers JU 87 (majoritatea il stiu dupa porecla Stuka) in varianta ruseasca:

Jocul este fantastic iar o instalatie 5.1 data la volum mare face toti banii. Te simti aproape ca intr-un cockpit adevarat. Precum spuneam, jocul este si extrem de realist. Voi insira doar niste feature-uri din care va puteti da seaman la ce nivel s-a ajuns:

Engine-ul de damage este real-time si produce pagube care isi fac treptat simtita prezenta.

• Daca te-a nimerit in aripa, pe langa faptul ca vezi gaurile cand te uiti pe geam, avionul incepe sa traga mai tare in directia lovita, deseori facand continuarea pilotajul imposibila.
• Daca te-a nimerit in motor, pe langa faptul ca dâra de fum lasata de tine te face o tinta usor de reperat, mai ai cam 5 minute de zbor pana iti moare complet. Puterea motorului sufera si ea in astfel de conditii, facand o urcare aproape imposibila.
• Ceea ce m-a socat cel mai tare cand l-am jucat prima oara, a fost faptul ca in timp ce urmaream un bombardier din spate (mare prostie, bombardierele se ataca din parti) si trageam ca adevaratu’ dupa el, “parbrizul” a inceput la un moment dat sa mi se umple de pete negre :|. Era ULEI de la bombardier!!! WTF
• Daca tragi de mansa prea brusc, pe langa faptul ca ti se innegreste ecranul progresiv (iar pilotul incepe sa gafaie si sa dea semne de lesin), avionul intra intr-o vrie  extrem de reala si de regula este foarte greu sa iti mai revii din ea. Daca impingi mansa prea brusc, ti se inroseste display-ul (awesome).
• Daca urmaresti un bombardier si tragi in mitralierele de pe burta sau din spate, chiar omori ceva si il scoti din functiune. Ideea este defapt sa tragi dupa motoare.

In joc ai o campanie foarte frumoasa (cu filmari) din razboiul din Europa:

• de deasupra stramtorii Dover (Battle of Britain) unde nemtii au incercat sa pregateasca terenul pentru invazia insulei britanice cu bombardiere Heinkel escortate de catre avionele de lupta Messerschmitt,
• de deasupra Stalingrad-ului unde rusii s-au straduit sa ofere trupelor de sol un suport aerian cat mai bun cu IL 2-urile si Yak-urile lor,
• de deasupra muntilor Ardeni din Belgia (Battle of the Bulge) unde americanii isi aprovizionau trupele cu pachete livrate de transportoare escortate de Mustang-uri
• de deasupra Siciliei cand britanicii au pregatit terenul pentru invadarea Italiei. Au fost foarte surprinsi (in sensul rau) cand au vazut ca avioanele italienesti erau vopsite maro-rosiatic si cu pete de ghepard (extraordinara tactica!)
• de deasupra Berlin-ului cand nemtii si-au dezlantuit primele fightere cu reactie fabricate vreodata in speranta de a mai salva ceva.

Singura chestie care ma supara este faptul ca in campanie nu poti juca si de partea nemtiilor (ca doar si ei au avut multe victorii frumoase) si ca din avioanele nemtesti (pe care le poti pilota doar in Training Mode) nu poti pilota din cockpit (lenesi!).

Pe langa campanie mai ai si o groaza de misiuni in cele 5 locatii celebre. Deasemenea, din meniul jocului poti accesa hangarul unde ti-s prezentate toate avioanele (cu tot cu specificatii tehnice si istoric), enciclopedia unde poti citi despre pilotii faimosi din WWII si o prezentare a manevrelor acrobatice posibile si foarte utile in timpul unei lupte cu un adversar abil.

Iata si niste clipuri de game-play (unde se vede talentul mai bine :P):

Si inca unul (mai smecher!)

Jocul costa ~50 de euro si daca esti fan Sony (ca mine) va trebui sa decartezi toti banii pentru el. Dar sincer, merita fiecare cent!

=============================================================

BONUS: Review la The Red Baron (filmul)

Inafara de Pearl Harbor chiar nu imi amintesc vreun alt film cu efecte frumoase in domeniu. Din pacate, filmul The Red Baron nu se ridica la nivelul CGI-ului din Pearl Harbor din simplul motiv ca nu au avut destui bani pentru asa ceva.

Intai vreau sa va povestesc despre cine este vorba in filmul asta:

Manfred Freiherr von Richthofen a fost cea mai mare legenda a aviatiei din Primul Razboi Mondial. A fost singurul pilot care a reusit sa ajunga la incredibilul numar de 80 de victorii confirmate (la 5 erai deja considerat as), inainte sa fie ucis in actiune chiar inainte de terminarea razboiului. Nici pana in ziua de astazi nu s-a aflat cine exact l-a nimerit cu un singur glont in inima si in plaman dar, cum fusese nimerit de jos, cea mai plauzibila teorie se pare ca ramane cea cu tureta anti-aer. I s-a spus Baronul Rosu fiindca a fost singurul care a indraznit sa isi vopseasca avionul complet rosu. Pe el nu il interesa elementul de surpriza (cu toate ca isi punea toata escadrila in pericol la faza asta), el vroia doar sa bage frica in inamic. A mai fost poreclit si Diavolul Rosu.

Filmul este slab, dar totusi o placere pentru cei pasionati (ca mine). Nu se poate spune ca toti joaca prost tot timpul, dar pana si cei care joaca cat de cat decent mai dau niste rateuri (nu pateuri de raţa) uneori de te doare mintea. In plus, daca il vezi HD, se vede prea tare cum bataliile din aer defapt nu sunt chiar in aer (dar acuma nu putem avea pretentia sa se fi folosit avioanele originale ca in The Battle of Britain)

Acestia sunt actorii principali, puteti citi despre ei direct pe site (mi-e lene sa mai fac linkuri):

(Am insistat sa fac screenshotul asta fiindca este singurul loc unde se vede cat de splendid era Fokker-ul lui vopsit)

Acesta este trailerul:

(Imi pare foarte rau de poveste. Filmul ar fi meritat un buget triplu.)

*HINT: Daca te uiti a 4-a oara la el nu devine mai bun (valabil si pentru a 7-a oara la Pearl Harbor)

Nu am mai scris demult un articol.. probabil ca va trebui sa va obisnuiti cu ideea asta.

Intai as vrea sa va fac o mica recapitulare a statisticilor blogului din anul 2009. Poate va amintiti ca am inceput in Aprilie, o luna in care am inceput sa fac schimbari masive prin viata mea (mi-am luat role).

Dar hai sa nu ne mai intindem la discutii.. acestea sunt datele:

Total=19648 visits (smecher!)

Topul articolelor citite:

Visul unei Shaorme de vara.. phaaa!! 237 Views

Impresii Londra 179 Views

Sistemul de învăţământ din România 159 Views

Urs la masă 151 Views

Din seria “I’m gonna teach you how to live”.. cred. 134 Views

Fine Book Repository 132 Views

Alpha Male/Female, by Eve 116 Views

Maşini cu 2 uşi vs. Garsoniere 115 Views

Asta legat de ideea lu’ Mircea de a face o categorie ‘best of’. Sincer, nu consider astea ‘best of’-ul meu dar probabil ca este pe aproape. Acest top mai atesta si faptul ca, intradevar, in viata conteaza in primul rand ce bagi pe gura. “Urs la masa” este si va ramane probabil si pe viitor surpriza blogului (stiati ca blog vine de la “Web Log”? eu am aflat de curand..).

Totodata, nu putem nici spune ca Sfert De Secol nu este un site extrem de util pentru multi cautatori de informatii cruciale. Uitati-va doar la aceste statistici: (am vazut si mult mai comice..)

Totodata, as dori sa le multumesc oamenilor care imi fac reclama:

La capitolul Browsere mi se pare corect ce se intampla:

Aici, insa, mai avem de lucrat:

Trebuie sa recunosc ca mi-a mai trecut din zelul blogging-ului de altadata. S-a si intamplat o mare chestie (mutarea) care mi-a mai cam triat din timpul si energia pentru scris. Blogul s-a transformat insa dintr-un loc de refulare si de exprimare/exteriorizare intr-un jurnal superficial (adica cu chestii nu prea personale)… ce sa faci.. viata se schimba de la un an la altul.. (I wouldn’t have it any other way)

Iar daca tot suntem la capitolul ‘Happy New Year’, iata si rezolutiile mele pentru 2010:

1. Sa trec de la Dunhill Ultra Lights lung la Dunhill Ultra Lights scurt (sunt un realist incurabil)
2. Sa petrec mai mult timp afara din casa si sa slabesc 5 kg.
3. Sa nu mai pierd atatea nopti ca in H1 al anului fiscal corporatist 2010
4. Sa ma reapuc de pian si canto.
5. Sa ma certific de 5 ori in domeniul care-mi sponsorizeaza viata asta de caine de lux.
6. Sa merg la mare pe o insula din Marea Mediteraneana.
7. Sa ma reapuc serios de sportul meu preferat (unele lucruri raman constante in viata).

Randul tau, Eve.. ca tot spuneai ca vrei sa ti le insiri

E gata concediul..

Cum a fost? A fost aiurea. Am pierdut prea multe nopti, nu m-am distrat decat in unele din ele si nu m-am odihnit deloc. Data viitoare cand imi iau concediu voi pleca undeva.. chiar si daca singur. Orice e mai bine decat sa stai acasa si sa te uiti la pereti.

Saptamana asta, insa, parca este o binecuvantare. Nu am aproape nimica de facut la serviciu, clintii sunt linistiti, fara chef sau in concediu iar seful are mai putin chef de munca decat mine. In sfarsit am si eu parte de niste odihna bine meritata anul asta. Aseara am reusit sa ma culc la 12 si m-am trezit la 9. Sper sa se mai repete escapada asta.

In fine.. luati de aici si zambiti si voi: (daca nu vedeti bine scrisul, apasati pe butonul ala cu % din dreapta jos a browserului.. daca aveti altceva decat IE.. descurcati-va)

Este al naibii de greu sa il faci sa stea pe loc si sa se mai si uite la tine.. mai facem si maine un session. Poate avem noroc si prindem niste unghiuri mai adorabile..