Sfert De Secol

Odata cu sfarsitul anului am observat o invazie de clasamente si topuri in a clasifica tot ce a fost mai bun in ultimul deceniu. De la sport si fotbal, pana la reclame, muzica si filme, majoritatea siteurilor si revistelor s-au intrecut in a clasifica miezul cinematografiei din ultimii 10 ani (aici puteti gasi o colectie ale celor mai bune astfel de topuri).

De fiecare data cand ma uit peste un asemenea clasament ma cuprind cam aceleasi reactii. De la suprinderea sa regasesc titluri pe care credeam ca doar eu le-am remarcat, pana la efectul opus cand vad niste porcarii gen Kill Bill 2 trantite, care pur si simplu  imi taie tot cheful si ma fac sa desconsider intregul top. Senzatia finala nu e neaparat una de dezamagire dar oricum nici una multumitoare; parca  totusi lipsteste ceva. Senzatia asta de ceva incomplet mi-am dat seama ca o pot anula doar daca imi alcatuiesc eu singur o astfel de lista care sa cuprinda atat productiile americane cat si filmele de arta europene, scriind exact ce anume mi-a placut in dreptul fiecarui titlu. Cum domn sef de la sfert de secol e cam saracacios in articolele de filme, a binevoit sa-mi ofere spatiul pentru micul meu ghid cinematografic.

De la intrarea in liceu pana acuma am beneficiat de o groaza de timp de liber, pe care am petrecut-o intr-o buna proportie absorband mai orice productie cinematografica, fie ea foarte proasta, proasta sau chiar buna. De la filmele de la TV, CD-urile schimbate in clasa si cele cumparate de la tanti din Sf. Gheorghe pana la aparitia Kazaaului, DC-ului si a torrentilor am avut tot timpul o sursa fara limite de a-mi stapini setea de a vedea cat mai multe filme. O simpla activitate de a omora ceva timp a devenit in timp un adevarat hobby, apoi chiar o pasiune ajungand sa transform vizionarea a cine stie ce film dubios apreciat de ceva critici mai excentrici intr-un adevarat obiectiv. Cum multi turisti sunt “bifeuri”, adica cand viziteaza un oras important incearca sa bifeze cat mai multe obiective turistice  alergand dintr-o parte in alta, stand la cozi si facand poze ca disperatii, asa am ajuns si eu in timp un bifeur in ale filmelor.

Desi Fight Club, Matrix sau The Ninth Gate au pierdut la mustata intrarea in deceniu, topul a fost destul de greu realizat, mai ales ca tot imi mai aminteam pe parcurs de filme geniale initial omise. De fapt toata numerotare e bazata in putina parte si pe hazard, am mutat de fiecare data un film mai sus sau jos. Probabil ca daca m-as uita maine inca odata peste el, tot as gasi ceva de schimbat. Deci locurile sunt mai putin importante, eu am incercat sa cuprind la crème de la crème :D. Plus sa am un loc unde sa trimit prietenii daca mai imi cer sfatul ce film sa vada.

Topul este doar 90% subiectiv si personal, pentru ca altfel Napoleon Dynamite si Fired up cu siguranta ar fi intrat in el. Am incercat sa iau in calcul si factorul de “entertainment” si sa nu neglijez un film care doamne-feri a folosit un efect special. Dar pe langa valoarea artistica, care  evident e importanta, lucrul esential a fost felul in care am relationat eu cu respectivul film. Spun asta de acuma pe post de spoiler, sa nu va mire prea mult alegerea numarului 1.

Multe din comentariile atasate se bazeaza pe amintiri, momente sau secvente ce mi-au ramas in minte si mai putin pe o parere obiectiva avand filmul proaspat in memorie.

Sa incepem, deci, cu primele 10 filme de la capat (din totatul de 50).

50. Avatar

Desi The Dark Knight sau Watchmen sunt filme net superioare, am ales totusi Avatar pentru ca a dat semnalul de cum va arata o experienta cinematografica in urmatorii ani. Dupa aparitia filmelor HD, urmatoare limita era vizionarea filmelor in format 3D. Pana cand se va ajunge si la un Home Entertainment 3D set cat de cat acceptabil, pentru a putea urmari un spectacol vizual cum este cel din Avatar, va trebui sa mergem in salile de cinema.

Succesul financiar inseamna impunerea unui standard pentru viitoarele filme producatoare de bani. Iar impactul reusitei formatului 3D nu se va resimti doar in lumea cinematografica. Seriale, documentare ba chiar transmisiuni de concerte sau evenimente sportive (skysports chiar a transmis recent primul meci de fotbal in format 3D) vor fi receptionate in viitorul apropiat in acest mod.

Avatar prezinta o expeditie intr-o lume si intr-un timp nou. Natura computerizata fiind spectaculoasa; parca toate animalele si plantele de pe acea planeta sunt facute sa arate cat mai frumos si sa ofere un spectacol de culori si lumini demn de o lume utopica. Sunt atat de multe scene superbe ca ti-e ciuda ca se succed una dupa alta si n-ai timp sa le contemplezi precum merita cu adevarat.

Problema este scenariul, totul fiind  o colectie de clisee stranse de mai prin toate filmele: The New World, Dancing with the Wolves, The Last Samurai. Totul e de anticipat si previzibil, de fapt toate povestea este facuta doar si doar pentru a creea un mediu unde imaginile pot fi divulgate. Povestea e undeva in umbra, esentialul fiind doar ce e in fata ochilor, in acest sens fiind un adevarat “motion picture”, povestea mulandu-se dupa imagini.

Personaje tipizate si conversatiile seci te fac la inceput sa zambesti usor, dar persistand, incepi sa te enervezi si tot ce iti doresti e sa taca din gura si daca se poate sa prezinte lumea creata sub forma unui documentar.

E un film care putea fi mult mai mult, dar din punctul de vedere al povestii nu si-au asumat niciun risc. Avatar n-a inventat filmul 3D, nici macar nu l-a revolutionat in efecte, ci doar a fost promovat in asa fel incat fiecare om sa doreasca sa-l vada. Nu reprezinta un film de studiat la scolile de film, ci unul la cele de marketing.

Desi este un film mediocru, Avatar reprezinta datorita inovatiilor tehnologice cat si a succesului comerical, (ca sa-l citez pe Leo din Aviatorul) “The way of the future”.

49. Hero

Imbinand frumusetea peisagistica cu coregrafia luptelor tipica filmelor chinezesti, Hero a reusit sa fascineze in primul rand prin estetica fiecarei scene. De la duelurile expuse in niste cadre de-o superbitate demna documentarelor BBC, pana la ploaia de sageti si asaltul de final, filmul a fost in primul rand un spectacol vizual care a reusit sa sparga monopolul productilor hollywoodiene in a impresiona prin modul de realizare. Deosebit e ca in cazul lui Hero nu sunt folosite  efectele CGI pentru a soca  prin complexitatea lor, acestea fiind gandite sa se incadreze in peisaj formand cu adevarat o atmosfera de basm.Ceea ce putea transforma Hero intr-un adevarat film epic, s-a dovedit a fi si marele defect. Anume povestea, care a fost gandita pentru a trece de cenzorii partidului comunist chinez, oferind in cele din urma o concluzie unde supunerea in fata marelui imparat e o virtute, iar rebeliunea un act de naivitate si de necunoastere profunda a problemei.

48. Sicko

Michael Moore a ajuns cel mai de notorietate regizor de documentare prin faptul ca a adus acest mod de face film in zona actualitatii si a controversei politice.Avand un mod de abordare taios si incisiv, filmele lui Moore reprezinta o alternativa de informare, tratand probleme esentiale ignorate de celalalte surse media. Atingand zona politicului, Moore reuseste sa nu isi plictieasca publicul, tinanadu-i interesati prin tot felul de animatii, arhive vechi si glume reusite. Bowling for Columbine, Fahrenheit 9/11 cat si Sicko sunt in primul rand o placere de urmarit.

Abordand o puternica viziune de stanga, Michael Moore nu doreste nicio secunda sa fie obiectiv sau echilibrat in documentarele sale, intelegand ca doar exagerand- fie si intr-o cauza justa- poate sa se  faca remarcat si ascultat de publicul larg. Sicko urmeaza aceeasi reteta  prezentand intr-o maniera tendentioasa doar ce-i negativ in sistemul medical american, reusind sa comunice in primul rand propria viziune a regizorului. Anume ca medicina si educatia nu sunt o industrie producatoare de bani, si astfel ar trebui sa ramana straine sistemului capitalist.

47. Little Children

A fost cel mai bun din seria de filme indigo satirizand problemele existentiale din cadrul unei comunitati banale dintr-o suburbie copypastuita americana. Little Children pune foarte bine problema frustrarilor rezultate din monotonia casiniciei sau din senzatia mediocritatii pe care oamenii cuprinsi  de o rutina continua o resimt. Truismele sunt pe banda rulanta, conexiunile intre personaje foarte reusite, iar cireasa de pe tort este interpretarea  lui Jackie Earle Haley a rolului de tap ispasitor care provoaca spaima intregii comunitati. Formele in care oamenii isi descarca frustrarile, fie acestea prin violenta sau prin cedarea in fata unei ispite reprezinta samburele central al filmului.

Scenariul si actorii fac ca lipsa unor imagini memorabile sa nu conteze in a considera Little Children unul dintre cele mai bune filme al ultimilor ani.

46. Brokeback Mountain

Precum orice film unde homosexualitatea este aparent tema centrala, Brokeback ne face sa ne punem unele intrebari legate de limitele tolerantei noastre; de asemenea  in ce masura suntem dispusi sa acceptam un lucru pe care nu-l intelegem- ba chiar renegam - intr-o opera de arta.

Si este o opera de arta, cu o poveste expresiva incadrata de frumusetea naturii, cu un ritm lent si apasator, vorbind despre iubirea imposibila. Brokeback nu a avut nevoie de luceferi si fete de imparat, doar o societate suficient de intoleranta in a intelege ca fericirea este individiuala.

Scenele de sex sunt greu de digerat, dar pe masura ce filmul este dominat de un cadru mai frumos ca altul, uiti si de asta, iar scena in care Heath viziteaza casa fostului iubit, este emotionanta  in cea mai pura forma pe care un film ti-o poate infatisa.

Am zis de la inceput ca e aparent un film de homosexuali, de fapt e un film de iubire .  E  o poveste de iubire in care nu ma  pot regasi sau identifica, dar asta nu inseamna ca nu o pot intelege si tolera.

45. Equilibrium

Pe vremea cand asteptam cu minutele sa ma pot conecta la net, iar CD-urile schimbate prin clasa erau singura sursa de filme fara reclame, a aparut la mine pe birou un disc asa mai amarat pe care scria intr-un negru de carioca groasa “Equilibrium”. Am zis ca suna cel putin interesant, deci merita o sansa.  Si ce surpriza placuta a mai fost! Pornind de la o lume distopica, gen 1984, intr-o atmosfera intunecoasa si sumbra, unde cultura si libertatea de a gandi liber erau indgradite, eroul se dezice de tot ce a fost indoctrinat si porneste o lupta impotriva sistemului de la  care invatase tot ce stie. Prin metoda de lupta Gun-Kata filmul m-a dat gata si la capitolul actiune, fiind direct ,intens si spectaculos. Este o bijuterie a genului action, care pe deasupra a mai si scapat de blestemul sequelului. Pentru mine Christian Bale va ramane in memorie mai mult pentru Equilibrium chiar daca ar mai juca in alte 10 filme Batman.

44. In the mood for love

Obisnuit cu stilul clasic de film romantic branduit de americani, ma asteptam la ceva cu totul diferit de la aceasta mult laudata productie chineza. Intr-adevar, asa a si fost, o poveste despre tentatie, ispita si dragoste controlata, care te macina pana la esenta. Cu o constructie a povestii cu care n-am fost obisnuit si o imagine care mi-a amintit de cinemaul anilor 70, filmul si-a stabilit o amprenta unica. Poate doar melancolia tipica asiatica  si dragostea ca mod de suferinta m-a facut sa nu-l indragesc atat pe cat merita.

43. Encounters at the End of the World

Fascinat de natura umana si ce se ascunde in spatele acelei forte ce impinge unii oameni catre o existenta sihastra, Herzog porneste in cautarea unor raspunsuri prin cel mai ostil si pustiu continent: Antarctica. Felul in care este abordat acest continent al nimanui este unic, in centrul atentiei fiind oamenii; mai exact motivele si povestile ce i-au indrumat catre unul dintre cele mai izolate locuri de pe pamant, departe de tot ce inseamna societatea in care s-au format.

De la filozofi care conduc buldozere, lingvisti coordonatori de sera, la oamenii de stiinta care incearca sa descopere originea vietii petrecandu-si ore in sir in singuratate si tacere, documentarul reprezinta in primul rand un mod de a cunoaste oameni greu de incadrat, cu o ciudateinie mai degraba stranie decat fermecatoare.

Iar Antarctica nu arata precum mi-o imaginam. Pornind de la un oras care mai dergaba seamana cu Lupeni, abia in a doua parte a filmului ajungem catre frumusetea data de pustietatea vasta inghetata. Coborand sub gheta in  lumea subacvatica, imaginile capata o frumusete rar intalnita, oferind o liniste terepeutrica, care te relexeaza si te fascineaza in acealsi timp.

Pinguinii nu puteau lipsi, dar cel prezentat fiind mai degraba dezorientat si pierdut decat   modelul dragut si simpatic cu care suntem obisnuiti din alte reportaje sau filme animate.

Encounters at the End of the World este un film marca Herzog, si  doar catalogarea asta te face sa stii ca este vorba  o alta abordare a documentarului decat cea traditionala.

42. Black Book

Impactul pe care l-a avut Al Doilea Razboi Mondial asupra omenirii este fara egal in istorie.Punand un numar atat de mare de oameni in situatii extreme, traumatizante, complexe, ba chiar fatale, acesti 6 ani au reprezentat pentru lumea artei si a entertainmentului o sursa nelimitata de inspiratie. Jocuri dupa jocuri, romane, filme, nicio alta perioada nu a fost portretizata  atat de abundent  si in atatea moduri diverse precum cel de-al doilea razboi mondial.

Prezentand povestea de supravietuire a unei frumoase femei evreice, Black Book te tine in suspans, oferind actiune cap-coada, schimbari de situatii si senzatia ca nu stii ce va urma. Tot ce se intampla in film e prea spectaculos pentru a fi real, si nici nu este. Nu se vrea un film istoric ci unul de actiune. Ofera o cursa plina de adrenalina de cea mai buna calitate, fiind, spre deosebire de alte filme de genul, placut de urmarit  fara sa-ti insulte inteligenta.

Ultima senzatie pe care ti-o da filmul, este ca vrei sa-l recomanzi mai departe fiind pacat  ca doar tu sa fii experimentat un adevarat “rollercoaster ride “ cinematografic.

41. Perfume

Am indragit mult cartea de cand am citit-o pentru prima oara si nici macar zecile de comentarii si interpretari fanteziste din orele de germana nu mi-au facut sa-mi schimb parerea initiala. Stiam ca vesnicul “Cartea e mai buna ca filmul” se va potrivi inca odata pentru ca talentul narativ al lui Suskind nu-l poti reda intr-un scenariu de 2 ore.

Evident ca asta s-a si intamplat, dar n-am ramas dezamagit; ba din contra, am fost surprins pentru ca n-am gasit in film o adaptare clasica, ci mai mult o completare cat se poate de inspiarata. Strazile murdare ale Parisului prind viata, dar nedorind sa obtina o atmosfera realistica, filmul adopta o aura cinematografica incercand sa fie fidela cartii obtinand estetica uratului atat de prezenta in roman. Pana si femeile cu imperfectiunile lor, necorespunzatoare standardului impus de filmele de duzina, sunt cu adevarat frumoase. De fapt din punct de vedere vizual filmul este o placere de urmarit: campurile cu flori, parfumeria lui Baldini, strazile din Grasse, totul  parca este pictat creand exact acea atmosfera boema din carte.

Anumite efecte tip Lynch ofera si senzatia de mistic atat de necesara  lumii gandite de Süskind. Poate singurul defect este ca pentru cineva care n-a citit cartea, filmul poate fi greu inteles si catalogat rapid drept o porcarie. Dar pe mine asta nu m-a afectat, si nici macar faptul ca Grenouille e prezentat mult mai simpatic  decat mi-a reiesit mie din roman.

Ca si conluzie pot spune ca impreuna, cele mai bune mijloace ale artei reprezentate de roman si film, reusesc sa evidentieze o  lume  aparent imposibil de redat fictiv, lumea mirosului, lumea lui Grenouille.

Am placerea sa-i urez bun venit celui de-al treilea autor al acestui site. Cunosc putini cinefili adevarati, Mircea este unul din ei, si sunt sigur ca articolul sau “Cele mai bune filme ale deceniului 2000-2009” va fi primit de catre cititorii nostrii cu cel putin la fel de mult entuziasm precum post-urile Sfert De Secol de pana acum.

Articolul va fi impartit in 5 bucati deoarece cuprinde recenzii ale celor mai bune 50 de filme din ultimii 10 ani (privit din prisma sa, bineinteles).

Si acum, un interviu cu Mircea:

Sfert de Secol intreaba: Sunt sigur ca cititorii Sfert de Secol ar dori sa afle mai multe despre tine si ne-am gandit ca cel mai bun mod de a realiza acest lucru ar fi un interviu cu insusi autorul articolului urmator. Esti de acord, ma gandesc.

Mircea raspunde: Nu.

Cu Drag,

Echipa Sfert De Secol (adica noi)

Imagine you are up there, like a hawk, the wind blows around you, the smell of the engine, the draft of the propeller… Up there you can let yourself fall, you can climb, turn.. It’s.. freedom! But the best part is the chase, the hunt..

Nu stiu daca ai auzit bancul ala cu rusul care lucra la fabrica de carucioare si pe care l-a rugat nevasta insarcinata sa inceapa si el sa fure cate o piesa doua pe saptamana, ca sa faca si ei un carucior pentru viitorul copil. Rusul incepe si mai palmeaza cate o piesa din cand in cand iar dupa vreo luna reuseste sa le stranga pe toate. Dupa vreo 2 saptamani il intreaba nevasta nerabdatoare daca a terminat odata asamblarea caruciorului. La care rusul raspund iritat: “Mah! nu stiu ce dracu’ se-ntampla dar fac ce fac si tot tanc iese!!!”

Na.. cam asa am fost eu de mic copil cu lego-ul meu rusesc (cred). Faceam ce faceam si tot avion iesea! Totul trebuia sa fie cat mai simetric si cat mai aerodinamic.

Mai tarziu, prin clasa a 10-a, m-am hotarat ca, daca tot nu am cum sa devin pilot fiindca sunt extrem de optically challenged, cea mai buna solutie ar fi fost sa aplic la institutul care invata copiii mari cum se construiesc avioanele adevarate (adica la aeronave). Cunoscand deja 2 persoane care au terminat aeronave la Bucuresti si au ajuns apoi sa profeseze prin comert (adica au ceva butic), m-am hotarat ca ar fi bine sa aplic pe undeva prin Germania. Din pacate, soarta nu a tinut cu mine nici in situatia respectiva. Germania tocmai incepuse sa ameninte cu taxe de scolarizare mari si am impresia ca mediile mele stralucitoare de la Istorie si Engleza nu ar fi impresionat pe nimeni de pe acolo. Asadar, am fost nevoit sa abandonez si visul de aeronave, si visul de aeronautica.. Viata este foarte crunta uneori.

Apoi am mai cochetat o vreme cu ideea de Politehnica. Am si inceput sa iau meditatii prin a 11-a, prelucrand vestita culegere de Poli. Cand am vazut insa cat de necrutatoare este Algebra de clasa a 9-a, am spus ca eu cu asemenea scarbosenii nu vreau sa mai am de a face EVER.. Bine ca nu am mai dat pana la urma la Poli.. cine stie prin ce firma de IT mai ajungeam acum sa lucrez.. si atunci chiar nu stiu ce ma faceam

Postul acesta este despre pasiune mea pentru avioane si zbor in general. Trebuie insa sa mentionez ca nu imi place ideea de a zbura cu avioanele din ziua de astazi.

Asa trebuie sa arate un cockpit, mah!

Care mai este hazul cand zbori cu Mach 3 (adica 3000 km/h) si un computer de bord iti spune si cand sa te scobesti in nas.. (e retorica)

Nu domnle! Mie imi plac avioanele “rapitoare” din al doilea razboi mondial, iar cum am ratat orice sansa de a deveni pilot in viata reala, a trebuit sa profit de fiecare ocazie si ma rezum doar la simulatoare pe PC. Jocul cat de cat realist si interesant pentru PC mi s-a Battlefield 1942 (partea cu simulatoarele de avione, desigur). Insa niciun simulator de PC nu s-a putut compara vreodata cu bestia care mi-a invadat (multumita prietenilor mei buni care m-au cinstit de ziua mea) noua consola. Este vorba de IL 2 Sturmovik, cel mai realist, frumos si palpitant simulator de avioane din al doilea razboi mondial creat vreodata.

Iata niste screenshoturi din joc: (si da.. exact asa se vede si pe un metru de Full HD :|)

View Full Album

Se numeste IL 2 Strumovik fiindca jocul este facut de catre rusi, care normal ca au vrut sa isi scoata singurul  avion mai de Doamne-Ajuta din al doilea razboi mondial la inaintare. IL 2 –ul era un fel de corcitura intre bombardier cu avion de lupta, un fel de Junkers JU 87 (majoritatea il stiu dupa porecla Stuka) in varianta ruseasca:

Jocul este fantastic iar o instalatie 5.1 data la volum mare face toti banii. Te simti aproape ca intr-un cockpit adevarat. Precum spuneam, jocul este si extrem de realist. Voi insira doar niste feature-uri din care va puteti da seaman la ce nivel s-a ajuns:

Engine-ul de damage este real-time si produce pagube care isi fac treptat simtita prezenta.

• Daca te-a nimerit in aripa, pe langa faptul ca vezi gaurile cand te uiti pe geam, avionul incepe sa traga mai tare in directia lovita, deseori facand continuarea pilotajul imposibila.
• Daca te-a nimerit in motor, pe langa faptul ca dâra de fum lasata de tine te face o tinta usor de reperat, mai ai cam 5 minute de zbor pana iti moare complet. Puterea motorului sufera si ea in astfel de conditii, facand o urcare aproape imposibila.
• Ceea ce m-a socat cel mai tare cand l-am jucat prima oara, a fost faptul ca in timp ce urmaream un bombardier din spate (mare prostie, bombardierele se ataca din parti) si trageam ca adevaratu’ dupa el, “parbrizul” a inceput la un moment dat sa mi se umple de pete negre :|. Era ULEI de la bombardier!!! WTF
• Daca tragi de mansa prea brusc, pe langa faptul ca ti se innegreste ecranul progresiv (iar pilotul incepe sa gafaie si sa dea semne de lesin), avionul intra intr-o vrie  extrem de reala si de regula este foarte greu sa iti mai revii din ea. Daca impingi mansa prea brusc, ti se inroseste display-ul (awesome).
• Daca urmaresti un bombardier si tragi in mitralierele de pe burta sau din spate, chiar omori ceva si il scoti din functiune. Ideea este defapt sa tragi dupa motoare.

In joc ai o campanie foarte frumoasa (cu filmari) din razboiul din Europa:

• de deasupra stramtorii Dover (Battle of Britain) unde nemtii au incercat sa pregateasca terenul pentru invazia insulei britanice cu bombardiere Heinkel escortate de catre avionele de lupta Messerschmitt,
• de deasupra Stalingrad-ului unde rusii s-au straduit sa ofere trupelor de sol un suport aerian cat mai bun cu IL 2-urile si Yak-urile lor,
• de deasupra muntilor Ardeni din Belgia (Battle of the Bulge) unde americanii isi aprovizionau trupele cu pachete livrate de transportoare escortate de Mustang-uri
• de deasupra Siciliei cand britanicii au pregatit terenul pentru invadarea Italiei. Au fost foarte surprinsi (in sensul rau) cand au vazut ca avioanele italienesti erau vopsite maro-rosiatic si cu pete de ghepard (extraordinara tactica!)
• de deasupra Berlin-ului cand nemtii si-au dezlantuit primele fightere cu reactie fabricate vreodata in speranta de a mai salva ceva.

Singura chestie care ma supara este faptul ca in campanie nu poti juca si de partea nemtiilor (ca doar si ei au avut multe victorii frumoase) si ca din avioanele nemtesti (pe care le poti pilota doar in Training Mode) nu poti pilota din cockpit (lenesi!).

Pe langa campanie mai ai si o groaza de misiuni in cele 5 locatii celebre. Deasemenea, din meniul jocului poti accesa hangarul unde ti-s prezentate toate avioanele (cu tot cu specificatii tehnice si istoric), enciclopedia unde poti citi despre pilotii faimosi din WWII si o prezentare a manevrelor acrobatice posibile si foarte utile in timpul unei lupte cu un adversar abil.

Iata si niste clipuri de game-play (unde se vede talentul mai bine :P):

Si inca unul (mai smecher!)

Jocul costa ~50 de euro si daca esti fan Sony (ca mine) va trebui sa decartezi toti banii pentru el. Dar sincer, merita fiecare cent!

=============================================================

BONUS: Review la The Red Baron (filmul)

Inafara de Pearl Harbor chiar nu imi amintesc vreun alt film cu efecte frumoase in domeniu. Din pacate, filmul The Red Baron nu se ridica la nivelul CGI-ului din Pearl Harbor din simplul motiv ca nu au avut destui bani pentru asa ceva.

Intai vreau sa va povestesc despre cine este vorba in filmul asta:

Manfred Freiherr von Richthofen a fost cea mai mare legenda a aviatiei din Primul Razboi Mondial. A fost singurul pilot care a reusit sa ajunga la incredibilul numar de 80 de victorii confirmate (la 5 erai deja considerat as), inainte sa fie ucis in actiune chiar inainte de terminarea razboiului. Nici pana in ziua de astazi nu s-a aflat cine exact l-a nimerit cu un singur glont in inima si in plaman dar, cum fusese nimerit de jos, cea mai plauzibila teorie se pare ca ramane cea cu tureta anti-aer. I s-a spus Baronul Rosu fiindca a fost singurul care a indraznit sa isi vopseasca avionul complet rosu. Pe el nu il interesa elementul de surpriza (cu toate ca isi punea toata escadrila in pericol la faza asta), el vroia doar sa bage frica in inamic. A mai fost poreclit si Diavolul Rosu.

Filmul este slab, dar totusi o placere pentru cei pasionati (ca mine). Nu se poate spune ca toti joaca prost tot timpul, dar pana si cei care joaca cat de cat decent mai dau niste rateuri (nu pateuri de raţa) uneori de te doare mintea. In plus, daca il vezi HD, se vede prea tare cum bataliile din aer defapt nu sunt chiar in aer (dar acuma nu putem avea pretentia sa se fi folosit avioanele originale ca in The Battle of Britain)

Acestia sunt actorii principali, puteti citi despre ei direct pe site (mi-e lene sa mai fac linkuri):

(Am insistat sa fac screenshotul asta fiindca este singurul loc unde se vede cat de splendid era Fokker-ul lui vopsit)

Acesta este trailerul:

(Imi pare foarte rau de poveste. Filmul ar fi meritat un buget triplu.)

*HINT: Daca te uiti a 4-a oara la el nu devine mai bun (valabil si pentru a 7-a oara la Pearl Harbor)

Nu am mai scris demult un articol.. probabil ca va trebui sa va obisnuiti cu ideea asta.

Intai as vrea sa va fac o mica recapitulare a statisticilor blogului din anul 2009. Poate va amintiti ca am inceput in Aprilie, o luna in care am inceput sa fac schimbari masive prin viata mea (mi-am luat role).

Dar hai sa nu ne mai intindem la discutii.. acestea sunt datele:

Total=19648 visits (smecher!)

Topul articolelor citite:

Visul unei Shaorme de vara.. phaaa!! 237 Views

Impresii Londra 179 Views

Sistemul de învăţământ din România 159 Views

Urs la masă 151 Views

Din seria “I’m gonna teach you how to live”.. cred. 134 Views

Fine Book Repository 132 Views

Alpha Male/Female, by Eve 116 Views

Maşini cu 2 uşi vs. Garsoniere 115 Views

Asta legat de ideea lu’ Mircea de a face o categorie ‘best of’. Sincer, nu consider astea ‘best of’-ul meu dar probabil ca este pe aproape. Acest top mai atesta si faptul ca, intradevar, in viata conteaza in primul rand ce bagi pe gura. “Urs la masa” este si va ramane probabil si pe viitor surpriza blogului (stiati ca blog vine de la “Web Log”? eu am aflat de curand..).

Totodata, nu putem nici spune ca Sfert De Secol nu este un site extrem de util pentru multi cautatori de informatii cruciale. Uitati-va doar la aceste statistici: (am vazut si mult mai comice..)

Totodata, as dori sa le multumesc oamenilor care imi fac reclama:

La capitolul Browsere mi se pare corect ce se intampla:

Aici, insa, mai avem de lucrat:

Trebuie sa recunosc ca mi-a mai trecut din zelul blogging-ului de altadata. S-a si intamplat o mare chestie (mutarea) care mi-a mai cam triat din timpul si energia pentru scris. Blogul s-a transformat insa dintr-un loc de refulare si de exprimare/exteriorizare intr-un jurnal superficial (adica cu chestii nu prea personale)… ce sa faci.. viata se schimba de la un an la altul.. (I wouldn’t have it any other way)

Iar daca tot suntem la capitolul ‘Happy New Year’, iata si rezolutiile mele pentru 2010:

1. Sa trec de la Dunhill Ultra Lights lung la Dunhill Ultra Lights scurt (sunt un realist incurabil)
2. Sa petrec mai mult timp afara din casa si sa slabesc 5 kg.
3. Sa nu mai pierd atatea nopti ca in H1 al anului fiscal corporatist 2010
4. Sa ma reapuc de pian si canto.
5. Sa ma certific de 5 ori in domeniul care-mi sponsorizeaza viata asta de caine de lux.
6. Sa merg la mare pe o insula din Marea Mediteraneana.
7. Sa ma reapuc serios de sportul meu preferat (unele lucruri raman constante in viata).

Randul tau, Eve.. ca tot spuneai ca vrei sa ti le insiri

E gata concediul..

Cum a fost? A fost aiurea. Am pierdut prea multe nopti, nu m-am distrat decat in unele din ele si nu m-am odihnit deloc. Data viitoare cand imi iau concediu voi pleca undeva.. chiar si daca singur. Orice e mai bine decat sa stai acasa si sa te uiti la pereti.

Saptamana asta, insa, parca este o binecuvantare. Nu am aproape nimica de facut la serviciu, clintii sunt linistiti, fara chef sau in concediu iar seful are mai putin chef de munca decat mine. In sfarsit am si eu parte de niste odihna bine meritata anul asta. Aseara am reusit sa ma culc la 12 si m-am trezit la 9. Sper sa se mai repete escapada asta.

In fine.. luati de aici si zambiti si voi: (daca nu vedeti bine scrisul, apasati pe butonul ala cu % din dreapta jos a browserului.. daca aveti altceva decat IE.. descurcati-va)

Este al naibii de greu sa il faci sa stea pe loc si sa se mai si uite la tine.. mai facem si maine un session. Poate avem noroc si prindem niste unghiuri mai adorabile..

Am intrat in concediu in sfarsit. Nici nu mai stiu cand am avut ultimul concediu de odihna (fara ghilimele). Defapt nu mai stiu multe lucruri de anul asta fiindca mi-am supraaglomerat mintea in ultima vreme intr-asa un hal incat trebuie sa ma gandesc foarte mult pentru a-mi aminti ce am mancat ieri la micul dejun.. eu care in principiu stau foarte bine cu memoria (exceptand zilele de nastere.. la alea sunt o catastrofa.ro).

Ma tot intreaba lumea de ce nu mai scriu (aproape la fel de des precum ma intreaba de ce ascult Lady Gaga).. e simplu.. nu mai am energie pentru nimica inafara de rutina zilnica.. dar asta sper sa fie doar o faza, o faza care se va termina in ianuarie 2010.

Initial m-am enervat iara cand vroiam azi sa ies in oras dupa o saptamana de muncit 10 ore pe zi ca un apucat ca sa le fie mai bine la saracii colegi in absenta mea.. cel putin cu asta ma tot mint ca sa imi fie mai usor task-ul. Defapt si de drept sunt un mare perfectionist. Asta este adevarul.. asa am fost crescut.. asa s-a batut moneda.. nu-mi place sa las lucrurile in expectativa sau nefinalizate.. imi place sa le las in perfecta ordine si armonie.

Spuneam ca m-am enervat azi cand mi-a spus Viki ca toti ar vrea mai bine sa se intalneasca la 9 in loc de 8. Imi sta in gat moda asta cretina. Cred ca e o ramasita din vremurile in care doar aia care ieseau noaptea in oras erau considerati cool.. e ok bah!! am crescut acuma.. nu ne mai rade nimeni din Unirii. Oricum cred ca stati si frecati menta (ca sa nu zic beliti pula) intre 6 si 9. Dar ce sa fac eu.. un singur om impotriva… mai multor oameni

Asa… revenind la subiect:

Din Septembrie de cand m-am mutat am fost supramotivat sa trag tare ca sa conving corporatia ca sunt demn de home office. In final am fost asa de zelos incat saptamana trecuta, ajuns mut de oboseala de pe tren la seviciu, seful m-a luat deoparte si mi-a spus ca e asa de impresionat de mine incat ar vrea sa ma promoveze. I-am spus “Knock yourself out.. whatever..” (eh.. nu chiar.. dar nu ma impresioneaza prea tare chestia asta fiindca la noi o promovare pe timp de criza e fix pix.. raportat la cat si ce muncim). Am ghinionul (sau poate norocul.. unii si-ar dori asta foarte mult) sa lucrez intr-un domeniu unde am ocazia (ca vreau sau nu) sa imi folosesc toate capacitatiile intelectuale si inclinatiile la maxim. E bine cand te gandesti ca nu neglijezi niciun skill.. dar este extenuant.

Ca sa ma uit in restrospectiva la anul curent.. am nevoie sa imi consult blogul pentru a-mi declansa anumite amintiri. Am rulat anul asta mai multa informatie decat rula un om normal din evul mediu intr-o intreaga viata, iar evolutia inca nu tine cu noi la capitolul asta.

Am mai observat un fenomen de cacat.. de fiecare data cand imi vine concediul.. ma gasesc in perioada de pre-concediu tragand ca animalul “ca sa fie totul bine pentru cand plec”. Pai bah fratilor.. care-i faza aici??!? nu asta este scopul concediului. Daca mai ai si ghinion (sau daca iti iei prea putine zile libere) mai gasesti si munca mult mai multa pe cand te intorci (ca doar in 3 zile nu ti s-au dizolvat chestiile lasate in urma.. in 7 zile ai sanse mult mai mari sa “nu mai trebuiasca”).

Asa ca acuma am fost Griffon si mi-am luat concediu fix in saptamana dinaintea Craciunului.. cand arde totul mai tare.. iar ca sa fie treaba treaba, mi-am mai luat si multe zile libere ca sa fiu sigur ca nu mai gasesc nici un gunoi prin inbox pe cand ma intorc. In schimb o sa lucrez intre Craciun si Revelion (astea se scriu cu mare?) ca doar m-am oferit voluntar (pentru perioada in care oricum toti clientii sunt in concediu.. hahaha). Daca nu ne ofeream cativa voluntari, o facea The Man.

Pe 5 Decembrie anul asta mi-am tinut ziua de nastere si vreau sa mai multumesc o data tuturor care m-au bombardat cu SMS-uri si telefoane in ziua cu pricina. Din pacate mi-am petrecut ziua de nastere in Bucuresti, mut de oboseala si racit cobza, singur (seara) si cu amintiri urate de la curatenia de dupa cheful de la Timisoara (unele chestii chiar nu se mai fac la varsta asta.. de aia va trebui sa va cautati alt loc de a tine revelionul..si asta se scrie cu mare?).

Adevaratul cadou mi l-am daruit defapt pe 8 Decembrie in fata la Genin, Bucuresti. Mi-am luat o Shaorma de berbec cu Ayran (astea stiu ca se scriu cu mare fiindca sunt zeitati) si in timp ce mancam/beam.. mi-am soptit.. “La multi Ani bah..”. Cute dar patetic.. stiu.. dar ce sa faci.. you have to make the best of everything. Sau cum spunea celebrul filosof Jagger: “You can’t always get what you want.. but if you try sometimes, you just might find.. you get what you need..”

(eu zic sa-i dati drumul in timp ce cititi mai departe.. cred ca o sa devina “a thing” de acuma incolo.. pusul de muzica inainte de text zic)

Dupa seara aia de Shaorma a urmat o saptamana intensiva. In primele zile la job am facut din nou cunostiinta cu toate intrigile si toate barfele de la tigara.. incredibil cate poti pierde daca iti iei ochii de pe ei o secunda. Per total mi-a placut insa saptamana de Bucuresti.. mi-a fost dor de aglomeratie, masini faine, mancarea cu care m-am obisnuit atata vreme.. si last but not least: colegi.

Vineri am plecat cu toate etajele noastre la Bran, unde nu am participat la jocurile corporatiste de team building. Am mancat, am baut si am dormit tot weekendul. Sambata seara pe la 10 dansam pe scaune langa sefii nostrii. Imi plac culturile americane de corporatie.. sunt mai placute decat cele romanesti unde distanta provocata de putere cauzeaza situatii stanjenitoare sau limitari de cariera dupa astfel de actiuni inedite.. nu ca n-ar fi si cei din cultura americana oameni.. dar este mai bine. Daca va intereseaza mai in detaliu chestiile de genul asta sa imi spuneti.. ca le am si documentate (chiar de catre mine).

De abia Duminica seara la 10, dupa ce ajunsesem prea devreme la gara, am apucat sa respir usurat si sa ma relaxez putin. Am stat la Spring Time si am mancat 2 hot-dogi cu cate 1.5 lei bucata (mai aveam doar 3.4 lei la mine) si am privit Romania..

Vezi.. Viki… tot am facut ceva util cu timpul dintre 7 si 8 jumate.. ceva util pentru mine cel putin.

Vor mai urma vreo doua posturi despre Lady Gaga (ca tot mi-au sarit toate gotheritzele-n cap de cand cu domnisoara) si Il 2 Sturmovik Birds of Prey (cadoul care imi umple acum tot timpul liber.. multumesc).. poate chiar anul asta.. ca doar saptamana viitoare sunt in concediu si stau cu rotile-n sus.. (pentru ca merit).

Sa aveti un weekend fain!

Sfert De Secol

If it’s official on Facebook.. it’s official in my book…

“Yes, London. You know: fish, chips, cup o’ tea, bad food, worse weather, Mary-fucking-Poppins. London.” (Snatch reference. Looooove it!)

Na ca am atins in sfarsit si partea acesta a Europei si trebuie sa recunosc ca este cel mai grandios si mai impunator oras in care am avut vreodata placerea sa pasesc. Dupa 13 ani de studiat engleza britanica, am avut norocul de a ma plimba pe strazile Londrei si de a fi inconjurat de accentul lor majestic si melodios.

In mare a fost o experienta nemaipomenita, dar stand doar 4 zile, a fost prea scurta si mult prea obositoare. Am dormit in primele 3 nopti in medie  7 ore pe noapte dar in ultima noapte am apucat sa inchid ochii doar pentru vreo 20 de minute. Cred ca cel mai bine ar fi sa descriu fiecare zi in parte precum intr-un raport de expeditie. Am facut in total 339 de poze si voi impodobi post-ul acesta cu ele.

In primul rand trebuie sa povestesc cu ce am fost pana acolo. Voi face si un rezumat al preturilor ca sa stiti cam cat costa o asemenea vizita de 4 zile cu tot cu transport, cazare, masa si atractii turistice. Cu o seara inaintea plecarii ne-am cumparat de pe net niste cartele numite London Pass, cu care aveam acces la majoritatea atractiilor turistice din Londra si cu care am putut circula folosind toate mijloacele de transport in comun prin cele 6 zone timp de 3 zile. Cartela a costat 80 de lire si ne-a economisit timp si vreo 100 de lire (ce le-am mai fi dat in plus pe langa cei 80 pe transport si intrari).

Am avut zbor “direct” din Timisoara catre Luton Airport, aeroport la o ora de autobuz inafara nordului Londrei. Luton este unul dintre cele 3 aeroporturi dinafara orasului. Aici aveti o harta cu toate 5. Biletul a fost foarte ieftin (200 RON dus-intors) dar si orele de plecare din Timisoara si de acolo au fost sinistre (orele locale 6:20 respectiv 8:05). Transportul intre Luton si London Victoria Station costa 15 lire daca se achizitioneaza dus-intors din aeroport (bus-urile circula si noaptea).

Day 1:

Ajunsi dimineata la 7 si ceva (ora locala) in Luton am asteptat primul autobuz si am luat-o spre oras. Pe drum era o vreme tipica insulei dar la un moment dat a iesit si soarele dintre nori. Ajunsi la Victoria Station ne-am dat jos si am stat sa fumam o tigara si sa ne holbam la cladiri. Era fantastic. Ne-am decis apoi sa mergem la Buckingham Palace (ca doar era aproape) inainte sa facem Check-In-ul la hostel. Am prins vreme extraordinara iar acestea sunt primele poze:

View Full Album

Am fost foarte norocosi sa prindem schimbarea garzii si cele 2 minute de liniste totala in cinstea Remembrance Day-ului.

Apoi am luat-o din loc si am trecut pe la Trafalgar Square ca sa vedem si noi columna lui Horatio Nelson. Vremea nu a mai tinut cu noi.

View Full Album

La Trafalgar Square ne-am bagat in statia de metro (Underground) si ne-am facut un pass de transport pentru o zi (5,60 lire) fiindca London Pass-ul ni-l facusem pentru Joi-Sambata. Un dus cu metroul in Londra costa 4 lire. Double-Decker-ul costa “doar” 2 (un dus). De acolo am mers sa cautam hostelul (The Generator). Hostelul era calumea. Avea tot ce-ti trebuia inafara de ceva noptiera sau masa pe care sa iti pui lucrurile. Am platit pe 3 nopti de cazare 55 de lire si am stat cu inca 5 in camera.

Dupa ce ne-am instalat la hostel am luat-o la pas si am cautat un loc in care sa mancam fish and chips (ca doar de aia am venit :|). Am gasit un loc dragut, nu prea estetic dar ieftin. 4 lire a costat felul 2 si am zis merci. In Londra un felu’ 2 la un restaurant mai de Doamne Ajuta costa ~10 lire.

Seara din pacate nu am mai avut baterie iar Viki a insistat sa vedem aproape toate atractiile turistice importante inca din prima zi. Cred ca am mers pe jos vreo 10 km in ziua aia. Am murit de ciuda ca nu mai aveam baterie la camera iar vremea era perfecta (pentru Londra). In seara respectiva am vazut de dinafara: House of Parliament, Big Ben, Westminster Abbey, The Monument, London Bridge, Tower of London, Tower Bridge, The HMS Belfast. Vor urma imediat poze cu toate.

Day 2:

A doua zi ne-am trezit pe la 9 si am mers la RAF Museum. Cred ca asta si Tower of London sunt preferatele mele. Asadar, pozele de la Royal Airforce Museum:

View Full Album

Dupa muzeu nu am mai avut timp sa intram niciunde, asa ca in timp  ce Viki s-a dus la concertul Muse (eu am vrut sa ma duc la The Phantom of the Opera dar din pacate nu aveam cu cine si mai si costa 51 de lire intrarea.. i-as fi dat insa.. fiindca merita) m-am plimbat pe ruta serii 1. cu bateria plina si am surprins, cu toate ca ploua aproape torential, aceste minunate atractii turistice:

View Full Album

Apoi am fost in Soho si am mancat la un restaurant chinezesc respectabil pe saturate. Cu tot cu berea Tiger (import Singapore), m-a costat masa 20 de lire (dar macar a fost delicios si m-am saturat)

Day 3:

In ziua a 3-a mi-am vizitat de dimineata colegii de serviciu din Londra in timp ce copiii de Erasmu inca dormeau dupa o betie de “ce bine-mi pare ca va vad din nou”. Viki era curentat si el asa ca ne-am intalnit direct la Windsor unde am vizitat castelul (pe dinafara.. courtesy of Erasmus) si Eton College cu imprejurimile sale.

Poze de la Windsor Castle:

View Full Album

Poze de la prestigiosul Eton College:

View Full Album

(acolo studiaza numai oamenii cu Pedigree pe taxe anuale de cate ~28.000 de lire sterline.. dar asta nu ii opreste pe baieti sa isi puna postere cu femei pe pereti. fiti numai atenti la poza facuta la geamul de camin)

Day 4 (Hard-Core-Power-Trip Day):

Spun asta fiindca ne-am dat seama in ziua a 4-a (ultima) ca nu consumaseram nimica din banii inclusi in London Pass pentru intrari la toate atractiile astea. Ne-am trezit asadar la ora 8 si la 11 eram deja pe Tamisa pe barca de croaziera. Acuma va urma un baraj de poze de pe Tamisa, Tower of London, Tower Bridge, HMS Belfast, St. Paul’s Cathedral, The Monument of the Great Fire of London (1666). St. Paul’s a fost singurul loc unde nu am mai apucat sa intram fiindca in carticica primita cu London Pass era gresita ora de vizita.

Thamse River Cruise:

View Full Album

(Pozele pe intuneric le-am facut dupa 17:00 pe drumul inapoi cand am baut cu Viki o bere de “mission accomplished” sus pe deck)

Tower of London:

View Full Album

(Poza Nr. 2 de aici este poza mea preferata. Iar acela este un Trebuchet, nu o catapulta)

King Henry VIII War Exhibition (din Tower of London):

View Full Album

Tower Bridge (& Engine Rooms):

View Full Album

HMS Belfast:

View Full Album

(tunurile alea trageau pana la 22 km)

St. Paul’s Cathedral:

View Full Album

The Monument:

View Full Album

Dupa o asemenea zi (4) imaginati-va ca nu am dormit decat vreo 20 de minute. A fost destul de aiurea. In caz ca alegeti sa zburati cu astia, ganditi-va foarte bine cand va planificati ultima zi si ultima noapte.. este important!

Concluzia mea este ca Londra este cel mai grandios si impunator oras vazut de mine vreodata. Pana acuma, Amsterdam a fost pe locul 1. la mine dar daca stau bine sa ma gandesc, nu prea se potriveste o comparatie intre cele doua orase.. sunt din alta liga fiecare. Din cate am vazut din poze, Londra cam “face” Paris-ul, insa.

Londra este extrem de mare si de plina, insa infrastructura permite o fluidizare nemaipomenita a traficului. Metroul are vreo 6-7 magistrale iar double-decker-ele si taxi-urile au banda lor proprie. Aproximativ 50% din populatia orasului nu este de origine engleza sau chiar din Londra. Din punctul meu de vedere, Londra este un loc magnific, insa are 2 mari defecte: este oribil de scump (cele 4 zile cu avion low cost si stat la hostel, mancand in total de maxim 5 ori in oras m-au costat ~400 de euro) si ploua zilnic. Daca nu va deranjeaza aspectele astea, Londra chiar este o optiune. Pe mine ma deprima vremea, sincer.. but that’s just me. Despre femei am auzit tot timpul ca sunt foarte urate. Am patit la fel ca si cu Danemarca, am vazut mai multe frumoase decat mai putin frumoase. Deja ma enerveaza stereotipurile astea… dar pana una alta.. Londra nu este chiar Anglia.

Ca final avem aici multe poze cu haaaaaz

View Full Album

More music that is…

Revin din nou cu un post despre muzica… ce sa-i fac… sunt fan inrait… recunosc!

Lansez sa zicem un fel de “tag, you’re it” in materie de videoclipuri muzicale vazute sau revazute in anul acesta. A nu se intelege “all time fav’s”, ca nu vreau sa mizez pe asta. Bineinteles ca prima oara il tag-uiesc pe colegu’ de breasla, asta numai asa ca sa ne mai dezmortim din lipsa de inspiratie in care se pare ca am intrat amandoi (de fapt doar eu… dar lovitura o ia echipa).

Voi arata 5 videoclipuri care m-au entuziasmat in decursul anului, enumerand 5 lucruri care mi-au super placut la el… si 5 lucruri care n-aveau ce cauta acolo. Ordinea este aleatorie:

1. Apparat – You Don’t Know me

Likes:

1. Jonathan Rhys Meyers

2. sunt fan mare chillout, iar vioara de pe piesa face toti banii

3. el e ispita, ea e puritatea… trebuie sa arate incitant… si… cum mi-a spus mai devreme jumatatea cealalta de echipa: “cand ma uit la videoclip imi vine sa ma f*t ”

4. uite de ce e bun un aparat de vant in orice videoclip

5. cum pare la sfarsit ca totul ar fi in imaginatia ei

Dislikes:

1.Videoclipul este luat din filmul Octane. Film pe care l-am urmarit dupa vizionarea videoclipului si de care am fost profund dezamagita.

2. ca nu dureaza mai mult

3. ca nu stii ce se intampla la sfarsit dupa ce el se taie pe limba

4. ca Mischa-ei i se vede la un moment dat eticheta de la chilotei

5. ca el poarta verigheta pe deget

2. Röyksopp - What Else Is There?

Likes:

1. casele care plutesc

2. ochii tipei

3. vocea tipei

4. faptul ca i se vede si umbra pe asfalt

5. aranjamentul pictural al mesei

Dislikes:

1. chestia aia care-i curge pe picior

2. dansul ala creepy in aer

3. treaba cu plapuma

4. marul care mucegaieste

5. ca gagica de la masa nu e la fel de frumoasa

3. Fever Ray - When I Grow Up

Likes:

1. ochii din palmele ei

2. outfit-ul

3. jocul de lumini si apa

4. textul piesei si vocea tipei

5. nenea ala care e creepy

Dislikes:

1. dansul/incantatie cam nereusit

2. ca nu arata mai bine cum vine furtuna

3. ca de cateva ori se vede cum era sa cada

4. ca nu pot sa inteleg ce se intampla cu ea dupaia

5. ca e o piscina din spatele casei

4. Silent Strike – 27

Likes:

1. ca romanii pot face asemenea muzica si asemenea videoclip

2. ca simti cand fuge

3. ca vrei si tu senzatia aia in care picioarele se joaca in mare

4. cat de superb se vede cand picioarele se filmeaza in balta

5. diversitatea “peisajului”

Dislikes:

1. ca nu se fac mai multe videoclipuri de romani in genul care sa fie vazute

2. alternarea cu cerul

3. ca nu sunt acum la mare cu picioarele in apa

4. ca nu e aceasi luminozitate pe parcursul videoclipului

5. ca nu sufla bine in pufu’ ala la sfarsit

5. Noir Desir - Le Vent Nous Portera

Likes:

1. povestea

2. vantul

3. caselul

4. cat de ciudatel e copilul

5. uite cat de usor scapi de parinti

Dislikes:

1. ce de-a sapa copilul ala

2. cat poate sa doarma mama si ce o mai bate vantul

3. ca nu stiu ce se intampla cu umbrela

4. unde ajunge mama?

5. ce se intampla cu copilul?

Predau stafeta mai departe!

Jumatate, remember: 5 videoclipuri, 5 likes, 5 dislikes.

Si apoi… dai mai departe!

Va salut respectuos!